Uberwald
11-07-09, 16:41
Nu le am cu introducerile, pot doar spune ca nu stiu daca tot ce voi posta se incadreaza in one-shots, nu stiu ce sunt, un amalgam de stari si tot-ce-mi-a-trecut-prin-cap-in-momentul-respectiv. Cred ca asta le descrie cel mai bine.
Cred ca le voi posta in ordine cronologica, dupa cum urmeaza.
Route 66
No.Your face is the same. I just don’t know what beautiful is anymore.
-La ce te face să te gândeşti, marea ?
-La înec.
-La ce te face să te gândeşti, înecul?
-La uitare.
-La ce te face să te gândeşti, uitarea ?
-La ceva de care nu vreau să-mi aduc aminte.
Poate aş fi vrut să spun că îmi e dor de tine, însă asta mi-a venit în gând. Am privit un timp masa aceea fluidă, ale cărei margini încercau să străpungă stâncile care o delimitau. Dacă asta s-ar fi întâmplat acum câteva zile, aş fi încercat să-ţi alipesc chipul valurilor, iar tot ceea ce ar mai fi rămas din el ar fi fost spuma. Mi-am apropiat faţa de suprafaţa sticloasă şi cu o mână am dat la o parte frunzele. Ultimile dovezi ale unei furtuni nocturne. Ele şi visele mele impregnate de o ploaie veche, o ploaie invizibilă .
Clor.
Mi-am lăsat corpul să alunece în acea autostradă umedă, pe care toţi o ocoleau, le era frică de plutire. Am încercat să deosebesc stelele de avioane şi tunetele de rezonanţa motoarelor cu propulsie, în timp ce vântul agita norii şi frunzele în jurul meu. Am închis ochii, pe dinafara pleoapelor se năştea un joc de lumini intermitente galben-verzui …,eram pe urmele tale, suflându-ţi în ceafă.
Am petrecut o noapte albă, durerea fiind consolată de ura ce o purtam neputinţei mele, neputinţei mâinii mele plasmuite de a te-atinge. Mi-am pierdut unghiile în satinul roşu, căutând divorţul Celuilalt de tine; a paharului de vin de sticla de vodkă.
Tăceai când îţi colindam străzile, când treceam prin bălţi de timp …, vânam romanţe şi zâmbete citadine. Curcubeele din motorină fremătau ca nişte umbre eleusine, o poluare colorată. Le priveam sprijinită de o casă secătuită, a cărei apa scursă de pe burlane îmi hrănea pielea. Suviţele ude mi se prelingeau pe faţă, le-am înlăturat cu vârful degetelor ca să pot observa mişcarea masei de vapori. În mişcarea mâinii mele stângace am atins fereastra din spatele meu , ale cărei ochiuri opace mă împiedicau să văd înăuntru . Am şters cu tivul mânecii unul din pătratele murdare şi m-am urcat pe o piatră ca să-mi pot perinda vederea în voie; o cameră veche, uitată, cu o mobilă mancată aparent de carii, împletită în toate colţurile de pânze de păianjen. În spate, o oglindă ovală atârna letargic de perete.
O siluetă mi-a zâmbit din spatele seleniului ars, un zâmbet ce-mi descompunea corpul începând cu extremitaţile. Îmi vedeam palmele dispărând în prafuri colorate, continuând cu braţele şi liniile corpului meu.
I’m not afraid anymore.
Golul nu există.
E aproape de trezire, cel ce în vis visează.
Cred ca le voi posta in ordine cronologica, dupa cum urmeaza.
Route 66
No.Your face is the same. I just don’t know what beautiful is anymore.
-La ce te face să te gândeşti, marea ?
-La înec.
-La ce te face să te gândeşti, înecul?
-La uitare.
-La ce te face să te gândeşti, uitarea ?
-La ceva de care nu vreau să-mi aduc aminte.
Poate aş fi vrut să spun că îmi e dor de tine, însă asta mi-a venit în gând. Am privit un timp masa aceea fluidă, ale cărei margini încercau să străpungă stâncile care o delimitau. Dacă asta s-ar fi întâmplat acum câteva zile, aş fi încercat să-ţi alipesc chipul valurilor, iar tot ceea ce ar mai fi rămas din el ar fi fost spuma. Mi-am apropiat faţa de suprafaţa sticloasă şi cu o mână am dat la o parte frunzele. Ultimile dovezi ale unei furtuni nocturne. Ele şi visele mele impregnate de o ploaie veche, o ploaie invizibilă .
Clor.
Mi-am lăsat corpul să alunece în acea autostradă umedă, pe care toţi o ocoleau, le era frică de plutire. Am încercat să deosebesc stelele de avioane şi tunetele de rezonanţa motoarelor cu propulsie, în timp ce vântul agita norii şi frunzele în jurul meu. Am închis ochii, pe dinafara pleoapelor se năştea un joc de lumini intermitente galben-verzui …,eram pe urmele tale, suflându-ţi în ceafă.
Am petrecut o noapte albă, durerea fiind consolată de ura ce o purtam neputinţei mele, neputinţei mâinii mele plasmuite de a te-atinge. Mi-am pierdut unghiile în satinul roşu, căutând divorţul Celuilalt de tine; a paharului de vin de sticla de vodkă.
Tăceai când îţi colindam străzile, când treceam prin bălţi de timp …, vânam romanţe şi zâmbete citadine. Curcubeele din motorină fremătau ca nişte umbre eleusine, o poluare colorată. Le priveam sprijinită de o casă secătuită, a cărei apa scursă de pe burlane îmi hrănea pielea. Suviţele ude mi se prelingeau pe faţă, le-am înlăturat cu vârful degetelor ca să pot observa mişcarea masei de vapori. În mişcarea mâinii mele stângace am atins fereastra din spatele meu , ale cărei ochiuri opace mă împiedicau să văd înăuntru . Am şters cu tivul mânecii unul din pătratele murdare şi m-am urcat pe o piatră ca să-mi pot perinda vederea în voie; o cameră veche, uitată, cu o mobilă mancată aparent de carii, împletită în toate colţurile de pânze de păianjen. În spate, o oglindă ovală atârna letargic de perete.
O siluetă mi-a zâmbit din spatele seleniului ars, un zâmbet ce-mi descompunea corpul începând cu extremitaţile. Îmi vedeam palmele dispărând în prafuri colorate, continuând cu braţele şi liniile corpului meu.
I’m not afraid anymore.
Golul nu există.
E aproape de trezire, cel ce în vis visează.