Lady Bugs
14-02-09, 18:36
In primul rand trebuie sa specific ca este un fic inspirat din Naruto, in care personajul principal este Tenten.
Ei bine stiu ca titlul nu este deloc spectaculos si in nici un caz original, insa nu prea aveam nici o idee. Cand am inceput acest fic, nu aveam de loc intentia sa-l postez, deoarece totul a inceput mai mult din joaca. Fiind o devoratoare de carti si mai nou de ficuri, citeam cam tot ce imi cadea in mana, pana cand am inceput sa ma satur de ficurile care semanau prea mult unele cu altele, fie de cele in care personajul principal era perfectiunea intruchipata si pentru care toate lucrurile mergeu ca unse, ori lucruri de genul. Asa ca am vrut sa vad ce pot face eu. Ficul a fost citit pana acum doar de parinti, de o matusa si de cele mai bune doua prietene ale mele, Oana si Oana :D(carora tin sa le multumesc din toata inima) . Daca nu m-ar fi impins ei de la spate, si, mai ales una din Oane, nu as fi postat in ruptul capului. Doresc ca cei care vor citi sa imi spuna parerea lor cea mai sincera, si mai ales daca e ceva de criticat, care va deranjeaza, spuneti-mi, pentru ca nu vreau ca acest fic sa devina ca unul din cele enumerat mai sus. Lectura placuta!
Capitolul I
"I am beautiful no matter what they say
Words can't bring me down
I am beautiful in every single way..."
'Ce om intreg la minte nu doarme duminica la ora asta?!?' mi-am ridicat capul atat doar cat sa vad ceasul, aratand ora sase dimineata.'Ar face bine sa fie ceva important altfel nu raspund de propriile mele actiuni!!'
"Yes, words can't bring me down oh no..."
Cu ochii intre-deschisi am luat telefonul de pe noptiera si i-am deschis clapita.
"So don't you bring me down today..."
-Da!?
-Tenten, nu mai gasesc dosarul pe care mi l-ai dat saptamana trecuta, inainte sa pleci in concediu, si am nevoie urgenta de copia pe care o ai tu pentru intalnirea de la ora sapte, asa ca daca nu vrei sa ramai fara slujba, misca-te si adu-l pana la ora sase jumate!!!!
-Poftim?!?dar in ureche imi tiuia deja tonul de ocupat.
'Cine naiba se crede femeia asta?!? Doar pentru ca sunt secretara ei nu inseamna ca poate sa ma trateze ca pe un sclav, si in plus e primul meu concediu dupa trei ani de zile de cand m-a angajat! Auzi la ea! Sa fiu acolo pana la ora sase jumate daca nu vreau sa imi pierd slujba!' Intre timp ma sculasem din pat, desi inca adormita, si ma apucasem sa caut prin mormanul de hartoage de pe birou, si din jurul lui.'Si daca ma da afara care-i problema?! Singurul motiv pentru care am suportat-o pana acum a fost ca aveam nevoie de bani sa imi platesc facultatea! Si unde Doamne iarta am pus dosarul ala?!' Desi cautasem peste tot nu era nici urma de el.'Servieta! Acolo e!' M-am ridicat in graba, pierzandu-mi echilibrul din cauza covorului care alunecase pe parchet, dar reusind sa-l recapat in cele din urma. Intrand in living m-am dus direct la canapea si am inceput sa scotocesc prin putinul spatiu dintre canapea si perete.
-Exact unde te-am lasat! am zis in timp ce o scoteam de acolo. Probabil va intrebati din ce motiv era acolo. Ei bine, ca sa fiu sincera.... lenea. Odata ajunsa acasa dupa ultima zi de lucru, am incercat sa o arunc pe canapea insa se pare ca nu nimerisem prea bine, si cum nu urma sa mai am nevoie de ea pentru doua saptamani am lasat-o acolo.
Am deschis repede fermuarul, am luat dosarul si l-am pus intr-o geanta impreuna cu mobilul si cheile, dupa care am pus pe mine primele haine care mi-au cazut in mana si m-am uitat la ceas.
