Adri
22-02-09, 17:02
deoarece nu am timp sa scriu la pove mea pe care o pregatesc de foarte mult timp, am decis sa postez aici o poveste muuuult mai veche de-a mea....
unii poate o stiti altii sigur nu, asa ca sper sa aud cat mai multe pareri de la voi! :D
(tin sa mentionez ca povestea are vreo 2-3 ani vechime....)
A Lords Love
Prolog
Kayaka Yokoyama, o fata de 19 ani, cu par lung pana in talie, negru, ochii albastri si mai inalta. Ii place sa picteze si sa deseneze si asculta aproape tot timpul muzica, de obicei rock sau punk si…nu are nici un prieten!
Kayaka sta in gazda la familia lui Kagome. Dupa ce l-au invins pe Naraku si cei doi, Kagme si Inuyasha, si-au recunoscut dragostea unul pentru celalalt, au decis sa-si uneasca destinele!
Kayaka urmeaza sa-si inceapa primul an la Univesitatea Tokyo, dar visul ei din totdeauna a fost sa devina pictor ... sau poate designer. Parintii ei insa aveau alte planuri pentru ea si din cauza ca i-au fost spulberate visele, Kayaka se schimbase: adevenit o fata retrasa si s-a inchis in ea. Nu mai vorbea cu nimeni, nu mai avea prieteni si oricum nimeni nu ar fi vrut sa vorbeasca cu ea, deoarece o cinsiderau ciudata, datorita noului stil vestimentar. Ea se imbraca numai in haine inchise la culoare si devenise intr-adevar o persoana rece; se putea vedea in ochii ei, care altadata, straluceau precum apa cristalina, dar acum erau reci si goi precum…gheata! Si totusi isi pastrau frumusetea!
.....
Cap. I
“Doar nu vorbesti serios, nu? Ha! Tu? O artista? Pictorita cunoscuta?“
“Da, tata! Ce, nu crezi ca sunt in stare? Nu crezi ca sunt destul de talentata? Doar mi-ai vazut desenele si schitele!” ii raspunse ea tatalui ei, iar lacrimi au inceput sa i se formeze in ochi. Si s-au inmultit pana nu mai aveau loc, asa ca au dat pe afara, prelingandu-se pe obrajii ei infierbantati!
„Hai, termina, draga! Chiar ai crezut ca vei avea succes cu....alea?!“ zise tatal ei pe un ton batjocoritor.
“Dar….dar toate diplomele mele si…“
„Haide...fi serioasa! Eu si mama ta am decis: vei merge la Universitatea Tokyo, la fel ca noi si poate intr-o zi imi vei calca pe urme! Si acesta este raspunsul meu final! Sa nu te mai aud cu visele tale stupide, domnisoara!“
Ea, in momentul acela, s-a intors si a luat-o la fuga, afara din biroul tatalui, prin salon, sus pe scari si direct in camera. Tranti usa dupa ea! Clocotea de manie si era trista, dezamagita si multe altele la un loc.
Camera ei era plina de desenele ei; erau peste tot, pe pereti, pe birou, avea 2 sevalete cu lucrari incepute. Peste tot era numai….ea! Camera ei luminata era de un albastru celest, vioi, moale si vesel; era foarte comoda, mai ales patul ei urias!
Dar, acum era asa de furioasa incat nici chiar camera ei nu o mai inveselea! Asa ca a inceput sa-si smulga toate desenele de pe pereti si sa le rupa, condusa de o manie si tristete nemarginite, care se manifestau in nenumarate lacrimi si gemete! Apoi se opri in fata sevaletului cu ultima ei lucrare inceputa. Era doar o schita, dar avea sa fie un minunat portret de familie. Acum se uita cu ura la el, asa ca isi lua vopselele, isi cufunda pensula in cea neagra si incepu sa arunce pur si simplu vopseaua neagra pe panza, stricand in cel mai rau fel noul tablou!
De aici a inceput totul! Si-a schimbat apoi camera, transformand-o din acel paradis vesel de apa sau cer limpede si albastru, intr-un loc plin de tristete, deprimare si chinuri…totul se inchise la culoare, asortandu-se cu parul ei lung si negru. La fel si hainele ei: erau doar negre, maro,albastru sau verde inchis.
