CyBeR
05-06-08, 17:29
Acest capitol nu este un capitol incipient, nu este decat un preludiu pentru o lucrare SF la care lucrez acum. Lucrarea aceasta a fost conceputa pentru un concurs de pe a-m care n-a iesit cam ce vroiam si vreau sa reiau si sa extind...mult. E prima incercare in domeniul SF-ului futuristic, deci astept impresii si asteptari pentru mai departe.
Preludiu
Ploua rece si des, cu picaturi mari, acide. Intreaga supra structura a orasului tremura sub norii negri. Cladirile acoperite de sticla moleculara se zguduiau cu sunet imbufnat odata cu fiecare descarcare electrica din aer, fiecare fiind captata de marile statii energetice din mijlocul intregului ansamblu robust ce era orasul, sunetul electric pierzandu-se in ecourile ploii acide si in sfaraitul ce acompania decadenta. Alarma anunta furtuna neagra in cateva vaietari prelungi cu ore in urma si apoi tacuse la fel de subit pe cat pornise.
In doar cateva minute de la primul semnal al alarmei orasul era aproape parasit. Cateva umbre haladuiau strazile pustii, alergand la randul lor spre subteran, in grotele moderne si uitate de lumina. Cersetori si nano neintegrati, plasmo-drogatii si abominatiile genetice ale celor mai joase nivele ale societatii ascunse in turnurile de sticla si metal, pana si ei isi tarau trupurile uscate spre siguranta, departe de ploaie si de norii toxici ce avea sa-i ridice.
Doar cateva fiinte stinghere, prea degenerate sau prea nepasatoare mai ramasesera pe aleile neiluminate. In afara de cei cativa deveniti imuni in fata acidului coroziv, in urma aberatiilor aparute la contactul cu nanitii, restul vor ramane doar balti lipicioase, carnea plutind si sfaraind incet in centrul lor pentru destule ore dupa incetarea dezlantuirii norilor.
Ploua acid si des iar seara se lasase mai neagra pe aleile ascunse. Magazinele cu jucarii sexuale exotice, replicanti ai trupului feminin, sau a unor bucati din acesta, si vanzatorii de droguri virtuale si infuzii de naniti pentru orice nevoie, de la un penis absurd pana la o noua pereche de aripi, toate se inchisesera si stateau ascunse in spatele cortinelor metalice. Imaginile si injuriile pictate strident de huliganii zilei dispareau lent acum, spalate de amestecul chimic ce continua sa cada.
Se simtea in siguranta in asa seri. Pasea cu incredere, urmand cu usurinta un plan memorat de mult al stradutelor laturalnice. Cele cateva tanguieli ale celor pierduti nu o impresionau si nu o atrageau sa investigheze. Oricum putea fi un degenerat vanand un cetatean ce purta o pelerina bazica. Se vindeau bine pe piata subterana.
Se opri in fata unuia dintre magazinele cu specific necunoscut la un colt de strada. Multele gauri ale strazii deja erau pline iar intreaga substanta incepuse sa se prelinga pe langa bordurile deja reduse la putin mai mult decat niste damburi. Impinse usa metalica cu putere dupa care pasi inauntru, inchizand in urma ei, incuind si re-activand sistemul de alarma. Scanerul extern nu o anuntase de nici un alt semn de viata pe o raza de cateva sute metri in jurul ei.
Vaietul parea sa se fi stins.
Usa dadea intr-un hol scurt, incheiat in capatul final de intrarea intr-un lift neiluminat. Pasi lent, lasand mantia sa neutralizeze ultimele urme ale acidului. In lift o dezbraca, la fel ca si gluga si masca incomoda de gaze ce-i acoperea si proteja intreaga fata. Introduse codul de activare iar liftul incepu sa coboare, scanerele interne functionand la intensitate maxima in fiecare moment, gata oricand sa lase intreaga structura sa cada la primele schimbari metabolice sau termice. Un ac isi facu aparitia din lacasul sau pe peretele opus usii. Se lasa intepata la baza spinarii. Extractia fu rapida dar fusese luat destul material ADN pentru terminarea ultimelor scanari.
In cele din urma, usa se deschise iar ea pasi in prima sala de decontaminare, unde mantia si masca ramasesera in compartimentul lor, la un loc cu restul imbracamintii pentru dusul sterilizant. In cea de-a doua camera o asteptau un set alb de haine, special pregatite pentru fizionomia ei unica.
