Vizitator
20-06-10, 23:50
Acesta o sa fie un fic care o are ca protagonista pe Sango.
Discalimer: Nu detin niciun personaj/intamplare (in afara de cele create de mine), ce ii aparitn lui Rumiko Takahashi, creatoarea manga-ului/anime-ului "Inuyasha", si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Fuga
Noaptea, insotita de temeri si framantari, incepe sa se lase peste padure. Ziua de azi a fost plina de aventuri: o multime de demoni ne-au stat in cale, si totusi mi se pare ca suntem atat de departe de rezolvarea misterului si de uciderea lui Naraku... Imi doresc mai multa putere, vreau din toata inima sa-mi slavez fratele. Si totusi, la ce-mi ajuta sa ma lamentez atat? Stiu: trebuei sa fac ceva, si asta cat mai repede cu putinta.
Kagome, Inuyasha, Miroku si Shippo sunt foarte extenuati dupa atatea ore de lupte ce pareau nesfarsite... Nu cred ca nu vor adormi tun. In acel moment, o sa il iau pe Hiraikotsu, iar Kirara ma va purta pe spatele ei. Voi fi departe, dar mai important e ca o sa-mi fac singura dreptate.
Probabil ca ceilalti patru camarazi ai mei sunt puternici, dar isi pierd timpul pe nimicuri, cum ar fi mancaruri extravagante, femei frumoase, aventuri care mai bine nu ar fi existat si petrecutul unor zile intregi in alta epoca. Asta ma va trage mult in jos. Stiu ca sunt egoista, dar in astfel de clipe este necesar.
Pe cerul intunecat incep sa apara stele stralucitoare, licurici de argint; cantecul straniu al greierilor imi desfata urechile... Dar sunt nevoita sa ma intorc la plan. Plec capul, imi duc mainile la tample si prin minte imi trec fel de fel de locuri unde as putea innopta. Spatele Kirarei nu m-ar putea odihni destul, dar din fericire stiu ca pe-aproape se afla satul Yokihama, un sat in care oamenii sunt primitori. N-ar fi o idee rea sa stau acolo o zi sau doua, dar nu mai mult. M-ar putea gasi ceilalti. Adancita in ganduri, nu o observ pe Kagome, care mi se adreseaza:
- Sango, ce s-a inamplat? Te simti rau, ai vreo migrena? Sau nu cumva... Te deranjeaza cvea in legatura cu Miroku? Hai, spune sincer!
Cat de imatura a ajuns sa mi se para! Crede ca totul se invarte in jurul dragostei... Poate in era ei asa o fi, dar acum fiecare zi este o lupta pentru supravietuire.
- Oh, nu, pur si simplu ma gandeam la cate ni s-au putut intampla in aceasta zi, ii raspund dupa cateva clipe de tacere. Parca am fi trait o viata intreaga in cateva ore!
- Vai, ce usurare! Bine ca nu esti si tu bolnava sau indragostita. Shippo se simte foarte rau, temperatura i-a crescut alarmant de mult...
Da, sigur, imi pasa mie ca mai are putin si se curata copilul ala! Incerc sa ma pastrez amabila si afisez un suras.
- Nu stiam... Oricum, sunt sigura ca se va face bine. E un baiat puternic. Hei, arati cam obosita la fata. N-ar fi mai bine sa te odihnesti? Intr-o buna zi va trebui sa incetezi sa iti mai pese doar de cei din jur. Stai linistita, o sa am eu grija de Shippo.
Kagome zambeste usurata si, cu pasi usori, ca de felina, se indrepata spre cortul nostru improvizat. Poate mi-ar fi simpatica daca ar avea macar un gram de egoism in suflet. De ce s-a bagat in prostia asta, cand putea sta linistita in lumea ei? Dar n-are rost sa ma gandesc la ea.
Dupa cateva minute, ma strecor pe varfuri pana in "locuinta" si disting siluetele tovarasilor mei. Toti stau culcati pe salteaua improvizata din iarba si murmura in somn cuvinte greu de deslusit. Deci totul este bine pana aici.
Cu aceeasi usurinta ies din cort. Trebuie sa o pregatesc pe Kirara si sa-mi lustruiesc bumerangul, sa ma schimb in hainele de lupta si sa plec cat mai repede posibil.
