Mukuro
04-09-08, 22:04
La rugamintea lui Mary, postez aceasta lucrare foarte veche, pe care, probabil unii dintre voi ati citit-o si pe vechiul forum aplus.
E un fic care se invarte in jurul peronajelor Kurama, Botan si Koenma, dar majoritatea personajelor principale au un anumit rol in actiune.
Textul e fara diacritice, imi cer scuze pentru acest lucru, dar timpul nu-mi permite sa il corectez. S-ar putea sa vedeti si anumite greseli de tastare. Iarasi, nu-mi permit sa corectez textul in amanuntime. Sper totusi sa il considerati citibil, asa cum este el.
Voi posta un capitol sau doua pe saptamana, depinde de feedback.
~ Lost betwen silk roads ~
cap I
Botan se opri in inaltul cerului si-si intoarse privirea spre pamant. Panglica ce-i lega parul se desprinse si fu luata de vant. Fata nu-si mai putu desprinde ochii de la ea, si o privi pana cand disparu in zare.
Fiorul rece ce-i strabatuse corpul atunci nu-i dadea pace inca. Era sigura ca ceva rau se intamplase si in clipa in care, ajunsa in Reikai, lasa vasla din maini se indrepta spre biroul lui Koenma. Simti coridoarele mai intunecate ca niciodata si i se facu frica. Atat de frica, incat incepu inconstient sa tremure.
-Botan... te-ai intors...
-Ayame.
Fata cu parul negru o privi foarte serioasa, iar Botan simti o oarecare nervozitate in vorbele si in privirea ei.
-Regele Enma vrea sa te vada.
Botan nu reusi sa spuna nimic. Poate ca presimtirile ei aveau legatura cu aceasta intalnire. Totusi, reusi sa-i multumeasca dar cand se intoarse sa plece, Ayame o prinse de mana.
-Mai e ceva? O intreba Botan tresarind.
-Nu, scuza-ma.
Intrand in marea incapere, fata cu parul azuriu se inclina in fata regelui, care dupa ce o privi pentru cateva secunde, spuse:
-Esti aici de ceva vreme... nu?
-Da.
-Ma gandeam... si din pacate n-a fost vreme sa-mi pun planurile in aplicare inainte, pentru ca am fost foarte ocupat...
Botan aproba, dar nu spuse nimic. Nelinistea aceea ciudata nu-i dadea pace deloc.
-Ca sa fiu sincer, pe langa vestea buna... extrem de buna... am sa-ti dau si o veste rea. Sa stii ca pana si eu ma aflu in dificultate si nu stiu pe care sa ti-o spun prima... sau daca ar trebui sa ti le spun pe amandoua acum. Totusi, avand in vedere ca timpul nu ne permite sa zabovim prea mult... am hotarat ca nu este nici o alta varianta.
Ei? Ce veste vrei sa auzi prima data?
-Pe cea rea, spuse Botan fara sa se gandeasca prea mult.
-Foarte bine. Regele respira greu de cateva ori si apoi continua. Unul dintre prietenii tai este pe moarte. A avut un mic accident. Sincer... spuse Enma privind fata inmarmurita a fetei, nu ma asteptam la asa ceva din partea lui. Nu din partea lui.
S-a intamplat pentru ca...
-Cine e? Botan incepu sa palnga incontrolabil. Totusi in ochii ei rugatori, regele putu citi un refuz de a crede si totusi o mare convingere. Acest lucru i se paru extrem de ciudat.
-Kurama.
-De ce...? Spuse ea incet, aproape in soapta. Va rog, stapane... trebuie sa puteti face ceva pentru el.
-Nu pot. Imi pare rau. Spuse regele fixand-o din priviri.
Lui Botan nu-i veni sa creada. Tragandu-si sufletul, spuse.
-Imi pare rau, rege Enma... imi pare rau dar... vestea buna... am sa ma intorc... cer permisiunea de a pleca in Lumea Umana.
Regele aproba cu o miscare a capului desi fu cuprins de un val de tristete. Singura care nu aflase vestile bune era Botan.
Spitalul parea a fi cuprins de o adanca liniste, iar ferestrele luminate erau putine.
