ruxx
25-06-08, 01:49
Incep prin a mentiona ca am pus restrictia de varsta desi nu stiu daca este strict necesara. Sunt cateva scene (foarte putine) pentru care am preferat sa pun totusi un [16+] pt a evita eventualele probleme legate de ele.
Poveste incepe cu episodul 116 - Exposed by the Face of Truth, drept urmare, prima jumatate a capitolului 1 este preluata si tradusa din anime, din episodul respectiv. La fiecare capitol voi posta si un citat care are legatura cu espectivul capitol.
I) La rascruce de drumuri
-Odihneasca-se in pace!
Suikotsu murise si, mai mult sau mai putin, Kikyo se simtea vinovata pentru moartea acestuia. Fusese totusi un rau necesar, facuse asta pentru a o salva pe Rin. Suikotsu nu mai era de mult timp doctorul ce avea grija de copii, un demon pusese stapanire pe sufletul sau. Trebuia sa moara pentru a-si elibera sufletul.
-Umm... preoteasa, multumesc pentru ca m-ai salvat!
-Esti ranita? Cred ca te-ai speriat! spuse Kikyo dezmeticindu-se din gandurile in care se adancise. Fetita incuviinta din cap. Privea trista spre ramasitele celui ce, cu cateva momente inainte, incercase sa o omoare.
-Dar omul asta... oarecum... Rin nu apuca sa termine ce avea de zis ca-l observa pe Sesshomaru plecand. Trebuia sa-l urmeze asa ca isi lua ramas bun de la Kikyo si pleca alergand in incercarea de a-l prinde din urma.
'Ar trebui sa plec si eu de aici inainte ca toti shinidama sa moara si sa nu ma mai pot misca,' gandi preoteasa intorcandu-se.
Desi nu vorbise nimic cu ea, Sesshomaru parea sa fi fost foarte atent la toate detaliile scenei, privind detasat si analizand fiecare gest cu o minutiozitate ce-i caracteriza firea rece si calculata.
'Aceasta este preoteasa care l-a "adormit" pe Inuyasha? Femeia e la fel ca tipii aceia: cei care nu sunt vii si miros a oase si tarana. Oare ei i-au aratat propriul destin?'
-Sesshomaru-sama?
-Plecam, Rin.
-Bine, spuse fetita afisand un zambet cald.
Seara se lasase deja si odata cu ea linistea. Era o noapte statica si deosebit de calda. Soarele apusese de ceva timp iar printre ramurile copacilor se zareau franturi din stelele ce pareau a fi mai aproape ca niciodata. Era senin, o atmosfera linistita, una din noptile in care sufletul se purifica, ura dispare si nu te mai temi de nimic. Aura muntelui sacru o facuse pe Kikyo sa isi piarda mare parte din puteri si abia se putea misca. Cu toate astea preoteasa se simtea in siguranta chiar si stiindu-l pe Naraku in apropiere. Nu ii era teama de el, era foarte constienta ca nu ii putea face nimic atata timp cat inima lui Onigumo continua sa bata in ecouri mute doar pentru ea. Viata ii stersese orice urma de frica si tot viata o invatasa sa nu aiba incredere in nimeni. Oricum, indiferent de situatie, nu s-ar fi temut, era o adevarata miko, era puternica si... de ce s-ar fi temut de moarte cand asta ii era defapt viata? Incetase de mult sa traiasca, era in lumea asta doar datorita urii care ii umplea sufletul. Ii ura pe cei ce candva o iubisera: Inuyasha si noua personalitate a lui Onigumo. Poate ca nu ii era dat sa iubeasca. Aceasta noua sansa ii daduse ocazia sa-si purifice sufletul, sa invete sa ierte si sa redescopere bunatatea ce se ascunsese de cand fusese ranita.
'Noi cei morti vom avea aceeasi soarta. Hai sa incercam amandoi sa traim cat de mult putem. Nu-mi pasa de lumea cealalta. Atata timp cat sunt in viata o sa fac ceea ce imi doresc.' Cuvintele lui Bankotsu nu ii dadeau pace inca. De cand se intalnisera nu se putea gandi la altceva, nu se putea concentra. 'Ce a vrut sa zica? De ce nu a incercat sa ma omoare? Oare imi intelegea suferinta? Si daca o intelegea, de ce nu i-a pus capat? Chiar avem inca suflet? Nu exista oameni rai, malefici, toti meritam sa traim, cu totii meritam o sansa sa ne redescoperim, sa ne indreptam pacatele chiar daca pe aceasta a doua sansa o percepem ca pe o pedeapsa divina si suntem incapabili sa trecem peste momentul care ne-a rupt din aceasta lume. In orice persoana exista raul si binele.' Incerca sa adoarma. Nu era trista, era doar confuza atribuind vorbelor lui Bankotsu nenumarate sensuri si nuante fara a ajunge la vre-un rezultat concret. Intelegea chinurile pe care le masca atat de bine pentru ca avusesera aceeasi soarta, erau singuri indiferent de lumea din jurul lor. Experienta mortii ii ridica deasupra celorlaltor persoane si ii inchidea intr-un turn de fildes care ii rupea din normalitate. Chiar daca el avea echipa sa alaturi, simtea in cuvintele lui ca se temea, ii era frica poate chiar de aceeasi singuratate inexplicabila care ii lasa si ei un gust amar ori de cate ori o constientiza.
Era prinsa intre vis si realitate incercand sa-si gaseasca pacea in noapte, dar desi avea puterile mult diminuate, simtea o prezenta care se apropia cu pasi siguri si tacuti.