-Sase si cinspe?! Si cum ar trebui sa ajung acolo in cinspe minute cand de obicei imi ia cel putin jumate de ora?!? am strigat in gura mare in timp ce ieseam pe usa.In momentul in care am inchuiat usa, telefonul fix a inceput sa sune.'Imi pare rau oricine ai fi, dar nu pot raspunde, ma grabesc!'
In timp ce ma pregateam sa pornesc motorul, mobilul a inceput sa sune.
"I am beautiful no matter what they say
Words can't bring me down.."
'De ce se gasesc toti sa ma sune azi! E duminica, e ora sase!!! Ce ati patit, oameni buni, chiar v-ati dereglat cu totii?!?'
-DA? CE E?! am raspuns, sau mai bine zis tipat! Se pare ca persoana de la celalalt capat a ramas bulversata pentru ca nu a raspuns decat dupa cateva momente.
-Tenten?! Sunt Chiyo! Iti aduci aminte de mine, nu? Acum eu eram cea ramasa fara vorbe...De ce ma suna Chiyo? Din cate stiam, o cunostea pe mama si lucra la spitalul din oraselul natal.
-Da! Binenteles ca imi aduc aminte de tine! am incercat sa spun totul cu o voce cat mai calma.
-Draga mea... te-am sunat in legatura cu mama ta! Stii, ea.... insa eu nu am lasat-o sa continuie, rabdarea nu a fost niciodata o virtute de-a mea.
-MAMA?! S-A INTAMPLAT CEVA CU EA?
-Incearca sa ramai calma... aseara am trecut ca de obicei pe la ea la ora opt, insa cand am sunat la usa nu mi-a raspuns. Luminile erau aprinse asa ca am intrat. Cand am ajuns in bucatarie, ea era intinsa pe podea. Am incercat sa o trezesc dar nu raspundea, asa ca am chemat salvarea...
- O, Doamne! Spune-mi ca e bine! de acum vocea incepea sa imi tremure.
-Draga mea,sincer nu am nici o idee,si nici medicii nu isi dau seama ce e cu ea... e foarte agitata, si repeta intruna ca vrea sa te vada...
-Vin cat pot de repede! si cu asta am inchis telefonul.
Acum chiar ca ma trezisem de-a binelea... capul mi s-a umplut cu tot felul de amintiri si ganduri, devenind dintr-o data mult prea greu pentru a-l mai putea tine pe umeri, asa ca l-am lasat sa cada greu pe volan.
"Era ziua in care trebuia sa plec pentru prima data departe de mama. Stateam amandoua tacute, privnd trenul care tocmai oprea in fata noastra.Era trenul care ma ducea spre viitorul meu, spre facultatea la care visasem atat de mult, dar in acelasi timp, departe de oraselul in care crescusem, de toti prietenii mei, si mai ales departe de ea. Mi-am promis mie insami, ca atunci cand va veni ziua asta, eu nu voi plange, mi-am promis ca eu voi fi cea care o va asigura pe mama ca totul va fi bine...dar a fost una din multele promisiuni pe care nu le-am tinut... stateam amandoua imbratisate si plangand de mama focului... si totusi ea a fost prima care a avut curajul sa rupa tecerea.
-Promiti ca o sa ma suni in fiecare zi, si ca vei veni in vizita la fiecare sfarsit de week-end?m-a intrebat ea zambindu-mi, cu acel zambet pe care mama il pastra numai pentru momente ca acestea. Un zambet ca o masca, in spatele careia incerca sa isi ascunda toata suferinta, si trebuie sa recunosc ca o facea destul de bine, fata de mine care nici macar nu incercam.
-Promit!"
