SlowDownGod
27-11-09, 19:08
E un fanfic inspirat din Twilight.. mai stangaci el asa de felul lui... heh
Fani Twilight? Nu ma omorati, va rog... sunt tanara si vreau sa mai traiesc ( macar pana fac si eu 24 de ani :)) )
Pun primul capitol ( eu deja am in jur de .. cinci capitole, insa vreau sa vad daca mi se ofera niste critici - aici nu ma supar daca sunt mai dure :)) ):hurt:
Cap 1
“Solul din inima omului e si mai pietros. Omul cultiva ce poate si are grija de aceea ce cultiva!” – ‘Cimitirul Animalelor’- Stephen King.
Soarele cobora catre asfintit, umbrele acaparand incet pamantul, in timp ce creaturile noptii ranjeau pe dupa copaci. Noaptea, vitrega inamica a omului, isi lua in stapanire locurile de vanatoare, lasandu-si copii sa alerge nestingheriti, lasandu-i sa ucida in voie. Nimic nu putea opri monstrii ce isi intindeau ghearele catre fiintele omenesti, iar cei ce se incumetau sa ii vaneze ajungeau sa decoreze padurea cu propriul sange.
Undeva in departare, ascuns in catacombele intunecate si primejdioase a unui oras francez, un scancet de copil trezea incet din amorteala fiintele insetate de sange care isi facusera culcus in maruntaiele canalizatii. Anii 1700 nu erau cei mai prielnici ani ai existentei omenesti, caci oricat s-ar fi luptat neamurile stravechi intre ele, nimic nu ii impiedica pe unii criminali nocturi sa actioneze.
Tipetele de agonie erau usor estompate de maini mari si puternice in timp ce sangele se scurgea siroaie pe strazi. Saracii nefericiti care indraznisera sa se aventureze in noapte. Nimic nu era mai primejdios decat serile in care luna nu iesea pe cer, sa lumineze macar un pic strazile, aleile sau trecatorile. Oamenii erau tinte sigure pentru pradatorii inghetati in timp.
Un parait sec rasuna zgomotos in tacerea mormantala a orasului, si torte se aprinsera, tipete de manie si groaza alungand incet fantasmele care ii bantuisera ani de-a randul. Un marait si mai sinistru ii facu pe cei curajosi sa se razgandeasca, incercarea lor puerila de a-i alunga pe agresori esuand lamentabil. Nu se puteau pune cu ceea ce nu cunosteau pe deplin. Folclorul preciza ca pentru a ucide un astefel de pradator, trebuia mai intai sa il prinzi ca mai apoi sa ii infingi un tarus prin inima. Dar cati nu incercasera metoda aceasta si dadusera gres, si cati nu se zbatusera in stransoarea mortii, dovedind ca si celelalte metode erau doar povesti; pe cand amenintarea era mai vie si mai mortala decat pana atunci.
“Oameni buni de nimic...” o voce inspaimantatoare ii facu pe cei ramasi inca cu capul pe umeri sa tremure speriati. “Credeti ca ne veti ucide asa usor?” si un raset sinistru taie aerul inghetat.
“Nu ei... ci noi!” o alta voce impresura victimele nebanuitoare. Erau prinsi la mijloc intre ceea ce ei denumeau “garou” sau varcolaci, si “vampires” sau vampiri.
Doua rase la fel de inspaimantatoare, la fel de distructive, la fel de insetate de sange aveau sa se bata pe niste suflete pipernicite? Nu se putea una ca asta! La ce le-ar fi folosit? Puteau foarte bine sa imparta castigul, puteau sa ii distruga intr-o clipa fara sa se raneasca, insa se parea ca lupta care va urma chiar era pe viata si pe moarte, dar atunci cu cine sa se alieze? Nu puteau sa stea si sa se uite pentru ca cei impietriti in timp ii vor ataca fara sa se gandeasca de doua ori, folosindu-se de viteza si rezistenta lor inspaimantatoare. Era infiorator sa te gandesti la ce puteau acele fiinte sa faca.
“Plecati acum ! Acum cat mai aveti timp!” cel sau cea care le luase apararea mai devreme, cel sau cea cu o aceeasi voce lipsita de inflexiuni emotionale rosti acele cuvinte pe un ton poruncitor, iesind din umbra unuia dintre ziduri.
Tremurand si nestiind de cine sa mai asculte, muritorii o luara la goana, alergand care incotro, vrand sa isi salveze viata cu orice pret.
Maraiturile fura ultimul lucru pe care acesti sarmani oameni auzira, caci un val stralucitor, multicolor acoperi campul de bataie, iar creaturile nu le mai facura probleme.
