Keicy
15-04-10, 15:44
Pai...hop si eu aici. Aaaa...nu exista limita de varsta [de data asta.] si sunt de acord cu orice fel de pareri atata timp cat sunt fondate si [evident] cu argumente vizibile.
spor la citit. :peace:
Glasul imi e stins, iar trupul-mi tremura groaznic de frica. Simt picaturi de apa cum mi se preling pe piele, simt cum un sentiment straniu imi gadila varful degetelor.Spada sta sa-mi cada din mana, au trecut prea putini anii prin viata mea ca sa fiu acum, trimis la lupta. Armura e mult prea grea pentru trupul meu bland de copilandru. Speranta paraseste meleagurile bogate ale Lessendului in favoarea fricii. Se aproprie! Ei vin cu repeziciune, acum dupa ce au macelarit celelalte puteri. Lessendul e unicul taram ce a mai ramas in picioare. Zidurile sunt groase iar portile prea mari pentru unul din animale dusmanilor. Dar raul dainuieste si dincolo de poarta...si astfel imi e dat sa sfarsesc! Pe marginea unei cetatii necunoscute, ascuns dupa sute de alti bravi luptatori, tinand in mana spada celui ce mi-a fost tata, tinand in mana spada unui mort luptator!
Angoasa
Pasesc agale in compania vantului mult prea dulce de primavara. Se simt in aer strigatele disperate a celor ce au fost ucisi in batalie. Un soare rosu rasare, sange a fost varsat, realizez brusc mijindu-mi ochii.
"Élend, baga cu seama, ca cei ce nu vor tine in mana spada batranilor parinti vor fi pierduti in sulitele ascutite a dusmanilor!"
Avea dreptate! marturisesc rusinos, gandindu-ma la buzele uscate, crapate pe ici pe colo ce-si sopteau neincrezatoare ca eu aveam sa ma descurc. Implinisem in jur de paisprezece ani in luna lui Cuptor, cand ea si-a incredintat viata in mainile stramosilor nostri. Eram acum, dat, in grija lui Cerin fiul lui Caesar si a sotiei sale Telva. Parinti, buni ce-i drept, cam murdari la vorba si necinstiti la bautura, dar m-au crescut, lasandu-mi spada sa-mi alunece din mana doar atunci cand trageam un pui de somn, dandu-mi sfaturi despre purtarea cuviincioasa, si invatandu-ma sa nu-mi incalc promisiunea fata de Lessend.
Priveam acum campurile inflorite, bogatia intregului Lessend, bogatie pe care am putut sa o cercetez in aprofunzime atata timp cat in ochii celor ce m-au ingrijit dainuiam ca si copil. "Se apropie" incep si eu sa realizez de ce tipatele se pierd in miez de noapte iar zumzaitul albinelor dispare dincolo de bogatia pamantului, incep sa realizez ca ei vin, macelarind tot ce le intra in cale, incercand sa cucereasca intregul pamant.
Ochii ei sunt ca de vultur, iar vocea ii e precum mierea, basme plutesc in aer despre ea, nimeni nu o stie...nimeni nu o cunoaste, dar toti se tem de puterea neinfricatei Mirah! "Diavol cu chip de om" imi amintesc perfect vorbele grele a batranului meu tata, atat de perfect incat imaginea despre ea s-a risipit. In fata ei animalele necuratului se inchina, in fata ei toate animalele raspund.
- Élend! mergi de graba si te ascunde! Iute Élend! Iute!
Ridic incet capul, privind nostalgic catre cea care mi-a fost partenera de joaca. Ochii inchisi, ca scoarta unui copac ii erau parca inconjurati de o culoare rosiatica. "Din nou a batut-o!" realizez trist, privind urmele unei stransori prea puternice pentru varsta ei fragila. Parul ii e scurt, destinat sa ascunda doar cateva cicatrici ce le avea pe gat. Fusese de prea multe ori "otravita" de betia tatalui sau.
- Noemy?!
