Maria
21-05-08, 11:50
Imi cer din nou scuze de la toti cei care au urmarit aceasta poveste. Va asigur ca niciodata nu am intentionat si nu intentionez sa o abandonez.
Daca ati citit deja cele 26 de capitole care au fost postate pe manga-anime, aici puteti gasi continuarea. Daca nu, dar v-ar interesa povestea, primele 26 de capitole vor fi postate la Fan Fic, cate un capitol pe zi. Dupa cum va imaginati, aici postarea va merge ceva mai greu, pentru ca nu am capitolele scrise dinainte. Asta sa nu va duca vreodata la ideea ca imi abandonez povestile.
Capitolul 27 - Gustul amar al victoriei
Catre sfarsitul verii fusesem trimisa de Kakashi la inchisoare sa-l informez pe Masaru referitor la ultimele noastre gaselnite, ce-i drept destul de saracacioase. Imi amintesc de parca-ar fi ieri sentimentul coplesitor de lehamite cu care am luat taxiul spre inchisoare, invidiind cam pe toata lumea care nu trebuia sa ajunga acolo intr-o zi atat de frumoasa de vara – pentru ca da, era o zi minunata!
Am ajuns, ca intotdeauna, ceva mai repede decat as fi dorit si a inceput indelungatul procedeu cerut pentru intrarea in cladirea cenusie si cumva diforma a inchisorii.
In esenta, procedeul presupunea prezentarea unui document de identitate si numele detinutului la care veneai, urmata de o lunga, foarte lunga asteptare in fata portilor inchisorii, pana ce se milostivea cineva sa te bage inauntru. De obicei, cand reuseai sa intri, erai atat de toropit de caldura sau atat de congelat de frig, incat uitai cam toate ideile pentru care venisei.
Tocmai prezentasem documente, imputerniciri si tot restul si ma pregateam sa ies la lumina si sa ma pun pe asteptat cand sunetul unei voci cunoscute m-a-ncremenit locului.
-Sabaku Gaara, procuratura. Nu ma intelegi, eu trebuie sa intru, si trebuie sa intru acum! Nu ma intereseaza ca nu i-a ajuns avocatul, gasiti unul! Imi inchipui ca puscaria colcaie de avocati la ora asta, ca doar mizeria si banul atrag intotdeauna astfel de...
Se intrerupsese brusc si la inceput nu am inteles de ce, asa ca m-am intors cu fata spre el, curioasa.
Era la numai cativa metri de mine, fata in fata cu un gardian de serviciu cu mutra de imbecil care se uita la el de parca tocmai vazuse vreun reprezentant al Celui de Sus. Intr-un anume sens, asta si era, daca prin “cel de sus” intelegeai procurorul general, cum parea sa o faca momaia in uniforma albastra.
Imbracat intr-un costum crem care-i venea ca turnat si cu parul roscat ciufulit intr-un fel mult prea stilat pentru a putea fi intamplator, Gaara ma privea cu o satisfactie care m-a umplut de spaima. Era evident ca ma recunoscuse, iar privirea lui, de un verde intens, nu prevestea nimic bun.
-Vobeam de lup.
S-a apropiat de mine cu pasi usori, moi, de felina in mers, fara sa isi ascunda incantarea.
-Esti avocata, nu?
Era acum la numai un pas de mine, si am observat ca era cu un cap mai inalt. Mi-am lipit ochii de gatul lui, fara sa indraznesc sa-i cercetez mai indeaproape privirea.
Nu purta cravata, iar primii doi nasturi de la camasa erau desfacuti.
Am clatinat din cap, inghitind un nod dureros.
Ma atragea, nenorocitul!
Am inteles asta si descoperirea m-a umplut de furie si scarba in acelasi timp.
Un gand chiar mai cumplit decat descoperirea de mai devreme m-a inghetat locului.
Isi daduse seama?!
-Nu, de fapt sunt studenta la dr... am inceput eu, incercand prosteste sa imi ascund tulburarea. Imi simteam obrajii in flacari.