Ziua cand parintii ei i-au ruinat visele a fost acum 3 ani. De atunci s-a schimbat: a devenit retrasa, inchisa in ea, distanta si rece! Stia ca nu are de ales, asa ca a decis sa asculte de parintii ei si sa mearga la Universitatea Tokyo, dar nu a renuntat oricum niciodata la desen, ci a continuat sa se exprime pe hartie, dar nu in culori, ci numai alb-negru; desena imagini care refelcatu starea ei de spirit: deprimante, triste, violente, negre…
La fel, atitudinea ei fata de ceilalti se schimbase. Fata vesela si voioasa de alta data era doar o amintire…
“Deci, am aranjat! Vei sta in gazda la o familie Higurashi, daca asta vrei si nu preferi sa-ti cumpar un apartamentmai in centru!” zise tatal, cam in scrba “Aceasta familie locuieste pe pamanturile sacre ale unui templu, de care au grija si au o camera libera, de inchiriat!”
“Stiu! De aceea vreau sa merg la ei, ca sunt mai departe de …ceilalti!” zise ea scurt si nepasatoare.
“Kayaka, scumpo, nu te inteleg! Am acceptat faptul ca ti-ai schimbat stilul vestimentar si asa, dar….”, mama ei statea intr-un fotoliu din spate si isi admira noul inel. Se vedea pe ea cat e de ingamfata si infumurata!
“Cand pot sa plec?” intreba ea pe tatal ei de la birou, atat de rece si ca si cand nu ar fi auzit-o pe mama ei!
“Chiar azi dupa-masa. Yoko te va ajuta la impachetat…”
“Nu am nevoie de ajutorul ei!” zise ea dintr-o data, foarte tare si hotarata.
„Prea bine! Sa fi gata la 2!“, raspunse tatal ei.
Peste cateva ore, urca scarile spre noua ei locuinta, tragand dupa ea o valiza mare si in spate un rucsac foarte incapator.
Batu la usa si auzi pasi. Usa fu deschisa de un baiat in varsta de vreo 13 ani.
„Buna....ziua?!“ spuse el, un pic nedumerit, cand o vazu pe Kayaka in fat usii.
“Souta, cine e? Ah, buna! Tu trebuie sa fi fata care va sta cu noi, nu? Eu sunt Anna Higurashi, iar acesta este fiul meu, Souta. Bine ai venit!” o saluta doamna cu un zambet atat de cald.
“Eu sunt Kayaka. Kayaka Yokoyama!“
„Yokoyama? Acel Yokoyama?“
„Da! Tatal meu este proprietarul lantului de magazine si hoteluri Yokoyama!” spuse ea indiferenta.
„Ma bucur sa te cunosc! Hai intra! Souta, arata-i noii noastra musafire camera in care va sta si imprejurimile! Gomen, dar trebuie sa plec si deja am cam intarziat. Pa!“
„Pa, mama! Haide, Kayaka, sa-ti arat camera ta!” iar Souta ii apuca valiza si amandoi urcara scarile.
“Vei sta in camera surori mele!” spuse el, oprindu-se in dreptul unei usi.
“Sora ta… ?” intreba ea, cam indiferenta.
“Da, dar aplecat acum 3 ani la…prietenul ei si s-au si casatorit!” raspunse el.
„Serios?... Cati ani are?”
“Aaaa, acum are 19 ani. Tu cati ai?”
“Si eu am tot 19 ani!”
„Deci e de aceiasi varsta cu tine. Poate va veni intr-o vixita cat timp esti si tu aici si o sa o cunosti si tu pe Kagome, desi nu se stie sigur cand o sa poata venii!“ spuse el trist, vazandu-se pe fata lui cat de dor ii era de sora lui „Stii...a plecat cand eu aveam 10 ani si de atunci nu am mai vazut-o decat de 3 ori, parca!“
‚Deci are 13 ani. Hm! Pare mai mare!’, gandi ea, analizandu-l mai bine pe Souta.
Au intrat apoi in camera: era o camera destul de spatioasa, era luminata si comoda. Un pat la perete, birou langa geam si un dulap dupa usa.
