Lulu
27-03-10, 23:52
Hey hey! Am ajuns si aici.
Povestea am inceput-o de mai demult, dar nu am terminat-o. Oricum ma gandeam sa o postez. Cat despre actiune, well, este un pic diferita. Din cate am citit pana acum, ficuri cu si despre Naruto, nu am mai intalnit acest subiect.Sper sa va placa. cel putin pe mine m-a atras!
As dori critica avansata si pareri generale, personale etc.:D
here we goo!!!
----------------------
IUBIRE CU GUST DE AFINE
“Câteodată mă întreb cum de s-a ajuns aici. Cum de m-am putut schimba atât de mult încât să ajung să-mi încalc toate principiile şi moralurile pentru o persoană? O persoană care la început îmi era antipatică.
Dar iubirea apare în cele mai caudate locuri, când te aştepţi mai puţin. Dragostea nu cunoaşte legi. Înseamnă abolirea oricărei constituţii, ca la o revoluţie.
Tot ce părea înainte a fi ieşit din graniţele firescului, acum pare perfect normal. “
Un surâs mi se strecură pe buze în timp ce-mi umpleam jurnalul cu gândurile mele. Propriul meu pensiv cu pagini îngălbenite de vreme. Până şi scrisul mi s-a schimbat. De când l-am întâlnit, totul a început să se schimbe. Vechea “eu” pare un lucru imposibil de atins. Şi dacă vreau, nu aş mai putea deveni ce am fost o dată. Un trecut atât de îndepărtat, dar totuşi atât de aproape.
- Amintiri? Se auzi vocea blajină a iubitului meu.
Am ridicat privirile din caiet şi m-am lovit de ochii lui ca de un zid albastru, impenetrabil, dar foarte uşor de străpuns dacă îi aflii fisurile. Buzele lui îmi mângâiară fruntea, apoi obrazul şi în cele din urmă buzele, unde stărui o clipă. Apoi se depărtă, lăsând în urmă un gust dulce-amar.
- Da, oarecum, am zis eu melancolică.
- Îmi arăţi? Mă întrebă el jucăuş, deşi ştia răspunsul meu.
M-am încruntat. Erau gândurile mele. Era intimitatea mea. Dacă le-aş spune cuiva ar fi ca şi cum mi-aş scoate armura şi aş fi complet vulnerabilă. Nu vreau. Cel puţin nu acum.
El râse. Şi doar atât. Îmi era greu să scot de la el mai multe cuvinte. Nu ştiam niciodată ce gândea, ce simţea pentru mine. Avea cele mai ciudate moduri de a mi-o arăta. Şi totdeauna mă tachina cu acest lucru. Ştia că nu-l pot citi şi folosea asta în avantajul său de câte ori avea posibilitatea.
- Poftim, zise el şi îmi întinse o cană cu ciocolată caldă. O să-ţi facă bine, zâmbi el.
L-am privit mirată. Când s-a dus în bucătărie şi a preparat băutura? Mi-am ţinut pentru mine întrebarea şi am acceptat bucuroasă cana cu lichidul aburind. Iubitul meu s-a aşezat la picioarele mele, punându-şi capul pe pântecul meu. Stărui o clipă cu urechea lipită de el, parcă ascultând ceva.
- Se pare că micuţul doarme, a zis el blând, apoi a sărutat materialul ce despărţea buzele lui fine de pielea mea. Dar cu toate acestea, un fior mi s-a strecurat în oase, la fel ca la început, când mi-a dat primul sărut.
- Da, am zis eu ca prin vis, jucăndu-mă cu părul său auriu. Cred că mai trebuie să şi doarmă, nu? E prea zvăpăiat. Spre doar să nu fie le fel când o să crească.
- O să fie jumătate din mine, jumătate dintine. Cel puţin până la o vârstă o să fie ca şi tine.
- Insinuezi ceva? l-am întrebat eu suspicioasă.
Din nou, nu am primit niciun răspuns.
- Încă nu ştiu ce nume să-i dau. Şi se apropie termenul când trebuie să nasc. Azi-mâine.