-Nu conteaza, e bine si-asa pentru scopul nostru, mi-a retezat-o si m-a prins de brat, tragandu-ma cativa pasi catre gardianul care se uita tamp la toata scena fara sa incerce sa intervina.
-Domnisoara e avocat, imi imaginez ca nu va mai fi nici o problema.
-Eu nu... am incercat sa protestez, tragandu-mi totodata mana din stransoare.
“CINE DRACU SE CREDE?” mi-a urlat in creieri vocea interioara, apoi, imediat, chiar si mai vehement: “DA-I PESTE BOT, ARATA-I CU CINE SE PUNE!”
-Domnule Sabaku, nu stiu ce va imaginati, dar eu nu sunt....
-Scuzati-o, e de la caldura, s-a adresat gardianului, apoi s-a intors spre mine cu un suras care mi-a omorat orice impotrivire.
Omul, la fel de tamp ca si pana atunci, s-a intors cu spatele si a intrat in cladire. Am dat sa-l urmez si mana barbatului de langa mine s-a inclestat pe umarul meu, oprindu-ma in loc.
M-am intors furioasa spre el si cuvinte, revolta, furie, toate au murit in mine sub efectul privirii lui.
Al privirii lui verzi, mai rece si mai necrutatoare decat o lama de cutit.
M-a incremenit locului.
-Inceteaza dracului odata daca nu vrei sa iti petreci seara asta la inchisoare! mi-a suierat in ureche, incarcat de venin.
-Nu ai avea de ce! Eu... eu nu am facut nimic, eu am venit aici... am baguit, urandu-ma ca nu reuseam sa in pastrez calmul in apropierea acestui om.
-Stiu de ce ai venit! Incerci sa scapi un alt criminal. Asta nu se va intampla, te asigur! Dar aici nu vorbeam de el! Aici vorbeam de tine!
Vorbea repede, precipitat, cu o furie abia stapanita. Parca ar fi vrut sa ma striveasca – si atunci mi-a trecut prin cap ca nu ma ura pentru ca eram Sakura Haruno, o studenta necunoscuta. Ma ura pentru ceea ce reprezentam – apararea, viitorul avocat.
Ura avocatii.
De ce asta?! Fusesem educata sa consider avocatul ca pe un garant al respectarii unor drepturi, al evitarii abuzurilor, garant al egalitatii in fata legii pentru cei mai putin educati, mai putin favorizati de soarta. De ce atunci aceasta ura care la Gaara parea sa tasneasca prin fiecare por?! Simteam ca si aerul din jur devenise imposibil de respirat; imi ardea plamanii.
-Eu... nu sunt vinovata cu nimic, am soptit.
“Indiferent din ce motiv urasti avocatii, eu nu am nici o vina si nici un amestec!” mi-a trecut prin minte.
Curand insa mi-a devenit evident ca nu numai ca nu intelesese ceea ce voisem sa spun, ci s-a si folosit de vorbele mele pentru a-si formula amenintarea.
Si pentru a mai cobori o treapta in ochii mei...
Cam pe atunci am inceput sa ma intreb daca ajutorul procurorului general ar fi putut sa cada mai jos moralmente decat o facuse deja.
-Nu inca. Dar te pot face sa pari.
Si-a strecurat mana stanga in buzunar, in vreme ce cu dreapta continua sa imi stranga umarul cu salbaticie.
A scos-o numai putin, atat cat sa vad ce avea intre degete. Un pliculet, probabil droguri. M-am clatinat sub efectul amenintarii implicite.
-Nu ai indrazni. Pot dovedi ca nu am nimic de-a face, iar Kakashi...
A ranjit cu un soi de cinism dus la extrem.
-Nu ma indoiesc ca ar sari sa isi ajute trepadusii, dar pana s-ar lamuri situatia, ai sta ore bune in spatele gratiilor. Iar acolo nu vei intalni oamenii cu care esti obisnuita, miss... Haruno.