Urmand o ultima scanare bioenergetica, ultima usa de deschise si pasi in ceata nanotehnica albastruie, aflata inca in staza pana la primirea comenzii de activare.
-Nume utilizator: Argent Alex. Cod inregistrare: unu, opt opt, zero patru, zero unu, doi doi. Procedura de activare a laboratorului conform structurii de functionare numarul zero unu zero zero zero unu unu zero unu. Activare la semnalul meu.
Inspira adanc si facu un pas inainte in ceata pentru a da ultimele comenzi. Nanintii in staza trebuiau sa o recunoasca biologic si energetic inainte ca procesul de activare sa fie complet.
-Acum.
Cu ultima comanda exprimata cu voce clara intregul complex prinse viata aproape brusc. Ceata se lasa complet, condesandu-se in picaturi asemanatoare mercurului pe podeaua alba, retragandu-se in marginile camerei pentru a astepta instructiunile urmatoare. Luminile neoanele se aprinsera cu cateva licarir scurte pe masura ce generatoarele intrau in regim de functionare complet. Intregul complex subteran era acum activ dar treaba ei pe noaptea aceea avea doar sa fie lunga si istovitoare intr-o singura incapere.
In ciuda activarii vocale, intrega operatiune era condusa prin intermediul undelor neurale. Astfel, sutele de bile de naniti o urmau pe masura ce pasea din camera in camera, pana in cea unde se afla realizarea a ani de munca si cercetare, speranta ei. In centrul camerei era containerul cilindric, umplut cu substanta verde, pe baza de proteine. In centru, aflat inca in staza, se gasea fetusul inca subdezvoltat dar care intrase deja in fazele avansate ale unirii bio-tehnologice, pungile de naniti fiind deja absorbite intre organele sale iar constructia membrelor cibernetice progresand favorabil pentru intregul proiect. Unul dintre brate insa se pare ca avea sa ramana complet organic, celulele accelerandu-si scindarea in acea zona si astfel depasind capacitatea de integrare tehnica. Nu conta, era doar o defectiune minora ce urma sa fie contrabalansata de sistemul imunitar si enzimele infuzate cu naniti ce aveau sa egaleze proprietatile ambelor membre.
Aripile incepusera sa apara si asta o facu sa zambeasca apropiinduse de panourile de control a camerei de staza.
Nanorobotii incepusera sa-si primeasca comenzile si in cateva momente milioane de unitati cu sase brate formasera deja o structura solida si compacta intre ele, construind un scaun si restul biroului de lucru, intrand in interfata cu restul instalatiei.
-Buna fiule...
Zambi ea, cu o voce calma acum, comparativ cu strictetea cu care dadu codurile de activare.
-Azi o sa intram in ultimele faze ce te vor pregati sa intri in lumea asta neagra si sangeroasa. Dar nu vei veni ca noi…nu, nu vei fi infectat odata cu prima respiratie si nu va trebui sa devii ce suntem noi.
Monitoarele incepusera sa se definitiveze pe biroul alb acum. Toate semnele vitale apareau normale iar progresul ultimelor zile se arata favorabil in contextul recentelor activitati termice sub oras. O ingrijorau dar se pare ca intregul proiect era in siguranta, pe moment cel putin.
Continua sa vorbeasca noii vieti ce plutea aproape ascunsa in firele si cablurile ce-o hraneau cu nutrienti si oxigen si programare pentru sistemul sau imunitar hibrid. Ea zambea in continuare si se relaxa in scaunul ce urma structura trupului ei, lasand aripile sa se aseze in lacase speciale. Griul lor metalic, specific aliajului ultra usor si rezistent ce le compuneau, contrasta deja puternic cu sala sterila si rece, de un alb aproape orbitor. Ea, cu totul, parea nelalocul ei acolo, cu parul negru si taiat scurt, specific agentilor vanatori; cu vizorul negru inconjurandu-i ochiul drept, direct unit la tampla cu reteaua neurala, suprafata hologramica ce ar fi acoperit in mod normal ochiul intre marginile vizorului fiind acum dezactivata ca masura de siguranta. Bratele ei erau brazdate de groase vene ce transportau inhibitori din pungile de naniti de la baza coloanei, pentru a inchide repede ranile si a redirectiona sangele in momentele cheie ale uni confruntari atat de specifice vietii agentilor.
