thinking.colored
05-06-10, 11:26
Cer critica avansata.
Zbori!
Din înaltul cerului, oraşul capăta dimensiuni uriaşe de o bogată măreţie. Se scalda în luminile neoanelor multicolore. Pătrundea în întuneric şi pălea odată cu lumina. Activitatea intensă din timpul zilei disparea. Era înlocuită cu o linişte apăsătoare. Liniştea.. o simţeam precum o nălucă a nopţii ce eram. Undeva… cândva… am fost introdus în această lume. Cu ce scop nu-mi pot închipui. Păcat de meşterul care s-a străduit să-mi construiască trupul. Ochii îi aparţineau. Îi închideam. Tensiunea pulsa în rana deschisă a mâinii. Vezi tu, creatorule, o disperare seacă mă apasa şi am sfârşit în a mai avea grijă de carcasa aceea goală. Totul, absolut totul, trebuia să se sfârşeaşcă în ziua curentă. Felul cum curgea sângele, dezinteresul din ochii mei, durerea…
Un pas pe balustrada ce desparţea pământul de vid, mă proiectase în aer. O fată mă însoţea în libera mea cădere spre sol. Pupilele îi erau ascunse sub pleoape. O perdea deasă de gene împodobea chipul ei de nimfă. Ciudat era că ţinea buzele strânse, de parcă i-ar fi fost teamă.
Braţele mele au strâns-o, lăsându-i un sentiment de linişte- probabil- deoarece căpătase o expresie împăcată. Şi am căzut împreună…
Nu este una dintre cele mai reusite lucrari ale mele. Sper totusi sa placa cititorilor...
Zbori!
Din înaltul cerului, oraşul capăta dimensiuni uriaşe de o bogată măreţie. Se scalda în luminile neoanelor multicolore. Pătrundea în întuneric şi pălea odată cu lumina. Activitatea intensă din timpul zilei disparea. Era înlocuită cu o linişte apăsătoare. Liniştea.. o simţeam precum o nălucă a nopţii ce eram. Undeva… cândva… am fost introdus în această lume. Cu ce scop nu-mi pot închipui. Păcat de meşterul care s-a străduit să-mi construiască trupul. Ochii îi aparţineau. Îi închideam. Tensiunea pulsa în rana deschisă a mâinii. Vezi tu, creatorule, o disperare seacă mă apasa şi am sfârşit în a mai avea grijă de carcasa aceea goală. Totul, absolut totul, trebuia să se sfârşeaşcă în ziua curentă. Felul cum curgea sângele, dezinteresul din ochii mei, durerea…
Un pas pe balustrada ce desparţea pământul de vid, mă proiectase în aer. O fată mă însoţea în libera mea cădere spre sol. Pupilele îi erau ascunse sub pleoape. O perdea deasă de gene împodobea chipul ei de nimfă. Ciudat era că ţinea buzele strânse, de parcă i-ar fi fost teamă.
Braţele mele au strâns-o, lăsându-i un sentiment de linişte- probabil- deoarece căpătase o expresie împăcată. Şi am căzut împreună…
Nu este una dintre cele mai reusite lucrari ale mele. Sper totusi sa placa cititorilor...