MoonFighter
09-04-09, 23:48
ooc:
Bună, minna! :D Am revenit [împreună cu hun, of course :x ] cu un nou rpg, de data asta, mai pur... xD Este un rpg gen Romeo şi Julieta, desigur, cu mici-mari diferenţe :)) Aşa că înainte, acord credit marelui scriitor William Shakespeare pentru frumoasa tragedie 'Romeo and Juliet' ^^.
De asemenea, zilele din rpg vor fi notate ca acte, iar restul ca scene :)) Sperăm să vă placă şi aşteptăm părerile voastre, desigur ;;)
Acestea fiind spuse, let's get it started :))
bic:
Actul I (ziua întâi)
Scena I – Petrecerea
Nu vroia să se trezească. În niciun caz! Aşa că se ascunse sub pături şi îşi ţinu ochii închişi, prefăcându-se că nu aude ciripitul păsărelor şi murmurul servitorilor din casă. Nu înţelegea de ce, dar se temea de această zi. Aşa că era mai bine să stea în camera ei, ascunsă şi dormind. Poate va fi ca Aurora, Frumoasa Adormită şi după ce va fi dormit o sută de ani, un prinţ fermecător va veni şi-o va trezi cu un sărut. Da, cu siguranţă vroia să fie ca Aurora. Aşa că va dormi!
Dar uşa camerei sale se deschise şi ştiu de-ndată cine era. Se foi uşor, cufundându-se şi mai mult în pături şi perne, vrând să dea impresia că încă nu se trezise. Dar nu putea să-l păcălească, nici vorbă de aşa ceva! Astfel că, se trezi cu păturile trase cu putere de pe ea, rămânând în cămaşa ei de noapte în faţa tatălui ei ce râdea la vederea fetei sale ciufulite şi îmbufnată.
"Tată!" strigă ea supărată şi încercă să-şi ia păturile, dar acesta le aruncă într-un colţ.
"’Neaţa, prinţesa mea!" îi spuse acesta, aşezându-se lângă ea şi sărutându-i creştetul capului castaniu. "De ce aşa târzie în deşteptare?" o întrebă, surprins.
"Mm..." încercă să se eschiveze ea privirii tatălui ei.
"Mm – ce?" stărui bărbatul, aşteptându-se la orice perlă din partea ei.
"Nu vreau să mă mai trezesc." şopti ea, frământând tivul cămaşei.
"De ce?" o întrebă acesta răbdător, ştiind că Kathleen n-ar spune aşa ceva fără un motiv întemeiat. La urma urmei, era fiica lui şi nimeni din partea lui nu ar spune aşa ceva.
"Păi...eu continui să cresc..." făcu o pauză, neştiind dacă să continue sau nu. Însă ştia că Richard aştepta un răspuns, aşa că se forţă să adăuge: "Mi-e teamă să cresc şi că nu o să mai fiu fetiţa ta...şi că nu vom putea sta împreună...şi eu nu voi mai putea sta în braţele tale...tati, nu vreau să fac cincisprezece ani!" sfârşi ea, ochii ei înlăcrimându-se.
Richard izbucni într-un râs gutural şi-şi strânse copila la piept, protector. Se gândi că fiica sa creştea într-adevăr şi că vorbele spuse acum vor fi uitate în timp şi că altcineva îi va acapara inima ei, uitând de bătrânul tată.
"Kathleen, ştii că mereu vei fi fetiţa mea." îi spuse acesta drăgăstos. "Şi dacă tu creşti, mă faci pe mine fericit. Atunci când te văd devenind o femeie frumoasă, realizată, voi anunţa întreaga lume că tu eşti fiica mea şi că sunt cel mai mândru tată vreodată, nu că nu am anunţat-o sau nu sunt mândru." râse el, privind în ochii fiicei sale. "Însă acesta nu e motiv să nu vrei să te mai trezeşti, scumpo." continuă el serios. "Azi împlineşti frumoşii ani de cincisprezece şi trebuie să fii cea mai fericită şi să zâmbeşti. Aşa că, nicio lacrimă, domnişoară, sau nu-ţi primeşti cadoul." îi prinse el nasul, făcând-o să chicotească.
"Tati...te iubesc." îi spuse ea, sărutându-i obrazul şi coborând veselă din pat. "Acum, tati, mă duc să mănânc." făcu o plecăciune în faţa lui. "Mulţumesc." adăugă apoi şi o zbughi pe uşă.
Richard nu mai apucă să-i spună că nu se mănâncă în cămaşa de noapte, însă zâmbi blând şi spuse camerei goale:
"Şi eu te iubesc, Kathleen."