Un cablu cu varf ascuti se forma curand de la terminalul de conectare a biroului si se forma serpuitor aproape de mana ei. Il lua si-l indrepta spre ceafa aparata de cateva placi metalice ce acopereau conectorul neural ce putea accesa intreaga ei memorie si intreaga programare a masinariilor din interiorul ei. Simti doar un usor fior si o usturime scurta cand conectarea fu completa, acul infingandu-se repede intre nervi, nanitii completand conectarea. Un cablu asemanator accesa capul inca mare in proportie cu trupul al infantului.
Pentru o minte preprogramata cu constiinta, ce incepu era confuz, deosebit de confuz. Imagini amestecate, derulandu-se in succesiune rapida, si cuvinte rostite cu convingere propagandistica i se ardeau in bazele cunostiintelor, la un loc cu un sentiment tot mai puternic de neincredere si spaima, lucruri inca de neinteles pentru mintea inocenta la orice fel de senzatii si sentimente, inca confuza in legatura cu prezenta rece a masinilor ce-i construiau trupul si-i vorbeau si-i explicau multe, dar pe care nu avea cum sa le inteleaga.
Si brusc, precum totul incepuse, tacere…
-Vreau sa inveti acum…
Vocea calda, diferita de ce-i tot soptisera masinile pana atunci si de toate cunostiintele ce le primise deja, il intriga. Nu putea sa-i raspunda, sa strige inspre ea sa continue. Dar ea continua oricum, aducandu-i un sentiment diferit de tot ce simtise pana atunci, cat timp statuse si devenise constient de fiecare noua bucata a trupului sau si a naturii sale.
-Vreau sa inveti acum cum sa n-ai incredere in ei si-n tot ce au sa-ti zica si tot ce ai auzit si ai vazut acum. Toate discursurile, toate evenimentele din era vizionarilor si ce au urmat Marii Uniri, toate le vei primi si le vei cunoaste pe indelete pentru a le sti jocurile si a nu cadea intr-o capcana din primul moment al vietii cand vei capata cu adevarat sentimentului eului ce esti. Vei invata pe parcurs, pe masura ce te vei dezvolta am sa-ti zic tot ce va trebui sa stii pentru a nu intra in sistem.
Candva, au trait Vizionari. Oameni cu imaginatie si viziune asupra viitorului timpurilor lor, cu credinte si vise mari pentru timpurile ce aveau sa le urmeze. Au trait si si-au depus in cuvinte viziunile dar au fost luati ca putin mai mult decat artisti, vrajitori ai cuvintelor. Primele greseli ale noastre au fost ca n-am avut incredere in ei si-n faptul ca, vrand, nevrand, avem sa distrugem lumea si sa traim printre ramasitele cadavrului ei. Imaginile iti arata destule acum si poti vedea umbra razboiului si umbra tehnologiei ce ne distruge existenta si totusi ne-o asigura cu totul.
Si tot atunci au fost credintele in fiinte mai mari decat noi, in lumi sub si peste a noastra, in fiinte atotputernice ce sa ne nege dreptul la vointa libera. A doua greseala a fost ca am crezut prea mult in tot ce reprezentau acestia, ingerii de atunci.
Cu ani in urma, a aparut Marea Unire intre lumi. Am sa-ti detaliez aspectul pe indelete mai tarziu, dar nu asta te intereseaza acum. Atunci am gasit fiintele egale noua si chiar superioare, fiintele din religii si credinte…rasa umana a intalnit ingerii, oameni inaripati si existand intre noi, la o rezonanta diferita a existentei, o rezonanta ce a fost descoperita si accidental sparta. Asa am ajuns sa traim oameni printre ingeri si ingeri printre oameni, a treia si cea mai fatala dintre greselile noastre.
Caci a urmat ruina, intre doua specii ce aveau sa nu poata imparti o lume. Niciuna mai dezvoltata decat cealalta, ambele ocupand un spatiu existential ce avea sa duca la suprapopularea unei planete ce s-a vazut brusc trecand de la zece miliarde de locuitori la peste doua zeci.
