Aveqetura
05-04-10, 12:40
ooc : Oricine. De preferat un spell caster
bic :
'Probabil mă crede nebună după ce am „intoxicat-o” cu atâtea veşti, dar nu-mi pasă ! Am găsit-o pe Arashi Kigen şi am să-i cer să-mi spună totul despre acea Ryoko Kigen’ gândi Belle.
Ajunsă la gară, după ce o trăsese de mână pe Arashi, îi spuse acesteia să stea jos pe o bancă spunând pe un ton aproape poruncitor :
"Acum, ai să-mi spui tot ce ştii depre Ryoko Kigen !”
Arashi nu-şi revenise prea bine din şocul iniţial şi mintea ei era prea înceată la ora aceea, destul de târzie, ca să mai proceseze multitudinea de informaţii pe care persoana din faţa ei, cea care-şi spunea Belle Kigen, i le furnizase. La auzul numelui mamai ei vitrege, ochii ei îşi schimbară brusc culoarea şi întrebă :
"Ce ştii tu despre Ryoko ?”
Belle o privi surprinsă şi spuse :
"Ştiu doar atât : aveam cinci ani, deci destul de mare, încât să-mi amintesc nume, locuri, persoane şi întâmplări care m-au schimbat. Am fost răpită de lângă părinţii mei naturali. Nu ştiam nimic despre locul în care fusesem adusă şi era cât pe ce să fiu vândută, dar o oarecare Ryoko Kigen a plătit pentru mine. M-a luat de mână şi m-a dus în casa ei. S-a îngrijit să-mi cumpere haine şi apoi m-a dus la o mânăstire. Mi-a spus că de acum încolo voi primi educaţie de la măicuţe şi că ea este mama mea. Nu eram obligată să-i spun mamă. La mânăstire s-au întâmplat o serie de lucruri pe care prefer să nu mi le amintesc, aşa că am ajuns în Coreea.
Norocul meu a fost că o familie de oameni cumsecade, au observat că eu sunt diferită şi m-au dus la un templu. De-acolo, am ajuns la Academia Beaux Batons şi cu ajutorul programelor de generare a arborelui genealogic, am ajuns să aflu de tine, apoi m-am interesat unde eşti şi iată-mă-s.”
Arashi se ridică de pe bancă. Simţea cum furia începe să-i inunde venele, ridicându-i adrenalina.
"Deci, madam Kigen nu s-a mulţumit că mă avea pe mine, jucăria ei preferată. A trebuit să mai adopte şi o altă fată, pe care s-o facă fata ei. Nu-i era de ajuns o singură jucărie. Nu ! Trebuia să mai facă rost de una !”
Habar nu avea că Belle o urmărea cu nişte ochi mari, neînţelegând nimic. Arashi se plimba de colo-colo, bolborosind. Cuvintele erau unele coerente, unele nu. Deodată, însemnul de la umărul ei, începu să-i creeze probleme şi se prăbuşi de-odată în genunchi pe gresia de pe peronul gării.
"Arashi, ce ai ?” o auzi ea pe Belle strigând.
Răsuflarea îi devenise greoaie şi nu reuşi decât să spună :
"Nu te apropia de mine !”
Dar Belle nu ascultă îndemnul ei, venind lângă ea şi sprijinind-o să nu cadă de tot pe gresie. De-odată, un fum ca o ceaţă le învălui pe-amândouă. Belle era sigură că nu văzuse ceaţă toată ziua. O stare de teamă puse stăpânire pe ea. Degeaba o striga pe Arashi, că aceasta nu-i mai răspundea, iar ceaţa apărută din senin, părea că se intensifică, în loc să se rărească.
Apoi, se întâmplă ceva straniu : începu să aibă halucinaţii auditive :
"Nu o s-o salvezi niciodată ! Nu până nu fac din ea ceea ce vreau eu, adică un înger !”
