Angel of Fire
23-08-08, 12:48
Confreria de idiotenii ale mintii si idei
Disclaimer:Toate personajele imi apartin,au fost create,gandite de catre mine.Povestea este,prin urmare,originala,eu fiind singura autoare:Angel of Fire.
Sumar: Povestea se bazeaza pe viata unei fete pe nume Valentina,simpla adolescenta in varsta de 15-16-17 ani(nu specific varsta exacta,actiunile acesteia se pot aplica la oricare dintre varstele mentionate) complexata de diverse probleme,dar in special,de luptele pe care le da cu propria persoana,in incercarea de a se integra intr-un grup,sa-si formeze prietenii,relatii etc. Experimenteaza drame duse la extrem,pe care poate doar mintea ei le ridiculizeaza si bombeaza in felul acesta.
A/N:Cum am zis,personajele sunt fictive,iar personajul principal nu ma reprezinta pe mine in viata de zi cu zi,insa,pentru ca tin mult la aceasta poveste pe care o scriu de ceva vreme,am simtit nevoia sa-i dau numele meu acesteia.Am primit sfatul de a posta povestea si pe forumul acesta,motiv pentru care am si facut-o.
Acestea fiind spuse,va invit sa cititi si sa comentati.
1.
Ai ajuns sa te legini pe-o panza de paianjen.
O Valentina se legana
Pe o panza de paianjen…
Doua Valentine se leganau
Pe o panza de paianjen…
A ajuns sa-mi spuna agonia din mine.Paianjen?E doar panza asternutului meu,al chinului meu inabusit de paloare becului muribund de pe cer.Somnul a ajuns sa-mi fie piatra de mormant,caci poate sa-mi intrerupa sirul cugetarilor neverosimile asupra existentei.Ele-mi constituie mie existenta.
Esti stupida!Doar atunci cand dormi nu esti nebuna!
Acum o spune luciditatea din mine.Are dreptate nenorocita.Partial.Mai am un glas care-mi accepta coerenta ametita,care-i infige radacini in mezencefal.E un glas fad,fara ecouri in inima,e al unei iubite.Iubite de altii poate.
Apas cu degetul de la picior butonul albastru de la unitate.Beculetul rosu palpaie des si concis la fiecare miscare a mouse-ului.Parca ar prinde un virus la fiecare respiratie sacadata pe ecran.Gasesc un status potrivit,inabordabil,cat pentru a-i atrage atentia doar ei.
In spray-ul insecticid pe alb mucegait de perete sta amintirea mustei martirizate.
Nimeni nu gaseste aluzia,nimeni nu ma vede in vreun fel.Nici precum o musca.Dar ea intelege ca peretele e de fapt o fereastra.Una de messenger.
-Iubito,mai traiesti?
-Mai pot?Am stat aseara si m-am gandit.
-La ce?
-La tot.Mi-as dori diamantul Illuminati.Cica e perfect simetric.
-Iubito,stii ca-l poti avea.Trebuie doar sa-l gandesti si va aparea undeva,undeva prin mintea ta schitata o asemena bijuterie.
-Da,hai sa ne schitam niste zambete.Poate am si rezista.
-Eu rezist,iubito.Stii ca da.
E prea idioata azi.Ajungi usor la sign out.
Spune sentimentul din mine.Da,e si el schitat pe o scala de gri undeva,undeva…pentru ea.Exista.
Confuzia din mine nu-si rosteste adevarul,ma lasa pe mine sa ghicesc ce-i cu spatial gol din inima.Nici ea nu-l acopera c-o mantie de spini,sa pot simti cum rosul inimii se scurge prin stomac,lasand in urma un fruct vlaguit de alb.
Sunt nebuna,nu pot contrazice luciditatea.Sa am momente de furie cruda,fara primordialitate in fiecare disputa cu mine insami,sa am momente de plans tacut langa birou in frigul maro de pe parchet,toate alcatuiesc un chin pentru fiinta.Luciditatea pare cea mai folositoare din aceasta confrerie de idiotenii ale mintii si idei.
