Maria
21-05-08, 12:47
Dragii mei cititori (si da, stiu ca suna a discurs si / sau reclama),
Datorita sprijinului constant si aprecierilor voastre, acest fan-fic a ajuns la pagina 200. La finalizare va avea probabil vreo 350 de pagini si aproximativ 50 de capitole.
Din motive care nu tin de vointa mea - si pe care cei care doresc sa le afle, o pot face prin pm sau pe mess, in nici un caz pe topic, pentru ca orice referire la acest subiect facuta pe forum va fi stearsa la rugamintea mea - nu am putut continua sa postez pe manga-anime. Va asigur insa ca nu am renuntat si nu voi renunta vreodata la finalizarea acestei lucrari si nu am cerut sau permis ca lucrarea sa imi fie mutata la dropped. Eu nu sunt genul care sa isi dezamageasca astfel cititorii. In cel mai rau caz v-as fi lasat un mesaj dinainte.
De asemenea, va anunt ca am inceput sa lucrez la versiunea care va fi tiparita (am o propunere interesanta in acest sens). Din versiunea respectiva am scos referirile la anime si orice mica legatura cu Naruto si am incercat sa ma documentez mai bine referitor la viata sociala / culturala a Japoniei.
Ceea ce voi posta aici nu este, dupa cum veti intelege, versiunea pentru tipar. Aceea nu va fi publicata pe Internet. Aceasta este versiunea pe care aceia dintre voi care ati citit pe manga o cunoasteti deja. Am incercat totusi sa imi corectez majoritatea greselilor de tastare si / sau de logica.
Pentru acei cititori care au citit toate capitolele postate pe manga, continuarile vor fi postate la sectiunea Updates, asta pana voi ajunge la zi cu postatul fan ficului, cand vor fi postate aici.
Aici, postarile vor fi actualizate zilnic. Vor cuprinde in plus fata de primele postari de pe manga - melodii la finalul fiecarui capitol si fotografii ale personajelor.
Va multumesc mult pentru - sper eu - intelegere, si imi cer scuze in numele altora pentru orice inconveniente cauzate de imposibilitatea mea obiectiva de a continua povestea acolo unde am inceput-o. Va rog sa anuntati pe oricine stiti ca este interesat despre faptul ca poate sa citeasca povestea si / sau continuarile de aici.
<o:p></o:p>
DANCING IN THE DARK<o:p></o:p>
<o:p></o:p>
<o:p></o:p>
Capitolul 1 – Nu credeam sa-nvat a muri vreodata...<o:p></o:p>
BEEP! BEEEP!! BEEP!!
Ma intreb daca numai mie mi se pare ca sunetul strident scos de aparatele din spital este cel mai ingrozitor sunet pe care iti e dat sa-l auzi.
Este ca si cand ar masura fiecare bataie nenorocita a inimii. Ca si cum ar contoriza minutele ce iti mai raman de trait.
« ASTA SI FAC ! » - imi raspunde vocea mea interioara, al carei glas obosit abia se mai aude.
Inchid ochii, iar zgomotul acela insuportabil ma urmeaza, sfredelindu-mi creierii osteniti. Zambesc si binecuvantez tiuitul care nu ma lasa sa dorm, care ma insoteste pretutindeni si imi rapeste orele de odihna.
Pentru ca atata vreme cat aud zgomotul acela stiu ca el respira.
Daca s-ar opri...oh...daca s-ar opri, viata lui ar fi terminata.
Si a mea odata cu a lui.
-Sakura !
Ma intorc obosita catre usa in pragul careia sta o asistenta blonda, a carei infatisare imi este vag familiara. Femeia are un chip amabil, zambitor, asa ca ma fortez sa zambesc si eu. Buzele imi sunt uscate si simt o usoara usturime atunci cand imi pleznesc, urmata aproape imediat de gustul sarat al sangelui.
-Sakura ! Ce ai facut, fetito ?! Ti-ai muscat din nou buzele ?!
Vocea ei suna sincer preocupata si se apropie de mine sa ma examineze mai de aproape.
De ce dracu ii pasa?!
Ridic din umeri si o las sa se uite cat vrea. Sunt oricum prea obosita ca sa am energia necesara sa o indepartez. Ma indoiesc si ca m-as putea ridica de pe scaun. De cand n-am mai dormit, ca tot veni vorba ?!
Probabil nemultumita de ceea ce vedea, femeia clatina din cap si imi pune un deget sub barbie, fortandu-ma sa ma uit drept in ochii ei mari, albastri. Observ oare o urma de mila in ei ?!
Ma lasi odata in pace ?! Nu am nevoie de mila ta. Nu am nevoie de mila nimanui. Vreau doar ca el sa se ridice din patul acela. Sa fie ca inainte.
Iar asta nu se va intampla niciodata.
Scutur din cap, ca si cand as vrea sa alung fantoma mortii, prezenta in fiecare aparat, in fiecare fir, in fiecare tub, in peretii albi, antiseptici ai spitalului, in halatul alb, imaculat al femeii care – observ eu – inca ma priveste ingrijorata.
-Trebuie sa ai mai multa grija de tine ! Tu stii cum arati, Sakura ?! In ritmul acesta poti sa...Incurcata, se opreste si lasa ochii in jos.
...mori inaintea lui, completez eu in minte. Slava Domnului, inca nu sunt atat de obosita incat sa nu inteleg ce vrea sa spuna.
Inteleg foarte bine.
Si o urasc ca gandeste asa.
Pentru ca el nu va muri, nu poate sa moara.
NU VREAU SA MOARA.
-Stai linistita, Akiko-chan, nu voi...muri. Nu inca. Nu atata timp...
...cat el are nevoie de mine.
De unde naiba stiu numele asistentei?!
-Stiu ce gandesti, Sakura... Si stii si tu care este parerea mea, raspunde ea.
Chiar stiu care e parerea ei ?! De ce as sti eu una ca asta ? Si de ce mi-ar pasa ?!
Ma uit la ea cu neincredere. Pare trista si chipul ei frumos nu mai pastreaza nici urma din veselia de mai devreme. Sau poate nici macar nu fusese veselie, poate doar incerca sa fie draguta cu mine.
-Stiu ?!...
Sunetul metalic, rece al propriei mele voci imi este strain. Strain si indepartat, ca dintr-o alta viata.