>>Dupa 309 ani<<
Pasea fara sa se uite inapoi sau sa acorde vreo atentie tuturor capetelor sau privirilor care o urmareau. Nu ii placea sa paraseasca ascunzatoarea fara sa aiba pe cineva aproape insa nu putea sa stea cu mainile in san si sa isi urmareasca mama murind, mai ales daca stia ca o putea salva.
Ofta, exasperata si isi trecu degetele prin par, ridicandu-l usor in sus, facandu-l sa stea mai tepos decat niciodata. Suvitele mai lungi ii mangaiara obrajii cand vantul incepu sa sufle. Isi cobora mana si o privi, o grimasa uratindu-i trasaturile in timp ce imagini din trecutul ei foarte vas trecandu-i prin minte.
‘Cata ironie... nascuta dintr-un Copil al Lunii si dintr-un strigoi blestemat! Fiica a niciunui clan, luptand pentru cei ce sunt considerati prada mea! Cata ironie si in infatisarea mea : par rosu ca sangele, piele alba si stralucitoare ca a unei lipitori, si ochi verzi cu tente rosiatice ca a unui varcolac. Asemanari din ambele clanuri, insa nimic care sa ma poate uni cu vreunul din ele!’ isi recita din nou acest mic verset care il compusese in acea noapte, cea in care atacase pentru prima data un clan mai numeros de vampiri, si datorita puterilor ei reusise sa ii distruga pana la ultimul.
Intorsese spatele naturii ei ucigatoare, naturii ei de bestie fara scrupule, si acum incerca sa devina cat de cat umana. Mostenise de la ambele specii cate ceva, dar nu isi folosise niciodata puterile la maxim.
Porni din nou! Stia un doctor foarte bun, singurul care s-ar putea sa ii ajute mama, singurul care nu va lua in seama prejudecatile si o va salva. Dar, daca el va refuza? Atunci va face singurul lucru care putea sa o salveze pe mama ei : il va rapi, ii va subjuga vointa, liberul arbitru si il va lua cu ea. El o sa ii creeze leacul pentru boala ciudata si mortala a fiintei care ii daduse viata.
Luptandu-se cu dorinta de a sari sau de a alerga la viteza normala a unui vampir, Luna se grabi cat de cat catre cabinetul doctorului Cullen. Carlisle Cullen, singurul vampir doctor mai batran decat ea, mai cultivat decat era ea, desi citise si profesase si ea in acest domeniu. Ea personal nu reusise sa gaseasca un leac, si spera ca il va putea convinge pe acest medic sa o ajute.
Fani Twilight? Nu ma omorati, va rog... sunt tanara si vreau sa mai traiesc ( macar pana fac si eu 24 de ani :)) )
Pun primul capitol ( eu deja am in jur de .. cinci capitole, insa vreau sa vad daca mi se ofera niste critici - aici nu ma supar daca sunt mai dure :)) ):hurt:
Cap 1
“Solul din inima omului e si mai pietros. Omul cultiva ce poate si are grija de aceea ce cultiva!” – ‘Cimitirul Animalelor’- Stephen King.
Soarele cobora catre asfintit, umbrele acaparand incet pamantul, in timp ce creaturile noptii ranjeau pe dupa copaci. Noaptea, vitrega inamica a omului, isi lua in stapanire locurile de vanatoare, lasandu-si copii sa alerge nestingheriti, lasandu-i sa ucida in voie. Nimic nu putea opri monstrii ce isi intindeau ghearele catre fiintele omenesti, iar cei ce se incumetau sa ii vaneze ajungeau sa decoreze padurea cu propriul sange.
Undeva in departare, ascuns in catacombele intunecate si primejdioase a unui oras francez, un scancet de copil trezea incet din amorteala fiintele insetate de sange care isi facusera culcus in maruntaiele canalizatii. Anii 1700 nu erau cei mai prielnici ani ai existentei omenesti, caci oricat s-ar fi luptat neamurile stravechi intre ele, nimic nu ii impiedica pe unii criminali nocturi sa actioneze.
Tipetele de agonie erau usor estompate de maini mari si puternice in timp ce sangele se scurgea siroaie pe strazi. Saracii nefericiti care indraznisera sa se aventureze in noapte. Nimic nu era mai primejdios decat serile in care luna nu iesea pe cer, sa lumineze macar un pic strazile, aleile sau trecatorile. Oamenii erau tinte sigure pentru pradatorii inghetati in timp.