There is something haunting in the light of the moon; it has all the dispassionateness of a disembodied soul, and something of its inconceivable mystery. ~Joseph Conrad
Poveste incepe cu episodul 116 - Exposed by the Face of Truth, drept urmare, prima jumatate a capitolului 1 este preluata si tradusa din anime, din episodul respectiv. La fiecare capitol voi posta si un citat care are legatura cu espectivul capitol.
I) La rascruce de drumuri
-Odihneasca-se in pace!
Suikotsu murise si, mai mult sau mai putin, Kikyo se simtea vinovata pentru moartea acestuia. Fusese totusi un rau necesar, facuse asta pentru a o salva pe Rin. Suikotsu nu mai era de mult timp doctorul ce avea grija de copii, un demon pusese stapanire pe sufletul sau. Trebuia sa moara pentru a-si elibera sufletul.
-Umm... preoteasa, multumesc pentru ca m-ai salvat!
-Esti ranita? Cred ca te-ai speriat! spuse Kikyo dezmeticindu-se din gandurile in care se adancise. Fetita incuviinta din cap. Privea trista spre ramasitele celui ce, cu cateva momente inainte, incercase sa o omoare.
-Dar omul asta... oarecum... Rin nu apuca sa termine ce avea de zis ca-l observa pe Sesshomaru plecand. Trebuia sa-l urmeze asa ca isi lua ramas bun de la Kikyo si pleca alergand in incercarea de a-l prinde din urma.
'Ar trebui sa plec si eu de aici inainte ca toti shinidama sa moara si sa nu ma mai pot misca,' gandi preoteasa intorcandu-se.
Desi nu vorbise nimic cu ea, Sesshomaru parea sa fi fost foarte atent la toate detaliile scenei, privind detasat si analizand fiecare gest cu o minutiozitate ce-i caracteriza firea rece si calculata.
'Aceasta este preoteasa care l-a "adormit" pe Inuyasha? Femeia e la fel ca tipii aceia: cei care nu sunt vii si miros a oase si tarana. Oare ei i-au aratat propriul destin?'
-Sesshomaru-sama?
-Plecam, Rin.
-Bine, spuse fetita afisand un zambet cald.
Seara se lasase deja si odata cu ea linistea. Era o noapte statica si deosebit de calda. Soarele apusese de ceva timp iar printre ramurile copacilor se zareau franturi din stelele ce pareau a fi mai aproape ca niciodata. Era senin, o atmosfera linistita, una din noptile in care sufletul se purifica, ura dispare si nu te mai temi de nimic. Aura muntelui sacru o facuse pe Kikyo sa isi piarda mare parte din puteri si abia se putea misca. Cu toate astea preoteasa se simtea in siguranta chiar si stiindu-l pe Naraku in apropiere. Nu ii era teama de el, era foarte constienta ca nu ii putea face nimic atata timp cat inima lui Onigumo continua sa bata in ecouri mute doar pentru ea. Viata ii stersese orice urma de frica si tot viata o invatasa sa nu aiba incredere in nimeni. Oricum, indiferent de situatie, nu s-ar fi temut, era o adevarata miko, era puternica si... de ce s-ar fi temut de moarte cand asta ii era defapt viata? Incetase de mult sa traiasca, era in lumea asta doar datorita urii care ii umplea sufletul. Ii ura pe cei ce candva o iubisera: Inuyasha si noua personalitate a lui Onigumo. Poate ca nu ii era dat sa iubeasca. Aceasta noua sansa ii daduse ocazia sa-si purifice sufletul, sa invete sa ierte si sa redescopere bunatatea ce se ascunsese de cand fusese ranita.
'Noi cei morti vom avea aceeasi soarta. Hai sa incercam amandoi sa traim cat de mult putem. Nu-mi pasa de lumea cealalta. Atata timp cat sunt in viata o sa fac ceea ce imi doresc.' Cuvintele lui Bankotsu nu ii dadeau pace inca. De cand se intalnisera nu se putea gandi la altceva, nu se putea concentra. 'Ce a vrut sa zica? De ce nu a incercat sa ma omoare? Oare imi intelegea suferinta? Si daca o intelegea, de ce nu i-a pus capat? Chiar avem inca suflet? Nu exista oameni rai, malefici, toti meritam sa traim, cu totii meritam o sansa sa ne redescoperim, sa ne indreptam pacatele chiar daca pe aceasta a doua sansa o percepem ca pe o pedeapsa divina si suntem incapabili sa trecem peste momentul care ne-a rupt din aceasta lume. In orice persoana exista raul si binele.' Incerca sa adoarma. Nu era trista, era doar confuza atribuind vorbelor lui Bankotsu nenumarate sensuri si nuante fara a ajunge la vre-un rezultat concret. Intelegea chinurile pe care le masca atat de bine pentru ca avusesera aceeasi soarta, erau singuri indiferent de lumea din jurul lor. Experienta mortii ii ridica deasupra celorlaltor persoane si ii inchidea intr-un turn de fildes care ii rupea din normalitate. Chiar daca el avea echipa sa alaturi, simtea in cuvintele lui ca se temea, ii era frica poate chiar de aceeasi singuratate inexplicabila care ii lasa si ei un gust amar ori de cate ori o constientiza.
Era prinsa intre vis si realitate incercand sa-si gaseasca pacea in noapte, dar desi avea puterile mult diminuate, simtea o prezenta care se apropia cu pasi siguri si tacuti.
There is something haunting in the light of the moon; it has all the dispassionateness of a disembodied soul, and something of its inconceivable mystery. ~Joseph Conrad