Ma priveste ingrijorata, parca suspinand intr-o continua relaxare nervoasa. Ma apuca cu repeziciune de mana, soptind ceva.
- Élend iute, aici!
Imi spune agitata aratandu-mi o groapa. Ma impinge speriata, balbaindu-se parca in mrejele unui sentiment groaznic de frica.
- Noemy...ce se intampla?
Imi pune mana pe gura, de parca am fi prinsi in ascunzisul dusmanului. Ii simt pielea fina si o neobisnuita dorinta de a o strange in brate. O apuc de mijloc, simtind cum inima sta sa-mi sara din piept. O privesc adanc in ochii, ea nu se misca doar sta, calm, cuminte asteptand probabil sa-i dau drumul.
Se trage apoi speriata, rezemandu-se de perete si infingandu-si ughiile adanc in maini imi spune:
- Élend, ei vin!
"Ei" - zabovesc pentru o clipa simtind cum un fior imi strabate rapid sira spinarii.
- Élend...maine orasul va fi cenusa,in noaptea aceasta ei vor nimici tot! Mirah e la cateva ore distanta, iar armata ii e numeroasa. Lijerov e cu ea si au jurat ca vor sterge Lessendul din gandurile stramosilor.
Imi e tot mai frica. Nu vreau sa inteleg tot ceea ce imi spune, sunt doar un baietandru de saptesprezece ani, au trecut prea putine intamplari prin viata mea ca sa fiu acum trimis la lupta. Inima imi bate puternic, precum o frunza asurzita de picaturile grele ale ploii, o privesc cu frica stiind ca ea nu ma va minti niciodata.
- Noemy..
Glasul imi e stins, iar speranta inabusita de ceea ce s-ar putea intampla. Simte asta! o vad in ochii ei ravasiti de durere.
- Élend, voi pleca! Daca Lessendul i-a parte la razboi voi pleca! El ma va trimite...lupta Élend, pentru poporul tau, pentru mine...
Se ridica incet atingandu-mi linistitor pielea fetei cu mana. Inima imi batea cu putere incercand sa-mi strapunga pieptul. Cateva zgomote ciudate perturbara linistea mult prea asurzitoare si simteam cum fiori imi strabat cu repeziciune sira spinarii. “Cornul...suna” ma gandeam nelinistit si totodata mandru, era pentru prima oara cand auzeam glasul incins al vechiului corn. Razboiul ne bate la usa iar eu voi trimis sa-i raspund!
Fata se repezi afara din groapa, fugind iute inapoi catre castel. Am urmarit-o timid cu privirea, stiind ca daca tatal ei ma va zari imi va rupe spinarea iar pielea mi-o va arde in licaraia caracterului sau violent.
M-am repezit apoi si eu in castel, banuind ca lordul ma cauta. Imi era tot mai frica si fiecare pas pe care il faceam era o secunda de ezitare, stiam ca indiferent daca voi pieri sau nu, Lessendul nu va fi salvat. Ei sunt prea numerosi iar razboiul prea crud, nimeni nu e bland nimeni nu alina iar rana cea mai mica poate deveni povara cea mai grea.
Am ajuns la poarta, gafaind usor. Ochii imi erau gata sa mi se inchida iar picioarele tremurau groaznic. Poarta se deschise intr-un sunet surd, lasand la iveala locuitorii ultimului taram. Toti erau grabiti, femeile si copii erau spulberati de ultima picatura de speranta, barbati isi puneau mandri armura chiar daca erau convinsi ca e pentru ultima data. In aer se simtea frica! Vom muri! si cel mai grav e ca vom muri luptand pentru ceva ce nu va fi al nostru!
- Élend!
Vocea groasa a celui ce ma crescuse imi lasa trupul fara vlaga, si o urma de lesin ma apuca infiorator de la spate. Stiam ce-mi va spune, presimteam cum buzele i se vor deschide trimitandu-ma catre moarte, o moarte lunga, rece nepasatoare usor melancolica.