Mai trec prin Word si-mi descarc inca un chin pe tastatura.Recitesc si reinghit suferinta la loc.
Porcaria asta nu-ti foloseste la nimic!
Spune furia starnita din senin.O ascult,stiind ca va deveni mai greu de controlat daca o sa continui.Mintea imi scrie defectele,iar ochii mi le arata.De ce nu pot sa scriu basme?!Macar o data sa uit si eu de obsesia asta fata de propria-mi persoana.
Pe monitor ramane poza de-acum un an cu ea.Zambim amandoua,doar ca ei ii este usor s-o faca.Nu ma mai inteleg nici cu ea.Ma suporta,dar nu ma intelege.Si asta e egal cu zero.Credeam ca mi-am gasit mintea incalcita pereche.
Te-ai inselat,idioato!Acum fugi si culca-te.Ai debitat destul pentru o singura ora.
Ora?Cum a ajuns timpul sa fie masurabil?Cum am ajuns sa-i numaram secundele?Cum explica intelectualii aia cu extensii neuronale aceste fenomene?Iisus.Cum il explica cineva pe el?Il explica?Sunt idioata.Eu cred in el cu un cinism aproape nesesizabil decat prin intrebarile mele,dar cred.
Culca-te odata!
Ma culc,ma culc…
Ma trezesc,ma trezesc.Am visat un vers.Am vazut o biserica.Italia.Secolul XVI?Nu,aiurez.Ma duc sa o plimb.Confreria de idiotenii ale mintii si idei.Isi extrage informatiile tampite din mediul exterior si apoi mi le baga mie pe gat la orice gand depasind limita IQ-ului unei maimute.Dar trebuie s-o fac.Altfel m-as lipi de panza mea gretoasa de paianjen ,leganata de creaturi hidoase in plina putrefactie,dar mobile.
Ai spus ca nu-i de paianjen!Vezi cat de evident te contrazici?
Si rad eu in locul ratiunii din mine.
Strazi batute in ciment batatorit de pasii catorva persoane.E cald afara,iar eu intind gatul,lasand capul pe spate,sa strang pleoapele la stropirea unei raze de soare pe ele.Isi schimba becul la fiecare 12 ore Creatorul.Risipa de miscare circulara a incheieturii,stand pe scara de nori.Cum reuseste fara ca nimeni sa-si strecoare privirea in planurile lui?Stai,sunt singura care se mai gandeste inca si la aceasta meserie…de schimbator de becuri.Cel de azi e cu siguranta mai puternic.Imi ustura pielea atingerea.O palma grea,dar piele fina,se lasa moarta peste umarul meu.Apoi,cu o viteza ce intensifica durerea,imi frange suflul intr-o incatusare de dupa gat.E chiar prea cald afara pentru o imbratisare.
-Ce faci?
-Respir.Cu greu.
Si tot nu-mi da drumul.Buzele lui umede vin ca un dar dumnezeiesc pe umar.Inchid din nou ochii si-mi las chipul scaldat in soare.Ador momente mute.Se ispravesc repede.
-De cand nu te-am mai vazut!
-Ai fi vrut s-o faci?
-Logic!
Logic?!Copilo,asta ma jigneste!
Spune logica din mine,fara a se retine sa intervina in scurtul meu moment de interactiune cu lumea.Scurt?Mai degraba singurul.
-Te cred.
-Ai vrea sa vii…
-Nu-mi da drumul.
E chiar prea bine ca sa-i dau drumul.Isi lipeste barbia usor aspra de umarul meu.Nu si-a uitat buzele acolo.Ascult propunerea.
-Nu-ti dau.Deci, ce zici?Vii sambata?
