LYE
28-06-09, 05:55
Pentru început..,vreau să precizez nişte lucruri.
1.Primele capitole pot părea uşor monotone.
2.Dialogul lipseşte dinadins(va apărea mai târziu...ceva mai mult).
3.Repetiţiile sunt făcute intenţionat.
4.Avertizarea este pusă pentru scenele mai sângeroase ce vor urma.
Obsesie
Priveam fumul ţigării cum se evapora în încăperea mică. În acel moment, mi-am dat seama de ceva. Am realizat că şi eu voi dispărea, căci nu sunt decât un om. Treptat, voi deveni un nimeni, sau mai bine spus, voi dispărea cu totul. Nu sunt nimic mai mult decât un trup, o simplă minte prea complicată, sau ca să fiu mai clar... EU. Nu sunt decât eu.
Îl priveam cu insistenţă pe tanărul din faţa mea, îi analizam bine trăsăturile bizare ale chipului. Eram intrigat de forma migdalată a ochilor, ce se adăposteau de cruda realitate în spatele pleoapelor înroşite de somn, conturate evident de linii groase, vineţii... cearcane ce dovedeau neliniştea. Era neobişnuită combinaţia dintre nasul său cârn, copilăros şi a buzelor sale subţiri, feminine, aproape sângerii ce puteau surprinde cu uşurinţă o agresivitate perversă. Fruntea-i înaltă şi exagerat de albă era acoperită de şuviţe negre, răvăşite ca noroiul după furtună. Pielea părea să fi fost o dată fină, dar acum era străpunsă de mici ace aspre. Din pricina asta, obrazul îşi pierduse tinereţea, cu toate că el nu părea a avea mai mult de douazeci de ani.
Îl uram... aşa că m-am îndepărtat de oglindă.
Trupul meu slab s-a izbit violent de zid, creeându-mi o stare de disconfort. Am privit în dreapta mea, simtiţind vântul răcoros al dimineţii ce intra prin fereastra improvizată. Defapt... nici nu se putea numi "fereastră". Era o spărtură în zid... facută într-un moment în care acele voci nenorocite începeau să răsune din nou în capul meu. Păreau că se ceartă. Şi motivul eram eu. Acelaşi EU dintodeauna. Becul atârnat deasupra mea începea să pâlpâie, reuşind să mă enerveze. Am aruncat ţigarea pe podea, privind-o pierdut cum se consumă până la filtru. Am ridicat capul, privindu-l pe cel ce îmi râdea în faţă. Acel blestemat cu ochii albaştri şi reci... în adancul cărora te puteai pierde.Nu exprimau nimic.... însă în acelaşi timp spuneau aşa multe. Am apăsat pe clanţă, deschizând vechea uşă din lemn de arţar. Aceasta a scos un scârţait enervant, care a reuşit să îmi amplifice starea de nelinişte ce punea stăpânire pe trupul meu, posedându-mă. Picioarele mele goale călcau pe podeaua rece, ce scârţâia sub greutatea mea. M-am oprit, privindu-mi mainile. Un lichid de un roşu închis îmi acoperea pielea albă, în timp ce un miros inţepator îmi răsfaţa simţurile. Am ridicat privirea, analizând acel trup care se afla în patul meu. Cine era oare cea a cărei viaţă s-a sfârşit într-un mod atât de tragic? Nu ştiam nici măcar numele ei. Cert este că adoram să aud zgomotul făcut de lama tăioasă a cuţitului despicând pielea.... muşchii... lăsând mai apoi să se reverse acel lichid care îmi făcea ochii să strălucească. Am căzut în genunchi, trecăndu-mi palma prin sângele ce se scurgea din încheietura proaspăt tăiată. Avea o consistenţă atât de ciudată. Mi-am trecut limba peste degetele pătate. Gustul era uşor dulceag,metalic.... ciudat. Devenise o obsesie pentru mine să îmi delectez papilele gustative cu sângele