Asta a fost ultimul cuvant pe care i l-am spus inainte de a pleca.Si totusi nu m-am tinut nici macar de promisiunea asta.Facultatea imi ocupa si asa prea mult timp, iar cand m-am angajat, timpul meu liber a disparut cu totul. Mama era cea care ma suna de fiecare data, iar cand in sfarsit raspundeam si eu, nu stateam prea mult de vorba, doar cat sa o asigur ca totul era bine. De vizitat, o vizitam din ce in ce mai rar pana am ajuns sa trec pe acasa doar cand era vreo ocazie mai speciala.
M-am dat jos din masina, pentru a ma racori si pentru a lua o gura de aerul rece de toamna, si pentru prima data in dimineata aceasta, mi-am dat seama ca plecasem in sosete. Picioarele mele s-au racit in clipa in care au atins cimentul umed, asa ca m-am intors inapoi in masina. Oare unde imi fusese capul in dimineata aceasta?!? Parul era inca prins in cei doi melci, numai ca mai multe suvite de par iesisera, si acum atarnau care incotro.Mi-am desfacut parul si am lasat cascada ciocolatie sa alunece incet la vale pe spate, dupa care am luat de pe bancheta din spate o pereche de pantofi cu toc de vreo sapte centrimetri pe care ii uram din toata inima, si pe care ii lasasem acolo dupa ce ii primisem cadou, insa in situatia de fata nu aveam de ales.Cat despre felul in care ma imbracasem, ce sa mai zic. Blugii pe care ii aveam pe mine, ziceai ca tocmai au fost scuipati afara de o creatura care ii confundase cu o guma de mestecat, sus mai aveam inca bluza cu gargarite in care dormisem. Noroc ca imi luasem pe deasupra paltonul negru lung pentru a-mi ascunde dezastruosul meu stil pe care il "alesesem" in aceasta zi.
In momentul in care am dat cu spatele pentru a iesi pe strada principala, geanta a cazut pe jos, si toate lucrurile mele precum si dosarul stateau acum imprastiate pe podeaua masinii.'Se pare ca voi ramane somera' am zabovit putin cu privirea asupra dosarului, dupa care am pornit in viteza spre orasul meu natal.
Va rog nu uitati sa imi spuneti ce nu va placut/ sau ce va placut, si multumesc pentru ca ati citit.
Ei bine stiu ca titlul nu este deloc spectaculos si in nici un caz original, insa nu prea aveam nici o idee. Cand am inceput acest fic, nu aveam de loc intentia sa-l postez, deoarece totul a inceput mai mult din joaca. Fiind o devoratoare de carti si mai nou de ficuri, citeam cam tot ce imi cadea in mana, pana cand am inceput sa ma satur de ficurile care semanau prea mult unele cu altele, fie de cele in care personajul principal era perfectiunea intruchipata si pentru care toate lucrurile mergeu ca unse, ori lucruri de genul. Asa ca am vrut sa vad ce pot face eu. Ficul a fost citit pana acum doar de parinti, de o matusa si de cele mai bune doua prietene ale mele, Oana si Oana :D(carora tin sa le multumesc din toata inima) . Daca nu m-ar fi impins ei de la spate, si, mai ales una din Oane, nu as fi postat in ruptul capului. Doresc ca cei care vor citi sa imi spuna parerea lor cea mai sincera, si mai ales daca e ceva de criticat, care va deranjeaza, spuneti-mi, pentru ca nu vreau ca acest fic sa devina ca unul din cele enumerat mai sus. Lectura placuta!
Capitolul I
"I am beautiful no matter what they say
Words can't bring me down
I am beautiful in every single way..."
'Ce om intreg la minte nu doarme duminica la ora asta?!?' mi-am ridicat capul atat doar cat sa vad ceasul, aratand ora sase dimineata.'Ar face bine sa fie ceva important altfel nu raspund de propriile mele actiuni!!'
"Yes, words can't bring me down oh no..."
Cu ochii intre-deschisi am luat telefonul de pe noptiera si i-am deschis clapita.
"So don't you bring me down today..."
-Da!?