- Nu te grabi, dragostea mea, mai avem timp, mult timp, şopti el, parcă vorbind cu copilul ce creştea în mine.
Rodul dragostei noastre, a tot ceea ce am clădit până acum. Toate sentimentele noastre, felul nostru de a fi s-au strâns în această vietate.
- De mult mă macină o întrebare, zise el brusc şi îşi ridică privirile enigmatice spre mine. Mi-ar plăcea să-mi răspunzi sincer. Făcu o pauză, parcă încurcându-se în gânduri şi vorbe, apoi continuă. Cum de te-ai îndrăgostit de mine?
Dacă aveam cana cu ciocolată la gură, probabil aş fi scuipat înapoi tot ce înghiţisem. Simţeam cum îmi iau foc obrajii şi mi-am mutat privirile de la el. Îmi mai pusese întrebarea, eu niciodată nu i-am răspuns. Acesta se ridică şi îmi prinse bărbia între două degete şi îmi întoarse faţa în dreptul lui. Zâmbi apoi mă sărută cu patos ca şi cum ar fi fost ultimul sărut. Îi simţeam respiraţia caldă, aromată, bătăile inimii, sângele cum îi curge prin vene. Când mă apropiam aşa de mult de el puteam să-i aud orice lucru ce se mişcă în organismul lui, fiecare celulă cum se loveşte cu alta. S-a depărtat uşor de mine, sărutându-mi colţul gurii.
- Trebuie să plec. Am ceva îndatoriri la birou. Să mă aştepţi că vin. Dacă adormi, te trezesc, zise el serios, dar în ochi îi sclipea o luminiţă ludică.
Am încuviinţat din cap. Nu puteam să mă împotrivesc. Nu aveam cum. Statutul nostru social era foarte diferit. Nu aveam nicio putere asupra lui. Uneori mă consideram norocoasă că s-a uitat la una ca şi mine, când avea atât de mult opţiuni.
Mă sărută pe frunte şi dispăru în secunda următoare într-un nor de fum, lăsând în urmă un miros de sulf şi afine.
Povestea am inceput-o de mai demult, dar nu am terminat-o. Oricum ma gandeam sa o postez. Cat despre actiune, well, este un pic diferita. Din cate am citit pana acum, ficuri cu si despre Naruto, nu am mai intalnit acest subiect.Sper sa va placa. cel putin pe mine m-a atras!
As dori critica avansata si pareri generale, personale etc.:D
here we goo!!!
----------------------
IUBIRE CU GUST DE AFINE
“Câteodată mă întreb cum de s-a ajuns aici. Cum de m-am putut schimba atât de mult încât să ajung să-mi încalc toate principiile şi moralurile pentru o persoană? O persoană care la început îmi era antipatică.
Dar iubirea apare în cele mai caudate locuri, când te aştepţi mai puţin. Dragostea nu cunoaşte legi. Înseamnă abolirea oricărei constituţii, ca la o revoluţie.
Tot ce părea înainte a fi ieşit din graniţele firescului, acum pare perfect normal. “
Un surâs mi se strecură pe buze în timp ce-mi umpleam jurnalul cu gândurile mele. Propriul meu pensiv cu pagini îngălbenite de vreme. Până şi scrisul mi s-a schimbat. De când l-am întâlnit, totul a început să se schimbe. Vechea “eu” pare un lucru imposibil de atins. Şi dacă vreau, nu aş mai putea deveni ce am fost o dată. Un trecut atât de îndepărtat, dar totuşi atât de aproape.
- Amintiri? Se auzi vocea blajină a iubitului meu.
Am ridicat privirile din caiet şi m-am lovit de ochii lui ca de un zid albastru, impenetrabil, dar foarte uşor de străpuns dacă îi aflii fisurile. Buzele lui îmi mângâiară fruntea, apoi obrazul şi în cele din urmă buzele, unde stărui o clipă. Apoi se depărtă, lăsând în urmă un gust dulce-amar.
- Da, oarecum, am zis eu melancolică.