-Nu vreau sa iti faci rau, Sakura.
O miscare, un fosnet al cersafului ma face sa tresar puternic. Deja nu o mai aud, pentru ca nimic din ceea ce spune nu ma poate interesa. Ma uit catre pat, dar nu reusesc sa vad daca el s-a trezit, Akiko-chan este inca in fata mea. Oh, cum de l-am scapat din vedere ?!
O dau la o parte cu o forta pe care nu credeam ca o mai posed si ma ridic in picioare. In treacat, realizez ca nu intelege ce s-a intamplat, ca ea nu auzise miscarea. Mie insa nu avea cum sa imi scape. Traiesc pentru a auzi sunetul acela.
Ridicat intr-un cot, bolnavul meu drag ma urmareste cu o privire incarcata de furie in vreme ce ma asez pe marginea patului, epuizata deja de putinul efort facut.
-Ce cauti aici ?!
Oh, nu numai vocea mea suna ciudat pe ziua de azi.
-Sunt aici inca de cand...
-Stiu de cand esti!
De ce dracu incerc sa ma explic ?!
Pe chipul lui palid, aproape straveziu, doar ochii negri stralucesc ca doi taciuni, incarcati de o manie neputincioasa. Nici macar nu mai incearca sa isi ascunda iritarea sub vesnica masca a indiferentei. Este furios de-a binelea. Cu atat mai bine, cel putin nu se mai oboseste sa ma ignore.
Ba chiar cred ca in momentul acesta ma uraste de moarte.
-Ti-am mai spus asta odata, Sakura ! Nu am nevoie de mila ta, de ajutorul tau, de prezenta ta aici.
Mi-ai spus de mai multe ori, de fapt. Ori de cate ori te-ai deranjat sa imi remarci prezenta. Nu-mi pasa. Nu vreau sa mori. Voi ramane langa tine si voi lupta cu oricine ar vrea sa mi te ia.
Cu oricine.
Inclusiv cu moartea.
-Nu ii e nimanui mila de tine ! Singurul care se isi plange de mila esti tu!
Vocea lui Akiko – chan rasuna strident, total diferita de vocea cu care mi se adresase mai devreme. Parca este alta persoana.
O persoana incarcata de resentimente.
O persoana care il uraste la fel de mult cum si el pare sa ma urasca pe mine.
Ma uit catre ea, pregatindu-ma sa deschid gura si sa protestez, dar surprind sclipirea malitioasa din ochii lui si renunt. Pare ca abia acum a vazut-o, dar ca observatia ei ii face placere.
-Ah, erai aici, Akiko-chan ! Probabil ca tu vezi mai mult sens decat mine in faptul ca Sakura sta zi si noapte langa mine, asteptand miracole, ne, Akiko-Chan ?!
Ma uit intai la el, apoi la ea. Pare pe punctul sa il plezneasca, apoi se razgandeste si cu o miscare brusca ii prinde bratul si ii scoate rapid acul de la perfuzie. Il observ strambandu-se.
-Statutul tau privilegiat nu este o scuza ca sa jignesti pe cei carora le pasa. Daca nu vrei sa lupti, ei bine, pune mainile pe piept si mori ! Este alegerea ta, Sasuke-SAMA !
De data asta femeia a mers prea departe si imi dau seama de asta cand privirile mele se opresc din nou asupra lui. Dispozitia combativa i-a pierit cu totul si o durere profunda, salbatica, i se citeste incrustata in fiecare muschi al fetei. Cearcanele adanci, negre, desenate sinistru pe fata lui palida ii dau un aer cadaveric pe care nu il pot suporta.
Parca ar fi pe moarte !
Dar stiu ca nu este. Nu inca. Este doar efectul blestematului de tratament.
Nici nu sunt sigura care il va omori prima : boala sau tratamentul impotriva ei.
-La dracu, nu e alegerea mea! As vrea ca vointa mea sa aiba vreo importanta, oricat de mica ! Crezi ca eu nu incerc ?!
Vocea ii suna inabusita, pierita. Se lupta oare cu lacrimile ?! Nu. Ochii ii sunt uscati, la fel de uscati si de goi ca de obicei. Nici macar revolta de mai devreme nu se mai vede pe chipul lui.
Ah, Sasuke ! Mereu atat de bun sa iti ascunzi trairile !
Akiko nu raspunde, dar din felul in care ii tine acum bratul drept – in care ii pune o noua perfuzie – se vede ca vorbele lui nu ramasesera fara efect.
-As vrea sa pot face mai mult pentru tine, pentru voi ! ofteaza ea si ii trage maneca de la camasa, cu grija sa nu deranjeze perfuzia. Incearca sa nu te misti urmatoarele doua ore.
-Heh, de parca as putea sta treaz atata timp !
Inchid ochii si incerc sa imi blochez lacrimile care ameninta sa inceapa sa curga. Stiu exact ce efect ar avea asta asupra lui, asa ca imi inghit in liniste amaraciunea, in vreme ce unghiile ascutite, netaiate de cine stie cand, se infig nemilos in podurile palmelor, pana la sange.
Nu putea sta treaz atat. Nu putea pentru ca printre altele perfuzia continea si somnifer. Pentru a nu simti durerea.
-Sakura, plangi ?!
Chiar si prin marea de durere care ameninta sa puna stapanire pe mine, vocea lui isi face loc, la fel de rece si de iritata ca ori de cate ori mi se adreseaza.
-Nu, sunt bine.
Ce calma suna vocea mea cand mint !
-Ma bucur. Pentru ca daca plangeai l-as fi sunat pe Itachi sa vina sa te ia. Nu am nevoie de tine aici !
Aproape la fel de calma ca a lui. Doar aproape.
Dau din cap si ii iau mana in mana mea. Ma strange usor, intr-o incercare muta de a-si cere scuze.
Scuze pe care niciodata nu si le-ar cere verbal.
-Akiko-chan... Ce a spus Shinobi-san ? Cat...mai am?! De...trait, vreau sa spun.
La dracu. De ce trebuia sa intrebe asta ?Si cum poate fi atat de ingrozitor de calm cand intreaba asa ceva?!
Acum privirea mea, la fel ca a lui, se indreapta catre sarmana Akiko. Nu stiu cum se simte, dar pare sa isi doreasca sa fie in oricare alta parte decat aici.
