undomiel
10-06-08, 17:07
Ridică fără greutate un băţ de pe pământul crăpat, aproape îndoliat după lipsa acută de apă şi, aruncându-şi privirea obosită pe bucata de piele pe care cartografiase cu neobosită migală, constată că trecuseră trei zile de când întâlnise ultima oază. Pe măsură ce înainta în pustiul îngheţat lyan, locurile de popas erau din ce în ce mai rare, iar lichidul din ploscă se împuţina văzând cu ochii, indiferent la eforturile lui supralyeneşti de a transforma praful în apă. Auzise o frază ciudată, în teritoriile nomazilor pe care îi vizita constant, care îl marcase şi care îi transformase căutarea într-o abatere constantă de la normele imperiului:
„Când Eve îşi oglindeşte razele fierbinţi peste pământul îngheţat al Lyei, să scoţi sevă şi din piatră seacă...”
Ştia la fel de bine, ca oricare alt cetăţean endelusian, că dincolo de graniţele mirificului imperiu, se întinde pusta întunecată şi rece, tărâmul rătăcitorilor şi al neînţeleşilor. Tărâmul lui. Ţărâna prin care îşi plimba de atâţia ani tălpile acoperite cu încălţări rezistente. Ţărâna în care avea să se întoarcă, atunci când toate astea aveau să ia sfârşit. Căci auzise el un sunet, mai mult un muget, ce traversa spaţiul înainte de a acapara lumina Evei şi de a înghiţi micuţa Lya. Şi asta era taina lui...
Scoase din buzunarul de la piept al redingotei un mic cub metalic, pe care îl aşeză la întretăierea a două ogaşe şi apăsă răbdător butonul şters de prea multe utilizări. Apoi îngenunche în răcoarea dimineţii, aşteptând-o pe Eve să-şi întoarcă chipul fierbinte spre acea parte a Lyei în care el se străduia să scoată din adâncuri seva necesară vieţii.
„Când Eve îşi oglindeşte razele fierbinţi peste pământul îngheţat al Lyei, să scoţi sevă şi din piatră seacă...”
Ştia la fel de bine, ca oricare alt cetăţean endelusian, că dincolo de graniţele mirificului imperiu, se întinde pusta întunecată şi rece, tărâmul rătăcitorilor şi al neînţeleşilor. Tărâmul lui. Ţărâna prin care îşi plimba de atâţia ani tălpile acoperite cu încălţări rezistente. Ţărâna în care avea să se întoarcă, atunci când toate astea aveau să ia sfârşit. Căci auzise el un sunet, mai mult un muget, ce traversa spaţiul înainte de a acapara lumina Evei şi de a înghiţi micuţa Lya. Şi asta era taina lui...
Scoase din buzunarul de la piept al redingotei un mic cub metalic, pe care îl aşeză la întretăierea a două ogaşe şi apăsă răbdător butonul şters de prea multe utilizări. Apoi îngenunche în răcoarea dimineţii, aşteptând-o pe Eve să-şi întoarcă chipul fierbinte spre acea parte a Lyei în care el se străduia să scoată din adâncuri seva necesară vieţii.