-Tenten, nu mai gasesc dosarul pe care mi l-ai dat saptamana trecuta, inainte sa pleci in concediu, si am nevoie urgenta de copia pe care o ai tu pentru intalnirea de la ora sapte, asa ca daca nu vrei sa ramai fara slujba, misca-te si adu-l pana la ora sase jumate!!!!
-Poftim?!?dar in ureche imi tiuia deja tonul de ocupat.
'Cine naiba se crede femeia asta?!? Doar pentru ca sunt secretara ei nu inseamna ca poate sa ma trateze ca pe un sclav, si in plus e primul meu concediu dupa trei ani de zile de cand m-a angajat! Auzi la ea! Sa fiu acolo pana la ora sase jumate daca nu vreau sa imi pierd slujba!' Intre timp ma sculasem din pat, desi inca adormita, si ma apucasem sa caut prin mormanul de hartoage de pe birou, si din jurul lui.'Si daca ma da afara care-i problema?! Singurul motiv pentru care am suportat-o pana acum a fost ca aveam nevoie de bani sa imi platesc facultatea! Si unde Doamne iarta am pus dosarul ala?!' Desi cautasem peste tot nu era nici urma de el.'Servieta! Acolo e!' M-am ridicat in graba, pierzandu-mi echilibrul din cauza covorului care alunecase pe parchet, dar reusind sa-l recapat in cele din urma. Intrand in living m-am dus direct la canapea si am inceput sa scotocesc prin putinul spatiu dintre canapea si perete.
-Exact unde te-am lasat! am zis in timp ce o scoteam de acolo. Probabil va intrebati din ce motiv era acolo. Ei bine, ca sa fiu sincera.... lenea. Odata ajunsa acasa dupa ultima zi de lucru, am incercat sa o arunc pe canapea insa se pare ca nu nimerisem prea bine, si cum nu urma sa mai am nevoie de ea pentru doua saptamani am lasat-o acolo.
Am deschis repede fermuarul, am luat dosarul si l-am pus intr-o geanta impreuna cu mobilul si cheile, dupa care am pus pe mine primele haine care mi-au cazut in mana si m-am uitat la ceas.
-Sase si cinspe?! Si cum ar trebui sa ajung acolo in cinspe minute cand de obicei imi ia cel putin jumate de ora?!? am strigat in gura mare in timp ce ieseam pe usa.In momentul in care am inchuiat usa, telefonul fix a inceput sa sune.'Imi pare rau oricine ai fi, dar nu pot raspunde, ma grabesc!'
In timp ce ma pregateam sa pornesc motorul, mobilul a inceput sa sune.
"I am beautiful no matter what they say
Words can't bring me down.."
'De ce se gasesc toti sa ma sune azi! E duminica, e ora sase!!! Ce ati patit, oameni buni, chiar v-ati dereglat cu totii?!?'
-DA? CE E?! am raspuns, sau mai bine zis tipat! Se pare ca persoana de la celalalt capat a ramas bulversata pentru ca nu a raspuns decat dupa cateva momente.
-Tenten?! Sunt Chiyo! Iti aduci aminte de mine, nu? Acum eu eram cea ramasa fara vorbe...De ce ma suna Chiyo? Din cate stiam, o cunostea pe mama si lucra la spitalul din oraselul natal.
-Da! Binenteles ca imi aduc aminte de tine! am incercat sa spun totul cu o voce cat mai calma.
-Draga mea... te-am sunat in legatura cu mama ta! Stii, ea.... insa eu nu am lasat-o sa continuie, rabdarea nu a fost niciodata o virtute de-a mea.
-MAMA?! S-A INTAMPLAT CEVA CU EA?
-Incearca sa ramai calma... aseara am trecut ca de obicei pe la ea la ora opt, insa cand am sunat la usa nu mi-a raspuns. Luminile erau aprinse asa ca am intrat. Cand am ajuns in bucatarie, ea era intinsa pe podea. Am incercat sa o trezesc dar nu raspundea, asa ca am chemat salvarea...
- O, Doamne! Spune-mi ca e bine! de acum vocea incepea sa imi tremure.