Oh, nu, Doamne, nu poate fi atat de rau, nu poate fi ! Te rog !
Un mormait nemultumit al lui Sasuke imi da de inteles ca il strang mult prea tare de mana si schitez un gest de scuza, slabind presiunea. Despre cat de adanc imi intrasera mie in carne unghiile celeilate maini nici nu vroiam sa imi pun problema.
-Sasuke-kun, dupa cum stii deja, boala este intr-un stadiu avansat.
Sasuke schiteaza un gest de nerabdare, dar o fixeaza in continuare cu privirea, in asteptare. Akiko isi drege vocea si cand vorbeste din nou o face ca si cand cineva i-ar fi zmuls cuvintele din gura cu clestele. Se poticneste la fiecare doua cuvinte si evita sa ne intalneasca privirile.
-Daca nimic nu se va schimba, probabil mai putin de trei luni. Nu as putea spune cu certitudine.
Cum de mai are Sasuke forta sa ma stranga atat de tare de mana ?!
-Iar daca renunt...la asta ?!
Face un semn din cap catre perfuzie. Otrava zilnica.
-Daca ma duc...sa mor acasa ?
Imi retin lacrimile si ma intreb cat voi mai reusi sa fac asta daca el va continua pe acelasi ton.
-Daca asta ti-ar fi hotararea... Intr-o luna ai...ai...
-...Muri, incheie el imperturbabil. Inteleg.
Se uita cateva clipe pe fereastra. Aproape ii simt durerea nerostita, dar trasaturile ii raman impietrite. La dracu cu stapanirea lui.
Sa plangi este uman, este firesc. Este necesar.
-Si totusi, daca s-ar gasi un donator, nimic nu ar fi pierdut, indraznesc sa murmur si ma aleg cu o privire veninoasa din partea lui.
-Ti-am spus ca iti interzic sa speri. Iti interzic! suiera catre mine.
Si totusi stiu ca asta face si el, chiar daca nu ar admite niciodata. Spera. Altfel ar alege calea cea mai usoara. Sa mearga acasa si sa astepte.
Sa astepte sa moara.
Nu, acesta nu este stilul lui. Nu al lui Sasuke pe care il stiu eu. Nu al barbatului pe care il iubesc. Are sa lupte pana la capat.
Este acum atat de aproape de mine, incat ii simt rasuflarea fierbinte pe frunte. Probabil ca are din nou febra. Probabil va lesina din nou.
Imi urasc viata.
-Sakura...Itachi a mai venit pe aici ?
Intrebarea lui neasteptata ma aduce la realitate. Il privesc uimita, incercand sa imi dau seama de unde vine interesul lui subit pentru acest subiect, dar in ochii lui negri nu exista nici un indiciu.
Tipic.
-Nu stiu. Nu cred.
Nici nu termin bine cuvintele si o spranceana i se ridica in sus. Imi las capul in jos in vreme ce privirea lui ma cerceteaza cu infrigurare.
Nemultumire. Si probabil ceva mai mult...furie ?
-Uita-te la mine !
Nu este o rugaminte, ci o porunca.
Parca nici nu mai realizeaza ca Akiko este inca in incapere si ca probabil fierbe din nou de revolta cand il vede cum se poarta cu mine.
Resemnata, ma uit in ochii lui. Sunt negri, intunecati ca doua gropi fara fund. Si incredibil de lucizi, de inteligenti. Parca intreaga lui forta s-ar fi concentrat in priviri.
Cum il numisera cei de la Universitate ? Cea mai luminata minte pe care avusesera onoarea sa o instruiasca. Cel mai tanar absolvent. Geniul absolut. Redus acum la un bolnav a carui unica speranta era gasirea unui donator anonim.
-Cand ai dormit ultima data ? !
Intrebare pusa pe acelasi ton glacial, imperativ cu care le vorbea angajatilor de la biroul condus de el si de fratele sau. Nu era de mirare ca toti se pierdeau in fata lui.
Incluzand-ma si pe mine.
Nu are rost sa mint. De fapt poate fi mai rau.
-Nu stiu. Probabil cand am fost ultima data sa ma schimb.
-Asta fiind?!
-Cred ca cum trei zile.
Blestemata memorie, nu ma putusem uita si eu intr-un calendar?! Acum este deja prea tarziu.
Deschide gura sa vorbeasca, dar o tuse seaca, chinuita, ii intrerupe ceea ce probabil ar fi fost un sir de injuraturi.
O, da. Uitasem ca mai nou era si racit pentru ca vrusese neaparat sa iasa putin la aer.
Imi respinge mana cu care vreau sa ii aranjez perna sub cap.
-La dracu, inceteaza sa iti faci griji de cate ori clipesc ! Urasc chestia asta ! suiera el printre accese de tuse.
Dumnezeule, este orice mai putin un pacient comod. Comod?! Este imposibil! Aproape ca il prefer adormit, macar asa pare impacat.
Macar nu se consuma atat.
In sfarsit isi revine si isi lasa capul pe spate, inchizand ochii. Parul negru, rebel, ii aluneca pe ochi si ii acopera obrazul drept. Incerc sa il dau la o parte si o data in plus ma opreste, dar oboseala si efectul somniferului devin tot mai vizibile.
-Suna-l pe Itachi ! imi ordona el.
Stiu ca nu are rost sa ma cert si pun mana pe telefonul mobil care zace undeva la capatul patului. La inceput, Sasuke insistase sa raspunda la absolut toate telefoanele pe care le primea, ba chiar isi luase si laptopul si lucra aproape cu aceasi febrilitate ca atunci cand inca se ducea la birou.
Intre timp, multe se schimbasera. Nu imi aminteam cand vorbise ultima data la telefon.
De laptop nici vorba.
-Dupa ce il prinzi, da-mi-l mie.
Akiko a terminat de pregatit injectia si asteapta sa vada deznodamantul. Desi nu pare sa isi faca iluzii referitor la motivul pentru care isi face Sasuke griji de sanatatea mea (ultima data cand il intrebase ii spusese ca nu ar putea veni la inmormantare in starea in care era !), este vizibil multumita ca ma pusese sa il sun pe Itachi.
La dracu cu ei amandoi. Nu vreau sa plec de aici.
Cu degetele tremurand de furie, dar fara sa am curajul sa protestez, formez numarul lui Itachi. Dupa primele trei apeluri, incep sa imi fac sperante ca nu va raspunde nimeni, dar aproape imediat aud vocea placuta, familiara, a fratelui lui Sasuke.
