Mrs. February
21-04-10, 21:34
Jocul Mortii
Sometimes, reality ain`t real.
Telefonul suna, gata sa sara de pe masa. Mi-am intins mana spre noptiera, somnoroasa inca, incercand sa dau de blestematul de telefon.
- Alo! Am soptit ragusita, incercand sa-mi dau seama cat era ceasul.
- Ai grija. Azi incepe sfarsitul.
Glasul veni ca o lovitura in moalele capului, sporindu-mi migrena ce incepea deja sa isi faca aparitita. Apoi… tacere.
M-am ridicat in capul oaselor, alarmata, privind receptorul ce il tineam, inca, strans in mana. Am format apoi, rapid, numarul lui John Sheppard, rugandu-ma din tot sufletul sa nu fie chiar acum cu ultima sa cucerire. Cum ma asteptam, insa, telefonul suna multa vreme fara sa primesc vreun raspuns. Am format un alt numar, de aceasta data pe cel de mobil. Raspunsul veni de aceasta data prompt.
- Sheppard.
Vocea ii era ragusita si se puteau citi usor marcile fricii. Ceva se intamplase, simteam asta. Parea sa fie ceva important, fiindca John nu era genul de om care sa se sperie din orice. Usor nesigura, am evitat motivul pentru care il sunasem, decisa sa aflu despre ce era vorba.
- John, sunt eu, Sara. Ce s-a intamplat? Pari…
- Sara! incepu, inainte ca eu sa imi termin propozitia. In vocea sa se putea citi un amestec de usurare si bucurie. Sara, vino la sediu, trebuie sa… Ba nu! Nu! Stai acolo unde esti! Sa nu parasesti apartamentul pana nu vin eu la tine, ai inteles?
Vocea ii deveni dura, autoritara, inspaimanata.
- Bine, dar…
- Ma astepti, marai hotarat in receptor.
Un fior imi strabatu sira spinarii. Am aruncat o privire in jurul meu, constatand ca ma aflam cufundata in obscuritate. Brusc, o agitatie frenetica ma determina sa sar din pat si sa incep sa aprind luminile din apartament. M-am oprit brusc, in fata oglinzii de pe hol, privindu-ma intens in ochi.
Sara, te comporti prosteste. Telefonul ala a fost doar o gluma proasta, o farsa. Iar John nu era deloc speriat. Era doar… obosit. Da. Asta trebuie sa fie. Cat despre reactia lui exagerata… Sa zicem ca era la locul unei crime. Gata. Calmeaza-te.
Am decis sa incetez cu prostiile si sa ma duc sa ma schimb de pijamale. John avea sa vina in curand si eram sigura ca ne astepta un nou caz. Am aruncat o privire in directia ceasului, constatand ca era patru dimineata.
O ora perfecta pentru a incepe o noua zi, am soptit ironica, indreptandu-ma catre baie.
O jumatate de ora mai tarziu, soneria usii incepu sa taraie insistent, rupand linistea mormantala a diminetii. Mi-am armat pistolul pentru orice eventualitate, indreptandu-ma catre usa de la intrare. Scara era cufundata in intuneric, dar am putut distinge silueta lui John. Suplu, dar foarte puternic, cu un par dezordonat si inconfundabil, John isi fuma nervos tigara in pragul usii mele.
- Esti bine? Ma intreba terifiat, aruncand sfertul de tigara in casa scarii, imbratisandu-ma strans.
- Da, sunt bine, relaxeaza-te, ma sufoci!
- Asculta, trebuie sa plecam. Acum! Strange-ti cateva lucruri si hai sa mergem, nu mai avem timp!
Fraza veni ca un ropot de cuvinte cu accent newyorkez, invadand linistea sufrageriei. Nu l-am mai intrebat nimic, indreptandu-ma catre dormitor, de unde mi-am strans in graba cateva haine. Nu mi-am luat mult, doar strictul necesar si o cutie de gloante.
Decisa sa ii cer cateva explicatii, in pofida starii de teama si nervozitate ce il stapanea, m-am indreptat catre hol.
- John!
In lumina becului din hol, parea, insa, mai mult mort decat viu. Sclipiri demonice ii invaluira ochii, in timp ce un zambet machiavelic i se lati pe fata. Deodata, nu mai era John Sheppard pe care il stiam, ci un monstru gata sa isi dezvaluie intreaga forta destructiva asupra mea.
- Daca stau mai bines a ma gandesc… Azi incepe sfarsitul, ranji la mine, scotand la iveala un cutit de vanatoare.