- Élend, sabia iti este gata, iar calul iti e pregatit, ajuta-ma in lupta!
Cuvintele erau grele, precum o povara pe spinarea mea de copilandru. “Nu pot” imi sopteam cu lasitate stiind ca indiferent de voia mea voi muri. Buzele mi se deschisera scurt intr-un cuvant monosilabic, desi regretam ca am acceptat nu puteam da inapoi.
Si iata-ma! Acum! Aici! Privind ingrozit un rasarit de soare, stiind ca in noaptea ce trecuse vietile altor oameni au fost luate! Un soare crud rasare peste noi, o lupta rece se aproprie. Ei vin! Ii pot zari cu usurinta, ocupa intreaga priveliste ce o aveam, ca un spin in ochi imi rup vise intregi. Caii se misca cu repeziciune si zgomote ciudate imi inunda urechile. Locuitori Lessendului se trag inapoi, mainile le tremura iar ochii ii tin inchisi. Sulitele se frang in degetele prea tinere -sau prea batrane- arcurile se sparg in lasitatea unor manute de copil.
Glasul imi e stins, iar trupul-mi tremura groaznic de frica. Simt picaturi de apa cum mi se preling pe piele, simt cum un sentiment straniu imi gadila varful degetelor.Spada sta sa-mi cada din mana, au trecut prea putini anii prin viata mea ca sa fiu acum, trimis la lupta. Armura e mult prea grea pentru trupul meu bland de copilandru. Speranta paraseste meleagurile bogate ale Lessendului in favoarea fricii. Se aproprie! Ei vin cu repeziciune, acum dupa ce au macelarit celelalte puteri. Lessendul e unicul taram ce a mai ramas in picioare. Zidurile sunt groase iar portile prea mari pentru unul din animale dusmanilor. Dar raul dainuieste si dincolo de poarta...si astfel imi e dat sa sfarsesc! Pe marginea unei cetatii necunoscute, ascuns dupa sute de alti bravi luptatori, tinand in mana spada celui ce mi-a fost tata, tinand in mana spada unui mort luptator!
the end.
spor la citit. :peace:
Glasul imi e stins, iar trupul-mi tremura groaznic de frica. Simt picaturi de apa cum mi se preling pe piele, simt cum un sentiment straniu imi gadila varful degetelor.Spada sta sa-mi cada din mana, au trecut prea putini anii prin viata mea ca sa fiu acum, trimis la lupta. Armura e mult prea grea pentru trupul meu bland de copilandru. Speranta paraseste meleagurile bogate ale Lessendului in favoarea fricii. Se aproprie! Ei vin cu repeziciune, acum dupa ce au macelarit celelalte puteri. Lessendul e unicul taram ce a mai ramas in picioare. Zidurile sunt groase iar portile prea mari pentru unul din animale dusmanilor. Dar raul dainuieste si dincolo de poarta...si astfel imi e dat sa sfarsesc! Pe marginea unei cetatii necunoscute, ascuns dupa sute de alti bravi luptatori, tinand in mana spada celui ce mi-a fost tata, tinand in mana spada unui mort luptator!
Angoasa
Pasesc agale in compania vantului mult prea dulce de primavara. Se simt in aer strigatele disperate a celor ce au fost ucisi in batalie. Un soare rosu rasare, sange a fost varsat, realizez brusc mijindu-mi ochii.
"Élend, baga cu seama, ca cei ce nu vor tine in mana spada batranilor parinti vor fi pierduti in sulitele ascutite a dusmanilor!"
Avea dreptate! marturisesc rusinos, gandindu-ma la buzele uscate, crapate pe ici pe colo ce-si sopteau neincrezatoare ca eu aveam sa ma descurc. Implinisem in jur de paisprezece ani in luna lui Cuptor, cand ea si-a incredintat viata in mainile stramosilor nostri. Eram acum, dat, in grija lui Cerin fiul lui Caesar si a sotiei sale Telva. Parinti, buni ce-i drept, cam murdari la vorba si necinstiti la bautura, dar m-au crescut, lasandu-mi spada sa-mi alunece din mana doar atunci cand trageam un pui de somn, dandu-mi sfaturi despre purtarea cuviincioasa, si invatandu-ma sa nu-mi incalc promisiunea fata de Lessend.