Botan hotari sa intre pe usa din fata, ca orice om, si sa intrebe un medic ce parerea avea despre starea lui Kurama, insa deoarece asistenta de la receptie parea extrem de ocupata vorbind la telefon, cauta numarul camerei pe o lista si urca in fuga scarile. Nici nu observa privirile mirate ale oamenilor ce mai erau inca acolo, la vederea unei domnisoare in kimono roz ce urca grabita si neatenta pe scari in loc sa ia liftul.
Ajungand sus, intr-un salon de asteptare, ii intalni si pe ceilalti, mai putin pe Hiei, care nu venise inca din Makai si nici pe Koenma.
-Botan-chan... spuse Keiko privind-o nedumerita si apoi luandu-l de mana pe Yusuke, care ii evita privirea.
Shizuru era la fel de nedumerita ca si Yusuke si Botan avu impresia ca nu putea sa se hotarasca daca s-o urasca sau sa-i fie mila de ea.
Kuwabara era singurul care, concentrat in dorinta lui de a o linisti pe Yukina nu parea sa-i de vreo importanta.
Desi nu mai stia daca vorbind, i se va raspunde, Botan intreba:
-Nu este prea grav... nu?
-As vrea sa-ti pot spune asta, Botan-chan... dar... momentan, Kurama este in operatie.
Yusuke stranse pumnul si dori sa izbeasca in perete, insa Shizuru il opri la timp.
-La naiba... spuse el; Nu inteleg nimic. Kurama ar fi trebuit sa fie atent in orice fel de conditii... nu pot sa cred ca o simpla tampenie ca asta - scuza-ma Botan - sa-l fi mirat atat de mult incat sa ignore culorile semaforului.
-A fost un accident de masina, Botan... cu niste consecinte foarte grave. Spuse Shizuru dorind sa-si aprinda o tigara, insa cand realiza ca era in spital o lasa sa cada inapoi in pachet. Pana la urma... trupul lui a suferit niste contuzii destul de grave. Cand l-a vazut, doctorul a implorat o minune de la Dumnezeu. Terminand de vorbit, Shizuru continua s-o fixeze pe Botan cu privirea de mai inainte, atat de intens, incat zana privi in jos.
-De ce pareti sa ma considerati vinovata pentru asta?
Yusuke o privi intrebator, Keiko cu mila insa Shizuru vorbi iarasi.
-Nu este cazul sa vorbim despre asa ceva acum. Din moment ce nu ti-ai dat seama, banuiesc ca n-ai nici o vina, caci ma indoiesc ca esti atat de proasta.
-As vrea sa vorbesc cu un membru al famniliei domnului Shiuichi Minamino, spuse asistenta care tocmai intra. N-a venit inca nimeni?
-Nu va veni nimeni. Familia este plecata din tara momentan, insa noi suntem toti prietenii lui.
-Inteleg... sa vina cineva sa semneze niste hartii. Cineva dornic sa-si asume niste raspunderi.
Botan o urma pe asistenta pe scari.
Imediat dupa plecarea celor doua intrara Koenma si Hiei impreuna cu doctorul.
-Operatia a fost un succes... as putea zice. Dupa cum banuiti, urmatoarele zile sunt critice pentru viata lui. Important este sa-si doreasca sa traiasca. In legatura cu recuperarea fizica... vedeti... nu stiu ce sa spun. Are nevoie de o minune.
-Putem sa-l vedem?
-Sa zicem ca pot sa intre vreo doua persoane. Oricum... cineva poate sa ramana peste noapte daca vreti neaparat. Dar nu cred ca se va trezi pana dimineata... daca o va face.
Koenma, care, intorcanu-se si vazand-o pe Botan ce se afla intr-o stare extrem de proasta, o stranse in brate.
Hiei zambi sarcastic, insa cand cei doi se despartira din imbratisare, o privi pe Botan cu atata ura incat ea se cutremura.
-Putem sa-l vedem? Intreba Botan imediat ce se risipi o parte din efectul privirii lui Hiei.
-Asa se pare... avem voie, pentru putin timp, raspunse Keiko... si... cineva dintre noi ar putea sa ramana la noapte.
Vazand ca Botan dori sa se ofere, Hiei i-o lua inainte.
-Raman eu.
