LoveKey
07-06-08, 00:34
ooc: În acest topic pot posta numai personajele de pe Terra care şi-au postat deja descrierile. Acţiunea se petrece exclusiv la SATAOM. Aveti foarte mare grija cu posturile..nu emfazati prea tare ca veti reusi sa iesiti din ideile rpg-ului.
bic:
Cu gândurile furate de cercetările pe care le făcea de câţiva ani încoace, Miguel apăsă butoanele JumpSkate*-ului şi în câteva secunde ajunse în blocul A, acolo unde era laboratorul lui personal. Conducerea universităţii făcuse o treabă foarte bună când oferise fiecărui elev propriul laborator pentru că aşa cum ştie toată lumea: Geniile se descurcă mult mai bine când lucrează singuri şi nesupravegheaţi. Miguel le dădea dreptate din toată inima. Prima dată când ajunsese aici, în ciuda aparatelor ultramoderne care îi stăteau la îndemână, nu reuşise să facă în şase luni nici cât făcuse acasă în doar două. Apoi după schimbarea politicii şcolii tânărul făcuse progrese uimitoare. Acum era mai mult decât entuziasmat datorită faptului că dacă nu va interveni vreo variabilă pe care el nu o băgase în seamă, astăzi ar putea obţine primul semn că toată munca pe care o făcuse nu era în zadar. Tânărul apăsă un buton şi aşteptă răbdător ca lumina controlată de Hervium* să îl scaneze. De cum auzi deja cam uzatele cuvinte "Identitate confirmată" spuse de o voce care cel puţin lui Miguel i se părea mult prea robotică, tânărul intră prin uşa care devenise la fel de solidă ca o hologramă. Ordinea dinăuntru era puţin cam deplasată pentru un băiat din secolul XXII, dar bineînţeles că Miguel nu era orice băiat. Ştiind deja ce avea de făcut pentru a testa soluţia care fusese obiectul cercetării lui, tânărul se îndreptă spre peretele drept al camerei unde în nişte habitate mai mult decât naturale trăiau câteva familii de şoareci şi păsări. Poate vă întrebaţi ce fel de habitate mai mult decât naturale ar putea reprezenta nişte cuşti. Ei bine, nu degeaba suntem în anul 2130. În cuştile de sticlă miolandă* de o mărime circa 2x2 metrii pentru fiecare familie, animalele folosite ca experimente de laborator trăiau raiul vieţii lor. Căci pentru ei, realitatea nu era o cuşcă de doi metrii ci o lume întreagă. Luminile care se întretăiau în felurite forme în interiorul habitatului în combinaţie cu lentilele speciale puse fiecărui animal făceau ca lumea înconjurătoare să fie pentru ei tot timpul diferită şi atrăgătoare, deşi realitatea era cu totul alta.
Cu mâinile sigure cu toate că era foarte nerăbdător, Miguel apăsă câteva butoane pe o consolă aflată în faţa unei din cuşti. Imediat o voce de robot, supusă, dar la fel de supărătoare pentru tânărul nostru se făcu auzită:
"Aţi ales modulul pentru testare pe animale. Pe cel fel de animal doriţi să testaţi?"
Tânărul blestemă în gând prostia celor care atunci când proiectaseră aceste computere, de altfel destul de folositoare, nu se gândiseră să le facă şi un modul care să îşi dea seama singur ce fel de aiurit de animal este în cuşcă. Se stâpâni să facă o remarcă care ar fi fost auzită de Consiliu, că nici prost nu era el să creadă că nu sunt camere şi microfoane în cameră.
"Pe familia de şoareci din cuşca asta nenorocită", spuse el încă nervos, dar mai mult decât atât nerăbdător.
"Substanţa testată?"