nenorocitelor ce mi-au cazut in plasă. Eram oare vampir? În nici-un caz. Eram un tânăr obişnuit... cu un trecut... la fel de normal. Sau cel puţin asta lăsam să se vadă. M-am ridicat de pe podeaua rece şi umedă, reântorcându-mă la foaia mea de hârtie. Am luat pensula groasă de pe masă, ştergând-o de blugii negrii ce îmi acopereau picioarele. Îmi plăcea să desenez... insă nu lucruri pe care alţi artişti le aruncau la întâmplare. Desenam acele trupuri goale.... trupuri ce zăceau moarte în faţa mea. Aveam oare probleme? Se spune că orice artist este nebun... însă probabil că eu depăşeam "normalul'. Prin jaluzelele groase ,începeau să pătrundă razele soarelui. Orice răsărit aduce o speranţă. Căt de fals. M-am apropiat de geam, vrând să privesc ce se întâmplă dincolo de sticla groasă. Un strat de praf s-a ridicat în aer, făcandu-mă să mă înec. Tuşeam, ţinându-mă de masa pe care se odihneau câteva borcane şi o pensulă. M-am uitat la cadavru. Sângele combinat cu praful ce se mişca la fiecare gest al meu... reuşeau să mă înece. Continuam să privesc acel corp lipsit de viaţă. Brusc, am simţit un gol in stomac. Mi-am pus mâinile la gură, înghiţindu-mi propria vomă. Am fugit în baie, sprijinindu-mă de chiuveta murdară de sânge. Cine mai ştie de când era acolo? Sau cel puţin... al cui era? Atâtea întrebări.... însă lipsite de vre-un raspuns. Mi-am ridicat capul, întâlnindu-l din nou pe acel nenorocit cu privirea goală.
-Este doar vina ta!Strig eu arătând spre propria mea reflecţie.
Însă nu primeam nici-un răspuns. La urma urmei... era normal. Mă certam cu mine însumi. Însă brusc.... mintea mi-a fost invadată de o întrebare: Care "mine" ? Dădeam vina pe cel din oglindă pentru propriile mele fapte. Însă... care era diferenţa dintre noi? Ah... ştiu. Nenorocitul ce se uita la mine... părea că îmi rade in faţă. Nervos, am lovit chiuveta cu palmele, părăsind acea cameră umedă. M-am reântors în încăperea unde se desfaşurau toate ororile. În comparaţie cu alţi baieţi de vârsta mea... nu eram satisfăcut de sex, alcool sau mai ştiu eu ce. Însă un singur lucru reuşea să mă bine-dispună. Mirosul cărnii în care îmi înfigeam aprig cuţitul... ţipetele femeilor ce mă implorau să mă opresc.... sângele ce curgea în valuri, murdărindu-mă. Mi-am luat ochelarii de soare aruncaţi întamplător pe masă, acoperindu-mi ochii.Detestam ca cineva să mă privească atât de adanc, vrând parcă să îmi descopere cele mai intime secrete. Pe un scaun, zăcea aruncat un hanorac. L-am îmbrăcat neglijent, punându-mi în cap gluga neagră. Nimeni nu mă vedea... însă eu îi vedeam pe toţi. Brusc, parcă am păşit într-o altă lume. Un living luminos şi frumos decorat m-a întâmpinat, vrând parcă să mai alunge ororile ce se petreceau dincolo de uşa neagră, pe care tocmai am închis-o.Am întors cheia în broască, făcând un zgomot care reuşea să îmi dea fiori pe şira spinării. Mi-am îndesat mâinile în buzunarele pantalonilor, părăsind casa. Nu locuiam acolo... însă acela era locul în care îmi ademeneam victimele. O vilă pustie, într-o pădure deasă... la marginea unui lac. Pare o imagine desprinsă dintr-un film de groaza... dominat de efecte speciale, menite să sperie publicul. Însă nu... era viaţa reală a unui băiat mult prea bulversat de vocile ce se certau în jurul său. Viaţa mea...