Botan, sesizand ca vorbele lui Hiei erau mai mult decat aparenta, pleca ochii. Simti pe spate sudori reci, caci se convingea din ce in ce mai mult, de faptul ca, evident purta vina accidentului lui Kurama si ca Hiei era convins de asta, desi ceilalti inca aveau urme de indoiala. Totusi, nu avea curajul sa intrebe.
Koenma, privind-o, se ingrijora si o ajuta sa se aseze.
-Esti foarte palida... sigur, toti suntem afectati, dar...
-Nu inteleg... Koenma-sama... Simt ca... toti ma considera vinovata.
El nu-si putu abtine un zambet.
-Nici eu nu inteleg... sincer. Cu aceste cuvinte, printul se ridica si-si lua la revedere.
Botan privi o clipa pe prmele lui, apoi in sala goala de asteptare. Cu adevarat, semiintunericul de acolo, si umbrele plantelor ornamentale aruncate pe pereti de lumina slaba din coridor, o faceau sa se simta mica si neinsemnata. Nici nu-si mai amintea sa se mai fi simtit astfel, pentru atata timp, sa se fi simtit atat de indurerata si de parasita. De aceea amintirea zambetului lui Koenma, in care vedea din ce in ce mai multa mandrie o innebunea.
Se ridica si-i saluta pe ceilalti, care plecau. Keiko intra totusi, pana in sala intunecata si, luandu-i mana fetei in kimono ii spuse.
-Du-te si tu. Hiei o sa inteleaga.
-Kei... ko... de ce?
Keiko o privi cu mila si-i zambi trist.
-Asta este... nu putem fi cu totii fericiti. Du-te acum... Botan-chan. Cele doua fete pornira in directii diferite.
Ajunsa in fata salonului lui Kurama, Botan ii arunca o privire furisa lui Hiei care statea nemiscat pe o banca din coridor. El nici macar n-o privi, dar cand fata trecu de el ii spuse.
-Sa nu zabovesti prea mult... oricum, pe mine nu ai cum sa ma minti. Esti o ipocrita si o totala dezamagire.
Oprindu-se, fata ii asculta cuvintele taioase spuse pe cel mai calm ton cu putinta. Cand Hiei termina de vorbit, Botan intra inauntru si inchizand usa, se prabusi in genunchi in fata ei.
E un fic care se invarte in jurul peronajelor Kurama, Botan si Koenma, dar majoritatea personajelor principale au un anumit rol in actiune.
Textul e fara diacritice, imi cer scuze pentru acest lucru, dar timpul nu-mi permite sa il corectez. S-ar putea sa vedeti si anumite greseli de tastare. Iarasi, nu-mi permit sa corectez textul in amanuntime. Sper totusi sa il considerati citibil, asa cum este el.
Voi posta un capitol sau doua pe saptamana, depinde de feedback.
~ Lost betwen silk roads ~
cap I
Botan se opri in inaltul cerului si-si intoarse privirea spre pamant. Panglica ce-i lega parul se desprinse si fu luata de vant. Fata nu-si mai putu desprinde ochii de la ea, si o privi pana cand disparu in zare.
Fiorul rece ce-i strabatuse corpul atunci nu-i dadea pace inca. Era sigura ca ceva rau se intamplase si in clipa in care, ajunsa in Reikai, lasa vasla din maini se indrepta spre biroul lui Koenma. Simti coridoarele mai intunecate ca niciodata si i se facu frica. Atat de frica, incat incepu inconstient sa tremure.
-Botan... te-ai intors...
-Ayame.
Fata cu parul negru o privi foarte serioasa, iar Botan simti o oarecare nervozitate in vorbele si in privirea ei.
-Regele Enma vrea sa te vada.
Botan nu reusi sa spuna nimic. Poate ca presimtirile ei aveau legatura cu aceasta intalnire. Totusi, reusi sa-i multumeasca dar cand se intoarse sa plece, Ayame o prinse de mana.
-Mai e ceva? O intreba Botan tresarind.
-Nu, scuza-ma.
Intrand in marea incapere, fata cu parul azuriu se inclina in fata regelui, care dupa ce o privi pentru cateva secunde, spuse:
-Esti aici de ceva vreme... nu?
-Da.
-Ma gandeam... si din pacate n-a fost vreme sa-mi pun planurile in aplicare inainte, pentru ca am fost foarte ocupat...