***
Vocea ii devenise un harait amenintator, in timp ce privirea, altadata calda, era acum metalica, aspra, violenta.
Usa se inchise cu un clinchet surd in urma noastra, pasii lui ghidandu-ma catre sufragerie. Cunostea apartamentul la fel de bine ca si mine, asaca ca ma indoiam ca ma puteam ascunde undeva fara ca el sa ma gaseasca. Asa ca am decis sa atac.
M-am intors cat de repede am putut, ignorand faptul ca era inarmat cu un cutit. M-am blestemat in gand atunci cand mi-am dat seama ca pistolul meu ramasese in hol, dar chiar si asa, speram ca planul meu sad ea roade. Aveam de gand sa incep cu un genunchi bine plasat, si apoi, daca mai aveam timp, sa lovesc si cu un pumn in plex.
Reactiile lui au fost, din pacate, putin mai rapide.
- Sa nu mai incerci asa ceva! a urlat el, impingandu-ma in primul perete. M-am lasat cufundata in adancul negru ce parea sa ma invaluie din toate partile.
Cand m-am trezit, eram inchisa in dormitor. Soarele nu rasarise inca, iar ceasul de pe noptiera indica ora cinci. Telefonul ce, de obicei, statea langa el, zacea acum pe parchet, spart in zeci de bucati si cu firul smuls.
S-a zis cu varianta asta, mi-am spus.
Stiam ca usa nu putea fi incuiata, asa ca m-am descaltat, pentru a nu face zgomot, si inarmata cu o foarfeca, m-am indreptat catre hol.
L-am zarit intr-un colt, ghemuit, tremurand, parand sa spuna rugaciuni. Am ramas perplexa pentru cateva secunde, incercand sa-mi dau seama daca acesta era omul care cu cateva zeci de minute inainte imi pusese un cutit la gat.
Si-a ridicat ochii spre mine, soptind pintre suspine “ iarta-ma “. Am coborat mana in care tineam foarfeca, indreptandu-ma catre el. Cea mai mare greseala, caci in secunda urmatoare, suspinele fura inlocuite de hohote malefice.
Am reactionat rapid, infigandu-i foarfeca in umar.
Ne-am privit in ochi timp de o secunda, citindu-ne reactiile. Fata sa era contorsionata de durere, in timp ce eu incepusem sa tremur. Amintiri cu noi imi zburau in fata ochilor, imagini ce imi demonstrau exact contrariul a ceea ce traiam acum. Sclipirea malefica din ochii lui, aflata in antiteza cu izvorul cald, de bunatate, ce erau de obicei, incepu sa piara, vocea atat de cunoscuta soptindu-mi ragusit:
- Pleaca! Pana nu e prea tarziu!
M-am ridicat incet, tremurand inca, desi mai mult de nervozitate decat de teama. Precauta, m-am indepartat de locul in care John parea sa fi ramas tintuit. Usa de la intrare nu era atat de departe, si desi ar fi trebuit sa alerg spre libertate, miscarile mi se ingreunau cu fiecare pas.
Intoarsa catre usa, la un pas de a fugi din casa, sauflarea sa imi ingheta ceafa. Era prea tarziu.
- Nici chiar atat de repede, scumpete, imi sopti in ureche, cuprinzandu-mi gatul cu palmele si incepand sa stranga din ce in ce mai tare.
Mi-era din ce in ce mai greu sa respire, suspinele incontrolabile neusurandu-mi deloc situatia. Incepusem sa inteleg prin ce treceau victimele tuturor acelor crime pe care le investigasem impreuna cu… John.
- De ce faci asta? l-am intrebat cu rasuflarea taiata.
Singurul raspuns pe care l-am primit a fost un hohot diavolesc, dupa care lama lucioasa ce isi gasi din nou loc in palma sa incepu sa traseze linii apasate pe umarul meu drept. Puteam simti cum sangele incepe sa siroiasca de-al lungul bratului, curgand in picuri mari pe parchet, formand o balta rosiatica. Cu mana stanga imbibata in sange, incepu sa-mi deseneze cercuri pe obraji, murmurand incantatii.
- Pentru ca… pot, imi sopti intr-un final, impingandu-ma in camara.
Intunericul de nepatruns imi crescu starea de agitatie. Din adancurile de taciune, spirite albe pareau sa zboare catre mine, incercand sa ma atace. Am inchis ochii, facand tot posibilul sa gandesc clar. Eram in camara. In camara aveam un set de cutite, primite cadou de la… o persoana. Nu-mi mai aminteam numele.
