Maria
23-06-08, 15:13
Nu stiu inca daca va fi fic sau lucrare originala. In esenta, ideea mi-a venit urmarind Chrono Crusade, ca urmare pana una-alta il voi incadra in aceasta categorie. Va previn ca nu are prea multa legatura cu povestea originala si nici nu veti vedea lupte cu diavoli si calugarite.
Povestea este destul de simpla si as aprecia orice fel de raspunsuri.
Prolog
L-am intalnit intr-o seara de toamna tarzie, in care singurele sunete ce-mi loveau auzul erau stropii de ploaie care izbeau ritmic aleile ude si zgomotul pasilor mei mergand spre nicaieri.
Chipul lui de culoarea marmurei ude s-a ridicat spre mine; si avea ochii tristi, aidoma unor ferestre intunecate dincolo de care timpul isi incetase curgerea. Parea abia trezit dintr-un somn lung, parea tanar si inocent intr-un mod pe care nu mi l-am putut explica. Parea insingurat, mai presus de toate, iar asta a fost ceea ce m-a atras spre el; parea singur, si i-am intins o mana prin ploaie.
-Cine esti? m-a intrebat.
-Un trecator prin viata, i-am raspuns.
Mi-a acceptat raspunsul cu un firesc dezarmant si a atins cu buricele degetelor marginile roase ale ingerului din piatra.
-Dar tu?...
-Un calator prin timp, mi-a spus, privind fix catre un nume incrustat in lespedea pe care apa curgea siroaie.
L-am intrebat daca ar fi de acord sa calatorim impreuna si-a ras fara urma de veselie.
-Aduc tristete si moarte, a soptit.
-O viata traita in frica este o moarte in sine. Permite-mi sa traiesc eliberata de teama.
I-am intins mainile si mi-a zambit stins, dar nu m-a respins. M-a urmat in tacere spre iesirea din cimitirul cufundat in bezna, iar zgomotul pasilor mei s-a transformat in zgomotul pasilor nostri.
In seara aceea de toamna am avut intalnire cu destinul, si nu am lipsit de la ea.
Povestea este destul de simpla si as aprecia orice fel de raspunsuri.
Prolog
L-am intalnit intr-o seara de toamna tarzie, in care singurele sunete ce-mi loveau auzul erau stropii de ploaie care izbeau ritmic aleile ude si zgomotul pasilor mei mergand spre nicaieri.
Chipul lui de culoarea marmurei ude s-a ridicat spre mine; si avea ochii tristi, aidoma unor ferestre intunecate dincolo de care timpul isi incetase curgerea. Parea abia trezit dintr-un somn lung, parea tanar si inocent intr-un mod pe care nu mi l-am putut explica. Parea insingurat, mai presus de toate, iar asta a fost ceea ce m-a atras spre el; parea singur, si i-am intins o mana prin ploaie.
-Cine esti? m-a intrebat.
-Un trecator prin viata, i-am raspuns.
Mi-a acceptat raspunsul cu un firesc dezarmant si a atins cu buricele degetelor marginile roase ale ingerului din piatra.
-Dar tu?...
-Un calator prin timp, mi-a spus, privind fix catre un nume incrustat in lespedea pe care apa curgea siroaie.
L-am intrebat daca ar fi de acord sa calatorim impreuna si-a ras fara urma de veselie.
-Aduc tristete si moarte, a soptit.
-O viata traita in frica este o moarte in sine. Permite-mi sa traiesc eliberata de teama.
I-am intins mainile si mi-a zambit stins, dar nu m-a respins. M-a urmat in tacere spre iesirea din cimitirul cufundat in bezna, iar zgomotul pasilor mei s-a transformat in zgomotul pasilor nostri.
In seara aceea de toamna am avut intalnire cu destinul, si nu am lipsit de la ea.