1.Primele capitole pot părea uşor monotone.
2.Dialogul lipseşte dinadins(va apărea mai târziu...ceva mai mult).
3.Repetiţiile sunt făcute intenţionat.
4.Avertizarea este pusă pentru scenele mai sângeroase ce vor urma.
Obsesie
Priveam fumul ţigării cum se evapora în încăperea mică. În acel moment, mi-am dat seama de ceva. Am realizat că şi eu voi dispărea, căci nu sunt decât un om. Treptat, voi deveni un nimeni, sau mai bine spus, voi dispărea cu totul. Nu sunt nimic mai mult decât un trup, o simplă minte prea complicată, sau ca să fiu mai clar... EU. Nu sunt decât eu.
Îl priveam cu insistenţă pe tanărul din faţa mea, îi analizam bine trăsăturile bizare ale chipului. Eram intrigat de forma migdalată a ochilor, ce se adăposteau de cruda realitate în spatele pleoapelor înroşite de somn, conturate evident de linii groase, vineţii... cearcane ce dovedeau neliniştea. Era neobişnuită combinaţia dintre nasul său cârn, copilăros şi a buzelor sale subţiri, feminine, aproape sângerii ce puteau surprinde cu uşurinţă o agresivitate perversă. Fruntea-i înaltă şi exagerat de albă era acoperită de şuviţe negre, răvăşite ca noroiul după furtună. Pielea părea să fi fost o dată fină, dar acum era străpunsă de mici ace aspre. Din pricina asta, obrazul îşi pierduse tinereţea, cu toate că el nu părea a avea mai mult de douazeci de ani.
Îl uram... aşa că m-am îndepărtat de oglindă.
Trupul meu slab s-a izbit violent de zid, creeându-mi o stare de disconfort. Am privit în dreapta mea, simtiţind vântul răcoros al dimineţii ce intra prin fereastra improvizată. Defapt... nici nu se putea numi "fereastră". Era o spărtură în zid... facută într-un moment în care acele voci nenorocite începeau să răsune din nou în capul meu. Păreau că se ceartă. Şi motivul eram eu. Acelaşi EU dintodeauna. Becul atârnat deasupra mea începea să pâlpâie, reuşind să mă enerveze. Am aruncat ţigarea pe podea, privind-o pierdut cum se consumă până la filtru. Am ridicat capul, privindu-l pe cel ce îmi râdea în faţă. Acel blestemat cu ochii albaştri şi reci... în adancul cărora te puteai pierde.Nu exprimau nimic.... însă în acelaşi timp spuneau aşa multe. Am apăsat pe clanţă, deschizând vechea uşă din lemn de arţar. Aceasta a scos un scârţait enervant, care a reuşit să îmi amplifice starea de nelinişte ce punea stăpânire pe trupul meu, posedându-mă. Picioarele mele goale călcau pe podeaua rece, ce scârţâia sub greutatea mea. M-am oprit, privindu-mi mainile. Un lichid de un roşu închis îmi acoperea pielea albă, în timp ce un miros inţepator îmi răsfaţa simţurile. Am ridicat privirea, analizând acel trup care se afla în patul meu. Cine era oare cea a cărei viaţă s-a sfârşit într-un mod atât de tragic? Nu ştiam nici măcar numele ei. Cert este că adoram să aud zgomotul făcut de lama tăioasă a cuţitului despicând pielea.... muşchii... lăsând mai apoi să se reverse acel lichid care îmi făcea ochii să strălucească. Am căzut în genunchi, trecăndu-mi palma prin sângele ce se scurgea din încheietura proaspăt tăiată. Avea o consistenţă atât de ciudată. Mi-am trecut limba peste degetele pătate. Gustul era uşor dulceag,metalic.... ciudat. Devenise o obsesie pentru mine să îmi delectez papilele gustative cu sângele nenorocitelor ce mi-au cazut in