„Aici a stat inainte sora mea. Sper sa te simti si tu bine aici”
„Da....ma rog....Mersi, e ok!“ raspunse ea indiferenta.
Dupa ce isi lasa bagajele, Souta o lua si ii arata imprejurimile, casa si curtea. Un singur lucru o fascina pe Kayaka cel mai mult: copacu Goshinboku! Era acum inflorit si era foarte frumos. Desi ea se schimbase asa si devenise un izvor de gheata, era ceva la acest copac, ce o atingea undeva adanc in inima ei, ceva ce o induiosa si o linistea…
Dar trecu repede peste acea stare....
Mai era doar un weekend pana sa-si inceapa cursurile la Universitate, si acel weekend a trecut foarte repede. Intre timp l-a cunoscut si pe bunicul lui Souta si i-a cunoscut mai bine si pe doamna Higurashi si pe Souta, care se purtau atat de frumos cu ea, iar ea intr-adevar sa atasase destul de mult de aceasta familie, desi nu le arata niciodata acest lucru.
Dupa acest weekend, a inceput scoala si nu a fost deloc un inceput prea bun pentru Kayaka; toti o ocoleau sau se impingeau in ea, nu o bagau in seama, radeau de ea si o barfeau, pentru ca statea in gazda la Higurashi; credeau ce e saraca si o considerau si ciudata.
Nimeni nu a vrut sa stea langa ea, nici in clasa, nici la cantina. Acest lucru o intrista tare, desi incerca sa se tot convinga ca nu-i pasa, nu prea reusea.
In pauze isi gasi refugiu, undeva in spatele cladirii, era o statuie foarte frumoasa si veche a unei doamne cu o carte in mana, care era “sufocata” de o planta agatatoare. Acea statuie o fascina pe Kayaka, asa ca-si scoasa blocul de desen si schita acea statue. In fiecare pauza mergea la ea si o desena si o admira. Se vedea pe ea in locul ei, asa prinsa si blocata, marginalizata si uitata…
va ast parerile si posibile intreabri...
voi posta cate un cap pe sapt, unele vor fi mai lungi ca altele...
*chuu*
unii poate o stiti altii sigur nu, asa ca sper sa aud cat mai multe pareri de la voi! :D
(tin sa mentionez ca povestea are vreo 2-3 ani vechime....)
A Lords Love
Prolog
Kayaka Yokoyama, o fata de 19 ani, cu par lung pana in talie, negru, ochii albastri si mai inalta. Ii place sa picteze si sa deseneze si asculta aproape tot timpul muzica, de obicei rock sau punk si…nu are nici un prieten!
Kayaka sta in gazda la familia lui Kagome. Dupa ce l-au invins pe Naraku si cei doi, Kagme si Inuyasha, si-au recunoscut dragostea unul pentru celalalt, au decis sa-si uneasca destinele!
Kayaka urmeaza sa-si inceapa primul an la Univesitatea Tokyo, dar visul ei din totdeauna a fost sa devina pictor ... sau poate designer. Parintii ei insa aveau alte planuri pentru ea si din cauza ca i-au fost spulberate visele, Kayaka se schimbase: adevenit o fata retrasa si s-a inchis in ea. Nu mai vorbea cu nimeni, nu mai avea prieteni si oricum nimeni nu ar fi vrut sa vorbeasca cu ea, deoarece o cinsiderau ciudata, datorita noului stil vestimentar. Ea se imbraca numai in haine inchise la culoare si devenise intr-adevar o persoana rece; se putea vedea in ochii ei, care altadata, straluceau precum apa cristalina, dar acum erau reci si goi precum…gheata! Si totusi isi pastrau frumusetea!
.....
Cap. I
“Doar nu vorbesti serios, nu? Ha! Tu? O artista? Pictorita cunoscuta?“
“Da, tata! Ce, nu crezi ca sunt in stare? Nu crezi ca sunt destul de talentata? Doar mi-ai vazut desenele si schitele!” ii raspunse ea tatalui ei, iar lacrimi au inceput sa i se formeze in ochi. Si s-au inmultit pana nu mai aveau loc, asa ca au dat pe afara, prelingandu-se pe obrajii ei infierbantati!