In cercetarea nebuna ce a urmat a fost in sfarsit depasita limita de microni a tehnologiei si am atins nanotehnologia, otrava si vindecare in aceeasi forma. Si otrava a devenit pentru toti cei de pe Pamant cand experimentele au scapat de sub control iar totul a ajuns un amestec tehnologic otravitor. Lumea organica a incetat sa existe odata cu asta, odata cu faptul ca totul a fost infectat de masini ce se pot replica, cosmarul oricarui vizionar al timpurilor de demult.
Oamenii au supravietuit, putini. Ingerii au fost decimati, fara mila, de noua amenintare. Si omenirea inca lupta cu ei, la un alt nivel dupa reconstruirea civilizatiei. Caci lumea s-a sfarsit atunci o data si acum recladim, sub opresiunea celor din cele mai inalte cercuri. Ne invata si ne conditioneaza sa-i uram, ne modifica trupurile la nastere sub pretextul otravirii noastre cu ce e inca in aer cand tragem prima gura de aer si suntem osanditi sa vanam pe cei cu care semanam, intr-un cerc vicios fara de final.
Si lumea a ajuns sa fie dupa cum au vazut-o vizionarii de demult... un Iad perpetuu, doar din motive pe care ei nu le-ar fi putut visa.
Eu sunt o agenta a lor, antrenata spre a fi o glorioasa ucigasa intr-un cosmar tehnic. Vanez la fel ca cei asemeni mie pe cei ce propaganda ne invata sa-i uram prin cuvinte puternice si care nu ne zic de fapt nimic. Suntem condusi si manati cum am fost dintotdeauna si nu ne putem opune. Si vei invata, din mine, ce ajung sa-ti faca ei, de ce sa te feresti.
Eram la vanatoare intr-o zi rece. Retelele detectasera un grup al rezistentei angelice in subteranul plasmo-drogatilor, teritorii vaste si periculoase unde scursurile genetice se pierd pentru a iesi de acolo monstri demni de cosmaruri in vietile cetatenilor tinuti ascunsi de ororile razboaiul nostru.
Reincepuse ploaia chimica in acea zi si intregul regiment fusese despartit in agenti idividuali pentru a verifica toate pistele catre rezistenta, numiti doar teroristi de liderii nostri. Am urmat caile abandonate ale liniilor de metrou din trecut tot mai adanc in subteran. Infuziile acide ce alunecau pana acolo sfaraiau in jur si umpleau tunelele de gaz toxic, ce pentru un cetatean normal ar fi letal, transformandu-i plamanii intr-o masa amorfa dupa primele inhalari.
Un sunet gresit l-a dat de gol cand a intrat in raza armei mele. O piatra ce a alunecat, un perete ce a scartait cand s-a rezemat, nu stiu, doar ca atunci l-am depistat pe cel ce a fost intreaga “retea terorista” de frica carora liderii nostri ne tineau ca si animalele lor de prada.
A ramas impietrit in conul meu de lumina, batran si uscat, cu bratele ridicate in semn de predare. Ramasitele aripilor albe erau innegrite acum, doar bucati din ce poate fusesera candva. Nu se astepta la mila din partea mea, dar arata obosit, prea obosit pentru a mai incerca sa lupte, sa mi se opuna.
Privirea celui a carui viata esti gata sa o extermini e lucrul ce te va bantui pentru restul zilelor. Acel batran ma privea cu o tristete fara de sfarsit, un lucru totusi atat de rar acum, pentru noi toti. Stingher, incerca sa-si ascunda aripile la spate, tragandu-le cat putea in urma sa, rusinat de propria-i mizerie.
Am impuscat un batran.
Am impuscat cu sange rece un batran.
Am impuscat fara mila ceea ce candva mi-a fost descris ca monstru ce duce la moartea lumii, intr-un curs tipizat, intr-o sala tipizata, intr-un complex negru si terifiant.
Din amintirile mele vei tine mereu in tine acea privire si ochii patrunzatori care mi-au pus o mie de intrebari nerostite si pentru care n-as avea un raspuns sincer.
Sa tii minte bine aceste lucruri. Vreau sa te nasti cu o alegere pentru ce ai sa fii. Vreau sa ai acea alegere, vreau sa fii ceea ce lume cere cel mai mult…
Vei sti tu…
Interfata se intrerupse iar mintea tanara ramasese cu noile imagini si experiente ce-i pareau straine si departate dar care se cimentau incet in constiinta ta. Ea zambi, parasind laboratorul in pasi lenti.