Dar… Chiar aveam sa il injunghii pe John Sheppard?
Am gasit ceea ce cautam, pe masura ce ochii mei se obisnuiau cu lipsa luminii. M-am intors cu fata catre usa, asteptand ca inevitabilul sa se produca, iar el sa isi faca aparitia.
Stiam deja ce am de facut. Raneste dar nu ucide. Aveam sa il atac si sa fug. De data asta, repede. Fara regrete.
Ii auzeam pasii pe parchet. Erau greoi si apasati, total nespecifici lui, dar nu ma mai mira. Comportamentul lui era total diferit azi.
Respiratia mi se accelera cu fiecare pas al sau. Degetele mi se inclestasera pe manerul cutitului, strangand atat de tare incat incepusem sa simt dureri ascutite la incheieturile degetelor.
Usa se deschise cu un zgomot sec, dezvaluind figura contorsionata de ura a lui John. Nu am mai ezitat, implantand lama in abdomenul sau. Ma privi cu o expresie ce ii trada uimirea dar si un fel de… usurare. Imi sopti cu vocea gatuita:
- Fugi!
Am iesit pe usa in graba, nestiind ce aveam sa fac. Singurul lucru pe care il doream, era sa ajung cat mai departe de apartament, cat mai departe de cel ce mi-a fost odata cel mai bun prieten, partenerul meu, confidentul meu.
Adio, John Sheppard…
Am continuat sa alerg, fara sa ma opresc macar sa imi trag rasuflarea, oprindu-ma in fata primului taxi. Minute mai tarziu, ma aflam in fata cladirii Politiei.
Sediul era gol, bazaitul unitatilor umpland spatiul rece al incaperii. Usa de la biroul comisarului era intredeschisa, dezvaluind lumina chioara ce venea de la singurul bec aprins.
In linistea apasatoare, am inceput sa aud pasi, pasi ce m-au facut sa inghet. Era o atmosfera tensionata, ce ma facea sa imi doresc sa am o arma asupra mea. Ma aflam intr-o sectie de politie, asa ca am decis sa imi caut o arma, dar o mana rece si umeda ma opri.
M-am intors incet, terifiata deja. De fapt, am fost intoarsa. Cu ochii inchisi strans, incepusem sa tremur din ce in ce mai tare. Am incercat sa ma gandesc la ceva frumos, dar pleoapele nu ma ascultau, deschizandu-se larg, dezvaluindu-l in fata mea pe… John.
- Cum ai ajuns aici? L-am intrebat, cu vocea tremurata.
- Pai… aici lucrez.
- Dar… Erai la mine si… Ai incercat sa ma omori! Uite! Uita-te la umarul meu, am strigat, aratand catre umarul ce era acum cat se poate de normal.
John ma privea cu mila, gata sa imi spuna ceva.
In acel moment, insa, o alarma teribila se declansa, asurzindu-ma. Brusc sectia de politie se cufunda in intuneric.
Deschizand ochii, am realizat ca ma aflam in patul meu, cu o mana grea pe umar, aproape sufocandu-ma. Am oprit alarma, descoperind ca era patru si jumatate dimineata.
Sudoarea imi siroia pe frunte, udand asternuturile de sub mine. M-am intors, realizand ca John se afla acolo. Brusc, imaginile imi revenira in fata retinei. L-am impins din pat, tipand nebuneste:
- Pleaca! Asasinule! Ce cauti aici?
Ma privea surprins, adormit, neintelegand de ce l-am impins.
- Iubito, ce s-a intamplat?
- Ce s-a intampalt? am inceput din nous a tip. Ai incercat sa ma omori! Si… Cum ai ajuns aici? Eram la sectie… Eram… Ce cauti aici?
Incepu sa rada, ascultand ropotul de acuzatii.
- Vino aici, ma chema, imbratisandu-ma in timp ce se urca inapoi in pat. A fost doar un cosmar, doar un cosmar…. imi sopti la ureche. Vezi? imi spuse razand. Ti-am spus sa nu mai mananci ciocolata inainte de culcare…
Ne-am privit in ochi timp de cateva secunde, inainte sa izbucnim din nou in ras. Secunde mai tarziu, telefonul incepu sa taraie infernal.
- Trebuie sa faci ceva cu volumul ala, i-am soptit inainte sa ridic receptorul. Aceeasi voce imi ingheta sangele.