-Neata, Sakura, tu esti ?
-Da, eu sunt. Neata, Itachi ! raspund eu, intr-un fel incantata ca nu poate sa vada lipsa de entuziasm.
Oricum, nu se presupunea ca ar trebui sa posed asa ceva.
-S-a intamplat ceva ? Sasuke e bine ?!
Incearca sa isi ascunda ingrijorarea, dar vocea il tradeaza din plin.
-Este in ordine, Itachi. De fapt vrea sa vorbeasca cu tine.
Privirea nerabdatoare a lui Sasuke parca ma arde. Fara sa mai astept raspunsul lui Itachi, ii intind telefonul.
-Hey, ce faci, batrane ?! il intreaba el.
Urasc sa il vad cum se preface ca totul este OK. Urasc.
Nu aud raspunsul lui Itachi, dar probabil ca il intreaba ceva, pentru ca Sasuke clatina din cap a nemultumire.
-Nu stiu. Chiar nu am idee. Asculta, tu ai timp sa treci astazi pe la spital?
Doamne, fa sa nu aiba. Te rog, fa sa nu aiba ! Nu vreau sa plec de langa el.
O data in plus, Itachi ma dezamageste.
-Excelent. A, nu, eu sunt...bine. Pe cat de bine pot fi tinand cont de situatia prezenta. Vreau doar sa o iei la tine pe Sakura si sa te asiguri ca se odihneste si mananca ceva. Nu de alta, dar chiar nu vreau sa moara inaintea mea.
Un ras scurt, dar amar imi da de inteles ca Itachi il apostrofase usturator.
-Bine, fie cum spui tu. A, nu, probabil eu o sa... dorm cand o sa vii tu, dar nu iti fa probleme de mine, simte-te ca acasa.
Chiar nu se putea abtine ?!
-Pai daca tot intrebi, niste tigari ar fi binevenite... Atunci de ce mai intrebi ?!
Din nou pauza, apoi Sasuke zambeste. Era vechiul lui zambet.
Superior, incantat de sine. Increzator.
-Sa inteleg ca aveti nevoie de mine, eh ?! Asta e, fratioare, spune-le ca am plecat...in vacanta. Sincer, pachetul de actiuni de la StarMax poate sa mai astepte. Si la fel si procesul lui Oro. Nu are decat sa te numeasca pe tine, pana la urma...chiar daca nu esti la fel de bun ca mine, esti suficient de bun pentru ei. Si suntem frati, deci ramane un Uchiha care sa ii reprezinte.
Se opreste si asculta raspunsul, apoi chicoteste infundat.
-Spune-i lui Naruto ca nu a mai venit de mult. Oh, a trecut ieri ?
Se uita catre mine.
Intrebator si acuzator in acelasi timp. Cum poate exprima atatea numai din priviri ?
-Inteleg. Bine atunci. Stai linistit, nu plec nicaieri. Ne mai auzim !
Inchide si imi intinde telefonul, apoi se intoarce catre Akiko, care da semne de nerabdare, cu seringa in mana.
-Gata, acum iti apartin, ofteaza el si isi ridica singur maneca, dezvelindu-si bratul stang, plin de urme de intepaturi.
Ca si alti pacienti bogati, refuzase categoric sa poarte imbracaminte de spital si tinea mortis sa fie in permanenta perfect prezentabil. Chiar daca asta presupunea un efort in plus pentru el.
Intorc capul ca sa nu vad acul care ii intra sub piele. Ce prostie ! Nici acum, dupa atata timp nu ma obisnuisem, mai ales ca ii placea sa ma tortureze strambandu-se ori de cate ori i se facea injectie si se intampla sa ma uit spre el.
Nici acum nu pierde ocazia si ma strange usor de mana. Probabil este ceva mai binedispus daca isi permite luxul de a ma tachina.
Binedispus ca scapa de mine si ma paseaza in grija lui Itachi.
Ma uit la el, admirandu-l in tacere, dorind sa imi intiparesc in memorie fiecare trasatura a chipului sau frumos, asa cum sta acum, cu privirea in tavan, evitand orice contact vizual. Nu stiu cat timp raman asa, incremenita pe marginea patului, fara sa spun o vorba. Cand ma dezmeticesc, sunt singura in camera iar ochii lui sunt inchisi.
Si nu ma mai strange de mana.
Te rog, nu muri ! Te rog, fa o minune si ramai cu mine. Te rog ! Te rog.
Melodia capitolului - Jennifer Rush - The End of a Journey. Jennifer este cantareata pe care o ador, inca de cand era copil. Melodia este una putin atipica ei - de obicei cantareata este mult mai "exploziva" si dinamica. Oricum, sper sa va faca la fel de multa placere ca mie.
http://www.4shared.com/file/49705283/38a7060a/jennifer_rush_-_the_end_of_a_journey.html
Jennifer Rush - The End of a Journey
Could we lose each other
Even when we're worlds apart
I can close my eyes
I see you standing there now
Feel you holding me when I'm
Not strong enough to try
The end of a journey
Back in your arms again
There's no place I'd rather be
Than right here by your side
The end of a journey
Here in your arms tonight
You'll reach out to hold me now
Like you'll never let go
Please don't ever let go
You made me believe it's true now
Wherever we are or how far
Wanna see you in my dreams
When that feeling lifts me up
Each and every time we touch
I wanna give myself to you
The end of a journey
Back in your arms again
There's no place I'd rather be
Than right here by your side
The end of a journey
Back in your arms tonight
You'll reach out to hold me now
Like you'll never let go
Please don't ever let go
I believe it's forever - hold me now
Make this moment last
Till the end of time
The end of a journey
I'm back in your arms again
There's no place I'd rather be
Than right here by your side
The end of a journey
Here in your arms tonight
Just reach out to hold me now
Like you'll never let go
Please don't ever let go
Don't let go
Fotografia este una cunoscuta, dar avand in vedere ca va trebui sa iau totul de la capat - pentru a cata oara?! - iar acest capitol se refera mai mult la ei doi... Asta e. More to come.