Soarele apusese de mult, la fel cum răsărise, lăsând locul lunii, crăiasa nopţii. Kathleen se afla în camera sa, agitându-se şi fiind foarte nerăbdătoare, faţă de cum era dimineaţă, timorată şi nedoritoare de a se trezi. Stătea în faţa oglinzii şi îndura cuminte 'arta' mamei ei de-a-i aranja părul într-o coafură demnă de o debutantă. Îi plăcea cum era îmbrăcată, bucurându-se de senzaţia oferită de mătasea rochiei pe trupul ei tânăr. Era o rochie de mătase albă, ce-i învelea formele abia conturate, oferindu-i alura unei femei adevărate, aşa cum dorea Kathleen să creadă. Rochia era lungă, acoperindu-i picioarele – chiar şi vârful pantofilor! – cum constatase micuţa debutantă, şi care dacă te învârteai, 'deveneai o floare albă' cum îi spusese mama ei.
De asemenea, începea să-i placă şi ce-i făcea Marion cu părul ei. I-l lăsase să cadă lin pe spate, prinzând doar câteva şuviţe cu nişte boboci de trandafiri albi, formând o coroniţă naturală în părul ei. Aruncă un ochi critic în oglindă şi, deşi, îşi spuse că tot arăta ca o copilă, Kathleen era mulţumită. Se întoarse către mama ei şi o sărută scurt, după care, împreună cu ea, ieşiră din cameră. Kathleen urma să fie prezentată invitaţilor ce se aflau în salonul casei.
"Richard, şi când ni se va alătura micuţa?" îl întrebă un bărbat înalt cu mustaţă. Acesta se întoarse către dânsul şi zâmbi uşor.
"James, să nu cumva să te audă Kathleen că îi spui micuţă că ai încurcat-o!" chicoti el, amintindu-şi scena de dimineaţă. "Însă, trebuie să apară de-ndată. A! Uite-o!" adăugă Richard, ridicându-şi imediat ochii către cele două stele din casa sa.
Kathleen cobora alături de mama sa, Marion, scările în spirală ale casei. Zâmbea tuturor, simţind cum se înroşeşte sub privirile admirative a acestora. Însă îl văzu pe tatăl ei şi ştia că atâta timp cât el se afla acolo, ea va putea face faţă la orice şi oricui. Coborând ultimele scări, se desprinse de lângă mama sa şi se îndreptă spre Richard. Făcând o plecăciune graţioasă, ridicându-şi uşor rochia, Kathleen spuse:
"Bună seara, tată!" După care se întoarse către ceilalţi invitaţi şi repetă acest gest. Era evident că ea devenise brusc spuma serii, oricare dintre femei sau fetiţe invitate fiind umbrite de zâmbetul şi eleganţa fermecătoarea tinerei Kathleen. Însă puţin ştia prinţesa că în aceeaşi seară, urma să-şi întâlnească prinţul...
Bună, minna! :D Am revenit [împreună cu hun, of course :x ] cu un nou rpg, de data asta, mai pur... xD Este un rpg gen Romeo şi Julieta, desigur, cu mici-mari diferenţe :)) Aşa că înainte, acord credit marelui scriitor William Shakespeare pentru frumoasa tragedie 'Romeo and Juliet' ^^.
De asemenea, zilele din rpg vor fi notate ca acte, iar restul ca scene :)) Sperăm să vă placă şi aşteptăm părerile voastre, desigur ;;)
Acestea fiind spuse, let's get it started :))
bic:
Actul I (ziua întâi)
Scena I – Petrecerea
Nu vroia să se trezească. În niciun caz! Aşa că se ascunse sub pături şi îşi ţinu ochii închişi, prefăcându-se că nu aude ciripitul păsărelor şi murmurul servitorilor din casă. Nu înţelegea de ce, dar se temea de această zi. Aşa că era mai bine să stea în camera ei, ascunsă şi dormind. Poate va fi ca Aurora, Frumoasa Adormită şi după ce va fi dormit o sută de ani, un prinţ fermecător va veni şi-o va trezi cu un sărut. Da, cu siguranţă vroia să fie ca Aurora. Aşa că va dormi!
Dar uşa camerei sale se deschise şi ştiu de-ndată cine era. Se foi uşor, cufundându-se şi mai mult în pături şi perne, vrând să dea impresia că încă nu se trezise. Dar nu putea să-l păcălească, nici vorbă de aşa ceva! Astfel că, se trezi cu păturile trase cu putere de pe ea, rămânând în cămaşa ei de noapte în faţa tatălui ei ce râdea la vederea fetei sale ciufulite şi îmbufnată.
"Tată!" strigă ea supărată şi încercă să-şi ia păturile, dar acesta le aruncă într-un colţ.
"’Neaţa, prinţesa mea!" îi spuse acesta, aşezându-se lângă ea şi sărutându-i creştetul capului castaniu. "De ce aşa târzie în deşteptare?" o întrebă, surprins.
"Mm..." încercă să se eschiveze ea privirii tatălui ei.
"Mm – ce?" stărui bărbatul, aşteptându-se la orice perlă din partea ei.
"Nu vreau să mă mai trezesc." şopti ea, frământând tivul cămaşei.
"De ce?" o întrebă acesta răbdător, ştiind că Kathleen n-ar spune aşa ceva fără un motiv întemeiat. La urma urmei, era fiica lui şi nimeni din partea lui nu ar spune aşa ceva.