Priveam acum campurile inflorite, bogatia intregului Lessend, bogatie pe care am putut sa o cercetez in aprofunzime atata timp cat in ochii celor ce m-au ingrijit dainuiam ca si copil. "Se apropie" incep si eu sa realizez de ce tipatele se pierd in miez de noapte iar zumzaitul albinelor dispare dincolo de bogatia pamantului, incep sa realizez ca ei vin, macelarind tot ce le intra in cale, incercand sa cucereasca intregul pamant.
Ochii ei sunt ca de vultur, iar vocea ii e precum mierea, basme plutesc in aer despre ea, nimeni nu o stie...nimeni nu o cunoaste, dar toti se tem de puterea neinfricatei Mirah! "Diavol cu chip de om" imi amintesc perfect vorbele grele a batranului meu tata, atat de perfect incat imaginea despre ea s-a risipit. In fata ei animalele necuratului se inchina, in fata ei toate animalele raspund.
- Élend! mergi de graba si te ascunde! Iute Élend! Iute!
Ridic incet capul, privind nostalgic catre cea care mi-a fost partenera de joaca. Ochii inchisi, ca scoarta unui copac ii erau parca inconjurati de o culoare rosiatica. "Din nou a batut-o!" realizez trist, privind urmele unei stransori prea puternice pentru varsta ei fragila. Parul ii e scurt, destinat sa ascunda doar cateva cicatrici ce le avea pe gat. Fusese de prea multe ori "otravita" de betia tatalui sau.
- Noemy?!
Ma priveste ingrijorata, parca suspinand intr-o continua relaxare nervoasa. Ma apuca cu repeziciune de mana, soptind ceva.
- Élend iute, aici!
Imi spune agitata aratandu-mi o groapa. Ma impinge speriata, balbaindu-se parca in mrejele unui sentiment groaznic de frica.
- Noemy...ce se intampla?
Imi pune mana pe gura, de parca am fi prinsi in ascunzisul dusmanului. Ii simt pielea fina si o neobisnuita dorinta de a o strange in brate. O apuc de mijloc, simtind cum inima sta sa-mi sara din piept. O privesc adanc in ochii, ea nu se misca doar sta, calm, cuminte asteptand probabil sa-i dau drumul.
Se trage apoi speriata, rezemandu-se de perete si infingandu-si ughiile adanc in maini imi spune:
- Élend, ei vin!
"Ei" - zabovesc pentru o clipa simtind cum un fior imi strabate rapid sira spinarii.
- Élend...maine orasul va fi cenusa,in noaptea aceasta ei vor nimici tot! Mirah e la cateva ore distanta, iar armata ii e numeroasa. Lijerov e cu ea si au jurat ca vor sterge Lessendul din gandurile stramosilor.
Imi e tot mai frica. Nu vreau sa inteleg tot ceea ce imi spune, sunt doar un baietandru de saptesprezece ani, au trecut prea putine intamplari prin viata mea ca sa fiu acum trimis la lupta. Inima imi bate puternic, precum o frunza asurzita de picaturile grele ale ploii, o privesc cu frica stiind ca ea nu ma va minti niciodata.
- Noemy..
Glasul imi e stins, iar speranta inabusita de ceea ce s-ar putea intampla. Simte asta! o vad in ochii ei ravasiti de durere.
- Élend, voi pleca! Daca Lessendul i-a parte la razboi voi pleca! El ma va trimite...lupta Élend, pentru poporul tau, pentru mine...