-Daca mi-ai spune unde…
-Oras.Sa ma revansez ca n-am mai iesit de atata timp.Hai,nu ma refuza acum!
-Daca nu-mi dai drumul.
-Nu-ti dau.
Si stam sa credeam ca am ramane asa o eternitate,in opozitie cu momentul efemer ce s-a consumat timp de trei minute.Am plimbat-o pe linii paralele cu el.Confreria adunase destule informatii cat sa-mi dezvaluie deloc impresionanta afirmatie ca nu-mi este permis sa ies sambata.Ca nu-mi permit eu,mai exact.
Repet procesul.
-Iubito,pleci fara sa anunti?
-Da?
-…
-Mergem in oras?Sa mai parcurgem inca o data drumul berii.Cum ai spune tu…
-…Calea Iluminarii.
-Exact!
-Deci?
-Deci,ce?
-Deci,iesi?
-Deci,nu stiu.S-ar putea…sa nu.Ies sambata cu altcineva.
-Ma uiti,iubito?
-…
-Ma uiti.Dar te iert.Daca e un baiat.E un baiat?
-…
-…
Sign out.
Esti idioata?Iar te contrazici!N-au trecut nici zece minute de cand ti-ai spus ca nu merita osteneala.Ca nu-ti permiti.O minti,cel mai probabil o minti.
N-o mint.Nu pe ea.Chiar ies cu el.Mi-a fost dor de buzele alea mari pe umarul meu.Fostul meu prieten de doua zile.Fostul de-acum trei ani.Singurul in ultimii trei ani.
Imi strecuram mana in geaca sa,zambind pentru a-i dobandi acceptarea.Imi zambea si el printre fularul gri din jurul gatului.Ajungem la mine acasa si ne sarutam penibil in mijlocul unui viscol,mai mult pe nas si obraji decat pe buze.Primul sarut.Nimic spectacular,nimic sentimental,doar un tablou incremenit de sloiurile de gheata din apropierea ramei si doua figurine de namol uscat in fata usii mari de metal.
Mai termina-te,”iubito”!
Disclaimer:Toate personajele imi apartin,au fost create,gandite de catre mine.Povestea este,prin urmare,originala,eu fiind singura autoare:Angel of Fire.
Sumar: Povestea se bazeaza pe viata unei fete pe nume Valentina,simpla adolescenta in varsta de 15-16-17 ani(nu specific varsta exacta,actiunile acesteia se pot aplica la oricare dintre varstele mentionate) complexata de diverse probleme,dar in special,de luptele pe care le da cu propria persoana,in incercarea de a se integra intr-un grup,sa-si formeze prietenii,relatii etc. Experimenteaza drame duse la extrem,pe care poate doar mintea ei le ridiculizeaza si bombeaza in felul acesta.
A/N:Cum am zis,personajele sunt fictive,iar personajul principal nu ma reprezinta pe mine in viata de zi cu zi,insa,pentru ca tin mult la aceasta poveste pe care o scriu de ceva vreme,am simtit nevoia sa-i dau numele meu acesteia.Am primit sfatul de a posta povestea si pe forumul acesta,motiv pentru care am si facut-o.
Acestea fiind spuse,va invit sa cititi si sa comentati.
1.
Ai ajuns sa te legini pe-o panza de paianjen.
O Valentina se legana
Pe o panza de paianjen…
Doua Valentine se leganau
Pe o panza de paianjen…
A ajuns sa-mi spuna agonia din mine.Paianjen?E doar panza asternutului meu,al chinului meu inabusit de paloare becului muribund de pe cer.Somnul a ajuns sa-mi fie piatra de mormant,caci poate sa-mi intrerupa sirul cugetarilor neverosimile asupra existentei.Ele-mi constituie mie existenta.
Esti stupida!Doar atunci cand dormi nu esti nebuna!