„Hai, termina, draga! Chiar ai crezut ca vei avea succes cu....alea?!“ zise tatal ei pe un ton batjocoritor.
“Dar….dar toate diplomele mele si…“
„Haide...fi serioasa! Eu si mama ta am decis: vei merge la Universitatea Tokyo, la fel ca noi si poate intr-o zi imi vei calca pe urme! Si acesta este raspunsul meu final! Sa nu te mai aud cu visele tale stupide, domnisoara!“
Ea, in momentul acela, s-a intors si a luat-o la fuga, afara din biroul tatalui, prin salon, sus pe scari si direct in camera. Tranti usa dupa ea! Clocotea de manie si era trista, dezamagita si multe altele la un loc.
Camera ei era plina de desenele ei; erau peste tot, pe pereti, pe birou, avea 2 sevalete cu lucrari incepute. Peste tot era numai….ea! Camera ei luminata era de un albastru celest, vioi, moale si vesel; era foarte comoda, mai ales patul ei urias!
Dar, acum era asa de furioasa incat nici chiar camera ei nu o mai inveselea! Asa ca a inceput sa-si smulga toate desenele de pe pereti si sa le rupa, condusa de o manie si tristete nemarginite, care se manifestau in nenumarate lacrimi si gemete! Apoi se opri in fata sevaletului cu ultima ei lucrare inceputa. Era doar o schita, dar avea sa fie un minunat portret de familie. Acum se uita cu ura la el, asa ca isi lua vopselele, isi cufunda pensula in cea neagra si incepu sa arunce pur si simplu vopseaua neagra pe panza, stricand in cel mai rau fel noul tablou!
De aici a inceput totul! Si-a schimbat apoi camera, transformand-o din acel paradis vesel de apa sau cer limpede si albastru, intr-un loc plin de tristete, deprimare si chinuri…totul se inchise la culoare, asortandu-se cu parul ei lung si negru. La fel si hainele ei: erau doar negre, maro,albastru sau verde inchis.
Ziua cand parintii ei i-au ruinat visele a fost acum 3 ani. De atunci s-a schimbat: a devenit retrasa, inchisa in ea, distanta si rece! Stia ca nu are de ales, asa ca a decis sa asculte de parintii ei si sa mearga la Universitatea Tokyo, dar nu a renuntat oricum niciodata la desen, ci a continuat sa se exprime pe hartie, dar nu in culori, ci numai alb-negru; desena imagini care refelcatu starea ei de spirit: deprimante, triste, violente, negre…
La fel, atitudinea ei fata de ceilalti se schimbase. Fata vesela si voioasa de alta data era doar o amintire…
“Deci, am aranjat! Vei sta in gazda la o familie Higurashi, daca asta vrei si nu preferi sa-ti cumpar un apartamentmai in centru!” zise tatal, cam in scrba “Aceasta familie locuieste pe pamanturile sacre ale unui templu, de care au grija si au o camera libera, de inchiriat!”
“Stiu! De aceea vreau sa merg la ei, ca sunt mai departe de …ceilalti!” zise ea scurt si nepasatoare.
“Kayaka, scumpo, nu te inteleg! Am acceptat faptul ca ti-ai schimbat stilul vestimentar si asa, dar….”, mama ei statea intr-un fotoliu din spate si isi admira noul inel. Se vedea pe ea cat e de ingamfata si infumurata!
“Cand pot sa plec?” intreba ea pe tatal ei de la birou, atat de rece si ca si cand nu ar fi auzit-o pe mama ei!
“Chiar azi dupa-masa. Yoko te va ajuta la impachetat…”
“Nu am nevoie de ajutorul ei!” zise ea dintr-o data, foarte tare si hotarata.
„Prea bine! Sa fi gata la 2!“, raspunse tatal ei.
Peste cateva ore, urca scarile spre noua ei locuinta, tragand dupa ea o valiza mare si in spate un rucsac foarte incapator.
Batu la usa si auzi pasi. Usa fu deschisa de un baiat in varsta de vreo 13 ani.