Ajunsa afara, intinse aripile si le stranse inapoi sub mantia bazica. Era obosita…
Ploua rece si des in noaptea aceea.
Preludiu
Ploua rece si des, cu picaturi mari, acide. Intreaga supra structura a orasului tremura sub norii negri. Cladirile acoperite de sticla moleculara se zguduiau cu sunet imbufnat odata cu fiecare descarcare electrica din aer, fiecare fiind captata de marile statii energetice din mijlocul intregului ansamblu robust ce era orasul, sunetul electric pierzandu-se in ecourile ploii acide si in sfaraitul ce acompania decadenta. Alarma anunta furtuna neagra in cateva vaietari prelungi cu ore in urma si apoi tacuse la fel de subit pe cat pornise.
In doar cateva minute de la primul semnal al alarmei orasul era aproape parasit. Cateva umbre haladuiau strazile pustii, alergand la randul lor spre subteran, in grotele moderne si uitate de lumina. Cersetori si nano neintegrati, plasmo-drogatii si abominatiile genetice ale celor mai joase nivele ale societatii ascunse in turnurile de sticla si metal, pana si ei isi tarau trupurile uscate spre siguranta, departe de ploaie si de norii toxici ce avea sa-i ridice.
Doar cateva fiinte stinghere, prea degenerate sau prea nepasatoare mai ramasesera pe aleile neiluminate. In afara de cei cativa deveniti imuni in fata acidului coroziv, in urma aberatiilor aparute la contactul cu nanitii, restul vor ramane doar balti lipicioase, carnea plutind si sfaraind incet in centrul lor pentru destule ore dupa incetarea dezlantuirii norilor.
Ploua acid si des iar seara se lasase mai neagra pe aleile ascunse. Magazinele cu jucarii sexuale exotice, replicanti ai trupului feminin, sau a unor bucati din acesta, si vanzatorii de droguri virtuale si infuzii de naniti pentru orice nevoie, de la un penis absurd pana la o noua pereche de aripi, toate se inchisesera si stateau ascunse in spatele cortinelor metalice. Imaginile si injuriile pictate strident de huliganii zilei dispareau lent acum, spalate de amestecul chimic ce continua sa cada.
Se simtea in siguranta in asa seri. Pasea cu incredere, urmand cu usurinta un plan memorat de mult al stradutelor laturalnice. Cele cateva tanguieli ale celor pierduti nu o impresionau si nu o atrageau sa investigheze. Oricum putea fi un degenerat vanand un cetatean ce purta o pelerina bazica. Se vindeau bine pe piata subterana.
Se opri in fata unuia dintre magazinele cu specific necunoscut la un colt de strada. Multele gauri ale strazii deja erau pline iar intreaga substanta incepuse sa se prelinga pe langa bordurile deja reduse la putin mai mult decat niste damburi. Impinse usa metalica cu putere dupa care pasi inauntru, inchizand in urma ei, incuind si re-activand sistemul de alarma. Scanerul extern nu o anuntase de nici un alt semn de viata pe o raza de cateva sute metri in jurul ei.
Vaietul parea sa se fi stins.
Usa dadea intr-un hol scurt, incheiat in capatul final de intrarea intr-un lift neiluminat. Pasi lent, lasand mantia sa neutralizeze ultimele urme ale acidului. In lift o dezbraca, la fel ca si gluga si masca incomoda de gaze ce-i acoperea si proteja intreaga fata. Introduse codul de activare iar liftul incepu sa coboare, scanerele interne functionand la intensitate maxima in fiecare moment, gata oricand sa lase intreaga structura sa cada la primele schimbari metabolice sau termice. Un ac isi facu aparitia din lacasul sau pe peretele opus usii. Se lasa intepata la baza spinarii. Extractia fu rapida dar fusese luat destul material ADN pentru terminarea ultimelor scanari.
In cele din urma, usa se deschise iar ea pasi in prima sala de decontaminare, unde mantia si masca ramasesera in compartimentul lor, la un loc cu restul imbracamintii pentru dusul sterilizant. In cea de-a doua camera o asteptau un set alb de haine, special pregatite pentru fizionomia ei unica.
