Azazello
09-06-08, 12:35
Sunt incepatoare dar caut sa ma perfectionez.Spuneti'va parerea indiferent care ar fi aceea.. ( buna, rea )...
VI
am ramas pe un perete,
intre stelele moarte in iluzii
si-am visat la aceeasi banca
plina cu soaptele primavaratece.
dar nu eram noi
si nici tu nu erai,
aveai doar un zambet,
epicentrul saruturilor injectate cu minciuni.
m-ai lasat intre cuvinte ruginite
si stresini pline cu fantasme,
atarnand de-o ata
cu orientari perverse lipite de etichete.
toti treceau palind intoxicati,
doar eu si cu tine stateam,
printre pixeli si tacere
vanduta in loc de acupunctura.
II
am lasat prea mult sarutul in frig
si-acum numai scrumul mai ne dezmiarda
buzele ce mor de dorul unei imbratisari.
am murit pe-o coala inecata-n minciuni
si nici axele unei placi nu mai avea
speranta pentru iluzia
devenita realul palpabil.
si se intorc si copacii
sa lase amagirea sa persiste
printre soaptele perfide
unde martie e scapat in dizgratie
si lasat pe o poteca laturalnica.
acum ard cuvintele
pe-o perdea uitata peste bolta
in care noaptea e doar o doza de speranta
pe care se mai leagana cate-un vis betiv
prea chior sa mai apuce-o cale.
si iar ne-am pierdut
si ne cerem scuze
ca am uitat ce suntem,
privind acelasi peisaj monoton
in care secundele au fost
minutele unor fantasme.
II
am lasat prea mult sarutul in frig
si-acum numai scrumul mai ne dezmiarda
buzele ce mor de dorul unei imbratisari.
am murit pe-o coala inecata-n minciuni
si nici axele unei placi nu mai avea
speranta pentru iluzia
devenita realul palpabil.
si se intorc si copacii
sa lase amagirea sa persiste
printre soaptele perfide
unde martie e scapat in dizgratie
si lasat pe o poteca laturalnica.
acum ard cuvintele
pe-o perdea uitata peste bolta
in care noaptea e doar o doza de speranta
pe care se mai leagana cate-un vis betiv
prea chior sa mai apuce-o cale.
si iar ne-am pierdut
si ne cerem scuze
ca am uitat ce suntem,
privind acelasi peisaj monoton
in care secundele au fost
minutele unor fantasme.
S-au scurs secundele geniilor
Mergem in tandem cu umbrele timpului
si ne cautam cate- un scop
intr-o lume fara prea multe idealuri,
unde totul e o farsa divina.
Aspiram la memorii false
care sa ne alimenteze setea de minciuna,
am ajuns sa ne inecam in proprile amagiri,
sa supravietuim dar sa nu traim.
Si ne e frica si nu cunoastem
la ce ne duce propria dementa,
ne-am ascuns in aceleasi litere uzate,
parca li s-a scurs si efectul,
am ramas goi in mintile pustii
si ne intrebam :
acum unde mai fugim?
Nu mai avem minute de genialitate,
in nestiinta noastra
cunoasterea s-a lepadat de noi
si parca si asfaltul e mai rece
fara vorbele de duh...
Relatie cu omenirea
M-am ascuns in ungherele
unei minti bolnave,
si-am sperat ca n-are sa ma stie nimeni
in aceea lume dementa.
am stins lumina-n intuneric
cautand singuratate in aglomeratie,
am pierdut secunde de fantasma
printre masti lustruite de diversi.
Si-am trait un, doi, trei decenii,
prefacandu-ma ca nu va stiu,
ca nu ma stiti si ca nu iubesc
relatia mea cu omenirea...
VI
am ramas pe un perete,
intre stelele moarte in iluzii
si-am visat la aceeasi banca
plina cu soaptele primavaratece.
dar nu eram noi
si nici tu nu erai,
aveai doar un zambet,
epicentrul saruturilor injectate cu minciuni.
m-ai lasat intre cuvinte ruginite
si stresini pline cu fantasme,
atarnand de-o ata
cu orientari perverse lipite de etichete.
toti treceau palind intoxicati,
doar eu si cu tine stateam,
printre pixeli si tacere
vanduta in loc de acupunctura.
II
am lasat prea mult sarutul in frig
si-acum numai scrumul mai ne dezmiarda
buzele ce mor de dorul unei imbratisari.
am murit pe-o coala inecata-n minciuni
si nici axele unei placi nu mai avea
speranta pentru iluzia
devenita realul palpabil.
si se intorc si copacii
sa lase amagirea sa persiste
printre soaptele perfide
unde martie e scapat in dizgratie
si lasat pe o poteca laturalnica.
acum ard cuvintele
pe-o perdea uitata peste bolta
in care noaptea e doar o doza de speranta
pe care se mai leagana cate-un vis betiv
prea chior sa mai apuce-o cale.
si iar ne-am pierdut
si ne cerem scuze
ca am uitat ce suntem,
privind acelasi peisaj monoton
in care secundele au fost
minutele unor fantasme.
II
am lasat prea mult sarutul in frig
si-acum numai scrumul mai ne dezmiarda
buzele ce mor de dorul unei imbratisari.
am murit pe-o coala inecata-n minciuni
si nici axele unei placi nu mai avea
speranta pentru iluzia
devenita realul palpabil.
si se intorc si copacii
sa lase amagirea sa persiste
printre soaptele perfide
unde martie e scapat in dizgratie
si lasat pe o poteca laturalnica.
acum ard cuvintele
pe-o perdea uitata peste bolta
in care noaptea e doar o doza de speranta
pe care se mai leagana cate-un vis betiv
prea chior sa mai apuce-o cale.
si iar ne-am pierdut
si ne cerem scuze
ca am uitat ce suntem,
privind acelasi peisaj monoton
in care secundele au fost
minutele unor fantasme.
S-au scurs secundele geniilor
Mergem in tandem cu umbrele timpului
si ne cautam cate- un scop
intr-o lume fara prea multe idealuri,
unde totul e o farsa divina.
Aspiram la memorii false
care sa ne alimenteze setea de minciuna,
am ajuns sa ne inecam in proprile amagiri,
sa supravietuim dar sa nu traim.
Si ne e frica si nu cunoastem
la ce ne duce propria dementa,
ne-am ascuns in aceleasi litere uzate,
parca li s-a scurs si efectul,
am ramas goi in mintile pustii
si ne intrebam :
acum unde mai fugim?
Nu mai avem minute de genialitate,
in nestiinta noastra
cunoasterea s-a lepadat de noi
si parca si asfaltul e mai rece
fara vorbele de duh...
Relatie cu omenirea
M-am ascuns in ungherele
unei minti bolnave,
si-am sperat ca n-are sa ma stie nimeni
in aceea lume dementa.
am stins lumina-n intuneric
cautand singuratate in aglomeratie,
am pierdut secunde de fantasma
printre masti lustruite de diversi.
Si-am trait un, doi, trei decenii,
prefacandu-ma ca nu va stiu,
ca nu ma stiti si ca nu iubesc
relatia mea cu omenirea...