Deci stia cum ma cheama. Nu ma mai mira nimic. De fapt eram suficient de socata cat sa nu mai pot replica. Ramasesem langa el, la fel de moale ca o carpa. Ma miram prosteste de asfaltul de sub picioarele mele si incercam sa numar crapaturile subtiri care se intindeau cenusii asemeni nervurilor unei frunze uscate.
-Nu te omoara nimeni, il interoghez si poti pleca la prietenul nostru Masaru. Probabil vei ajunge chiar mai repede decat daca te-as fi lasat in fata portilor.
Nu i-am raspuns. Il uram in clipa aceea atat de fierbinte, incat nu vroiam sa aud si sa stiu nimic. Ii uram timbrul vocii, privirea, ceea ce reprezenta. Uram tot ce tinea de el.
-Domnule Sabaku, domnisoara Haruno... Puteti intra.
Nu il auzisem cand se apropiase de noi. Am sperat zadarnic ca imi va cere o legitimatie, un card de avocat. Spre dezamagirea mea, omul probabil avea si altele pe cap, asa ca nu s-a deranjat sa faca cercetari. Pana la urma, eram cu reprezentantul procurorului general, ceea ce probabil in ochii lui era echivalent cu o garantie a calificarii mele.
-Nici un astfel de interogatoriu nu ar putea fi luat ca proba! am suierat.
-Lasa-ma pe mine sa imi fac probleme referitor la asta! mi-a raspuns suierat, apoi mi-a facut semn sa o iau inainte.
Pana la urma... care era mai bun? Gaara care, procuror fiind, ma amenintase cu inchisoarea daca nu-i fac jocul murdar, sau criminalii pe care ii urmarea cu atata inversunare?
M-am intrebat asta in timp ce treceam de usile inchisorii cu el in spatele meu. Curand, zgomotul cunoscut, brutal, al fierului izbit de fier, mi-a trecut prin suflet. Auzisem de zeci de ori usile inchisorii inchizandu-se in spatele meu, dar niciodata nu fusesem atat de constienta ca atunci de semnificatia acestui zgomot...
Daca ati citit deja cele 26 de capitole care au fost postate pe manga-anime, aici puteti gasi continuarea. Daca nu, dar v-ar interesa povestea, primele 26 de capitole vor fi postate la Fan Fic, cate un capitol pe zi. Dupa cum va imaginati, aici postarea va merge ceva mai greu, pentru ca nu am capitolele scrise dinainte. Asta sa nu va duca vreodata la ideea ca imi abandonez povestile.
Capitolul 27 - Gustul amar al victoriei
Catre sfarsitul verii fusesem trimisa de Kakashi la inchisoare sa-l informez pe Masaru referitor la ultimele noastre gaselnite, ce-i drept destul de saracacioase. Imi amintesc de parca-ar fi ieri sentimentul coplesitor de lehamite cu care am luat taxiul spre inchisoare, invidiind cam pe toata lumea care nu trebuia sa ajunga acolo intr-o zi atat de frumoasa de vara – pentru ca da, era o zi minunata!
Am ajuns, ca intotdeauna, ceva mai repede decat as fi dorit si a inceput indelungatul procedeu cerut pentru intrarea in cladirea cenusie si cumva diforma a inchisorii.
In esenta, procedeul presupunea prezentarea unui document de identitate si numele detinutului la care veneai, urmata de o lunga, foarte lunga asteptare in fata portilor inchisorii, pana ce se milostivea cineva sa te bage inauntru. De obicei, cand reuseai sa intri, erai atat de toropit de caldura sau atat de congelat de frig, incat uitai cam toate ideile pentru care venisei.
Tocmai prezentasem documente, imputerniciri si tot restul si ma pregateam sa ies la lumina si sa ma pun pe asteptat cand sunetul unei voci cunoscute m-a-ncremenit locului.