Urmand o ultima scanare bioenergetica, ultima usa de deschise si pasi in ceata nanotehnica albastruie, aflata inca in staza pana la primirea comenzii de activare.
-Nume utilizator: Argent Alex. Cod inregistrare: unu, opt opt, zero patru, zero unu, doi doi. Procedura de activare a laboratorului conform structurii de functionare numarul zero unu zero zero zero unu unu zero unu. Activare la semnalul meu.
Inspira adanc si facu un pas inainte in ceata pentru a da ultimele comenzi. Nanintii in staza trebuiau sa o recunoasca biologic si energetic inainte ca procesul de activare sa fie complet.
-Acum.
Cu ultima comanda exprimata cu voce clara intregul complex prinse viata aproape brusc. Ceata se lasa complet, condesandu-se in picaturi asemanatoare mercurului pe podeaua alba, retragandu-se in marginile camerei pentru a astepta instructiunile urmatoare. Luminile neoanele se aprinsera cu cateva licarir scurte pe masura ce generatoarele intrau in regim de functionare complet. Intregul complex subteran era acum activ dar treaba ei pe noaptea aceea avea doar sa fie lunga si istovitoare intr-o singura incapere.
In ciuda activarii vocale, intrega operatiune era condusa prin intermediul undelor neurale. Astfel, sutele de bile de naniti o urmau pe masura ce pasea din camera in camera, pana in cea unde se afla realizarea a ani de munca si cercetare, speranta ei. In centrul camerei era containerul cilindric, umplut cu substanta verde, pe baza de proteine. In centru, aflat inca in staza, se gasea fetusul inca subdezvoltat dar care intrase deja in fazele avansate ale unirii bio-tehnologice, pungile de naniti fiind deja absorbite intre organele sale iar constructia membrelor cibernetice progresand favorabil pentru intregul proiect. Unul dintre brate insa se pare ca avea sa ramana complet organic, celulele accelerandu-si scindarea in acea zona si astfel depasind capacitatea de integrare tehnica. Nu conta, era doar o defectiune minora ce urma sa fie contrabalansata de sistemul imunitar si enzimele infuzate cu naniti ce aveau sa egaleze proprietatile ambelor membre.
Aripile incepusera sa apara si asta o facu sa zambeasca apropiinduse de panourile de control a camerei de staza.
Nanorobotii incepusera sa-si primeasca comenzile si in cateva momente milioane de unitati cu sase brate formasera deja o structura solida si compacta intre ele, construind un scaun si restul biroului de lucru, intrand in interfata cu restul instalatiei.
-Buna fiule...
Zambi ea, cu o voce calma acum, comparativ cu strictetea cu care dadu codurile de activare.
-Azi o sa intram in ultimele faze ce te vor pregati sa intri in lumea asta neagra si sangeroasa. Dar nu vei veni ca noi…nu, nu vei fi infectat odata cu prima respiratie si nu va trebui sa devii ce suntem noi.
Monitoarele incepusera sa se definitiveze pe biroul alb acum. Toate semnele vitale apareau normale iar progresul ultimelor zile se arata favorabil in contextul recentelor activitati termice sub oras. O ingrijorau dar se pare ca intregul proiect era in siguranta, pe moment cel putin.
Continua sa vorbeasca noii vieti ce plutea aproape ascunsa in firele si cablurile ce-o hraneau cu nutrienti si oxigen si programare pentru sistemul sau imunitar hibrid. Ea zambea in continuare si se relaxa in scaunul ce urma structura trupului ei, lasand aripile sa se aseze in lacase speciale. Griul lor metalic, specific aliajului ultra usor si rezistent ce le compuneau, contrasta deja puternic cu sala sterila si rece, de un alb aproape orbitor. Ea, cu totul, parea nelalocul ei acolo, cu parul negru si taiat scurt, specific agentilor vanatori; cu vizorul negru inconjurandu-i ochiul drept, direct unit la tampla cu reteaua neurala, suprafata hologramica ce ar fi acoperit in mod normal ochiul intre marginile vizorului fiind acum dezactivata ca masura de siguranta. Bratele ei erau brazdate de groase vene ce transportau inhibitori din pungile de naniti de la baza coloanei, pentru a inchide repede ranile si a redirectiona sangele in momentele cheie ale uni confruntari atat de specifice vietii agentilor.