Acum o spune luciditatea din mine.Are dreptate nenorocita.Partial.Mai am un glas care-mi accepta coerenta ametita,care-i infige radacini in mezencefal.E un glas fad,fara ecouri in inima,e al unei iubite.Iubite de altii poate.
Apas cu degetul de la picior butonul albastru de la unitate.Beculetul rosu palpaie des si concis la fiecare miscare a mouse-ului.Parca ar prinde un virus la fiecare respiratie sacadata pe ecran.Gasesc un status potrivit,inabordabil,cat pentru a-i atrage atentia doar ei.
In spray-ul insecticid pe alb mucegait de perete sta amintirea mustei martirizate.
Nimeni nu gaseste aluzia,nimeni nu ma vede in vreun fel.Nici precum o musca.Dar ea intelege ca peretele e de fapt o fereastra.Una de messenger.
-Iubito,mai traiesti?
-Mai pot?Am stat aseara si m-am gandit.
-La ce?
-La tot.Mi-as dori diamantul Illuminati.Cica e perfect simetric.
-Iubito,stii ca-l poti avea.Trebuie doar sa-l gandesti si va aparea undeva,undeva prin mintea ta schitata o asemena bijuterie.
-Da,hai sa ne schitam niste zambete.Poate am si rezista.
-Eu rezist,iubito.Stii ca da.
E prea idioata azi.Ajungi usor la sign out.
Spune sentimentul din mine.Da,e si el schitat pe o scala de gri undeva,undeva…pentru ea.Exista.
Confuzia din mine nu-si rosteste adevarul,ma lasa pe mine sa ghicesc ce-i cu spatial gol din inima.Nici ea nu-l acopera c-o mantie de spini,sa pot simti cum rosul inimii se scurge prin stomac,lasand in urma un fruct vlaguit de alb.
Sunt nebuna,nu pot contrazice luciditatea.Sa am momente de furie cruda,fara primordialitate in fiecare disputa cu mine insami,sa am momente de plans tacut langa birou in frigul maro de pe parchet,toate alcatuiesc un chin pentru fiinta.Luciditatea pare cea mai folositoare din aceasta confrerie de idiotenii ale mintii si idei.
Mai trec prin Word si-mi descarc inca un chin pe tastatura.Recitesc si reinghit suferinta la loc.
Porcaria asta nu-ti foloseste la nimic!
Spune furia starnita din senin.O ascult,stiind ca va deveni mai greu de controlat daca o sa continui.Mintea imi scrie defectele,iar ochii mi le arata.De ce nu pot sa scriu basme?!Macar o data sa uit si eu de obsesia asta fata de propria-mi persoana.
Pe monitor ramane poza de-acum un an cu ea.Zambim amandoua,doar ca ei ii este usor s-o faca.Nu ma mai inteleg nici cu ea.Ma suporta,dar nu ma intelege.Si asta e egal cu zero.Credeam ca mi-am gasit mintea incalcita pereche.
Te-ai inselat,idioato!Acum fugi si culca-te.Ai debitat destul pentru o singura ora.
Ora?Cum a ajuns timpul sa fie masurabil?Cum am ajuns sa-i numaram secundele?Cum explica intelectualii aia cu extensii neuronale aceste fenomene?Iisus.Cum il explica cineva pe el?Il explica?Sunt idioata.Eu cred in el cu un cinism aproape nesesizabil decat prin intrebarile mele,dar cred.
Culca-te odata!
Ma culc,ma culc…
Ma trezesc,ma trezesc.Am visat un vers.Am vazut o biserica.Italia.Secolul XVI?Nu,aiurez.Ma duc sa o plimb.Confreria de idiotenii ale mintii si idei.Isi extrage informatiile tampite din mediul exterior si apoi mi le baga mie pe gat la orice gand depasind limita IQ-ului unei maimute.Dar trebuie s-o fac.Altfel m-as lipi de panza mea gretoasa de paianjen ,leganata de creaturi hidoase in plina putrefactie,dar mobile.