-Sabaku Gaara, procuratura. Nu ma intelegi, eu trebuie sa intru, si trebuie sa intru acum! Nu ma intereseaza ca nu i-a ajuns avocatul, gasiti unul! Imi inchipui ca puscaria colcaie de avocati la ora asta, ca doar mizeria si banul atrag intotdeauna astfel de...
Se intrerupsese brusc si la inceput nu am inteles de ce, asa ca m-am intors cu fata spre el, curioasa.
Era la numai cativa metri de mine, fata in fata cu un gardian de serviciu cu mutra de imbecil care se uita la el de parca tocmai vazuse vreun reprezentant al Celui de Sus. Intr-un anume sens, asta si era, daca prin “cel de sus” intelegeai procurorul general, cum parea sa o faca momaia in uniforma albastra.
Imbracat intr-un costum crem care-i venea ca turnat si cu parul roscat ciufulit intr-un fel mult prea stilat pentru a putea fi intamplator, Gaara ma privea cu o satisfactie care m-a umplut de spaima. Era evident ca ma recunoscuse, iar privirea lui, de un verde intens, nu prevestea nimic bun.
-Vobeam de lup.
S-a apropiat de mine cu pasi usori, moi, de felina in mers, fara sa isi ascunda incantarea.
-Esti avocata, nu?
Era acum la numai un pas de mine, si am observat ca era cu un cap mai inalt. Mi-am lipit ochii de gatul lui, fara sa indraznesc sa-i cercetez mai indeaproape privirea.
Nu purta cravata, iar primii doi nasturi de la camasa erau desfacuti.
Am clatinat din cap, inghitind un nod dureros.
Ma atragea, nenorocitul!
Am inteles asta si descoperirea m-a umplut de furie si scarba in acelasi timp.
Un gand chiar mai cumplit decat descoperirea de mai devreme m-a inghetat locului.
Isi daduse seama?!
-Nu, de fapt sunt studenta la dr... am inceput eu, incercand prosteste sa imi ascund tulburarea. Imi simteam obrajii in flacari.
-Nu conteaza, e bine si-asa pentru scopul nostru, mi-a retezat-o si m-a prins de brat, tragandu-ma cativa pasi catre gardianul care se uita tamp la toata scena fara sa incerce sa intervina.
-Domnisoara e avocat, imi imaginez ca nu va mai fi nici o problema.
-Eu nu... am incercat sa protestez, tragandu-mi totodata mana din stransoare.
“CINE DRACU SE CREDE?” mi-a urlat in creieri vocea interioara, apoi, imediat, chiar si mai vehement: “DA-I PESTE BOT, ARATA-I CU CINE SE PUNE!”
-Domnule Sabaku, nu stiu ce va imaginati, dar eu nu sunt....
-Scuzati-o, e de la caldura, s-a adresat gardianului, apoi s-a intors spre mine cu un suras care mi-a omorat orice impotrivire.
Omul, la fel de tamp ca si pana atunci, s-a intors cu spatele si a intrat in cladire. Am dat sa-l urmez si mana barbatului de langa mine s-a inclestat pe umarul meu, oprindu-ma in loc.
M-am intors furioasa spre el si cuvinte, revolta, furie, toate au murit in mine sub efectul privirii lui.
Al privirii lui verzi, mai rece si mai necrutatoare decat o lama de cutit.
M-a incremenit locului.
-Inceteaza dracului odata daca nu vrei sa iti petreci seara asta la inchisoare! mi-a suierat in ureche, incarcat de venin.
-Nu ai avea de ce! Eu... eu nu am facut nimic, eu am venit aici... am baguit, urandu-ma ca nu reuseam sa in pastrez calmul in apropierea acestui om.
-Stiu de ce ai venit! Incerci sa scapi un alt criminal. Asta nu se va intampla, te asigur! Dar aici nu vorbeam de el! Aici vorbeam de tine!
Vorbea repede, precipitat, cu o furie abia stapanita. Parca ar fi vrut sa ma striveasca – si atunci mi-a trecut prin cap ca nu ma ura pentru ca eram Sakura Haruno, o studenta necunoscuta. Ma ura pentru ceea ce reprezentam – apararea, viitorul avocat.