Un cablu cu varf ascuti se forma curand de la terminalul de conectare a biroului si se forma serpuitor aproape de mana ei. Il lua si-l indrepta spre ceafa aparata de cateva placi metalice ce acopereau conectorul neural ce putea accesa intreaga ei memorie si intreaga programare a masinariilor din interiorul ei. Simti doar un usor fior si o usturime scurta cand conectarea fu completa, acul infingandu-se repede intre nervi, nanitii completand conectarea. Un cablu asemanator accesa capul inca mare in proportie cu trupul al infantului.
Pentru o minte preprogramata cu constiinta, ce incepu era confuz, deosebit de confuz. Imagini amestecate, derulandu-se in succesiune rapida, si cuvinte rostite cu convingere propagandistica i se ardeau in bazele cunostiintelor, la un loc cu un sentiment tot mai puternic de neincredere si spaima, lucruri inca de neinteles pentru mintea inocenta la orice fel de senzatii si sentimente, inca confuza in legatura cu prezenta rece a masinilor ce-i construiau trupul si-i vorbeau si-i explicau multe, dar pe care nu avea cum sa le inteleaga.
Si brusc, precum totul incepuse, tacere…
-Vreau sa inveti acum…
Vocea calda, diferita de ce-i tot soptisera masinile pana atunci si de toate cunostiintele ce le primise deja, il intriga. Nu putea sa-i raspunda, sa strige inspre ea sa continue. Dar ea continua oricum, aducandu-i un sentiment diferit de tot ce simtise pana atunci, cat timp statuse si devenise constient de fiecare noua bucata a trupului sau si a naturii sale.
-Vreau sa inveti acum cum sa n-ai incredere in ei si-n tot ce au sa-ti zica si tot ce ai auzit si ai vazut acum. Toate discursurile, toate evenimentele din era vizionarilor si ce au urmat Marii Uniri, toate le vei primi si le vei cunoaste pe indelete pentru a le sti jocurile si a nu cadea intr-o capcana din primul moment al vietii cand vei capata cu adevarat sentimentului eului ce esti. Vei invata pe parcurs, pe masura ce te vei dezvolta am sa-ti zic tot ce va trebui sa stii pentru a nu intra in sistem.
Candva, au trait Vizionari. Oameni cu imaginatie si viziune asupra viitorului timpurilor lor, cu credinte si vise mari pentru timpurile ce aveau sa le urmeze. Au trait si si-au depus in cuvinte viziunile dar au fost luati ca putin mai mult decat artisti, vrajitori ai cuvintelor. Primele greseli ale noastre au fost ca n-am avut incredere in ei si-n faptul ca, vrand, nevrand, avem sa distrugem lumea si sa traim printre ramasitele cadavrului ei. Imaginile iti arata destule acum si poti vedea umbra razboiului si umbra tehnologiei ce ne distruge existenta si totusi ne-o asigura cu totul.
Si tot atunci au fost credintele in fiinte mai mari decat noi, in lumi sub si peste a noastra, in fiinte atotputernice ce sa ne nege dreptul la vointa libera. A doua greseala a fost ca am crezut prea mult in tot ce reprezentau acestia, ingerii de atunci.
Cu ani in urma, a aparut Marea Unire intre lumi. Am sa-ti detaliez aspectul pe indelete mai tarziu, dar nu asta te intereseaza acum. Atunci am gasit fiintele egale noua si chiar superioare, fiintele din religii si credinte…rasa umana a intalnit ingerii, oameni inaripati si existand intre noi, la o rezonanta diferita a existentei, o rezonanta ce a fost descoperita si accidental sparta. Asa am ajuns sa traim oameni printre ingeri si ingeri printre oameni, a treia si cea mai fatala dintre greselile noastre.
Caci a urmat ruina, intre doua specii ce aveau sa nu poata imparti o lume. Niciuna mai dezvoltata decat cealalta, ambele ocupand un spatiu existential ce avea sa duca la suprapopularea unei planete ce s-a vazut brusc trecand de la zece miliarde de locuitori la peste doua zeci.
In cercetarea nebuna ce a urmat a fost in sfarsit depasita limita de microni a tehnologiei si am atins nanotehnologia, otrava si vindecare in aceeasi forma. Si otrava a devenit pentru toti cei de pe Pamant cand experimentele au scapat de sub control iar totul a ajuns un amestec tehnologic otravitor. Lumea organica a incetat sa existe odata cu asta, odata cu faptul ca totul a fost infectat de masini ce se pot replica, cosmarul oricarui vizionar al timpurilor de demult.