- Îmi arăţi? Mă întrebă el jucăuş, deşi ştia răspunsul meu.
M-am încruntat. Erau gândurile mele. Era intimitatea mea. Dacă le-aş spune cuiva ar fi ca şi cum mi-aş scoate armura şi aş fi complet vulnerabilă. Nu vreau. Cel puţin nu acum.
El râse. Şi doar atât. Îmi era greu să scot de la el mai multe cuvinte. Nu ştiam niciodată ce gândea, ce simţea pentru mine. Avea cele mai ciudate moduri de a mi-o arăta. Şi totdeauna mă tachina cu acest lucru. Ştia că nu-l pot citi şi folosea asta în avantajul său de câte ori avea posibilitatea.
- Poftim, zise el şi îmi întinse o cană cu ciocolată caldă. O să-ţi facă bine, zâmbi el.
L-am privit mirată. Când s-a dus în bucătărie şi a preparat băutura? Mi-am ţinut pentru mine întrebarea şi am acceptat bucuroasă cana cu lichidul aburind. Iubitul meu s-a aşezat la picioarele mele, punându-şi capul pe pântecul meu. Stărui o clipă cu urechea lipită de el, parcă ascultând ceva.
- Se pare că micuţul doarme, a zis el blând, apoi a sărutat materialul ce despărţea buzele lui fine de pielea mea. Dar cu toate acestea, un fior mi s-a strecurat în oase, la fel ca la început, când mi-a dat primul sărut.
- Da, am zis eu ca prin vis, jucăndu-mă cu părul său auriu. Cred că mai trebuie să şi doarmă, nu? E prea zvăpăiat. Spre doar să nu fie le fel când o să crească.
- O să fie jumătate din mine, jumătate dintine. Cel puţin până la o vârstă o să fie ca şi tine.
- Insinuezi ceva? l-am întrebat eu suspicioasă.
Din nou, nu am primit niciun răspuns.
- Încă nu ştiu ce nume să-i dau. Şi se apropie termenul când trebuie să nasc. Azi-mâine.
- Nu te grabi, dragostea mea, mai avem timp, mult timp, şopti el, parcă vorbind cu copilul ce creştea în mine.
Rodul dragostei noastre, a tot ceea ce am clădit până acum. Toate sentimentele noastre, felul nostru de a fi s-au strâns în această vietate.
- De mult mă macină o întrebare, zise el brusc şi îşi ridică privirile enigmatice spre mine. Mi-ar plăcea să-mi răspunzi sincer. Făcu o pauză, parcă încurcându-se în gânduri şi vorbe, apoi continuă. Cum de te-ai îndrăgostit de mine?
Dacă aveam cana cu ciocolată la gură, probabil aş fi scuipat înapoi tot ce înghiţisem. Simţeam cum îmi iau foc obrajii şi mi-am mutat privirile de la el. Îmi mai pusese întrebarea, eu niciodată nu i-am răspuns. Acesta se ridică şi îmi prinse bărbia între două degete şi îmi întoarse faţa în dreptul lui. Zâmbi apoi mă sărută cu patos ca şi cum ar fi fost ultimul sărut. Îi simţeam respiraţia caldă, aromată, bătăile inimii, sângele cum îi curge prin vene. Când mă apropiam aşa de mult de el puteam să-i aud orice lucru ce se mişcă în organismul lui, fiecare celulă cum se loveşte cu alta. S-a depărtat uşor de mine, sărutându-mi colţul gurii.
- Trebuie să plec. Am ceva îndatoriri la birou. Să mă aştepţi că vin. Dacă adormi, te trezesc, zise el serios, dar în ochi îi sclipea o luminiţă ludică.
Am încuviinţat din cap. Nu puteam să mă împotrivesc. Nu aveam cum. Statutul nostru social era foarte diferit. Nu aveam nicio putere asupra lui. Uneori mă consideram norocoasă că s-a uitat la una ca şi mine, când avea atât de mult opţiuni.
Mă sărută pe frunte şi dispăru în secunda următoare într-un nor de fum, lăsând în urmă un miros de sulf şi afine.