- Azi incepe sfarsitul.
Sometimes, reality ain`t real.
Telefonul suna, gata sa sara de pe masa. Mi-am intins mana spre noptiera, somnoroasa inca, incercand sa dau de blestematul de telefon.
- Alo! Am soptit ragusita, incercand sa-mi dau seama cat era ceasul.
- Ai grija. Azi incepe sfarsitul.
Glasul veni ca o lovitura in moalele capului, sporindu-mi migrena ce incepea deja sa isi faca aparitita. Apoi… tacere.
M-am ridicat in capul oaselor, alarmata, privind receptorul ce il tineam, inca, strans in mana. Am format apoi, rapid, numarul lui John Sheppard, rugandu-ma din tot sufletul sa nu fie chiar acum cu ultima sa cucerire. Cum ma asteptam, insa, telefonul suna multa vreme fara sa primesc vreun raspuns. Am format un alt numar, de aceasta data pe cel de mobil. Raspunsul veni de aceasta data prompt.
- Sheppard.
Vocea ii era ragusita si se puteau citi usor marcile fricii. Ceva se intamplase, simteam asta. Parea sa fie ceva important, fiindca John nu era genul de om care sa se sperie din orice. Usor nesigura, am evitat motivul pentru care il sunasem, decisa sa aflu despre ce era vorba.
- John, sunt eu, Sara. Ce s-a intamplat? Pari…
- Sara! incepu, inainte ca eu sa imi termin propozitia. In vocea sa se putea citi un amestec de usurare si bucurie. Sara, vino la sediu, trebuie sa… Ba nu! Nu! Stai acolo unde esti! Sa nu parasesti apartamentul pana nu vin eu la tine, ai inteles?
Vocea ii deveni dura, autoritara, inspaimanata.
- Bine, dar…
- Ma astepti, marai hotarat in receptor.
Un fior imi strabatu sira spinarii. Am aruncat o privire in jurul meu, constatand ca ma aflam cufundata in obscuritate. Brusc, o agitatie frenetica ma determina sa sar din pat si sa incep sa aprind luminile din apartament. M-am oprit brusc, in fata oglinzii de pe hol, privindu-ma intens in ochi.
Sara, te comporti prosteste. Telefonul ala a fost doar o gluma proasta, o farsa. Iar John nu era deloc speriat. Era doar… obosit. Da. Asta trebuie sa fie. Cat despre reactia lui exagerata… Sa zicem ca era la locul unei crime. Gata. Calmeaza-te.
Am decis sa incetez cu prostiile si sa ma duc sa ma schimb de pijamale. John avea sa vina in curand si eram sigura ca ne astepta un nou caz. Am aruncat o privire in directia ceasului, constatand ca era patru dimineata.
O ora perfecta pentru a incepe o noua zi, am soptit ironica, indreptandu-ma catre baie.
O jumatate de ora mai tarziu, soneria usii incepu sa taraie insistent, rupand linistea mormantala a diminetii. Mi-am armat pistolul pentru orice eventualitate, indreptandu-ma catre usa de la intrare. Scara era cufundata in intuneric, dar am putut distinge silueta lui John. Suplu, dar foarte puternic, cu un par dezordonat si inconfundabil, John isi fuma nervos tigara in pragul usii mele.
- Esti bine? Ma intreba terifiat, aruncand sfertul de tigara in casa scarii, imbratisandu-ma strans.
- Da, sunt bine, relaxeaza-te, ma sufoci!
- Asculta, trebuie sa plecam. Acum! Strange-ti cateva lucruri si hai sa mergem, nu mai avem timp!
Fraza veni ca un ropot de cuvinte cu accent newyorkez, invadand linistea sufrageriei. Nu l-am mai intrebat nimic, indreptandu-ma catre dormitor, de unde mi-am strans in graba cateva haine. Nu mi-am luat mult, doar strictul necesar si o cutie de gloante.
Decisa sa ii cer cateva explicatii, in pofida starii de teama si nervozitate ce il stapanea, m-am indreptat catre hol.
- John!
In lumina becului din hol, parea, insa, mai mult mort decat viu. Sclipiri demonice ii invaluira ochii, in timp ce un zambet machiavelic i se lati pe fata. Deodata, nu mai era John Sheppard pe care il stiam, ci un monstru gata sa isi dezvaluie intreaga forta destructiva asupra mea.
- Daca stau mai bines a ma gandesc… Azi incepe sfarsitul, ranji la mine, scotand la iveala un cutit de vanatoare.