Botan aproba, dar nu spuse nimic. Nelinistea aceea ciudata nu-i dadea pace deloc.
-Ca sa fiu sincer, pe langa vestea buna... extrem de buna... am sa-ti dau si o veste rea. Sa stii ca pana si eu ma aflu in dificultate si nu stiu pe care sa ti-o spun prima... sau daca ar trebui sa ti le spun pe amandoua acum. Totusi, avand in vedere ca timpul nu ne permite sa zabovim prea mult... am hotarat ca nu este nici o alta varianta.
Ei? Ce veste vrei sa auzi prima data?
-Pe cea rea, spuse Botan fara sa se gandeasca prea mult.
-Foarte bine. Regele respira greu de cateva ori si apoi continua. Unul dintre prietenii tai este pe moarte. A avut un mic accident. Sincer... spuse Enma privind fata inmarmurita a fetei, nu ma asteptam la asa ceva din partea lui. Nu din partea lui.
S-a intamplat pentru ca...
-Cine e? Botan incepu sa palnga incontrolabil. Totusi in ochii ei rugatori, regele putu citi un refuz de a crede si totusi o mare convingere. Acest lucru i se paru extrem de ciudat.
-Kurama.
-De ce...? Spuse ea incet, aproape in soapta. Va rog, stapane... trebuie sa puteti face ceva pentru el.
-Nu pot. Imi pare rau. Spuse regele fixand-o din priviri.
Lui Botan nu-i veni sa creada. Tragandu-si sufletul, spuse.
-Imi pare rau, rege Enma... imi pare rau dar... vestea buna... am sa ma intorc... cer permisiunea de a pleca in Lumea Umana.
Regele aproba cu o miscare a capului desi fu cuprins de un val de tristete. Singura care nu aflase vestile bune era Botan.
Spitalul parea a fi cuprins de o adanca liniste, iar ferestrele luminate erau putine.
Botan hotari sa intre pe usa din fata, ca orice om, si sa intrebe un medic ce parerea avea despre starea lui Kurama, insa deoarece asistenta de la receptie parea extrem de ocupata vorbind la telefon, cauta numarul camerei pe o lista si urca in fuga scarile. Nici nu observa privirile mirate ale oamenilor ce mai erau inca acolo, la vederea unei domnisoare in kimono roz ce urca grabita si neatenta pe scari in loc sa ia liftul.
Ajungand sus, intr-un salon de asteptare, ii intalni si pe ceilalti, mai putin pe Hiei, care nu venise inca din Makai si nici pe Koenma.
-Botan-chan... spuse Keiko privind-o nedumerita si apoi luandu-l de mana pe Yusuke, care ii evita privirea.
Shizuru era la fel de nedumerita ca si Yusuke si Botan avu impresia ca nu putea sa se hotarasca daca s-o urasca sau sa-i fie mila de ea.
Kuwabara era singurul care, concentrat in dorinta lui de a o linisti pe Yukina nu parea sa-i de vreo importanta.
Desi nu mai stia daca vorbind, i se va raspunde, Botan intreba:
-Nu este prea grav... nu?
-As vrea sa-ti pot spune asta, Botan-chan... dar... momentan, Kurama este in operatie.
Yusuke stranse pumnul si dori sa izbeasca in perete, insa Shizuru il opri la timp.
-La naiba... spuse el; Nu inteleg nimic. Kurama ar fi trebuit sa fie atent in orice fel de conditii... nu pot sa cred ca o simpla tampenie ca asta - scuza-ma Botan - sa-l fi mirat atat de mult incat sa ignore culorile semaforului.
-A fost un accident de masina, Botan... cu niste consecinte foarte grave. Spuse Shizuru dorind sa-si aprinda o tigara, insa cand realiza ca era in spital o lasa sa cada inapoi in pachet. Pana la urma... trupul lui a suferit niste contuzii destul de grave. Cand l-a vazut, doctorul a implorat o minune de la Dumnezeu. Terminand de vorbit, Shizuru continua s-o fixeze pe Botan cu privirea de mai inainte, atat de intens, incat zana privi in jos.
-De ce pareti sa ma considerati vinovata pentru asta?