-Draga mea,sincer nu am nici o idee,si nici medicii nu isi dau seama ce e cu ea... e foarte agitata, si repeta intruna ca vrea sa te vada...
-Vin cat pot de repede! si cu asta am inchis telefonul.
Acum chiar ca ma trezisem de-a binelea... capul mi s-a umplut cu tot felul de amintiri si ganduri, devenind dintr-o data mult prea greu pentru a-l mai putea tine pe umeri, asa ca l-am lasat sa cada greu pe volan.
"Era ziua in care trebuia sa plec pentru prima data departe de mama. Stateam amandoua tacute, privnd trenul care tocmai oprea in fata noastra.Era trenul care ma ducea spre viitorul meu, spre facultatea la care visasem atat de mult, dar in acelasi timp, departe de oraselul in care crescusem, de toti prietenii mei, si mai ales departe de ea. Mi-am promis mie insami, ca atunci cand va veni ziua asta, eu nu voi plange, mi-am promis ca eu voi fi cea care o va asigura pe mama ca totul va fi bine...dar a fost una din multele promisiuni pe care nu le-am tinut... stateam amandoua imbratisate si plangand de mama focului... si totusi ea a fost prima care a avut curajul sa rupa tecerea.
-Promiti ca o sa ma suni in fiecare zi, si ca vei veni in vizita la fiecare sfarsit de week-end?m-a intrebat ea zambindu-mi, cu acel zambet pe care mama il pastra numai pentru momente ca acestea. Un zambet ca o masca, in spatele careia incerca sa isi ascunda toata suferinta, si trebuie sa recunosc ca o facea destul de bine, fata de mine care nici macar nu incercam.
-Promit!"
Asta a fost ultimul cuvant pe care i l-am spus inainte de a pleca.Si totusi nu m-am tinut nici macar de promisiunea asta.Facultatea imi ocupa si asa prea mult timp, iar cand m-am angajat, timpul meu liber a disparut cu totul. Mama era cea care ma suna de fiecare data, iar cand in sfarsit raspundeam si eu, nu stateam prea mult de vorba, doar cat sa o asigur ca totul era bine. De vizitat, o vizitam din ce in ce mai rar pana am ajuns sa trec pe acasa doar cand era vreo ocazie mai speciala.
M-am dat jos din masina, pentru a ma racori si pentru a lua o gura de aerul rece de toamna, si pentru prima data in dimineata aceasta, mi-am dat seama ca plecasem in sosete. Picioarele mele s-au racit in clipa in care au atins cimentul umed, asa ca m-am intors inapoi in masina. Oare unde imi fusese capul in dimineata aceasta?!? Parul era inca prins in cei doi melci, numai ca mai multe suvite de par iesisera, si acum atarnau care incotro.Mi-am desfacut parul si am lasat cascada ciocolatie sa alunece incet la vale pe spate, dupa care am luat de pe bancheta din spate o pereche de pantofi cu toc de vreo sapte centrimetri pe care ii uram din toata inima, si pe care ii lasasem acolo dupa ce ii primisem cadou, insa in situatia de fata nu aveam de ales.Cat despre felul in care ma imbracasem, ce sa mai zic. Blugii pe care ii aveam pe mine, ziceai ca tocmai au fost scuipati afara de o creatura care ii confundase cu o guma de mestecat, sus mai aveam inca bluza cu gargarite in care dormisem. Noroc ca imi luasem pe deasupra paltonul negru lung pentru a-mi ascunde dezastruosul meu stil pe care il "alesesem" in aceasta zi.
In momentul in care am dat cu spatele pentru a iesi pe strada principala, geanta a cazut pe jos, si toate lucrurile mele precum si dosarul stateau acum imprastiate pe podeaua masinii.'Se pare ca voi ramane somera' am zabovit putin cu privirea asupra dosarului, dupa care am pornit in viteza spre orasul meu natal.
Va rog nu uitati sa imi spuneti ce nu va placut/ sau ce va placut, si multumesc pentru ca ati citit.