Se ridica incet atingandu-mi linistitor pielea fetei cu mana. Inima imi batea cu putere incercand sa-mi strapunga pieptul. Cateva zgomote ciudate perturbara linistea mult prea asurzitoare si simteam cum fiori imi strabat cu repeziciune sira spinarii. “Cornul...suna” ma gandeam nelinistit si totodata mandru, era pentru prima oara cand auzeam glasul incins al vechiului corn. Razboiul ne bate la usa iar eu voi trimis sa-i raspund!
Fata se repezi afara din groapa, fugind iute inapoi catre castel. Am urmarit-o timid cu privirea, stiind ca daca tatal ei ma va zari imi va rupe spinarea iar pielea mi-o va arde in licaraia caracterului sau violent.
M-am repezit apoi si eu in castel, banuind ca lordul ma cauta. Imi era tot mai frica si fiecare pas pe care il faceam era o secunda de ezitare, stiam ca indiferent daca voi pieri sau nu, Lessendul nu va fi salvat. Ei sunt prea numerosi iar razboiul prea crud, nimeni nu e bland nimeni nu alina iar rana cea mai mica poate deveni povara cea mai grea.
Am ajuns la poarta, gafaind usor. Ochii imi erau gata sa mi se inchida iar picioarele tremurau groaznic. Poarta se deschise intr-un sunet surd, lasand la iveala locuitorii ultimului taram. Toti erau grabiti, femeile si copii erau spulberati de ultima picatura de speranta, barbati isi puneau mandri armura chiar daca erau convinsi ca e pentru ultima data. In aer se simtea frica! Vom muri! si cel mai grav e ca vom muri luptand pentru ceva ce nu va fi al nostru!
- Élend!
Vocea groasa a celui ce ma crescuse imi lasa trupul fara vlaga, si o urma de lesin ma apuca infiorator de la spate. Stiam ce-mi va spune, presimteam cum buzele i se vor deschide trimitandu-ma catre moarte, o moarte lunga, rece nepasatoare usor melancolica.
- Élend, sabia iti este gata, iar calul iti e pregatit, ajuta-ma in lupta!
Cuvintele erau grele, precum o povara pe spinarea mea de copilandru. “Nu pot” imi sopteam cu lasitate stiind ca indiferent de voia mea voi muri. Buzele mi se deschisera scurt intr-un cuvant monosilabic, desi regretam ca am acceptat nu puteam da inapoi.
Si iata-ma! Acum! Aici! Privind ingrozit un rasarit de soare, stiind ca in noaptea ce trecuse vietile altor oameni au fost luate! Un soare crud rasare peste noi, o lupta rece se aproprie. Ei vin! Ii pot zari cu usurinta, ocupa intreaga priveliste ce o aveam, ca un spin in ochi imi rup vise intregi. Caii se misca cu repeziciune si zgomote ciudate imi inunda urechile. Locuitori Lessendului se trag inapoi, mainile le tremura iar ochii ii tin inchisi. Sulitele se frang in degetele prea tinere -sau prea batrane- arcurile se sparg in lasitatea unor manute de copil.
Glasul imi e stins, iar trupul-mi tremura groaznic de frica. Simt picaturi de apa cum mi se preling pe piele, simt cum un sentiment straniu imi gadila varful degetelor.Spada sta sa-mi cada din mana, au trecut prea putini anii prin viata mea ca sa fiu acum, trimis la lupta. Armura e mult prea grea pentru trupul meu bland de copilandru. Speranta paraseste meleagurile bogate ale Lessendului in favoarea fricii. Se aproprie! Ei vin cu repeziciune, acum dupa ce au macelarit celelalte puteri. Lessendul e unicul taram ce a mai ramas in picioare. Zidurile sunt groase iar portile prea mari pentru unul din animale dusmanilor. Dar raul dainuieste si dincolo de poarta...si astfel imi e dat sa sfarsesc! Pe marginea unei cetatii necunoscute, ascuns dupa sute de alti bravi luptatori, tinand in mana spada celui ce mi-a fost tata, tinand in mana spada unui mort luptator!
the end.