Un parait sec rasuna zgomotos in tacerea mormantala a orasului, si torte se aprinsera, tipete de manie si groaza alungand incet fantasmele care ii bantuisera ani de-a randul. Un marait si mai sinistru ii facu pe cei curajosi sa se razgandeasca, incercarea lor puerila de a-i alunga pe agresori esuand lamentabil. Nu se puteau pune cu ceea ce nu cunosteau pe deplin. Folclorul preciza ca pentru a ucide un astefel de pradator, trebuia mai intai sa il prinzi ca mai apoi sa ii infingi un tarus prin inima. Dar cati nu incercasera metoda aceasta si dadusera gres, si cati nu se zbatusera in stransoarea mortii, dovedind ca si celelalte metode erau doar povesti; pe cand amenintarea era mai vie si mai mortala decat pana atunci.
“Oameni buni de nimic...” o voce inspaimantatoare ii facu pe cei ramasi inca cu capul pe umeri sa tremure speriati. “Credeti ca ne veti ucide asa usor?” si un raset sinistru taie aerul inghetat.
“Nu ei... ci noi!” o alta voce impresura victimele nebanuitoare. Erau prinsi la mijloc intre ceea ce ei denumeau “garou” sau varcolaci, si “vampires” sau vampiri.
Doua rase la fel de inspaimantatoare, la fel de distructive, la fel de insetate de sange aveau sa se bata pe niste suflete pipernicite? Nu se putea una ca asta! La ce le-ar fi folosit? Puteau foarte bine sa imparta castigul, puteau sa ii distruga intr-o clipa fara sa se raneasca, insa se parea ca lupta care va urma chiar era pe viata si pe moarte, dar atunci cu cine sa se alieze? Nu puteau sa stea si sa se uite pentru ca cei impietriti in timp ii vor ataca fara sa se gandeasca de doua ori, folosindu-se de viteza si rezistenta lor inspaimantatoare. Era infiorator sa te gandesti la ce puteau acele fiinte sa faca.
“Plecati acum ! Acum cat mai aveti timp!” cel sau cea care le luase apararea mai devreme, cel sau cea cu o aceeasi voce lipsita de inflexiuni emotionale rosti acele cuvinte pe un ton poruncitor, iesind din umbra unuia dintre ziduri.
Tremurand si nestiind de cine sa mai asculte, muritorii o luara la goana, alergand care incotro, vrand sa isi salveze viata cu orice pret.
Maraiturile fura ultimul lucru pe care acesti sarmani oameni auzira, caci un val stralucitor, multicolor acoperi campul de bataie, iar creaturile nu le mai facura probleme.
>>Dupa 309 ani<<
Pasea fara sa se uite inapoi sau sa acorde vreo atentie tuturor capetelor sau privirilor care o urmareau. Nu ii placea sa paraseasca ascunzatoarea fara sa aiba pe cineva aproape insa nu putea sa stea cu mainile in san si sa isi urmareasca mama murind, mai ales daca stia ca o putea salva.
Ofta, exasperata si isi trecu degetele prin par, ridicandu-l usor in sus, facandu-l sa stea mai tepos decat niciodata. Suvitele mai lungi ii mangaiara obrajii cand vantul incepu sa sufle. Isi cobora mana si o privi, o grimasa uratindu-i trasaturile in timp ce imagini din trecutul ei foarte vas trecandu-i prin minte.
‘Cata ironie... nascuta dintr-un Copil al Lunii si dintr-un strigoi blestemat! Fiica a niciunui clan, luptand pentru cei ce sunt considerati prada mea! Cata ironie si in infatisarea mea : par rosu ca sangele, piele alba si stralucitoare ca a unei lipitori, si ochi verzi cu tente rosiatice ca a unui varcolac. Asemanari din ambele clanuri, insa nimic care sa ma poate uni cu vreunul din ele!’ isi recita din nou acest mic verset care il compusese in acea noapte, cea in care atacase pentru prima data un clan mai numeros de vampiri, si datorita puterilor ei reusise sa ii distruga pana la ultimul.
Intorsese spatele naturii ei ucigatoare, naturii ei de bestie fara scrupule, si acum incerca sa devina cat de cat umana. Mostenise de la ambele specii cate ceva, dar nu isi folosise niciodata puterile la maxim.
Porni din nou! Stia un doctor foarte bun, singurul care s-ar putea sa ii ajute mama, singurul care nu va lua in seama prejudecatile si o va salva. Dar, daca el va refuza? Atunci va face singurul lucru care putea sa o salveze pe mama ei : il va rapi, ii va subjuga vointa, liberul arbitru si il va lua cu ea. El o sa ii creeze leacul pentru boala ciudata si mortala a fiintei care ii daduse viata.
Luptandu-se cu dorinta de a sari sau de a alerga la viteza normala a unui vampir, Luna se grabi cat de cat catre cabinetul doctorului Cullen. Carlisle Cullen, singurul vampir doctor mai batran decat ea, mai cultivat decat era ea, desi citise si profesase si ea in acest domeniu. Ea personal nu reusise sa gaseasca un leac, si spera ca il va putea convinge pe acest medic sa o ajute.