***
Vocea ii devenise un harait amenintator, in timp ce privirea, altadata calda, era acum metalica, aspra, violenta.
Usa se inchise cu un clinchet surd in urma noastra, pasii lui ghidandu-ma catre sufragerie. Cunostea apartamentul la fel de bine ca si mine, asaca ca ma indoiam ca ma puteam ascunde undeva fara ca el sa ma gaseasca. Asa ca am decis sa atac.
M-am intors cat de repede am putut, ignorand faptul ca era inarmat cu un cutit. M-am blestemat in gand atunci cand mi-am dat seama ca pistolul meu ramasese in hol, dar chiar si asa, speram ca planul meu sad ea roade. Aveam de gand sa incep cu un genunchi bine plasat, si apoi, daca mai aveam timp, sa lovesc si cu un pumn in plex.
Reactiile lui au fost, din pacate, putin mai rapide.
- Sa nu mai incerci asa ceva! a urlat el, impingandu-ma in primul perete. M-am lasat cufundata in adancul negru ce parea sa ma invaluie din toate partile.
Cand m-am trezit, eram inchisa in dormitor. Soarele nu rasarise inca, iar ceasul de pe noptiera indica ora cinci. Telefonul ce, de obicei, statea langa el, zacea acum pe parchet, spart in zeci de bucati si cu firul smuls.
S-a zis cu varianta asta, mi-am spus.
Stiam ca usa nu putea fi incuiata, asa ca m-am descaltat, pentru a nu face zgomot, si inarmata cu o foarfeca, m-am indreptat catre hol.
L-am zarit intr-un colt, ghemuit, tremurand, parand sa spuna rugaciuni. Am ramas perplexa pentru cateva secunde, incercand sa-mi dau seama daca acesta era omul care cu cateva zeci de minute inainte imi pusese un cutit la gat.
Si-a ridicat ochii spre mine, soptind pintre suspine “ iarta-ma “. Am coborat mana in care tineam foarfeca, indreptandu-ma catre el. Cea mai mare greseala, caci in secunda urmatoare, suspinele fura inlocuite de hohote malefice.
Am reactionat rapid, infigandu-i foarfeca in umar.
Ne-am privit in ochi timp de o secunda, citindu-ne reactiile. Fata sa era contorsionata de durere, in timp ce eu incepusem sa tremur. Amintiri cu noi imi zburau in fata ochilor, imagini ce imi demonstrau exact contrariul a ceea ce traiam acum. Sclipirea malefica din ochii lui, aflata in antiteza cu izvorul cald, de bunatate, ce erau de obicei, incepu sa piara, vocea atat de cunoscuta soptindu-mi ragusit:
- Pleaca! Pana nu e prea tarziu!
M-am ridicat incet, tremurand inca, desi mai mult de nervozitate decat de teama. Precauta, m-am indepartat de locul in care John parea sa fi ramas tintuit. Usa de la intrare nu era atat de departe, si desi ar fi trebuit sa alerg spre libertate, miscarile mi se ingreunau cu fiecare pas.
Intoarsa catre usa, la un pas de a fugi din casa, sauflarea sa imi ingheta ceafa. Era prea tarziu.
- Nici chiar atat de repede, scumpete, imi sopti in ureche, cuprinzandu-mi gatul cu palmele si incepand sa stranga din ce in ce mai tare.
Mi-era din ce in ce mai greu sa respire, suspinele incontrolabile neusurandu-mi deloc situatia. Incepusem sa inteleg prin ce treceau victimele tuturor acelor crime pe care le investigasem impreuna cu… John.
- De ce faci asta? l-am intrebat cu rasuflarea taiata.
Singurul raspuns pe care l-am primit a fost un hohot diavolesc, dupa care lama lucioasa ce isi gasi din nou loc in palma sa incepu sa traseze linii apasate pe umarul meu drept. Puteam simti cum sangele incepe sa siroiasca de-al lungul bratului, curgand in picuri mari pe parchet, formand o balta rosiatica. Cu mana stanga imbibata in sange, incepu sa-mi deseneze cercuri pe obraji, murmurand incantatii.
- Pentru ca… pot, imi sopti intr-un final, impingandu-ma in camara.
Intunericul de nepatruns imi crescu starea de agitatie. Din adancurile de taciune, spirite albe pareau sa zboare catre mine, incercand sa ma atace. Am inchis ochii, facand tot posibilul sa gandesc clar. Eram in camara. In camara aveam un set de cutite, primite cadou de la… o persoana. Nu-mi mai aminteam numele.