Ura avocatii.
De ce asta?! Fusesem educata sa consider avocatul ca pe un garant al respectarii unor drepturi, al evitarii abuzurilor, garant al egalitatii in fata legii pentru cei mai putin educati, mai putin favorizati de soarta. De ce atunci aceasta ura care la Gaara parea sa tasneasca prin fiecare por?! Simteam ca si aerul din jur devenise imposibil de respirat; imi ardea plamanii.
-Eu... nu sunt vinovata cu nimic, am soptit.
“Indiferent din ce motiv urasti avocatii, eu nu am nici o vina si nici un amestec!” mi-a trecut prin minte.
Curand insa mi-a devenit evident ca nu numai ca nu intelesese ceea ce voisem sa spun, ci s-a si folosit de vorbele mele pentru a-si formula amenintarea.
Si pentru a mai cobori o treapta in ochii mei...
Cam pe atunci am inceput sa ma intreb daca ajutorul procurorului general ar fi putut sa cada mai jos moralmente decat o facuse deja.
-Nu inca. Dar te pot face sa pari.
Si-a strecurat mana stanga in buzunar, in vreme ce cu dreapta continua sa imi stranga umarul cu salbaticie.
A scos-o numai putin, atat cat sa vad ce avea intre degete. Un pliculet, probabil droguri. M-am clatinat sub efectul amenintarii implicite.
-Nu ai indrazni. Pot dovedi ca nu am nimic de-a face, iar Kakashi...
A ranjit cu un soi de cinism dus la extrem.
-Nu ma indoiesc ca ar sari sa isi ajute trepadusii, dar pana s-ar lamuri situatia, ai sta ore bune in spatele gratiilor. Iar acolo nu vei intalni oamenii cu care esti obisnuita, miss... Haruno.
Deci stia cum ma cheama. Nu ma mai mira nimic. De fapt eram suficient de socata cat sa nu mai pot replica. Ramasesem langa el, la fel de moale ca o carpa. Ma miram prosteste de asfaltul de sub picioarele mele si incercam sa numar crapaturile subtiri care se intindeau cenusii asemeni nervurilor unei frunze uscate.
-Nu te omoara nimeni, il interoghez si poti pleca la prietenul nostru Masaru. Probabil vei ajunge chiar mai repede decat daca te-as fi lasat in fata portilor.
Nu i-am raspuns. Il uram in clipa aceea atat de fierbinte, incat nu vroiam sa aud si sa stiu nimic. Ii uram timbrul vocii, privirea, ceea ce reprezenta. Uram tot ce tinea de el.
-Domnule Sabaku, domnisoara Haruno... Puteti intra.
Nu il auzisem cand se apropiase de noi. Am sperat zadarnic ca imi va cere o legitimatie, un card de avocat. Spre dezamagirea mea, omul probabil avea si altele pe cap, asa ca nu s-a deranjat sa faca cercetari. Pana la urma, eram cu reprezentantul procurorului general, ceea ce probabil in ochii lui era echivalent cu o garantie a calificarii mele.
-Nici un astfel de interogatoriu nu ar putea fi luat ca proba! am suierat.
-Lasa-ma pe mine sa imi fac probleme referitor la asta! mi-a raspuns suierat, apoi mi-a facut semn sa o iau inainte.
Pana la urma... care era mai bun? Gaara care, procuror fiind, ma amenintase cu inchisoarea daca nu-i fac jocul murdar, sau criminalii pe care ii urmarea cu atata inversunare?
M-am intrebat asta in timp ce treceam de usile inchisorii cu el in spatele meu. Curand, zgomotul cunoscut, brutal, al fierului izbit de fier, mi-a trecut prin suflet. Auzisem de zeci de ori usile inchisorii inchizandu-se in spatele meu, dar niciodata nu fusesem atat de constienta ca atunci de semnificatia acestui zgomot...