"Păi...eu continui să cresc..." făcu o pauză, neştiind dacă să continue sau nu. Însă ştia că Richard aştepta un răspuns, aşa că se forţă să adăuge: "Mi-e teamă să cresc şi că nu o să mai fiu fetiţa ta...şi că nu vom putea sta împreună...şi eu nu voi mai putea sta în braţele tale...tati, nu vreau să fac cincisprezece ani!" sfârşi ea, ochii ei înlăcrimându-se.
Richard izbucni într-un râs gutural şi-şi strânse copila la piept, protector. Se gândi că fiica sa creştea într-adevăr şi că vorbele spuse acum vor fi uitate în timp şi că altcineva îi va acapara inima ei, uitând de bătrânul tată.
"Kathleen, ştii că mereu vei fi fetiţa mea." îi spuse acesta drăgăstos. "Şi dacă tu creşti, mă faci pe mine fericit. Atunci când te văd devenind o femeie frumoasă, realizată, voi anunţa întreaga lume că tu eşti fiica mea şi că sunt cel mai mândru tată vreodată, nu că nu am anunţat-o sau nu sunt mândru." râse el, privind în ochii fiicei sale. "Însă acesta nu e motiv să nu vrei să te mai trezeşti, scumpo." continuă el serios. "Azi împlineşti frumoşii ani de cincisprezece şi trebuie să fii cea mai fericită şi să zâmbeşti. Aşa că, nicio lacrimă, domnişoară, sau nu-ţi primeşti cadoul." îi prinse el nasul, făcând-o să chicotească.
"Tati...te iubesc." îi spuse ea, sărutându-i obrazul şi coborând veselă din pat. "Acum, tati, mă duc să mănânc." făcu o plecăciune în faţa lui. "Mulţumesc." adăugă apoi şi o zbughi pe uşă.
Richard nu mai apucă să-i spună că nu se mănâncă în cămaşa de noapte, însă zâmbi blând şi spuse camerei goale:
"Şi eu te iubesc, Kathleen."
Soarele apusese de mult, la fel cum răsărise, lăsând locul lunii, crăiasa nopţii. Kathleen se afla în camera sa, agitându-se şi fiind foarte nerăbdătoare, faţă de cum era dimineaţă, timorată şi nedoritoare de a se trezi. Stătea în faţa oglinzii şi îndura cuminte 'arta' mamei ei de-a-i aranja părul într-o coafură demnă de o debutantă. Îi plăcea cum era îmbrăcată, bucurându-se de senzaţia oferită de mătasea rochiei pe trupul ei tânăr. Era o rochie de mătase albă, ce-i învelea formele abia conturate, oferindu-i alura unei femei adevărate, aşa cum dorea Kathleen să creadă. Rochia era lungă, acoperindu-i picioarele – chiar şi vârful pantofilor! – cum constatase micuţa debutantă, şi care dacă te învârteai, 'deveneai o floare albă' cum îi spusese mama ei.
De asemenea, începea să-i placă şi ce-i făcea Marion cu părul ei. I-l lăsase să cadă lin pe spate, prinzând doar câteva şuviţe cu nişte boboci de trandafiri albi, formând o coroniţă naturală în părul ei. Aruncă un ochi critic în oglindă şi, deşi, îşi spuse că tot arăta ca o copilă, Kathleen era mulţumită. Se întoarse către mama ei şi o sărută scurt, după care, împreună cu ea, ieşiră din cameră. Kathleen urma să fie prezentată invitaţilor ce se aflau în salonul casei.
"Richard, şi când ni se va alătura micuţa?" îl întrebă un bărbat înalt cu mustaţă. Acesta se întoarse către dânsul şi zâmbi uşor.
"James, să nu cumva să te audă Kathleen că îi spui micuţă că ai încurcat-o!" chicoti el, amintindu-şi scena de dimineaţă. "Însă, trebuie să apară de-ndată. A! Uite-o!" adăugă Richard, ridicându-şi imediat ochii către cele două stele din casa sa.
Kathleen cobora alături de mama sa, Marion, scările în spirală ale casei. Zâmbea tuturor, simţind cum se înroşeşte sub privirile admirative a acestora. Însă îl văzu pe tatăl ei şi ştia că atâta timp cât el se afla acolo, ea va putea face faţă la orice şi oricui. Coborând ultimele scări, se desprinse de lângă mama sa şi se îndreptă spre Richard. Făcând o plecăciune graţioasă, ridicându-şi uşor rochia, Kathleen spuse:
"Bună seara, tată!" După care se întoarse către ceilalţi invitaţi şi repetă acest gest. Era evident că ea devenise brusc spuma serii, oricare dintre femei sau fetiţe invitate fiind umbrite de zâmbetul şi eleganţa fermecătoarea tinerei Kathleen. Însă puţin ştia prinţesa că în aceeaşi seară, urma să-şi întâlnească prinţul...