Ai spus ca nu-i de paianjen!Vezi cat de evident te contrazici?
Si rad eu in locul ratiunii din mine.
Strazi batute in ciment batatorit de pasii catorva persoane.E cald afara,iar eu intind gatul,lasand capul pe spate,sa strang pleoapele la stropirea unei raze de soare pe ele.Isi schimba becul la fiecare 12 ore Creatorul.Risipa de miscare circulara a incheieturii,stand pe scara de nori.Cum reuseste fara ca nimeni sa-si strecoare privirea in planurile lui?Stai,sunt singura care se mai gandeste inca si la aceasta meserie…de schimbator de becuri.Cel de azi e cu siguranta mai puternic.Imi ustura pielea atingerea.O palma grea,dar piele fina,se lasa moarta peste umarul meu.Apoi,cu o viteza ce intensifica durerea,imi frange suflul intr-o incatusare de dupa gat.E chiar prea cald afara pentru o imbratisare.
-Ce faci?
-Respir.Cu greu.
Si tot nu-mi da drumul.Buzele lui umede vin ca un dar dumnezeiesc pe umar.Inchid din nou ochii si-mi las chipul scaldat in soare.Ador momente mute.Se ispravesc repede.
-De cand nu te-am mai vazut!
-Ai fi vrut s-o faci?
-Logic!
Logic?!Copilo,asta ma jigneste!
Spune logica din mine,fara a se retine sa intervina in scurtul meu moment de interactiune cu lumea.Scurt?Mai degraba singurul.
-Te cred.
-Ai vrea sa vii…
-Nu-mi da drumul.
E chiar prea bine ca sa-i dau drumul.Isi lipeste barbia usor aspra de umarul meu.Nu si-a uitat buzele acolo.Ascult propunerea.
-Nu-ti dau.Deci, ce zici?Vii sambata?
-Daca mi-ai spune unde…
-Oras.Sa ma revansez ca n-am mai iesit de atata timp.Hai,nu ma refuza acum!
-Daca nu-mi dai drumul.
-Nu-ti dau.
Si stam sa credeam ca am ramane asa o eternitate,in opozitie cu momentul efemer ce s-a consumat timp de trei minute.Am plimbat-o pe linii paralele cu el.Confreria adunase destule informatii cat sa-mi dezvaluie deloc impresionanta afirmatie ca nu-mi este permis sa ies sambata.Ca nu-mi permit eu,mai exact.
Repet procesul.
-Iubito,pleci fara sa anunti?
-Da?
-…
-Mergem in oras?Sa mai parcurgem inca o data drumul berii.Cum ai spune tu…
-…Calea Iluminarii.
-Exact!
-Deci?
-Deci,ce?
-Deci,iesi?
-Deci,nu stiu.S-ar putea…sa nu.Ies sambata cu altcineva.
-Ma uiti,iubito?
-…
-Ma uiti.Dar te iert.Daca e un baiat.E un baiat?
-…
-…
Sign out.
Esti idioata?Iar te contrazici!N-au trecut nici zece minute de cand ti-ai spus ca nu merita osteneala.Ca nu-ti permiti.O minti,cel mai probabil o minti.
N-o mint.Nu pe ea.Chiar ies cu el.Mi-a fost dor de buzele alea mari pe umarul meu.Fostul meu prieten de doua zile.Fostul de-acum trei ani.Singurul in ultimii trei ani.
Imi strecuram mana in geaca sa,zambind pentru a-i dobandi acceptarea.Imi zambea si el printre fularul gri din jurul gatului.Ajungem la mine acasa si ne sarutam penibil in mijlocul unui viscol,mai mult pe nas si obraji decat pe buze.Primul sarut.Nimic spectacular,nimic sentimental,doar un tablou incremenit de sloiurile de gheata din apropierea ramei si doua figurine de namol uscat in fata usii mari de metal.
Mai termina-te,”iubito”!