Imi trezesc pisica, care isi da seama ca a sosit ziua cea mare. Sau, mai corect spus, noaptea cea mare. Hiraikotsu nu imi fura mult din timp: este frumos si pregatit sa fie spalat cu sangele demonilor lui Naraku. Trebuie doar sa ma schimb.
Dau bluza de kimono la o parte, dezgolind un umar. Apoi, cu o miscare delicata, iese la iveala si celalalt. Ma dezbrac incet, de parca cineva m-ar admira.
Deodata, luna iese dintre norii cenusii si imi lumineaza trupul gol, pe care n-am avut timp sa-l imbrac cu straiele de lupta. Aud un zgomot in spatele meu, un sunet ce vine din directia cortului. Ma intorc si cu greu imi inabus un strigat de groaza: Miroku sta drept si ii pot citi expresia de dezamagire pe chip, desi nu-l pot vedea clar.
In scurt timp, lumina lunii ma face sa vad ochii sai reci, plini de viata alta data.
Aproape am uitat ca stau fara haine in fata unui barbat si, cu miscari rapide, imi apuc arma care sta ca un zid intre el si goliciunea mea.
Fiind surprinsa de aparitia lui, toate cuvintele mi s-au oprit in gat. Acum, insa, incerc sa-i vorbesc:
- Deci... M-ai prins, nu-i asa? A-a-acum ce-o sa faci? O sa-i chemi pe ceilalti ca sa ma linsati aici sau-
- Cred ca iti pot da seama cat de deceptionat sunt in acest moment. Te consideram o fata buna si credincioasa, dar esti doar o ticaloasa ordinara, imi raspunde Miroku.
Se apropie de mine cu pasi neincrezatori, desi stie ca membrele mi s-au inmuiat. Cand ne mai depsarte doar un pas, mana in care il tin pe Hiraikotsu este indepartata de a lui. Cand ma vede dezgolita surade amar si isi pune un brat in jurul taliei mele. Incerc sa ii dau o palma, dar ma strange de incheietura mainii, provocandu-mi o durere sfasietoare.
Ceea ce el n-a observat este ca mana in care imi tin arma este inca libera. Il lovesc cu bumerangul in fata si il arunc la cinci metri departare. Trebuie sa recunosc, si eu sunt putin obosita dupa ziua de aventuri ce-a trecut... Daca as fi fost furioasa si odihnita, n-ar mai fi apucat sa deschida ochii nca odata.
In acest moment se ridica cu greu de la pamant, iar un paraias de sange i-a aparut in coltul gurii.
- Daca mai indraznesti sa te opui dorintelor mele, ii spun, recapatandu-mi stapanirea de sine, clipele iti sunt numarate.
- Prefer sa mor decat sa vad ca ne parasesti. Si, oricum, o sa inchid ochii impacat...
Bineinteles, impacat ca m-ai vazut goala! Calugar pervers! Pana la urma, de ce-mi pierd timpul nepretuit cu un prost ca el?
- Oare de ce te intereseaza pe tine ca va parasesc? Sunteti inutili, imi stati in cale! strig eu, fara teama de a-i trezi si pe ceilalti.
- Suntem nefolositori? Noi, noi care te-am scapat de-atatia demoni?! Iti mai amintesti cand, prin rugaciunile mele, am invins acel monstru, pe care tu n-ai fi reusit in veci? Sau cand-
- Poate ca m-ati mai si ajutat, dar in ultimul timp nu v-a mai pasat decat de voi: tu te-ai dus la femei, Inuyasha sta in loc si face pe prostul, Shippo se baga in diverse lucruri lipsite de importanta, Kagome e prinsa in alta lume... De ce sa nu fiu si eu egoista? V-ati gandit la asta?
Miroku pleaca capul, vizibil atins de vorbele mele. Ma imbrac in graba, imi desfac parul, ma apropii de tanar si ii soptesc sa ii conduca pe ceilalti pe ruta gresita. Scoate un sunet ciudat, ceva intre un scancet si un muget surd, pe care il iau drept o aprobare.
Ma sui pe spinarea Kirarei, dar nu fara o anumita tragere de inima. Lui Miroku clar i-a parut rau ca a fost egoist. Poate la fel si celorlalti... Dar asta nu conteaza. Trebuie sa il ucid pe Naraku si sa-l scpa pe Kohaku de blestem!
Oke, asta e al doilea fic anime pe care l-am inceput vreodata, si tocmai de aceea cred ca n-a iesit tocmai bun...
Discalimer: Nu detin niciun personaj/intamplare (in afara de cele create de mine), ce ii aparitn lui Rumiko Takahashi, creatoarea manga-ului/anime-ului "Inuyasha", si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Fuga
Noaptea, insotita de temeri si framantari, incepe sa se lase peste padure. Ziua de azi a fost plina de aventuri: o multime de demoni ne-au stat in cale, si totusi mi se pare ca suntem atat de departe de rezolvarea misterului si de uciderea lui Naraku... Imi doresc mai multa putere, vreau din toata inima sa-mi slavez fratele. Si totusi, la ce-mi ajuta sa ma lamentez atat? Stiu: trebuei sa fac ceva, si asta cat mai repede cu putinta.
Kagome, Inuyasha, Miroku si Shippo sunt foarte extenuati dupa atatea ore de lupte ce pareau nesfarsite... Nu cred ca nu vor adormi tun. In acel moment, o sa il iau pe Hiraikotsu, iar Kirara ma va purta pe spatele ei. Voi fi departe, dar mai important e ca o sa-mi fac singura dreptate.
Probabil ca ceilalti patru camarazi ai mei sunt puternici, dar isi pierd timpul pe nimicuri, cum ar fi mancaruri extravagante, femei frumoase, aventuri care mai bine nu ar fi existat si petrecutul unor zile intregi in alta epoca. Asta ma va trage mult in jos. Stiu ca sunt egoista, dar in astfel de clipe este necesar.
Pe cerul intunecat incep sa apara stele stralucitoare, licurici de argint; cantecul straniu al greierilor imi desfata urechile... Dar sunt nevoita sa ma intorc la plan. Plec capul, imi duc mainile la tample si prin minte imi trec fel de fel de locuri unde as putea innopta. Spatele Kirarei nu m-ar putea odihni destul, dar din fericire stiu ca pe-aproape se afla satul Yokihama, un sat in care oamenii sunt primitori. N-ar fi o idee rea sa stau acolo o zi sau doua, dar nu mai mult. M-ar putea gasi ceilalti. Adancita in ganduri, nu o observ pe Kagome, care mi se adreseaza:
- Sango, ce s-a inamplat? Te simti rau, ai vreo migrena? Sau nu cumva... Te deranjeaza cvea in legatura cu Miroku? Hai, spune sincer!
Cat de imatura a ajuns sa mi se para! Crede ca totul se invarte in jurul dragostei... Poate in era ei asa o fi, dar acum fiecare zi este o lupta pentru supravietuire.
- Oh, nu, pur si simplu ma gandeam la cate ni s-au putut intampla in aceasta zi, ii raspund dupa cateva clipe de tacere. Parca am fi trait o viata intreaga in cateva ore!
- Vai, ce usurare! Bine ca nu esti si tu bolnava sau indragostita. Shippo se simte foarte rau, temperatura i-a crescut alarmant de mult...
Da, sigur, imi pasa mie ca mai are putin si se curata copilul ala! Incerc sa ma pastrez amabila si afisez un suras.
- Nu stiam... Oricum, sunt sigura ca se va face bine. E un baiat puternic. Hei, arati cam obosita la fata. N-ar fi mai bine sa te odihnesti? Intr-o buna zi va trebui sa incetezi sa iti mai pese doar de cei din jur. Stai linistita, o sa am eu grija de Shippo.
Kagome zambeste usurata si, cu pasi usori, ca de felina, se indrepata spre cortul nostru improvizat. Poate mi-ar fi simpatica daca ar avea macar un gram de egoism in suflet. De ce s-a bagat in prostia asta, cand putea sta linistita in lumea ei? Dar n-are rost sa ma gandesc la ea.
Dupa cateva minute, ma strecor pe varfuri pana in "locuinta" si disting siluetele tovarasilor mei. Toti stau culcati pe salteaua improvizata din iarba si murmura in somn cuvinte greu de deslusit. Deci totul este bine pana aici.
Cu aceeasi usurinta ies din cort. Trebuie sa o pregatesc pe Kirara si sa-mi lustruiesc bumerangul, sa ma schimb in hainele de lupta si sa plec cat mai repede posibil.
Imi trezesc pisica, care isi da seama ca a sosit ziua cea mare. Sau, mai corect spus, noaptea cea mare. Hiraikotsu nu imi fura mult din timp: este frumos si pregatit sa fie spalat cu sangele demonilor lui Naraku. Trebuie doar sa ma schimb.
Dau bluza de kimono la o parte, dezgolind un umar. Apoi, cu o miscare delicata, iese la iveala si celalalt. Ma dezbrac incet, de parca cineva m-ar admira.
Deodata, luna iese dintre norii cenusii si imi lumineaza trupul gol, pe care n-am avut timp sa-l imbrac cu straiele de lupta. Aud un zgomot in spatele meu, un sunet ce vine din directia cortului. Ma intorc si cu greu imi inabus un strigat de groaza: Miroku sta drept si ii pot citi expresia de dezamagire pe chip, desi nu-l pot vedea clar.
In scurt timp, lumina lunii ma face sa vad ochii sai reci, plini de viata alta data.
Aproape am uitat ca stau fara haine in fata unui barbat si, cu miscari rapide, imi apuc arma care sta ca un zid intre el si goliciunea mea.
Fiind surprinsa de aparitia lui, toate cuvintele mi s-au oprit in gat. Acum, insa, incerc sa-i vorbesc:
- Deci... M-ai prins, nu-i asa? A-a-acum ce-o sa faci? O sa-i chemi pe ceilalti ca sa ma linsati aici sau-
- Cred ca iti pot da seama cat de deceptionat sunt in acest moment. Te consideram o fata buna si credincioasa, dar esti doar o ticaloasa ordinara, imi raspunde Miroku.
Se apropie de mine cu pasi neincrezatori, desi stie ca membrele mi s-au inmuiat. Cand ne mai depsarte doar un pas, mana in care il tin pe Hiraikotsu este indepartata de a lui. Cand ma vede dezgolita surade amar si isi pune un brat in jurul taliei mele. Incerc sa ii dau o palma, dar ma strange de incheietura mainii, provocandu-mi o durere sfasietoare.
Ceea ce el n-a observat este ca mana in care imi tin arma este inca libera. Il lovesc cu bumerangul in fata si il arunc la cinci metri departare. Trebuie sa recunosc, si eu sunt putin obosita dupa ziua de aventuri ce-a trecut... Daca as fi fost furioasa si odihnita, n-ar mai fi apucat sa deschida ochii nca odata.
In acest moment se ridica cu greu de la pamant, iar un paraias de sange i-a aparut in coltul gurii.
- Daca mai indraznesti sa te opui dorintelor mele, ii spun, recapatandu-mi stapanirea de sine, clipele iti sunt numarate.
- Prefer sa mor decat sa vad ca ne parasesti. Si, oricum, o sa inchid ochii impacat...
Bineinteles, impacat ca m-ai vazut goala! Calugar pervers! Pana la urma, de ce-mi pierd timpul nepretuit cu un prost ca el?
- Oare de ce te intereseaza pe tine ca va parasesc? Sunteti inutili, imi stati in cale! strig eu, fara teama de a-i trezi si pe ceilalti.
- Suntem nefolositori? Noi, noi care te-am scapat de-atatia demoni?! Iti mai amintesti cand, prin rugaciunile mele, am invins acel monstru, pe care tu n-ai fi reusit in veci? Sau cand-
- Poate ca m-ati mai si ajutat, dar in ultimul timp nu v-a mai pasat decat de voi: tu te-ai dus la femei, Inuyasha sta in loc si face pe prostul, Shippo se baga in diverse lucruri lipsite de importanta, Kagome e prinsa in alta lume... De ce sa nu fiu si eu egoista? V-ati gandit la asta?
Miroku pleaca capul, vizibil atins de vorbele mele. Ma imbrac in graba, imi desfac parul, ma apropii de tanar si ii soptesc sa ii conduca pe ceilalti pe ruta gresita. Scoate un sunet ciudat, ceva intre un scancet si un muget surd, pe care il iau drept o aprobare.
Ma sui pe spinarea Kirarei, dar nu fara o anumita tragere de inima. Lui Miroku clar i-a parut rau ca a fost egoist. Poate la fel si celorlalti... Dar asta nu conteaza. Trebuie sa il ucid pe Naraku si sa-l scpa pe Kohaku de blestem!
Oke, asta e al doilea fic anime pe care l-am inceput vreodata, si tocmai de aceea cred ca n-a iesit tocmai bun...