plasă. Eram oare vampir? În nici-un caz. Eram un tânăr obişnuit... cu un trecut... la fel de normal. Sau cel puţin asta lăsam să se vadă. M-am ridicat de pe podeaua rece şi umedă, reântorcându-mă la foaia mea de hârtie. Am luat pensula groasă de pe masă, ştergând-o de blugii negrii ce îmi acopereau picioarele. Îmi plăcea să desenez... insă nu lucruri pe care alţi artişti le aruncau la întâmplare. Desenam acele trupuri goale.... trupuri ce zăceau moarte în faţa mea. Aveam oare probleme? Se spune că orice artist este nebun... însă probabil că eu depăşeam "normalul'. Prin jaluzelele groase ,începeau să pătrundă razele soarelui. Orice răsărit aduce o speranţă. Căt de fals. M-am apropiat de geam, vrând să privesc ce se întâmplă dincolo de sticla groasă. Un strat de praf s-a ridicat în aer, făcandu-mă să mă înec. Tuşeam, ţinându-mă de masa pe care se odihneau câteva borcane şi o pensulă. M-am uitat la cadavru. Sângele combinat cu praful ce se mişca la fiecare gest al meu... reuşeau să mă înece. Continuam să privesc acel corp lipsit de viaţă. Brusc, am simţit un gol in stomac. Mi-am pus mâinile la gură, înghiţindu-mi propria vomă. Am fugit în baie, sprijinindu-mă de chiuveta murdară de sânge. Cine mai ştie de când era acolo? Sau cel puţin... al cui era? Atâtea întrebări.... însă lipsite de vre-un raspuns. Mi-am ridicat capul, întâlnindu-l din nou pe acel nenorocit cu privirea goală.
-Este doar vina ta!Strig eu arătând spre propria mea reflecţie.
Însă nu primeam nici-un răspuns. La urma urmei... era normal. Mă certam cu mine însumi. Însă brusc.... mintea mi-a fost invadată de o întrebare: Care "mine" ? Dădeam vina pe cel din oglindă pentru propriile mele fapte. Însă... care era diferenţa dintre noi? Ah... ştiu. Nenorocitul ce se uita la mine... părea că îmi rade in faţă. Nervos, am lovit chiuveta cu palmele, părăsind acea cameră umedă. M-am reântors în încăperea unde se desfaşurau toate ororile. În comparaţie cu alţi baieţi de vârsta mea... nu eram satisfăcut de sex, alcool sau mai ştiu eu ce. Însă un singur lucru reuşea să mă bine-dispună. Mirosul cărnii în care îmi înfigeam aprig cuţitul... ţipetele femeilor ce mă implorau să mă opresc.... sângele ce curgea în valuri, murdărindu-mă. Mi-am luat ochelarii de soare aruncaţi întamplător pe masă, acoperindu-mi ochii.Detestam ca cineva să mă privească atât de adanc, vrând parcă să îmi descopere cele mai intime secrete. Pe un scaun, zăcea aruncat un hanorac. L-am îmbrăcat neglijent, punându-mi în cap gluga neagră. Nimeni nu mă vedea... însă eu îi vedeam pe toţi. Brusc, parcă am păşit într-o altă lume. Un living luminos şi frumos decorat m-a întâmpinat, vrând parcă să mai alunge ororile ce se petreceau dincolo de uşa neagră, pe care tocmai am închis-o.Am întors cheia în broască, făcând un zgomot care reuşea să îmi dea fiori pe şira spinării. Mi-am îndesat mâinile în buzunarele pantalonilor, părăsind casa. Nu locuiam acolo... însă acela era locul în care îmi ademeneam victimele. O vilă pustie, într-o pădure deasă... la marginea unui lac. Pare o imagine desprinsă dintr-un film de groaza... dominat de efecte speciale, menite să sperie publicul. Însă nu... era viaţa reală a unui băiat mult prea bulversat de vocile ce se certau în jurul său. Viaţa mea...