Mara Jade
07-07-08, 17:50
Era o dimineata superba. Razele soarelui sclipeau pe suprafata valurita a lacului, un fundal minunat pentru visare.
Mara statea pe iarba turceste, privind un punct care ba se apropia, ba se indeparta fiind purtat de valuri.
Trecusera 2 luni de cand nu mai vorbise cu nimeni. Se concentrase asupra examenelor pe care trebuia sa le sustina la sfarsitul scolii. TVEE-urile nu erau tocmai floare la ureche. Existau momente in care se gandea daca avea sa treaca la toate probele.
Oftand se lasa pe spate. Iarba era proaspat crescuta. Primavara castiga tot mai mult teren in detrimesntul iernii. Adierea lina a vantului o relaxa. Isi inchise ochii inspirand adanc.
.....
.....
.....
Dar totul parca statuse locului. Nu mai simtea nici adierea placuta a vantului, nu mai auzea nici bolborisitul valurelelor. Totul paruse sa amuteasca. Isi deschise ochii... si privi cerul negru presarat cu stele care mai de care mai stralucitoare.
Speriata se ridica. Unde se afla? Lacul... padurea... castelul... toate disparusera. Dar cel mai infricosator era faptul ca desi era convinsa ca statea cu picioarele pe ceva... sub ea, la fel ca si deasupra si oriunde s-ar fi uitat nu putea sa vada decat cerul intunecat si stelele efemere.
Se invarti incet de jur imprejur parca fiindu-i frica sa nu calce in gol si se opri privind o anumita stea. Era steaua cea mai mare si cea mai stralucitoare. Nici nu daduse cu ochii bine de ea cand ceva o izbi cu o putere atat de mare incat nu se mai putea misca. Statea in picioare aproape fara suflu, cu inima chircita intr-un colt, recunoscand acea putere spirituala unica.
”Stii ce vorbesc demonii de milenii de ani de cand ai plecat? Stii?”
Mara ar fi vrut sa tresara la auzul vocii, dar muschii ii erau incordati la maxim. Inima, insa, ii facu un salt extraordinar. Parca batea undeva in fata ei.
Simti imediat cum acel cineva o imbratisa pe la spate incolacindu-si bratele in jurul ei si sprijinindu-si fruntea de capul ei.
”Ca Marele Lord si-a pierdut mintile din cauza unei femei!”
Incepuse sa o sarute de la ureche coborand pana la baza gatului unde o musca dureros. Mara scoase un geamar in timp ce el uu sugea sangele tinand-o strans in brate.
"Nici nu-ti imaginezi prin ce am trecut eu pentru tine!” ii zise apoi afundandu-si fata in parul ei roscat.
”Credeai ca te-am uitat, nu? Daca te-as fi uitat, nu mai existai de mult. Ti-am urmarit toate reincarnarile facand tot posibilul sa nu-i las pe demoni sa te omoare.”
Se desprinse de ea, indepartandu-se cativa pasi.
”Suntem in pragul unei revolte. E foarte posibil sa fiu detronat. Si toate astea din cauza ta!”Mara isi dadu seama ca se putea misca acum. Dar cu toate acestea nu indraznea sa fac niciun pas.
”Pentru ca ai fugit!”
Nu-l mai auzise niciodata vorbind pe un astfel de ton. Putea sa-i simta frustrarea ascunsa cu grija sub vocea lui aparent calma, resemnata.
”Sunt momente in care vreau sa te omor cu mana mea. Dar la ce bun? Mi-am distrus viata pentru tine! Esti singurul lucru mai de pret pe care il am.”
Mara se intoarse usor-usor cu fata spre el. Era neschimbat. Asa cum si-l amintea: parul lung de un negru stralucitor aranjat perfect si ochii lui adanci ca nsite tuneluri in care simteai ca te pierzi.
”De ce m-ai parasit? De ce ai fugit? Spune-mi!”
Tonul lui se schimbase intr-unul imperativ, dar Mara avea gatlejul uscat. Nu ar fi putut sa spuna nimic chiar daca ar fi stiut ce sa-i raspunda.
”Spune-mi! Ai gasit pe altul? Sau ai dat crezare barfelor menite sa ma distruga? Spune-mi! Care din cele doua este? I-ai crezut pe altii si nu m-ai crezut pe mine, asa e? Dar spune-mi cu ce am gresit? M-am purtat eu urat cu tine?”
Mara il privi speriata clatinand capul.
”De ce m-ai respins?”
Se intoarse cu spatele la ea, privind mantia instelata.
”Iti fac o propunere.
Hai sa fugim!”