Miguel ridică din umeri şi apoi spuse mândru:
"Miguelita"
Vocea robotică făcu o pauză destul de lungă după care spuse:
"Compuşi necunoscuţi. Trec pe adăugarea manuală a compuşilor"
Miguel luă dintr-un dulap din apropiere trei eprubete pe care le puse în braţul robot al maşinăriei şi aşteptă. Cei trei compuşi erau produsul muncii lui şi spera din tot sufletul să nu fi lucrat degeaba deşi ştia că era o pretenţie cam mare de la el ca miguelita să meargă de la prima testare. După ce computerul făcu amestecul şi pulveriză substanţa în interiorul cuştii Miguel se puse pe aşteptat. Dacă ar funcţiona substanţa lui ar putea face o* mulţime de oameni fericiţi. Pur şi simplu fericiţi fără nici un motiv. Nu degeaba studiase el corpul uman şi serurile pe care le secretă într-o anumită stare. Ştia că fericirea ar putea să mai aducă puţină alinare pe Pământul care de altfel era mai mult ca sigur sortit pierzării în afara cazului în care un miracol ceresc ar interveni. Dar mai ştia deasemenea că substanţa ar putea fi folosită de de corporaţiile teroriste pentru a provoca panică sau depresie în masă. Deveni brusc interesat când văzu reacţia şoarecilor. Zburdau prin* toată cuşca, mai, mai să zboare, iar Miguel nu era atât de începător încât să nu ştie semnele cărui sentiment erau acestea.
"DA!"
Exclamaţia băiatului era una de bucurie. Bucuria aceea care trebuie să răsplătească un efort continuu. Cel puţin la prima vedere experimentul reuşise. Miguel desfăcu o ciocolată şi muşcă cu poftă aşa cum făcea de fiecare dată când ceva la care muncise mult îi reuşea. Vocea robotului îi zgârie, iar urechile:
"Componenţa miguelitei verificată. Adaug miguelita la substanţele cunoscute. Miguelita afectează sentimentele şi simţurile."
Tânărul privi cu uimire maşinăria.
"Mă rog", spuse el şi ieşi din laborator care se închise automat în urma lui.
Calculatoarele astea erau când prea deştepte şi când prea proaste.
Tocmai se pregătea să intre în JumperSkate pentru a fi teleportat spre camera lui când se auzi strigat din spate.
"Miguel, ai auzit? Se pare că nu suntem singurii din Univers."
bic:
Cu gândurile furate de cercetările pe care le făcea de câţiva ani încoace, Miguel apăsă butoanele JumpSkate*-ului şi în câteva secunde ajunse în blocul A, acolo unde era laboratorul lui personal. Conducerea universităţii făcuse o treabă foarte bună când oferise fiecărui elev propriul laborator pentru că aşa cum ştie toată lumea: Geniile se descurcă mult mai bine când lucrează singuri şi nesupravegheaţi. Miguel le dădea dreptate din toată inima. Prima dată când ajunsese aici, în ciuda aparatelor ultramoderne care îi stăteau la îndemână, nu reuşise să facă în şase luni nici cât făcuse acasă în doar două. Apoi după schimbarea politicii şcolii tânărul făcuse progrese uimitoare. Acum era mai mult decât entuziasmat datorită faptului că dacă nu va interveni vreo variabilă pe care el nu o băgase în seamă, astăzi ar putea obţine primul semn că toată munca pe care o făcuse nu era în zadar. Tânărul apăsă un buton şi aşteptă răbdător ca lumina controlată de Hervium* să îl scaneze. De cum auzi deja cam uzatele cuvinte "Identitate confirmată" spuse de o voce care cel puţin lui Miguel i se părea mult prea robotică, tânărul intră prin uşa care devenise la fel de solidă ca o hologramă. Ordinea dinăuntru era puţin cam deplasată pentru un băiat din secolul XXII, dar bineînţeles că Miguel nu era orice băiat. Ştiind deja ce avea de făcut pentru a testa soluţia care fusese obiectul cercetării lui, tânărul se îndreptă spre peretele drept al camerei unde în nişte habitate mai mult decât naturale trăiau câteva familii de şoareci şi păsări. Poate vă întrebaţi ce fel de habitate mai mult decât naturale ar putea reprezenta nişte cuşti. Ei bine, nu degeaba suntem în anul 2130. În cuştile de sticlă miolandă* de o mărime circa 2x2 metrii pentru fiecare familie, animalele folosite ca experimente de laborator trăiau raiul vieţii lor. Căci pentru ei, realitatea nu era o cuşcă de doi metrii ci o lume întreagă. Luminile care se întretăiau în felurite forme în interiorul habitatului în combinaţie cu lentilele speciale puse fiecărui animal făceau ca lumea înconjurătoare să fie pentru ei tot timpul diferită şi atrăgătoare, deşi realitatea era cu totul alta.