Şi vocea era destul de clară şi bubuitoare, aşa că Belle începu să strige aproape disperată :
"Ajutor ! Mă aude cineva ? Vă rog, ajutaţi-mă !”
bic :
'Probabil mă crede nebună după ce am „intoxicat-o” cu atâtea veşti, dar nu-mi pasă ! Am găsit-o pe Arashi Kigen şi am să-i cer să-mi spună totul despre acea Ryoko Kigen’ gândi Belle.
Ajunsă la gară, după ce o trăsese de mână pe Arashi, îi spuse acesteia să stea jos pe o bancă spunând pe un ton aproape poruncitor :
"Acum, ai să-mi spui tot ce ştii depre Ryoko Kigen !”
Arashi nu-şi revenise prea bine din şocul iniţial şi mintea ei era prea înceată la ora aceea, destul de târzie, ca să mai proceseze multitudinea de informaţii pe care persoana din faţa ei, cea care-şi spunea Belle Kigen, i le furnizase. La auzul numelui mamai ei vitrege, ochii ei îşi schimbară brusc culoarea şi întrebă :
"Ce ştii tu despre Ryoko ?”
Belle o privi surprinsă şi spuse :
"Ştiu doar atât : aveam cinci ani, deci destul de mare, încât să-mi amintesc nume, locuri, persoane şi întâmplări care m-au schimbat. Am fost răpită de lângă părinţii mei naturali. Nu ştiam nimic despre locul în care fusesem adusă şi era cât pe ce să fiu vândută, dar o oarecare Ryoko Kigen a plătit pentru mine. M-a luat de mână şi m-a dus în casa ei. S-a îngrijit să-mi cumpere haine şi apoi m-a dus la o mânăstire. Mi-a spus că de acum încolo voi primi educaţie de la măicuţe şi că ea este mama mea. Nu eram obligată să-i spun mamă. La mânăstire s-au întâmplat o serie de lucruri pe care prefer să nu mi le amintesc, aşa că am ajuns în Coreea.
Norocul meu a fost că o familie de oameni cumsecade, au observat că eu sunt diferită şi m-au dus la un templu. De-acolo, am ajuns la Academia Beaux Batons şi cu ajutorul programelor de generare a arborelui genealogic, am ajuns să aflu de tine, apoi m-am interesat unde eşti şi iată-mă-s.”
Arashi se ridică de pe bancă. Simţea cum furia începe să-i inunde venele, ridicându-i adrenalina.
"Deci, madam Kigen nu s-a mulţumit că mă avea pe mine, jucăria ei preferată. A trebuit să mai adopte şi o altă fată, pe care s-o facă fata ei. Nu-i era de ajuns o singură jucărie. Nu ! Trebuia să mai facă rost de una !”
Habar nu avea că Belle o urmărea cu nişte ochi mari, neînţelegând nimic. Arashi se plimba de colo-colo, bolborosind. Cuvintele erau unele coerente, unele nu. Deodată, însemnul de la umărul ei, începu să-i creeze probleme şi se prăbuşi de-odată în genunchi pe gresia de pe peronul gării.
"Arashi, ce ai ?” o auzi ea pe Belle strigând.
Răsuflarea îi devenise greoaie şi nu reuşi decât să spună :
"Nu te apropia de mine !”
Dar Belle nu ascultă îndemnul ei, venind lângă ea şi sprijinind-o să nu cadă de tot pe gresie. De-odată, un fum ca o ceaţă le învălui pe-amândouă. Belle era sigură că nu văzuse ceaţă toată ziua. O stare de teamă puse stăpânire pe ea. Degeaba o striga pe Arashi, că aceasta nu-i mai răspundea, iar ceaţa apărută din senin, părea că se intensifică, în loc să se rărească.
Apoi, se întâmplă ceva straniu : începu să aibă halucinaţii auditive :
"Nu o s-o salvezi niciodată ! Nu până nu fac din ea ceea ce vreau eu, adică un înger !”
Şi vocea era destul de clară şi bubuitoare, aşa că Belle începu să strige aproape disperată :
"Ajutor ! Mă aude cineva ? Vă rog, ajutaţi-mă !”