„Buna....ziua?!“ spuse el, un pic nedumerit, cand o vazu pe Kayaka in fat usii.
“Souta, cine e? Ah, buna! Tu trebuie sa fi fata care va sta cu noi, nu? Eu sunt Anna Higurashi, iar acesta este fiul meu, Souta. Bine ai venit!” o saluta doamna cu un zambet atat de cald.
“Eu sunt Kayaka. Kayaka Yokoyama!“
„Yokoyama? Acel Yokoyama?“
„Da! Tatal meu este proprietarul lantului de magazine si hoteluri Yokoyama!” spuse ea indiferenta.
„Ma bucur sa te cunosc! Hai intra! Souta, arata-i noii noastra musafire camera in care va sta si imprejurimile! Gomen, dar trebuie sa plec si deja am cam intarziat. Pa!“
„Pa, mama! Haide, Kayaka, sa-ti arat camera ta!” iar Souta ii apuca valiza si amandoi urcara scarile.
“Vei sta in camera surori mele!” spuse el, oprindu-se in dreptul unei usi.
“Sora ta… ?” intreba ea, cam indiferenta.
“Da, dar aplecat acum 3 ani la…prietenul ei si s-au si casatorit!” raspunse el.
„Serios?... Cati ani are?”
“Aaaa, acum are 19 ani. Tu cati ai?”
“Si eu am tot 19 ani!”
„Deci e de aceiasi varsta cu tine. Poate va veni intr-o vixita cat timp esti si tu aici si o sa o cunosti si tu pe Kagome, desi nu se stie sigur cand o sa poata venii!“ spuse el trist, vazandu-se pe fata lui cat de dor ii era de sora lui „Stii...a plecat cand eu aveam 10 ani si de atunci nu am mai vazut-o decat de 3 ori, parca!“
‚Deci are 13 ani. Hm! Pare mai mare!’, gandi ea, analizandu-l mai bine pe Souta.
Au intrat apoi in camera: era o camera destul de spatioasa, era luminata si comoda. Un pat la perete, birou langa geam si un dulap dupa usa.
„Aici a stat inainte sora mea. Sper sa te simti si tu bine aici”
„Da....ma rog....Mersi, e ok!“ raspunse ea indiferenta.
Dupa ce isi lasa bagajele, Souta o lua si ii arata imprejurimile, casa si curtea. Un singur lucru o fascina pe Kayaka cel mai mult: copacu Goshinboku! Era acum inflorit si era foarte frumos. Desi ea se schimbase asa si devenise un izvor de gheata, era ceva la acest copac, ce o atingea undeva adanc in inima ei, ceva ce o induiosa si o linistea…
Dar trecu repede peste acea stare....
Mai era doar un weekend pana sa-si inceapa cursurile la Universitate, si acel weekend a trecut foarte repede. Intre timp l-a cunoscut si pe bunicul lui Souta si i-a cunoscut mai bine si pe doamna Higurashi si pe Souta, care se purtau atat de frumos cu ea, iar ea intr-adevar sa atasase destul de mult de aceasta familie, desi nu le arata niciodata acest lucru.
Dupa acest weekend, a inceput scoala si nu a fost deloc un inceput prea bun pentru Kayaka; toti o ocoleau sau se impingeau in ea, nu o bagau in seama, radeau de ea si o barfeau, pentru ca statea in gazda la Higurashi; credeau ce e saraca si o considerau si ciudata.
Nimeni nu a vrut sa stea langa ea, nici in clasa, nici la cantina. Acest lucru o intrista tare, desi incerca sa se tot convinga ca nu-i pasa, nu prea reusea.
In pauze isi gasi refugiu, undeva in spatele cladirii, era o statuie foarte frumoasa si veche a unei doamne cu o carte in mana, care era “sufocata” de o planta agatatoare. Acea statuie o fascina pe Kayaka, asa ca-si scoasa blocul de desen si schita acea statue. In fiecare pauza mergea la ea si o desena si o admira. Se vedea pe ea in locul ei, asa prinsa si blocata, marginalizata si uitata…
va ast parerile si posibile intreabri...
voi posta cate un cap pe sapt, unele vor fi mai lungi ca altele...
*chuu*