Oamenii au supravietuit, putini. Ingerii au fost decimati, fara mila, de noua amenintare. Si omenirea inca lupta cu ei, la un alt nivel dupa reconstruirea civilizatiei. Caci lumea s-a sfarsit atunci o data si acum recladim, sub opresiunea celor din cele mai inalte cercuri. Ne invata si ne conditioneaza sa-i uram, ne modifica trupurile la nastere sub pretextul otravirii noastre cu ce e inca in aer cand tragem prima gura de aer si suntem osanditi sa vanam pe cei cu care semanam, intr-un cerc vicios fara de final.
Si lumea a ajuns sa fie dupa cum au vazut-o vizionarii de demult... un Iad perpetuu, doar din motive pe care ei nu le-ar fi putut visa.
Eu sunt o agenta a lor, antrenata spre a fi o glorioasa ucigasa intr-un cosmar tehnic. Vanez la fel ca cei asemeni mie pe cei ce propaganda ne invata sa-i uram prin cuvinte puternice si care nu ne zic de fapt nimic. Suntem condusi si manati cum am fost dintotdeauna si nu ne putem opune. Si vei invata, din mine, ce ajung sa-ti faca ei, de ce sa te feresti.
Eram la vanatoare intr-o zi rece. Retelele detectasera un grup al rezistentei angelice in subteranul plasmo-drogatilor, teritorii vaste si periculoase unde scursurile genetice se pierd pentru a iesi de acolo monstri demni de cosmaruri in vietile cetatenilor tinuti ascunsi de ororile razboaiul nostru.
Reincepuse ploaia chimica in acea zi si intregul regiment fusese despartit in agenti idividuali pentru a verifica toate pistele catre rezistenta, numiti doar teroristi de liderii nostri. Am urmat caile abandonate ale liniilor de metrou din trecut tot mai adanc in subteran. Infuziile acide ce alunecau pana acolo sfaraiau in jur si umpleau tunelele de gaz toxic, ce pentru un cetatean normal ar fi letal, transformandu-i plamanii intr-o masa amorfa dupa primele inhalari.
Un sunet gresit l-a dat de gol cand a intrat in raza armei mele. O piatra ce a alunecat, un perete ce a scartait cand s-a rezemat, nu stiu, doar ca atunci l-am depistat pe cel ce a fost intreaga “retea terorista” de frica carora liderii nostri ne tineau ca si animalele lor de prada.
A ramas impietrit in conul meu de lumina, batran si uscat, cu bratele ridicate in semn de predare. Ramasitele aripilor albe erau innegrite acum, doar bucati din ce poate fusesera candva. Nu se astepta la mila din partea mea, dar arata obosit, prea obosit pentru a mai incerca sa lupte, sa mi se opuna.
Privirea celui a carui viata esti gata sa o extermini e lucrul ce te va bantui pentru restul zilelor. Acel batran ma privea cu o tristete fara de sfarsit, un lucru totusi atat de rar acum, pentru noi toti. Stingher, incerca sa-si ascunda aripile la spate, tragandu-le cat putea in urma sa, rusinat de propria-i mizerie.
Am impuscat un batran.
Am impuscat cu sange rece un batran.
Am impuscat fara mila ceea ce candva mi-a fost descris ca monstru ce duce la moartea lumii, intr-un curs tipizat, intr-o sala tipizata, intr-un complex negru si terifiant.
Din amintirile mele vei tine mereu in tine acea privire si ochii patrunzatori care mi-au pus o mie de intrebari nerostite si pentru care n-as avea un raspuns sincer.
Sa tii minte bine aceste lucruri. Vreau sa te nasti cu o alegere pentru ce ai sa fii. Vreau sa ai acea alegere, vreau sa fii ceea ce lume cere cel mai mult…
Vei sti tu…
Interfata se intrerupse iar mintea tanara ramasese cu noile imagini si experiente ce-i pareau straine si departate dar care se cimentau incet in constiinta ta. Ea zambi, parasind laboratorul in pasi lenti.
Ajunsa afara, intinse aripile si le stranse inapoi sub mantia bazica. