ursuletz19
24-06-08, 01:40
So... acesta este un alt fic de-al meu, inceput de ceva timp :-? In primul rand trebuie sa va atentionez ca de data aceasta nu veti gasi pe aici yaoi doar un cuplu normal sau, cel putin, cat se poate de normal la mine :D
Mi-a venit ideea dupa am citit o manga, desi nu am nici cea mai mica idee ce se va intampla in continuare :"> deci s-ar putea sa postez mai rar, mai ales ca e al cincilea si trebuie sa il mai incep si pe cel cu Sukisho *sigh* :-<
In principiu, este un fic SF, in care personajele principale sunt mai deosebite fata de restul. Fata este cea care povesteste si m-am inspirat foarte mult din personalitatea mea cand am creat-o. Nu stiu cum va evolua ficul, insa cred ca va avea niste tente de drama, dragoste, suferinta... dupa cum am mai spus, nu m-am gandit mai departe de primul capitol Insa asa fac de obicei, deci nu imi fac griji in privinta asta :-j
Va voi lasa deocamdata cu primul capitol... adica prima parte a acestui capitol. Am de gand sa fac capitolele mai lungi, chiar daca uneori le voi posta pe parti. Si voi reincepe sa dau nume capitolele pentru ca am vazut ca exista persoane carora le lipsesc titlurile mele de la I'll be there for you
Hope u enjoy it!
Capitolul 1: Two black eyes
O camera alba, fara nimic deosebit. O camera aproape goala, cu exceptia unui cuplu, o femeie intinsa pe un pat si un barbat, pe un scaun langa ea. Amandoi par ingrijorati, privind spre un patut mic asezat langa ei. Niciunul nu vorbeste, niciunul nu are curajul sa deschida primul durerosul subiect. Amandoi inca asteapta o salvare, asteapta sa intre cineva pe acea usa sa le spuna ca isi pot pastra copilul.
Usa se deschide si in incapere patrunde o alta femeie, in jur de cincizeci de ani, imbracata cu un halat alb. Asistenta le arunca o privire plina de mila, dupa care incepe sa se indrepte incet spre patul celor doi. Se opreste pentru cateva secunde in fata lor, privindu-i cand pe unul, cand pe celalalt, intorcandu-si in cele din urma capul spre fereastra, in directia total opusa cuplului.
- Imi pare rau, insa au venit sa o ia.
Cuplul priveste unul spre celalalt, in timp ce lacrimi aproape invizibile incep sa isi croiasca drum pe chipul lor. Barbatul se ridica de pe scaun, indreptandu-se spre micul pat si luand ceva din el. Un copilas isi face aparitia in bratele acestuia, plangand pentru ca i-a fost intrerupt somnul. Se opreste dupa cateva secunde, in clipa in care ajunge in bratele mamei sale.
- Imi va fi dor de tine, puiule, ii sopteste femeia la ureche.
- Ne pare rau ca nu putem face mai multe pentru tine, spune si barbatul.
- Trebuie sa plece, ii anunta asistenta.
O ultima imbratisare, un ultim sarut, ultima data cand copilul isi mai vedea parintii naturali. Si singura data. Asistenta a luat copilul, ducandu-l la o familie noua, unde fetita nu va sti niciodata ca a fost adoptata. Un alt camin, unde ar putea fi fericita, unde ar putea sa traiasca o viata normala, departe de grijile vietii.
- Pot sa va rog ceva? o intrerupe proaspata mama din drumul ei. Puteti sa ii rugati sa o numeasca Aurora? Asta este prima si ultima mea dorinta, spune femeia.
- Va promit ca asa va fi, o asigura asistenta si iese din incapere cu fetita in brate.
*
- Buna, numele meu este Aurora Arden si incepand de astazi voi fi noua voastra colega. Sper ca vom fi buni prieteni.
Si asa a inceput totul...
Dupa cum ati aflat pana acum, eu sunt Aurora Arden. Am saptesprezece ani si sunt nascuta pe 21 mai. Aceasta este prima mea zi la noul liceu. Tatal meu este american, iar mama mea romanca, asa ca pana acum am locuit in America. Acum ne-am intors ca sa putem sa o ajutam pe bunica mea, bolnava grav. Nu mi-a parut rau sa plec de langa prietenii mei pentru ca stiu ca aici imi voi face altii noi. Si stiu ca viata mea nu se va schimba atat de mult precum ar crede alte persoane...
Imediat ce clopotelul a anuntat sfarsitul orei, am fost asaltata de noii mei colegi, fiecare incercand sa imi puna intrebari despre fosta mea scoala. Nu este nimic nou in acest lucru, stiam ca asa se va intampla, ca de fiecare data. Aceasta este a cincea oara cand imi schimb scoala.
Fetele ma intreaba in special cum era in fosta mea scoala, insa baietii incearca sa afle daca exista cineva special in viata mea, prin mici indicii. Insa pe mine nu m-au impresionat niciodata baietii cu discursurile lor, desi acestia roiau in jurul meu. Probabil ca parul meu lung, saten, vopsit insa de curand roscat, ii impresioneaza cel mai mult. Sau poate ochii mei mari si albastri deschisi, atunci cand ii privesc direct in ochi ii intimideaza. Chipul meu rotund si alb sau poate zambetul meu prezent intotdeauna pe buzele mele carnoase si rosii? Mereu m-am intrebat ce anume ii atrage, desi nu am facut nici cel mai efort sa aflu. Si credeti-ma ca ar fi fost foarte usor pentru mine...
- Aurora, nu vrei sa iesim sambata la un film? Putem iesi mai multi, ca sa ne cunoastem mai bine, propune un baiat.
- De ce nu? vine si raspunsul meu. Mi-ar face placere sa mergem sa ne distram.
- Perfect! s-au auzit vocile baietilor la unison.
Galagia creata de aceasta propunere a fost brusc intrerupta de trantirea usii de parete. Un tanar inalt, cu parul saten spre negru inchis si ochii mici, mai negri ca noaptea cea adanca, un corp zvelt, bine facut, si o privire care m-a lasat fara respiratie pentru un moment. Baiatul a inchis usa cu putere si a privit pentru cateva secunde in jurul lui, parand sa inspecteze clasa in care se afla.
Nu pot simti nimic din partea lui! Este ca si cum... ca si cum nu ar avea sentimente... Ceva nu este in regula in legatura cu acest baiat, este ceva ciudat la el... Nu ii pot vedea aura...
Probabil ca va intrebati la ce ma refer. Sincera sa fiu, nici eu nu stiu cum as putea explica acest lucru. De cand m-am nascut, eu nu am fost ca ceilalti copii. Am avut un talent mai special care m-a diferentiat de restul lumii inca de la nasterea mea. Pot simti ce simt si cei din jurul meu, pot vedea sentimentele cum se formeaza in inima lor. Daca ma concentrez, daca ii ating, atunci pot chiar sa le aud gandurile. Si asta nu este tot. Doctorul Evans mi-a spus ca puterile mele vor evolua cu timpul. Si ca voi putea face lucruri si mai incredibile.
Privirea noului venit s-a oprit asupra mea, parand sa ma studieze cu atentie. Am simtit un fior cum ma strabate in momentul in care privirile noastre s-au intersectat, insa nu mi-am intors nicio clipa capul, continuand sa il ispitesc. Nici acesta nu a refuzat confruntarea, continuand sa ma priveasca in timp ce se apropia din ce in ce mai mult de mine. S-a intors spre stanga, fiind acum pe acelasi rand ca mine. Aproape ca ii pot auzi pasii, desi colegii au inceput sa susoteasca pe la spatele meu.
Nu m-am mai simtit niciodata asa. Inima imi bate din ce in ce mai tare, insa nu imi pot da seama de ce. Multe persoane mi-au spus ca asa te simti cand incepi sa te indragostesti, insa stiu ca nu este adevarat. Eu nu pot face asta si in plus... stiu ca nu este vorba de iubire. Atunci de ce nu imi pot controla corpul? De ce nu ma pot opri din tremurat si de ce nu imi pot intoarce privirea de la ochii lui negri?
Si-a continuat drumul, mergand din ce in ce mai incet, incercand parca sa traga mai mult de timp. S-a oprit in cele din urma in fata mea, privindu-ma din cap pana in picioare, in timp ce tremuratul meu se agrava. Ochii lui negri s-au oprit din nou asupra celor albastri ai mei, ramanand asa pentru cateva secunde sau o eternitate. Poate ca nu voi sti niciodata...
- Asta este banca mea, mi-a spus acesta.
O privire dura, implacabila, o privire care iti spune ca nu il poti dobori orice ai face. Insa in acelasi timp, simt atat de multa durere venind din partea lui... Si inima lui bate la fel de tare ca a mea si sunt aproape sigura ca din acelasi motiv. Insa nici macar eu nu stiu adevaratul motiv...
Ochii lui negri continua sa ma priveasca, atent la cea mai mica miscare a mea. Ii este frica? Insa de ce i-ar putea fi frica de mine? De abia ne-am cunoscut, de fapt nici macar nu stiu cum il cheama si totusi... nu ma pot misca cat timp ochii lui ma privesc atat de intens.
- Poti sa te misti? repeta baiatul, aratand de data aceasta enervat, cu o voce groasa.
- Bine! ii raspund, dandu-ma in sfarsit la o parte din fata lui.
Tanarul isi ocupa locul in banca, renuntand sa ma mai priveasca. Ma misc si eu incet, indreptandu-ma spre propria mea banca, in timp ce clopotelul anunta inceperea unei noi ore. Colegii isi ocupa fiecare locul, grabindu-se sa nu vina profesorul. O tanara roscata se apropie de mine si se apleaca putin spre mine, soptindu-mi la ureche:
- Te sfatuiesc sa nu te aproprii de acest baiat pentru ca vei regreta.
Sa regret? Insa cine este acest baiat? Si de ce ma simt atat de atrasa de el cand stiu ca acest lucru este interzis? Trebuie sa aflu mai multe despre el, trebuie sa stiu!
Imi inchid ochii, incercand sa ma concentrez asupra lui, insa nici de data aceasta nu pot simti ce simte si el. Este ca si cum nu ar avea inima, ca si cum el nu ar putea avea sentimente... Nu pot detecta nimic in legatura cu acest baiat si asta ma enerveaza la culme!
Lumen des mihi vim, mihi adiuves!*
Intuneric. Nu pot vedea nimic in jurul meu. Asta este ciudat... Nu am mai patit asta pana acum cand am incercat sa citesc gandurile cuiva... Si nici nu m-am mai simtit atat de ciudat... de parca locul meu nu ar fi aici... Dar... incep sa vad ceva. Este ca o luminita in acest intuneric total. Incerc sa ma apropii de ea, sa vad care este sursa acestui lumini. Doi ochi mici si patrunzatori ma asteapta, doi ochi care se apropie din ce in ce mai mult de mine. Acum pot vedea... capul unei creaturi ciudate... este un...
Nuuu!!!! Ajutor!
* asta ar trebui sa insemne Lumina, da-mi putere! Ajuta-ma!. este in limba latina, insa eu nu fac latina, deci nu stiu cat de corect este. dati vina pe MoonFighter :P Ianutza, kisses!
va astept parerile... este prima data cand incerc sa scriu asa ceva, asa ca sunt putin nesigura.
[edit] adevarul este ca mi-ai zis atunci ca este gresit, dar am uitat atunci sa corectez si acum nu mai stiam cum este :-" thanks for helping me! >:d<
chuu!
Mi-a venit ideea dupa am citit o manga, desi nu am nici cea mai mica idee ce se va intampla in continuare :"> deci s-ar putea sa postez mai rar, mai ales ca e al cincilea si trebuie sa il mai incep si pe cel cu Sukisho *sigh* :-<
In principiu, este un fic SF, in care personajele principale sunt mai deosebite fata de restul. Fata este cea care povesteste si m-am inspirat foarte mult din personalitatea mea cand am creat-o. Nu stiu cum va evolua ficul, insa cred ca va avea niste tente de drama, dragoste, suferinta... dupa cum am mai spus, nu m-am gandit mai departe de primul capitol Insa asa fac de obicei, deci nu imi fac griji in privinta asta :-j
Va voi lasa deocamdata cu primul capitol... adica prima parte a acestui capitol. Am de gand sa fac capitolele mai lungi, chiar daca uneori le voi posta pe parti. Si voi reincepe sa dau nume capitolele pentru ca am vazut ca exista persoane carora le lipsesc titlurile mele de la I'll be there for you
Hope u enjoy it!
Capitolul 1: Two black eyes
O camera alba, fara nimic deosebit. O camera aproape goala, cu exceptia unui cuplu, o femeie intinsa pe un pat si un barbat, pe un scaun langa ea. Amandoi par ingrijorati, privind spre un patut mic asezat langa ei. Niciunul nu vorbeste, niciunul nu are curajul sa deschida primul durerosul subiect. Amandoi inca asteapta o salvare, asteapta sa intre cineva pe acea usa sa le spuna ca isi pot pastra copilul.
Usa se deschide si in incapere patrunde o alta femeie, in jur de cincizeci de ani, imbracata cu un halat alb. Asistenta le arunca o privire plina de mila, dupa care incepe sa se indrepte incet spre patul celor doi. Se opreste pentru cateva secunde in fata lor, privindu-i cand pe unul, cand pe celalalt, intorcandu-si in cele din urma capul spre fereastra, in directia total opusa cuplului.
- Imi pare rau, insa au venit sa o ia.
Cuplul priveste unul spre celalalt, in timp ce lacrimi aproape invizibile incep sa isi croiasca drum pe chipul lor. Barbatul se ridica de pe scaun, indreptandu-se spre micul pat si luand ceva din el. Un copilas isi face aparitia in bratele acestuia, plangand pentru ca i-a fost intrerupt somnul. Se opreste dupa cateva secunde, in clipa in care ajunge in bratele mamei sale.
- Imi va fi dor de tine, puiule, ii sopteste femeia la ureche.
- Ne pare rau ca nu putem face mai multe pentru tine, spune si barbatul.
- Trebuie sa plece, ii anunta asistenta.
O ultima imbratisare, un ultim sarut, ultima data cand copilul isi mai vedea parintii naturali. Si singura data. Asistenta a luat copilul, ducandu-l la o familie noua, unde fetita nu va sti niciodata ca a fost adoptata. Un alt camin, unde ar putea fi fericita, unde ar putea sa traiasca o viata normala, departe de grijile vietii.
- Pot sa va rog ceva? o intrerupe proaspata mama din drumul ei. Puteti sa ii rugati sa o numeasca Aurora? Asta este prima si ultima mea dorinta, spune femeia.
- Va promit ca asa va fi, o asigura asistenta si iese din incapere cu fetita in brate.
*
- Buna, numele meu este Aurora Arden si incepand de astazi voi fi noua voastra colega. Sper ca vom fi buni prieteni.
Si asa a inceput totul...
Dupa cum ati aflat pana acum, eu sunt Aurora Arden. Am saptesprezece ani si sunt nascuta pe 21 mai. Aceasta este prima mea zi la noul liceu. Tatal meu este american, iar mama mea romanca, asa ca pana acum am locuit in America. Acum ne-am intors ca sa putem sa o ajutam pe bunica mea, bolnava grav. Nu mi-a parut rau sa plec de langa prietenii mei pentru ca stiu ca aici imi voi face altii noi. Si stiu ca viata mea nu se va schimba atat de mult precum ar crede alte persoane...
Imediat ce clopotelul a anuntat sfarsitul orei, am fost asaltata de noii mei colegi, fiecare incercand sa imi puna intrebari despre fosta mea scoala. Nu este nimic nou in acest lucru, stiam ca asa se va intampla, ca de fiecare data. Aceasta este a cincea oara cand imi schimb scoala.
Fetele ma intreaba in special cum era in fosta mea scoala, insa baietii incearca sa afle daca exista cineva special in viata mea, prin mici indicii. Insa pe mine nu m-au impresionat niciodata baietii cu discursurile lor, desi acestia roiau in jurul meu. Probabil ca parul meu lung, saten, vopsit insa de curand roscat, ii impresioneaza cel mai mult. Sau poate ochii mei mari si albastri deschisi, atunci cand ii privesc direct in ochi ii intimideaza. Chipul meu rotund si alb sau poate zambetul meu prezent intotdeauna pe buzele mele carnoase si rosii? Mereu m-am intrebat ce anume ii atrage, desi nu am facut nici cel mai efort sa aflu. Si credeti-ma ca ar fi fost foarte usor pentru mine...
- Aurora, nu vrei sa iesim sambata la un film? Putem iesi mai multi, ca sa ne cunoastem mai bine, propune un baiat.
- De ce nu? vine si raspunsul meu. Mi-ar face placere sa mergem sa ne distram.
- Perfect! s-au auzit vocile baietilor la unison.
Galagia creata de aceasta propunere a fost brusc intrerupta de trantirea usii de parete. Un tanar inalt, cu parul saten spre negru inchis si ochii mici, mai negri ca noaptea cea adanca, un corp zvelt, bine facut, si o privire care m-a lasat fara respiratie pentru un moment. Baiatul a inchis usa cu putere si a privit pentru cateva secunde in jurul lui, parand sa inspecteze clasa in care se afla.
Nu pot simti nimic din partea lui! Este ca si cum... ca si cum nu ar avea sentimente... Ceva nu este in regula in legatura cu acest baiat, este ceva ciudat la el... Nu ii pot vedea aura...
Probabil ca va intrebati la ce ma refer. Sincera sa fiu, nici eu nu stiu cum as putea explica acest lucru. De cand m-am nascut, eu nu am fost ca ceilalti copii. Am avut un talent mai special care m-a diferentiat de restul lumii inca de la nasterea mea. Pot simti ce simt si cei din jurul meu, pot vedea sentimentele cum se formeaza in inima lor. Daca ma concentrez, daca ii ating, atunci pot chiar sa le aud gandurile. Si asta nu este tot. Doctorul Evans mi-a spus ca puterile mele vor evolua cu timpul. Si ca voi putea face lucruri si mai incredibile.
Privirea noului venit s-a oprit asupra mea, parand sa ma studieze cu atentie. Am simtit un fior cum ma strabate in momentul in care privirile noastre s-au intersectat, insa nu mi-am intors nicio clipa capul, continuand sa il ispitesc. Nici acesta nu a refuzat confruntarea, continuand sa ma priveasca in timp ce se apropia din ce in ce mai mult de mine. S-a intors spre stanga, fiind acum pe acelasi rand ca mine. Aproape ca ii pot auzi pasii, desi colegii au inceput sa susoteasca pe la spatele meu.
Nu m-am mai simtit niciodata asa. Inima imi bate din ce in ce mai tare, insa nu imi pot da seama de ce. Multe persoane mi-au spus ca asa te simti cand incepi sa te indragostesti, insa stiu ca nu este adevarat. Eu nu pot face asta si in plus... stiu ca nu este vorba de iubire. Atunci de ce nu imi pot controla corpul? De ce nu ma pot opri din tremurat si de ce nu imi pot intoarce privirea de la ochii lui negri?
Si-a continuat drumul, mergand din ce in ce mai incet, incercand parca sa traga mai mult de timp. S-a oprit in cele din urma in fata mea, privindu-ma din cap pana in picioare, in timp ce tremuratul meu se agrava. Ochii lui negri s-au oprit din nou asupra celor albastri ai mei, ramanand asa pentru cateva secunde sau o eternitate. Poate ca nu voi sti niciodata...
- Asta este banca mea, mi-a spus acesta.
O privire dura, implacabila, o privire care iti spune ca nu il poti dobori orice ai face. Insa in acelasi timp, simt atat de multa durere venind din partea lui... Si inima lui bate la fel de tare ca a mea si sunt aproape sigura ca din acelasi motiv. Insa nici macar eu nu stiu adevaratul motiv...
Ochii lui negri continua sa ma priveasca, atent la cea mai mica miscare a mea. Ii este frica? Insa de ce i-ar putea fi frica de mine? De abia ne-am cunoscut, de fapt nici macar nu stiu cum il cheama si totusi... nu ma pot misca cat timp ochii lui ma privesc atat de intens.
- Poti sa te misti? repeta baiatul, aratand de data aceasta enervat, cu o voce groasa.
- Bine! ii raspund, dandu-ma in sfarsit la o parte din fata lui.
Tanarul isi ocupa locul in banca, renuntand sa ma mai priveasca. Ma misc si eu incet, indreptandu-ma spre propria mea banca, in timp ce clopotelul anunta inceperea unei noi ore. Colegii isi ocupa fiecare locul, grabindu-se sa nu vina profesorul. O tanara roscata se apropie de mine si se apleaca putin spre mine, soptindu-mi la ureche:
- Te sfatuiesc sa nu te aproprii de acest baiat pentru ca vei regreta.
Sa regret? Insa cine este acest baiat? Si de ce ma simt atat de atrasa de el cand stiu ca acest lucru este interzis? Trebuie sa aflu mai multe despre el, trebuie sa stiu!
Imi inchid ochii, incercand sa ma concentrez asupra lui, insa nici de data aceasta nu pot simti ce simte si el. Este ca si cum nu ar avea inima, ca si cum el nu ar putea avea sentimente... Nu pot detecta nimic in legatura cu acest baiat si asta ma enerveaza la culme!
Lumen des mihi vim, mihi adiuves!*
Intuneric. Nu pot vedea nimic in jurul meu. Asta este ciudat... Nu am mai patit asta pana acum cand am incercat sa citesc gandurile cuiva... Si nici nu m-am mai simtit atat de ciudat... de parca locul meu nu ar fi aici... Dar... incep sa vad ceva. Este ca o luminita in acest intuneric total. Incerc sa ma apropii de ea, sa vad care este sursa acestui lumini. Doi ochi mici si patrunzatori ma asteapta, doi ochi care se apropie din ce in ce mai mult de mine. Acum pot vedea... capul unei creaturi ciudate... este un...
Nuuu!!!! Ajutor!
* asta ar trebui sa insemne Lumina, da-mi putere! Ajuta-ma!. este in limba latina, insa eu nu fac latina, deci nu stiu cat de corect este. dati vina pe MoonFighter :P Ianutza, kisses!
va astept parerile... este prima data cand incerc sa scriu asa ceva, asa ca sunt putin nesigura.
[edit] adevarul este ca mi-ai zis atunci ca este gresit, dar am uitat atunci sa corectez si acum nu mai stiam cum este :-" thanks for helping me! >:d<
chuu!