strawberry
16-03-09, 21:20
Intr-o lume intunecata, unde nu poti patrunde nici macar cu o lumanare aprinsa, pentru ca imediat se stinge. De ce? Pentru ca asa trebuie sa fie, asa trebuie sa se intample si nu te poti opune. Nu poti rezista mai mult de cateva minute daca incerci sa te opui. Imediat vei fi doborata de propria-ti disperare si nu vei avea nici o sansa sa te mai ridici, cel putin nu atat de usor. O lume aparent fara pereti, o incapere fara limite vopsita in alb. Se spune ca albul reprezinta puritatea, dar de unde ... Nu este valabil pentru toata lumea, iar unii tind sa nu dea crezare acestor vorbe batranesti.
" Speranta? ", se auzi o voce pretutindeni.
Incearca sa evadezi. Crezi ca vei putea? Gandeste-te la posibilitatile pe care le poti avea daca evadezi, dincolo de acele ziduri care par sa nu se mai termine. De ce nu se poate? Care pare sa fie problema? Tocmai, pentru ca nu stii care-ti este problema, de aia nici nu poti evada. Aici este locul tau, iar aici te vei simti in siguranta, chiar daca ai impresia ca te afli intr-o inchisoare. Da, este o inchisoare, dar nu orice fel de inchisoare ci una in care incerci sa te eliberezi de toata ura, dusmania, toate sentimentele negative care-ti afecteaza trupul si mintea. Degeaba incerci sa eviti, sa minti cu nerusinare, pentru ca nu te poti minti pe tine la fel de bine cum ii pacalesti si pe cei din jurul tau.
Tresari. Deschise usor ochii, de parca cineva ar fi fortat-o sa stea asa, cu ei inchisi. Era in celula pe care o considera "casa" , daca se putea numi asa. Nu mai avea acea vesta pe care asistentii imbracati in alb o puneau pacientilor care aveau crize. Statuse aproape 2 saptamani, iar acum se putea simti libera, pentru ca se putea misca, chiar daca mai avea tendinta sa ... Oare cat era ceasul? Nu-si putea da seama, deoarece nu avea fereastra salonul ei. Tot ce era aici era un pat, o masa, un scaun. Ii luasera televizorul saptamana trecuta, crezandu-se ca asta era principala cauza pentru care refuza sa vorbeasca. Vroia sa fumeze, sa bea, sa se simta in largul ei. Isi lua o pereche de pantaloni de trening si un maieu in locul hainelor cu care de obicei dormea, fara sa-i pese ca fiecare miscare ii era urmarita cu camera din coltul incaperii.
Trebuia sa se pregateasca, deoarece tocmai fusese instiintata de catre unul din asistenti, de dincolo de usa, ca urma sa mearga la Recuperare. Nu stia cu cine avea sa aibe ora de terapie, de data aceasta, dar stia un singur lucru, ca de fiecare data cand mergea : nu-i pasa, nu o interesa, nu o pasiona. Isi lasa parul desprins, refuzand sa si-l pieptene, desi avea pe masa o perie si nu era atat de ciufulit incat sa se mai si aranjeze. Oricum, nu mergea la un club, ci intr-un alt salon mai mare, unde puteai sa faci mai multe si la cererea doctorului, puteai sa nu fi inregistrata. Se ridica din pat, in momentul in care 2 huligani, pentru ca altfel nu le puteai spune, venira si o luara de mana, avand batele la indemana, sa nu care cumva sa mai incerce, desi nu era prima data, sa evadeze. In scurt timp, ajunsera la sala de Recuperari de la Etajul I, Rosetta trantindu-se pe un scaun, departandu-si picioarele si privind plictisita in gol. Astepta ...
" Speranta? ", se auzi o voce pretutindeni.
Incearca sa evadezi. Crezi ca vei putea? Gandeste-te la posibilitatile pe care le poti avea daca evadezi, dincolo de acele ziduri care par sa nu se mai termine. De ce nu se poate? Care pare sa fie problema? Tocmai, pentru ca nu stii care-ti este problema, de aia nici nu poti evada. Aici este locul tau, iar aici te vei simti in siguranta, chiar daca ai impresia ca te afli intr-o inchisoare. Da, este o inchisoare, dar nu orice fel de inchisoare ci una in care incerci sa te eliberezi de toata ura, dusmania, toate sentimentele negative care-ti afecteaza trupul si mintea. Degeaba incerci sa eviti, sa minti cu nerusinare, pentru ca nu te poti minti pe tine la fel de bine cum ii pacalesti si pe cei din jurul tau.
Tresari. Deschise usor ochii, de parca cineva ar fi fortat-o sa stea asa, cu ei inchisi. Era in celula pe care o considera "casa" , daca se putea numi asa. Nu mai avea acea vesta pe care asistentii imbracati in alb o puneau pacientilor care aveau crize. Statuse aproape 2 saptamani, iar acum se putea simti libera, pentru ca se putea misca, chiar daca mai avea tendinta sa ... Oare cat era ceasul? Nu-si putea da seama, deoarece nu avea fereastra salonul ei. Tot ce era aici era un pat, o masa, un scaun. Ii luasera televizorul saptamana trecuta, crezandu-se ca asta era principala cauza pentru care refuza sa vorbeasca. Vroia sa fumeze, sa bea, sa se simta in largul ei. Isi lua o pereche de pantaloni de trening si un maieu in locul hainelor cu care de obicei dormea, fara sa-i pese ca fiecare miscare ii era urmarita cu camera din coltul incaperii.
Trebuia sa se pregateasca, deoarece tocmai fusese instiintata de catre unul din asistenti, de dincolo de usa, ca urma sa mearga la Recuperare. Nu stia cu cine avea sa aibe ora de terapie, de data aceasta, dar stia un singur lucru, ca de fiecare data cand mergea : nu-i pasa, nu o interesa, nu o pasiona. Isi lasa parul desprins, refuzand sa si-l pieptene, desi avea pe masa o perie si nu era atat de ciufulit incat sa se mai si aranjeze. Oricum, nu mergea la un club, ci intr-un alt salon mai mare, unde puteai sa faci mai multe si la cererea doctorului, puteai sa nu fi inregistrata. Se ridica din pat, in momentul in care 2 huligani, pentru ca altfel nu le puteai spune, venira si o luara de mana, avand batele la indemana, sa nu care cumva sa mai incerce, desi nu era prima data, sa evadeze. In scurt timp, ajunsera la sala de Recuperari de la Etajul I, Rosetta trantindu-se pe un scaun, departandu-si picioarele si privind plictisita in gol. Astepta ...