Mara isi dadea seama cat de greu ii era sa rosteasca acele cuvinte.
”Sa fugim impreuna.
Nu acum. Cand vei simti tu. Sunt dispus sa astept.”
Se intoarse cu fata spre ea, privind-o adanc in ochi.
”Sunt dispus sa astept oricat, dar nu uita ca raspunsul tau poate veni prea tarziu pentru mine. Stii ce inseamna a fi detronat...
Cand esti pregatita tot ce trebuie sa faci este sa atingi semnul de pe bratul tau si sa-mi rostesti numele.”
O mai privi pentru cateva clipe, iar apoi se indeparta.
”Viata mea e in mainile tale!”
”STAI!”
Dar el disparuse in ceata, in ceata care cuprinse totul, ceata care se evapora la fel de brusc cum aparuse...
.....
.....
.....
... iar Mara se trezi in fata lacului cu mana intinsa incercand sa faca o naluca sa se intoarca.
Cazu in genunchi, ducandu-si mainile la cap. Se gandise cu groaza la reintalnirea cu el, dar niciodata nu crezuse ca avea sa decurga astfel. Se asteptase sa fie tratata rau, sa fie lovita, sau chiar ca el sa abuzeze de ea, dar atitudinea lui o facu sa nu mai stie ce sa creada. Daca avea dreptate? Daca toate fusesera niste uneltiri impotriva lui? Pana la urma, Asmodeus o gasise foarte repede, ca si cum se asteptase ca ea sa fuga.
Mara isi musca buza inferioara, inima bubuindu-i cu putere in piept. Isi sufleca maneca dreapta, lasand sa i se vada toata mana pana la umar. Iar pe umar, mai stralucitor ca niciodata, se vedea semnul demonic, semnul cu care fusese marcata de insusi Lordul Intunecat, semnul ca ii apartinea. Si cu toate acestea o lasase pe ea sa aleaga.
Privi semnul in timp ce-si apropie degeul de el. Dar cand ajunsese numai la cativa milimetrii departare isi stranse mana in pumn.
In ultimul timp avea parte numai de adevaruri care intorceau universul cu fundul in sus... ingeri rai, demoni buni... sau nu mai intelegea ea notiunea de bine si rau?
Mara incerca iar sa atinga acel semn, dar...
OOC: poti vedea reactiile mele, dar nu stii de ce ma comportam asa pentru ca nu-l poti vedea pe Lucifer.
Mara statea pe iarba turceste, privind un punct care ba se apropia, ba se indeparta fiind purtat de valuri.
Trecusera 2 luni de cand nu mai vorbise cu nimeni. Se concentrase asupra examenelor pe care trebuia sa le sustina la sfarsitul scolii. TVEE-urile nu erau tocmai floare la ureche. Existau momente in care se gandea daca avea sa treaca la toate probele.
Oftand se lasa pe spate. Iarba era proaspat crescuta. Primavara castiga tot mai mult teren in detrimesntul iernii. Adierea lina a vantului o relaxa. Isi inchise ochii inspirand adanc.
.....
.....
.....
Dar totul parca statuse locului. Nu mai simtea nici adierea placuta a vantului, nu mai auzea nici bolborisitul valurelelor. Totul paruse sa amuteasca. Isi deschise ochii... si privi cerul negru presarat cu stele care mai de care mai stralucitoare.
Speriata se ridica. Unde se afla? Lacul... padurea... castelul... toate disparusera. Dar cel mai infricosator era faptul ca desi era convinsa ca statea cu picioarele pe ceva... sub ea, la fel ca si deasupra si oriunde s-ar fi uitat nu putea sa vada decat cerul intunecat si stelele efemere.
Se invarti incet de jur imprejur parca fiindu-i frica sa nu calce in gol si se opri privind o anumita stea. Era steaua cea mai mare si cea mai stralucitoare. Nici nu daduse cu ochii bine de ea cand ceva o izbi cu o putere atat de mare incat nu se mai putea misca. Statea in picioare aproape fara suflu, cu inima chircita intr-un colt, recunoscand acea putere spirituala unica.
”Stii ce vorbesc demonii de milenii de ani de cand ai plecat? Stii?”
Mara ar fi vrut sa tresara la auzul vocii, dar muschii ii erau incordati la maxim. Inima, insa, ii facu un salt extraordinar. Parca batea undeva in fata ei.
Simti imediat cum acel cineva o imbratisa pe la spate incolacindu-si bratele in jurul ei si sprijinindu-si fruntea de capul ei.
”Ca Marele Lord si-a pierdut mintile din cauza unei femei!”
Incepuse sa o sarute de la ureche coborand pana la baza gatului unde o musca dureros. Mara scoase un geamar in timp ce el uu sugea sangele tinand-o strans in brate.
"Nici nu-ti imaginezi prin ce am trecut eu pentru tine!” ii zise apoi afundandu-si fata in parul ei roscat.
”Credeai ca te-am uitat, nu? Daca te-as fi uitat, nu mai existai de mult. Ti-am urmarit toate reincarnarile facand tot posibilul sa nu-i las pe demoni sa te omoare.”
Se desprinse de ea, indepartandu-se cativa pasi.
”Suntem in pragul unei revolte. E foarte posibil sa fiu detronat. Si toate astea din cauza ta!”Mara isi dadu seama ca se putea misca acum. Dar cu toate acestea nu indraznea sa fac niciun pas.
”Pentru ca ai fugit!”
Nu-l mai auzise niciodata vorbind pe un astfel de ton. Putea sa-i simta frustrarea ascunsa cu grija sub vocea lui aparent calma, resemnata.
”Sunt momente in care vreau sa te omor cu mana mea. Dar la ce bun? Mi-am distrus viata pentru tine! Esti singurul lucru mai de pret pe care il am.”
Mara se intoarse usor-usor cu fata spre el. Era neschimbat. Asa cum si-l amintea: parul lung de un negru stralucitor aranjat perfect si ochii lui adanci ca nsite tuneluri in care simteai ca te pierzi.
”De ce m-ai parasit? De ce ai fugit? Spune-mi!”
Tonul lui se schimbase intr-unul imperativ, dar Mara avea gatlejul uscat. Nu ar fi putut sa spuna nimic chiar daca ar fi stiut ce sa-i raspunda.
”Spune-mi! Ai gasit pe altul? Sau ai dat crezare barfelor menite sa ma distruga? Spune-mi! Care din cele doua este? I-ai crezut pe altii si nu m-ai crezut pe mine, asa e? Dar spune-mi cu ce am gresit? M-am purtat eu urat cu tine?”
Mara il privi speriata clatinand capul.
”De ce m-ai respins?”
Se intoarse cu spatele la ea, privind mantia instelata.
”Iti fac o propunere.
Hai sa fugim!”
Mara isi dadea seama cat de greu ii era sa rosteasca acele cuvinte.
”Sa fugim impreuna.
Nu acum. Cand vei simti tu. Sunt dispus sa astept.”
Se intoarse cu fata spre ea, privind-o adanc in ochi.
”Sunt dispus sa astept oricat, dar nu uita ca raspunsul tau poate veni prea tarziu pentru mine. Stii ce inseamna a fi detronat...
Cand esti pregatita tot ce trebuie sa faci este sa atingi semnul de pe bratul tau si sa-mi rostesti numele.”
O mai privi pentru cateva clipe, iar apoi se indeparta.
”Viata mea e in mainile tale!”
”STAI!”
Dar el disparuse in ceata, in ceata care cuprinse totul, ceata care se evapora la fel de brusc cum aparuse...
.....
.....
.....
... iar Mara se trezi in fata lacului cu mana intinsa incercand sa faca o naluca sa se intoarca.
Cazu in genunchi, ducandu-si mainile la cap. Se gandise cu groaza la reintalnirea cu el, dar niciodata nu crezuse ca avea sa decurga astfel. Se asteptase sa fie tratata rau, sa fie lovita, sau chiar ca el sa abuzeze de ea, dar atitudinea lui o facu sa nu mai stie ce sa creada. Daca avea dreptate? Daca toate fusesera niste uneltiri impotriva lui? Pana la urma, Asmodeus o gasise foarte repede, ca si cum se asteptase ca ea sa fuga.
Mara isi musca buza inferioara, inima bubuindu-i cu putere in piept. Isi sufleca maneca dreapta, lasand sa i se vada toata mana pana la umar. Iar pe umar, mai stralucitor ca niciodata, se vedea semnul demonic, semnul cu care fusese marcata de insusi Lordul Intunecat, semnul ca ii apartinea. Si cu toate acestea o lasase pe ea sa aleaga.
Privi semnul in timp ce-si apropie degeul de el. Dar cand ajunsese numai la cativa milimetrii departare isi stranse mana in pumn.
In ultimul timp avea parte numai de adevaruri care intorceau universul cu fundul in sus... ingeri rai, demoni buni... sau nu mai intelegea ea notiunea de bine si rau?
Mara incerca iar sa atinga acel semn, dar...
OOC: poti vedea reactiile mele, dar nu stii de ce ma comportam asa pentru ca nu-l poti vedea pe Lucifer.