Sasuke - Sakura (sau protagonistii in viziunea mea):
http://img148.imageshack.us/img148/3111/sasukesakuraho6.th.jpg (http://img148.imageshack.us/my.php?image=sasukesakuraho6.jpg)
Datorita sprijinului constant si aprecierilor voastre, acest fan-fic a ajuns la pagina 200. La finalizare va avea probabil vreo 350 de pagini si aproximativ 50 de capitole.
Din motive care nu tin de vointa mea - si pe care cei care doresc sa le afle, o pot face prin pm sau pe mess, in nici un caz pe topic, pentru ca orice referire la acest subiect facuta pe forum va fi stearsa la rugamintea mea - nu am putut continua sa postez pe manga-anime. Va asigur insa ca nu am renuntat si nu voi renunta vreodata la finalizarea acestei lucrari si nu am cerut sau permis ca lucrarea sa imi fie mutata la dropped. Eu nu sunt genul care sa isi dezamageasca astfel cititorii. In cel mai rau caz v-as fi lasat un mesaj dinainte.
De asemenea, va anunt ca am inceput sa lucrez la versiunea care va fi tiparita (am o propunere interesanta in acest sens). Din versiunea respectiva am scos referirile la anime si orice mica legatura cu Naruto si am incercat sa ma documentez mai bine referitor la viata sociala / culturala a Japoniei.
Ceea ce voi posta aici nu este, dupa cum veti intelege, versiunea pentru tipar. Aceea nu va fi publicata pe Internet. Aceasta este versiunea pe care aceia dintre voi care ati citit pe manga o cunoasteti deja. Am incercat totusi sa imi corectez majoritatea greselilor de tastare si / sau de logica.
Pentru acei cititori care au citit toate capitolele postate pe manga, continuarile vor fi postate la sectiunea Updates, asta pana voi ajunge la zi cu postatul fan ficului, cand vor fi postate aici.
Aici, postarile vor fi actualizate zilnic. Vor cuprinde in plus fata de primele postari de pe manga - melodii la finalul fiecarui capitol si fotografii ale personajelor.
Va multumesc mult pentru - sper eu - intelegere, si imi cer scuze in numele altora pentru orice inconveniente cauzate de imposibilitatea mea obiectiva de a continua povestea acolo unde am inceput-o. Va rog sa anuntati pe oricine stiti ca este interesat despre faptul ca poate sa citeasca povestea si / sau continuarile de aici.
<o:p></o:p>
DANCING IN THE DARK<o:p></o:p>
<o:p></o:p>
<o:p></o:p>
Capitolul 1 – Nu credeam sa-nvat a muri vreodata...<o:p></o:p>
BEEP! BEEEP!! BEEP!!
Ma intreb daca numai mie mi se pare ca sunetul strident scos de aparatele din spital este cel mai ingrozitor sunet pe care iti e dat sa-l auzi.
Este ca si cand ar masura fiecare bataie nenorocita a inimii. Ca si cum ar contoriza minutele ce iti mai raman de trait.
« ASTA SI FAC ! » - imi raspunde vocea mea interioara, al carei glas obosit abia se mai aude.
Inchid ochii, iar zgomotul acela insuportabil ma urmeaza, sfredelindu-mi creierii osteniti. Zambesc si binecuvantez tiuitul care nu ma lasa sa dorm, care ma insoteste pretutindeni si imi rapeste orele de odihna.
Pentru ca atata vreme cat aud zgomotul acela stiu ca el respira.
Daca s-ar opri...oh...daca s-ar opri, viata lui ar fi terminata.
Si a mea odata cu a lui.
-Sakura !
Ma intorc obosita catre usa in pragul careia sta o asistenta blonda, a carei infatisare imi este vag familiara. Femeia are un chip amabil, zambitor, asa ca ma fortez sa zambesc si eu. Buzele imi sunt uscate si simt o usoara usturime atunci cand imi pleznesc, urmata aproape imediat de gustul sarat al sangelui.
-Sakura ! Ce ai facut, fetito ?! Ti-ai muscat din nou buzele ?!
Vocea ei suna sincer preocupata si se apropie de mine sa ma examineze mai de aproape.
De ce dracu ii pasa?!
Ridic din umeri si o las sa se uite cat vrea. Sunt oricum prea obosita ca sa am energia necesara sa o indepartez. Ma indoiesc si ca m-as putea ridica de pe scaun. De cand n-am mai dormit, ca tot veni vorba ?!
Probabil nemultumita de ceea ce vedea, femeia clatina din cap si imi pune un deget sub barbie, fortandu-ma sa ma uit drept in ochii ei mari, albastri. Observ oare o urma de mila in ei ?!
Ma lasi odata in pace ?! Nu am nevoie de mila ta. Nu am nevoie de mila nimanui. Vreau doar ca el sa se ridice din patul acela. Sa fie ca inainte.
Iar asta nu se va intampla niciodata.
Scutur din cap, ca si cand as vrea sa alung fantoma mortii, prezenta in fiecare aparat, in fiecare fir, in fiecare tub, in peretii albi, antiseptici ai spitalului, in halatul alb, imaculat al femeii care – observ eu – inca ma priveste ingrijorata.
-Trebuie sa ai mai multa grija de tine ! Tu stii cum arati, Sakura ?! In ritmul acesta poti sa...Incurcata, se opreste si lasa ochii in jos.
...mori inaintea lui, completez eu in minte. Slava Domnului, inca nu sunt atat de obosita incat sa nu inteleg ce vrea sa spuna.
Inteleg foarte bine.
Si o urasc ca gandeste asa.
Pentru ca el nu va muri, nu poate sa moara.
NU VREAU SA MOARA.
-Stai linistita, Akiko-chan, nu voi...muri. Nu inca. Nu atata timp...
...cat el are nevoie de mine.
De unde naiba stiu numele asistentei?!
-Stiu ce gandesti, Sakura... Si stii si tu care este parerea mea, raspunde ea.
Chiar stiu care e parerea ei ?! De ce as sti eu una ca asta ? Si de ce mi-ar pasa ?!
Ma uit la ea cu neincredere. Pare trista si chipul ei frumos nu mai pastreaza nici urma din veselia de mai devreme. Sau poate nici macar nu fusese veselie, poate doar incerca sa fie draguta cu mine.
-Stiu ?!...
Sunetul metalic, rece al propriei mele voci imi este strain. Strain si indepartat, ca dintr-o alta viata.
-Nu vreau sa iti faci rau, Sakura.
O miscare, un fosnet al cersafului ma face sa tresar puternic. Deja nu o mai aud, pentru ca nimic din ceea ce spune nu ma poate interesa. Ma uit catre pat, dar nu reusesc sa vad daca el s-a trezit, Akiko-chan este inca in fata mea. Oh, cum de l-am scapat din vedere ?!
O dau la o parte cu o forta pe care nu credeam ca o mai posed si ma ridic in picioare. In treacat, realizez ca nu intelege ce s-a intamplat, ca ea nu auzise miscarea. Mie insa nu avea cum sa imi scape. Traiesc pentru a auzi sunetul acela.
Ridicat intr-un cot, bolnavul meu drag ma urmareste cu o privire incarcata de furie in vreme ce ma asez pe marginea patului, epuizata deja de putinul efort facut.
-Ce cauti aici ?!
Oh, nu numai vocea mea suna ciudat pe ziua de azi.
-Sunt aici inca de cand...
-Stiu de cand esti!
De ce dracu incerc sa ma explic ?!
Pe chipul lui palid, aproape straveziu, doar ochii negri stralucesc ca doi taciuni, incarcati de o manie neputincioasa. Nici macar nu mai incearca sa isi ascunda iritarea sub vesnica masca a indiferentei. Este furios de-a binelea. Cu atat mai bine, cel putin nu se mai oboseste sa ma ignore.
Ba chiar cred ca in momentul acesta ma uraste de moarte.
-Ti-am mai spus asta odata, Sakura ! Nu am nevoie de mila ta, de ajutorul tau, de prezenta ta aici.
Mi-ai spus de mai multe ori, de fapt. Ori de cate ori te-ai deranjat sa imi remarci prezenta. Nu-mi pasa. Nu vreau sa mori. Voi ramane langa tine si voi lupta cu oricine ar vrea sa mi te ia.
Cu oricine.
Inclusiv cu moartea.
-Nu ii e nimanui mila de tine ! Singurul care se isi plange de mila esti tu!
Vocea lui Akiko – chan rasuna strident, total diferita de vocea cu care mi se adresase mai devreme. Parca este alta persoana.
O persoana incarcata de resentimente.
O persoana care il uraste la fel de mult cum si el pare sa ma urasca pe mine.
Ma uit catre ea, pregatindu-ma sa deschid gura si sa protestez, dar surprind sclipirea malitioasa din ochii lui si renunt. Pare ca abia acum a vazut-o, dar ca observatia ei ii face placere.
-Ah, erai aici, Akiko-chan ! Probabil ca tu vezi mai mult sens decat mine in faptul ca Sakura sta zi si noapte langa mine, asteptand miracole, ne, Akiko-Chan ?!
Ma uit intai la el, apoi la ea. Pare pe punctul sa il plezneasca, apoi se razgandeste si cu o miscare brusca ii prinde bratul si ii scoate rapid acul de la perfuzie. Il observ strambandu-se.
-Statutul tau privilegiat nu este o scuza ca sa jignesti pe cei carora le pasa. Daca nu vrei sa lupti, ei bine, pune mainile pe piept si mori ! Este alegerea ta, Sasuke-SAMA !
De data asta femeia a mers prea departe si imi dau seama de asta cand privirile mele se opresc din nou asupra lui. Dispozitia combativa i-a pierit cu totul si o durere profunda, salbatica, i se citeste incrustata in fiecare muschi al fetei. Cearcanele adanci, negre, desenate sinistru pe fata lui palida ii dau un aer cadaveric pe care nu il pot suporta.
Parca ar fi pe moarte !
Dar stiu ca nu este. Nu inca. Este doar efectul blestematului de tratament.
Nici nu sunt sigura care il va omori prima : boala sau tratamentul impotriva ei.
-La dracu, nu e alegerea mea! As vrea ca vointa mea sa aiba vreo importanta, oricat de mica ! Crezi ca eu nu incerc ?!
Vocea ii suna inabusita, pierita. Se lupta oare cu lacrimile ?! Nu. Ochii ii sunt uscati, la fel de uscati si de goi ca de obicei. Nici macar revolta de mai devreme nu se mai vede pe chipul lui.
Ah, Sasuke ! Mereu atat de bun sa iti ascunzi trairile !
Akiko nu raspunde, dar din felul in care ii tine acum bratul drept – in care ii pune o noua perfuzie – se vede ca vorbele lui nu ramasesera fara efect.
-As vrea sa pot face mai mult pentru tine, pentru voi ! ofteaza ea si ii trage maneca de la camasa, cu grija sa nu deranjeze perfuzia. Incearca sa nu te misti urmatoarele doua ore.
-Heh, de parca as putea sta treaz atata timp !
Inchid ochii si incerc sa imi blochez lacrimile care ameninta sa inceapa sa curga. Stiu exact ce efect ar avea asta asupra lui, asa ca imi inghit in liniste amaraciunea, in vreme ce unghiile ascutite, netaiate de cine stie cand, se infig nemilos in podurile palmelor, pana la sange.
Nu putea sta treaz atat. Nu putea pentru ca printre altele perfuzia continea si somnifer. Pentru a nu simti durerea.
-Sakura, plangi ?!
Chiar si prin marea de durere care ameninta sa puna stapanire pe mine, vocea lui isi face loc, la fel de rece si de iritata ca ori de cate ori mi se adreseaza.
-Nu, sunt bine.
Ce calma suna vocea mea cand mint !
-Ma bucur. Pentru ca daca plangeai l-as fi sunat pe Itachi sa vina sa te ia. Nu am nevoie de tine aici !
Aproape la fel de calma ca a lui. Doar aproape.
Dau din cap si ii iau mana in mana mea. Ma strange usor, intr-o incercare muta de a-si cere scuze.
Scuze pe care niciodata nu si le-ar cere verbal.
-Akiko-chan... Ce a spus Shinobi-san ? Cat...mai am?! De...trait, vreau sa spun.
La dracu. De ce trebuia sa intrebe asta ?Si cum poate fi atat de ingrozitor de calm cand intreaba asa ceva?!
Acum privirea mea, la fel ca a lui, se indreapta catre sarmana Akiko. Nu stiu cum se simte, dar pare sa isi doreasca sa fie in oricare alta parte decat aici.
Oh, nu, Doamne, nu poate fi atat de rau, nu poate fi ! Te rog !
Un mormait nemultumit al lui Sasuke imi da de inteles ca il strang mult prea tare de mana si schitez un gest de scuza, slabind presiunea. Despre cat de adanc imi intrasera mie in carne unghiile celeilate maini nici nu vroiam sa imi pun problema.
-Sasuke-kun, dupa cum stii deja, boala este intr-un stadiu avansat.
Sasuke schiteaza un gest de nerabdare, dar o fixeaza in continuare cu privirea, in asteptare. Akiko isi drege vocea si cand vorbeste din nou o face ca si cand cineva i-ar fi zmuls cuvintele din gura cu clestele. Se poticneste la fiecare doua cuvinte si evita sa ne intalneasca privirile.
-Daca nimic nu se va schimba, probabil mai putin de trei luni. Nu as putea spune cu certitudine.
Cum de mai are Sasuke forta sa ma stranga atat de tare de mana ?!
-Iar daca renunt...la asta ?!
Face un semn din cap catre perfuzie. Otrava zilnica.
-Daca ma duc...sa mor acasa ?
Imi retin lacrimile si ma intreb cat voi mai reusi sa fac asta daca el va continua pe acelasi ton.
-Daca asta ti-ar fi hotararea... Intr-o luna ai...ai...
-...Muri, incheie el imperturbabil. Inteleg.
Se uita cateva clipe pe fereastra. Aproape ii simt durerea nerostita, dar trasaturile ii raman impietrite. La dracu cu stapanirea lui.
Sa plangi este uman, este firesc. Este necesar.
-Si totusi, daca s-ar gasi un donator, nimic nu ar fi pierdut, indraznesc sa murmur si ma aleg cu o privire veninoasa din partea lui.
-Ti-am spus ca iti interzic sa speri. Iti interzic! suiera catre mine.
Si totusi stiu ca asta face si el, chiar daca nu ar admite niciodata. Spera. Altfel ar alege calea cea mai usoara. Sa mearga acasa si sa astepte.
Sa astepte sa moara.
Nu, acesta nu este stilul lui. Nu al lui Sasuke pe care il stiu eu. Nu al barbatului pe care il iubesc. Are sa lupte pana la capat.
Este acum atat de aproape de mine, incat ii simt rasuflarea fierbinte pe frunte. Probabil ca are din nou febra. Probabil va lesina din nou.
Imi urasc viata.
-Sakura...Itachi a mai venit pe aici ?
Intrebarea lui neasteptata ma aduce la realitate. Il privesc uimita, incercand sa imi dau seama de unde vine interesul lui subit pentru acest subiect, dar in ochii lui negri nu exista nici un indiciu.
Tipic.
-Nu stiu. Nu cred.
Nici nu termin bine cuvintele si o spranceana i se ridica in sus. Imi las capul in jos in vreme ce privirea lui ma cerceteaza cu infrigurare.
Nemultumire. Si probabil ceva mai mult...furie ?
-Uita-te la mine !
Nu este o rugaminte, ci o porunca.
Parca nici nu mai realizeaza ca Akiko este inca in incapere si ca probabil fierbe din nou de revolta cand il vede cum se poarta cu mine.
Resemnata, ma uit in ochii lui. Sunt negri, intunecati ca doua gropi fara fund. Si incredibil de lucizi, de inteligenti. Parca intreaga lui forta s-ar fi concentrat in priviri.
Cum il numisera cei de la Universitate ? Cea mai luminata minte pe care avusesera onoarea sa o instruiasca. Cel mai tanar absolvent. Geniul absolut. Redus acum la un bolnav a carui unica speranta era gasirea unui donator anonim.
-Cand ai dormit ultima data ? !
Intrebare pusa pe acelasi ton glacial, imperativ cu care le vorbea angajatilor de la biroul condus de el si de fratele sau. Nu era de mirare ca toti se pierdeau in fata lui.
Incluzand-ma si pe mine.
Nu are rost sa mint. De fapt poate fi mai rau.
-Nu stiu. Probabil cand am fost ultima data sa ma schimb.
-Asta fiind?!
-Cred ca cum trei zile.
Blestemata memorie, nu ma putusem uita si eu intr-un calendar?! Acum este deja prea tarziu.
Deschide gura sa vorbeasca, dar o tuse seaca, chinuita, ii intrerupe ceea ce probabil ar fi fost un sir de injuraturi.
O, da. Uitasem ca mai nou era si racit pentru ca vrusese neaparat sa iasa putin la aer.
Imi respinge mana cu care vreau sa ii aranjez perna sub cap.
-La dracu, inceteaza sa iti faci griji de cate ori clipesc ! Urasc chestia asta ! suiera el printre accese de tuse.
Dumnezeule, este orice mai putin un pacient comod. Comod?! Este imposibil! Aproape ca il prefer adormit, macar asa pare impacat.
Macar nu se consuma atat.
In sfarsit isi revine si isi lasa capul pe spate, inchizand ochii. Parul negru, rebel, ii aluneca pe ochi si ii acopera obrazul drept. Incerc sa il dau la o parte si o data in plus ma opreste, dar oboseala si efectul somniferului devin tot mai vizibile.
-Suna-l pe Itachi ! imi ordona el.
Stiu ca nu are rost sa ma cert si pun mana pe telefonul mobil care zace undeva la capatul patului. La inceput, Sasuke insistase sa raspunda la absolut toate telefoanele pe care le primea, ba chiar isi luase si laptopul si lucra aproape cu aceasi febrilitate ca atunci cand inca se ducea la birou.
Intre timp, multe se schimbasera. Nu imi aminteam cand vorbise ultima data la telefon.
De laptop nici vorba.
-Dupa ce il prinzi, da-mi-l mie.
Akiko a terminat de pregatit injectia si asteapta sa vada deznodamantul. Desi nu pare sa isi faca iluzii referitor la motivul pentru care isi face Sasuke griji de sanatatea mea (ultima data cand il intrebase ii spusese ca nu ar putea veni la inmormantare in starea in care era !), este vizibil multumita ca ma pusese sa il sun pe Itachi.
La dracu cu ei amandoi. Nu vreau sa plec de aici.
Cu degetele tremurand de furie, dar fara sa am curajul sa protestez, formez numarul lui Itachi. Dupa primele trei apeluri, incep sa imi fac sperante ca nu va raspunde nimeni, dar aproape imediat aud vocea placuta, familiara, a fratelui lui Sasuke.
-Neata, Sakura, tu esti ?
-Da, eu sunt. Neata, Itachi ! raspund eu, intr-un fel incantata ca nu poate sa vada lipsa de entuziasm.
Oricum, nu se presupunea ca ar trebui sa posed asa ceva.
-S-a intamplat ceva ? Sasuke e bine ?!
Incearca sa isi ascunda ingrijorarea, dar vocea il tradeaza din plin.
-Este in ordine, Itachi. De fapt vrea sa vorbeasca cu tine.
Privirea nerabdatoare a lui Sasuke parca ma arde. Fara sa mai astept raspunsul lui Itachi, ii intind telefonul.
-Hey, ce faci, batrane ?! il intreaba el.
Urasc sa il vad cum se preface ca totul este OK. Urasc.
Nu aud raspunsul lui Itachi, dar probabil ca il intreaba ceva, pentru ca Sasuke clatina din cap a nemultumire.
-Nu stiu. Chiar nu am idee. Asculta, tu ai timp sa treci astazi pe la spital?
Doamne, fa sa nu aiba. Te rog, fa sa nu aiba ! Nu vreau sa plec de langa el.
O data in plus, Itachi ma dezamageste.
-Excelent. A, nu, eu sunt...bine. Pe cat de bine pot fi tinand cont de situatia prezenta. Vreau doar sa o iei la tine pe Sakura si sa te asiguri ca se odihneste si mananca ceva. Nu de alta, dar chiar nu vreau sa moara inaintea mea.
Un ras scurt, dar amar imi da de inteles ca Itachi il apostrofase usturator.
-Bine, fie cum spui tu. A, nu, probabil eu o sa... dorm cand o sa vii tu, dar nu iti fa probleme de mine, simte-te ca acasa.
Chiar nu se putea abtine ?!
-Pai daca tot intrebi, niste tigari ar fi binevenite... Atunci de ce mai intrebi ?!
Din nou pauza, apoi Sasuke zambeste. Era vechiul lui zambet.
Superior, incantat de sine. Increzator.
-Sa inteleg ca aveti nevoie de mine, eh ?! Asta e, fratioare, spune-le ca am plecat...in vacanta. Sincer, pachetul de actiuni de la StarMax poate sa mai astepte. Si la fel si procesul lui Oro. Nu are decat sa te numeasca pe tine, pana la urma...chiar daca nu esti la fel de bun ca mine, esti suficient de bun pentru ei. Si suntem frati, deci ramane un Uchiha care sa ii reprezinte.
Se opreste si asculta raspunsul, apoi chicoteste infundat.
-Spune-i lui Naruto ca nu a mai venit de mult. Oh, a trecut ieri ?
Se uita catre mine.
Intrebator si acuzator in acelasi timp. Cum poate exprima atatea numai din priviri ?
-Inteleg. Bine atunci. Stai linistit, nu plec nicaieri. Ne mai auzim !
Inchide si imi intinde telefonul, apoi se intoarce catre Akiko, care da semne de nerabdare, cu seringa in mana.
-Gata, acum iti apartin, ofteaza el si isi ridica singur maneca, dezvelindu-si bratul stang, plin de urme de intepaturi.
Ca si alti pacienti bogati, refuzase categoric sa poarte imbracaminte de spital si tinea mortis sa fie in permanenta perfect prezentabil. Chiar daca asta presupunea un efort in plus pentru el.
Intorc capul ca sa nu vad acul care ii intra sub piele. Ce prostie ! Nici acum, dupa atata timp nu ma obisnuisem, mai ales ca ii placea sa ma tortureze strambandu-se ori de cate ori i se facea injectie si se intampla sa ma uit spre el.
Nici acum nu pierde ocazia si ma strange usor de mana. Probabil este ceva mai binedispus daca isi permite luxul de a ma tachina.
Binedispus ca scapa de mine si ma paseaza in grija lui Itachi.
Ma uit la el, admirandu-l in tacere, dorind sa imi intiparesc in memorie fiecare trasatura a chipului sau frumos, asa cum sta acum, cu privirea in tavan, evitand orice contact vizual. Nu stiu cat timp raman asa, incremenita pe marginea patului, fara sa spun o vorba. Cand ma dezmeticesc, sunt singura in camera iar ochii lui sunt inchisi.
Si nu ma mai strange de mana.
Te rog, nu muri ! Te rog, fa o minune si ramai cu mine. Te rog ! Te rog.
Melodia capitolului - Jennifer Rush - The End of a Journey. Jennifer este cantareata pe care o ador, inca de cand era copil. Melodia este una putin atipica ei - de obicei cantareata este mult mai "exploziva" si dinamica. Oricum, sper sa va faca la fel de multa placere ca mie.
http://www.4shared.com/file/49705283/38a7060a/jennifer_rush_-_the_end_of_a_journey.html
Jennifer Rush - The End of a Journey
Could we lose each other
Even when we're worlds apart
I can close my eyes
I see you standing there now
Feel you holding me when I'm
Not strong enough to try
The end of a journey
Back in your arms again
There's no place I'd rather be
Than right here by your side
The end of a journey
Here in your arms tonight
You'll reach out to hold me now
Like you'll never let go
Please don't ever let go
You made me believe it's true now
Wherever we are or how far
Wanna see you in my dreams
When that feeling lifts me up
Each and every time we touch
I wanna give myself to you
The end of a journey
Back in your arms again
There's no place I'd rather be
Than right here by your side
The end of a journey
Back in your arms tonight
You'll reach out to hold me now
Like you'll never let go
Please don't ever let go
I believe it's forever - hold me now
Make this moment last
Till the end of time
The end of a journey
I'm back in your arms again
There's no place I'd rather be
Than right here by your side
The end of a journey
Here in your arms tonight
Just reach out to hold me now
Like you'll never let go
Please don't ever let go
Don't let go
Fotografia este una cunoscuta, dar avand in vedere ca va trebui sa iau totul de la capat - pentru a cata oara?! - iar acest capitol se refera mai mult la ei doi... Asta e. More to come.
Sasuke - Sakura (sau protagonistii in viziunea mea):
http://img148.imageshack.us/img148/3111/sasukesakuraho6.th.jpg (http://img148.imageshack.us/my.php?image=sasukesakuraho6.jpg)