Yusuke o privi intrebator, Keiko cu mila insa Shizuru vorbi iarasi.
-Nu este cazul sa vorbim despre asa ceva acum. Din moment ce nu ti-ai dat seama, banuiesc ca n-ai nici o vina, caci ma indoiesc ca esti atat de proasta.
-As vrea sa vorbesc cu un membru al famniliei domnului Shiuichi Minamino, spuse asistenta care tocmai intra. N-a venit inca nimeni?
-Nu va veni nimeni. Familia este plecata din tara momentan, insa noi suntem toti prietenii lui.
-Inteleg... sa vina cineva sa semneze niste hartii. Cineva dornic sa-si asume niste raspunderi.
Botan o urma pe asistenta pe scari.
Imediat dupa plecarea celor doua intrara Koenma si Hiei impreuna cu doctorul.
-Operatia a fost un succes... as putea zice. Dupa cum banuiti, urmatoarele zile sunt critice pentru viata lui. Important este sa-si doreasca sa traiasca. In legatura cu recuperarea fizica... vedeti... nu stiu ce sa spun. Are nevoie de o minune.
-Putem sa-l vedem?
-Sa zicem ca pot sa intre vreo doua persoane. Oricum... cineva poate sa ramana peste noapte daca vreti neaparat. Dar nu cred ca se va trezi pana dimineata... daca o va face.
Koenma, care, intorcanu-se si vazand-o pe Botan ce se afla intr-o stare extrem de proasta, o stranse in brate.
Hiei zambi sarcastic, insa cand cei doi se despartira din imbratisare, o privi pe Botan cu atata ura incat ea se cutremura.
-Putem sa-l vedem? Intreba Botan imediat ce se risipi o parte din efectul privirii lui Hiei.
-Asa se pare... avem voie, pentru putin timp, raspunse Keiko... si... cineva dintre noi ar putea sa ramana la noapte.
Vazand ca Botan dori sa se ofere, Hiei i-o lua inainte.
-Raman eu.
Botan, sesizand ca vorbele lui Hiei erau mai mult decat aparenta, pleca ochii. Simti pe spate sudori reci, caci se convingea din ce in ce mai mult, de faptul ca, evident purta vina accidentului lui Kurama si ca Hiei era convins de asta, desi ceilalti inca aveau urme de indoiala. Totusi, nu avea curajul sa intrebe.
Koenma, privind-o, se ingrijora si o ajuta sa se aseze.
-Esti foarte palida... sigur, toti suntem afectati, dar...
-Nu inteleg... Koenma-sama... Simt ca... toti ma considera vinovata.
El nu-si putu abtine un zambet.
-Nici eu nu inteleg... sincer. Cu aceste cuvinte, printul se ridica si-si lua la revedere.
Botan privi o clipa pe prmele lui, apoi in sala goala de asteptare. Cu adevarat, semiintunericul de acolo, si umbrele plantelor ornamentale aruncate pe pereti de lumina slaba din coridor, o faceau sa se simta mica si neinsemnata. Nici nu-si mai amintea sa se mai fi simtit astfel, pentru atata timp, sa se fi simtit atat de indurerata si de parasita. De aceea amintirea zambetului lui Koenma, in care vedea din ce in ce mai multa mandrie o innebunea.
Se ridica si-i saluta pe ceilalti, care plecau. Keiko intra totusi, pana in sala intunecata si, luandu-i mana fetei in kimono ii spuse.
-Du-te si tu. Hiei o sa inteleaga.
-Kei... ko... de ce?
Keiko o privi cu mila si-i zambi trist.
-Asta este... nu putem fi cu totii fericiti. Du-te acum... Botan-chan. Cele doua fete pornira in directii diferite.
Ajunsa in fata salonului lui Kurama, Botan ii arunca o privire furisa lui Hiei care statea nemiscat pe o banca din coridor. El nici macar n-o privi, dar cand fata trecu de el ii spuse.
-Sa nu zabovesti prea mult... oricum, pe mine nu ai cum sa ma minti. Esti o ipocrita si o totala dezamagire.
Oprindu-se, fata ii asculta cuvintele taioase spuse pe cel mai calm ton cu putinta. Cand Hiei termina de vorbit, Botan intra inauntru si inchizand usa, se prabusi in genunchi in fata ei.