Cu mâinile sigure cu toate că era foarte nerăbdător, Miguel apăsă câteva butoane pe o consolă aflată în faţa unei din cuşti. Imediat o voce de robot, supusă, dar la fel de supărătoare pentru tânărul nostru se făcu auzită:
"Aţi ales modulul pentru testare pe animale. Pe cel fel de animal doriţi să testaţi?"
Tânărul blestemă în gând prostia celor care atunci când proiectaseră aceste computere, de altfel destul de folositoare, nu se gândiseră să le facă şi un modul care să îşi dea seama singur ce fel de aiurit de animal este în cuşcă. Se stâpâni să facă o remarcă care ar fi fost auzită de Consiliu, că nici prost nu era el să creadă că nu sunt camere şi microfoane în cameră.
"Pe familia de şoareci din cuşca asta nenorocită", spuse el încă nervos, dar mai mult decât atât nerăbdător.
"Substanţa testată?"
Miguel ridică din umeri şi apoi spuse mândru:
"Miguelita"
Vocea robotică făcu o pauză destul de lungă după care spuse:
"Compuşi necunoscuţi. Trec pe adăugarea manuală a compuşilor"
Miguel luă dintr-un dulap din apropiere trei eprubete pe care le puse în braţul robot al maşinăriei şi aşteptă. Cei trei compuşi erau produsul muncii lui şi spera din tot sufletul să nu fi lucrat degeaba deşi ştia că era o pretenţie cam mare de la el ca miguelita să meargă de la prima testare. După ce computerul făcu amestecul şi pulveriză substanţa în interiorul cuştii Miguel se puse pe aşteptat. Dacă ar funcţiona substanţa lui ar putea face o* mulţime de oameni fericiţi. Pur şi simplu fericiţi fără nici un motiv. Nu degeaba studiase el corpul uman şi serurile pe care le secretă într-o anumită stare. Ştia că fericirea ar putea să mai aducă puţină alinare pe Pământul care de altfel era mai mult ca sigur sortit pierzării în afara cazului în care un miracol ceresc ar interveni. Dar mai ştia deasemenea că substanţa ar putea fi folosită de de corporaţiile teroriste pentru a provoca panică sau depresie în masă. Deveni brusc interesat când văzu reacţia şoarecilor. Zburdau prin* toată cuşca, mai, mai să zboare, iar Miguel nu era atât de începător încât să nu ştie semnele cărui sentiment erau acestea.
"DA!"
Exclamaţia băiatului era una de bucurie. Bucuria aceea care trebuie să răsplătească un efort continuu. Cel puţin la prima vedere experimentul reuşise. Miguel desfăcu o ciocolată şi muşcă cu poftă aşa cum făcea de fiecare dată când ceva la care muncise mult îi reuşea. Vocea robotului îi zgârie, iar urechile:
"Componenţa miguelitei verificată. Adaug miguelita la substanţele cunoscute. Miguelita afectează sentimentele şi simţurile."
Tânărul privi cu uimire maşinăria.
"Mă rog", spuse el şi ieşi din laborator care se închise automat în urma lui.
Calculatoarele astea erau când prea deştepte şi când prea proaste.
Tocmai se pregătea să intre în JumperSkate pentru a fi teleportat spre camera lui când se auzi strigat din spate.
"Miguel, ai auzit? Se pare că nu suntem singurii din Univers."