Jelly
30-09-11, 23:33
Carnaval Venetian
Cutia muzicala continua sa cante…canta de o eternitate sau poate doar de cateva secunde sau poate de o eternitate de cateva secunde, dar timpul nu mai avea niciun sens, niciun inteles in acest univers imens si anost. Sunetele simple, repetate si dulci produse de mica cutie e tot ce o mai lega de lumea pe care o cunoscuse si o iubise odata, dar la care renuntase intr-o seara racoroasa si instelata undeva pe unul din romanticele poduri ale Venetiei. Fiecare nota, ce facea linistea apasatoare sa vribreze, parca ii infigea un pumnal in inima plapanda, bolanava si otravita. Venetia fusese raiul si iadul ei si toata viata pendulase intre agonie si extaz. Nu putea spune ca nu traise, ca nu pipaise macar cu o vaga si sfioasa atingere fiecare sentiment. Daca ar fi fost sa-si caracterizeze viata intr-un singur cuvant, acela nu ar fi fost un adjectiv, un adverb, nici macar un verb… Toata lumea ar fi asteptat un adjectiv ca “frumoasa”, “urata”, “minunata”, “jalnica”, “fericita”, “trista”. Dar singurul cuvant care ii venea in minte, atunci cand se gandea la viata ei, si care cuprindea si zavora in doar cateva litere toata existenta ei era “MASTI”. Masti…ai putea sa-ti caracterizezi viata cu acest cuvant? Ea putea si avea si de ce. Mereu fusese inconjurata de masti.... Iubea si ura, in acelasi timp, mastile venetiene care se mulau pe chipurile angelic de hidoase ale domnisoarelor cu talii subtiate fortat si artificial de corsete. Mastile inundau camerele mari de bal si dansau gratioase de parca ele ar fi condus si nu cei ce le purtau. Si… de fapt chiar ele conduceau, ele isi alegeau partenerii de dans, pentru ca ochii oamenilor nu puteau strapunge stralucirea si frumusetea mastii din fata lor, pentru a putea observa adevaratul chip al celui care o purta. Stia ca atunci cand muzica se va opri, totul va disparea si nimic din ce a trait, a visat sau dorit nu o va mai putea atinge. Nicio masca din exterior sau interior nu o va mai putea insela. Prin minte ii mai alergara pentru cateva clipe toate mastile tuturor persoanelor pe care le intalnise vreodata apoi ii aparura in minte mastile proprii, cele pe care nu le mai putea controla,la care nu mai putea renunta pentru ca erau de mult contopite cu sufletul ei… Muzica tace, linistea o inconjoara, smulgand din mintea si inima ei, pe rand, unul cate unul, una cate una, fiecare amintire, fiecare gand, fiecare vis, fiecare dorinta si in final fiecare masca venetiana misterioasa si eleganta.
Peace.
Cutia muzicala continua sa cante…canta de o eternitate sau poate doar de cateva secunde sau poate de o eternitate de cateva secunde, dar timpul nu mai avea niciun sens, niciun inteles in acest univers imens si anost. Sunetele simple, repetate si dulci produse de mica cutie e tot ce o mai lega de lumea pe care o cunoscuse si o iubise odata, dar la care renuntase intr-o seara racoroasa si instelata undeva pe unul din romanticele poduri ale Venetiei. Fiecare nota, ce facea linistea apasatoare sa vribreze, parca ii infigea un pumnal in inima plapanda, bolanava si otravita. Venetia fusese raiul si iadul ei si toata viata pendulase intre agonie si extaz. Nu putea spune ca nu traise, ca nu pipaise macar cu o vaga si sfioasa atingere fiecare sentiment. Daca ar fi fost sa-si caracterizeze viata intr-un singur cuvant, acela nu ar fi fost un adjectiv, un adverb, nici macar un verb… Toata lumea ar fi asteptat un adjectiv ca “frumoasa”, “urata”, “minunata”, “jalnica”, “fericita”, “trista”. Dar singurul cuvant care ii venea in minte, atunci cand se gandea la viata ei, si care cuprindea si zavora in doar cateva litere toata existenta ei era “MASTI”. Masti…ai putea sa-ti caracterizezi viata cu acest cuvant? Ea putea si avea si de ce. Mereu fusese inconjurata de masti.... Iubea si ura, in acelasi timp, mastile venetiene care se mulau pe chipurile angelic de hidoase ale domnisoarelor cu talii subtiate fortat si artificial de corsete. Mastile inundau camerele mari de bal si dansau gratioase de parca ele ar fi condus si nu cei ce le purtau. Si… de fapt chiar ele conduceau, ele isi alegeau partenerii de dans, pentru ca ochii oamenilor nu puteau strapunge stralucirea si frumusetea mastii din fata lor, pentru a putea observa adevaratul chip al celui care o purta. Stia ca atunci cand muzica se va opri, totul va disparea si nimic din ce a trait, a visat sau dorit nu o va mai putea atinge. Nicio masca din exterior sau interior nu o va mai putea insela. Prin minte ii mai alergara pentru cateva clipe toate mastile tuturor persoanelor pe care le intalnise vreodata apoi ii aparura in minte mastile proprii, cele pe care nu le mai putea controla,la care nu mai putea renunta pentru ca erau de mult contopite cu sufletul ei… Muzica tace, linistea o inconjoara, smulgand din mintea si inima ei, pe rand, unul cate unul, una cate una, fiecare amintire, fiecare gand, fiecare vis, fiecare dorinta si in final fiecare masca venetiana misterioasa si eleganta.
Peace.