Dar… Chiar aveam sa il injunghii pe John Sheppard?
Am gasit ceea ce cautam, pe masura ce ochii mei se obisnuiau cu lipsa luminii. M-am intors cu fata catre usa, asteptand ca inevitabilul sa se produca, iar el sa isi faca aparitia.
Stiam deja ce am de facut. Raneste dar nu ucide. Aveam sa il atac si sa fug. De data asta, repede. Fara regrete.
Ii auzeam pasii pe parchet. Erau greoi si apasati, total nespecifici lui, dar nu ma mai mira. Comportamentul lui era total diferit azi.
Respiratia mi se accelera cu fiecare pas al sau. Degetele mi se inclestasera pe manerul cutitului, strangand atat de tare incat incepusem sa simt dureri ascutite la incheieturile degetelor.
Usa se deschise cu un zgomot sec, dezvaluind figura contorsionata de ura a lui John. Nu am mai ezitat, implantand lama in abdomenul sau. Ma privi cu o expresie ce ii trada uimirea dar si un fel de… usurare. Imi sopti cu vocea gatuita:
- Fugi!
Am iesit pe usa in graba, nestiind ce aveam sa fac. Singurul lucru pe care il doream, era sa ajung cat mai departe de apartament, cat mai departe de cel ce mi-a fost odata cel mai bun prieten, partenerul meu, confidentul meu.
Adio, John Sheppard…
Am continuat sa alerg, fara sa ma opresc macar sa imi trag rasuflarea, oprindu-ma in fata primului taxi. Minute mai tarziu, ma aflam in fata cladirii Politiei.
Sediul era gol, bazaitul unitatilor umpland spatiul rece al incaperii. Usa de la biroul comisarului era intredeschisa, dezvaluind lumina chioara ce venea de la singurul bec aprins.
In linistea apasatoare, am inceput sa aud pasi, pasi ce m-au facut sa inghet. Era o atmosfera tensionata, ce ma facea sa imi doresc sa am o arma asupra mea. Ma aflam intr-o sectie de politie, asa ca am decis sa imi caut o arma, dar o mana rece si umeda ma opri.
M-am intors incet, terifiata deja. De fapt, am fost intoarsa. Cu ochii inchisi strans, incepusem sa tremur din ce in ce mai tare. Am incercat sa ma gandesc la ceva frumos, dar pleoapele nu ma ascultau, deschizandu-se larg, dezvaluindu-l in fata mea pe… John.
- Cum ai ajuns aici? L-am intrebat, cu vocea tremurata.
- Pai… aici lucrez.
- Dar… Erai la mine si… Ai incercat sa ma omori! Uite! Uita-te la umarul meu, am strigat, aratand catre umarul ce era acum cat se poate de normal.
John ma privea cu mila, gata sa imi spuna ceva.
In acel moment, insa, o alarma teribila se declansa, asurzindu-ma. Brusc sectia de politie se cufunda in intuneric.
Deschizand ochii, am realizat ca ma aflam in patul meu, cu o mana grea pe umar, aproape sufocandu-ma. Am oprit alarma, descoperind ca era patru si jumatate dimineata.
Sudoarea imi siroia pe frunte, udand asternuturile de sub mine. M-am intors, realizand ca John se afla acolo. Brusc, imaginile imi revenira in fata retinei. L-am impins din pat, tipand nebuneste:
- Pleaca! Asasinule! Ce cauti aici?
Ma privea surprins, adormit, neintelegand de ce l-am impins.
- Iubito, ce s-a intamplat?
- Ce s-a intampalt? am inceput din nous a tip. Ai incercat sa ma omori! Si… Cum ai ajuns aici? Eram la sectie… Eram… Ce cauti aici?
Incepu sa rada, ascultand ropotul de acuzatii.
- Vino aici, ma chema, imbratisandu-ma in timp ce se urca inapoi in pat. A fost doar un cosmar, doar un cosmar…. imi sopti la ureche. Vezi? imi spuse razand. Ti-am spus sa nu mai mananci ciocolata inainte de culcare…
Ne-am privit in ochi timp de cateva secunde, inainte sa izbucnim din nou in ras. Secunde mai tarziu, telefonul incepu sa taraie infernal.
- Trebuie sa faci ceva cu volumul ala, i-am soptit inainte sa ridic receptorul. Aceeasi voce imi ingheta sangele.
- Azi incepe sfarsitul.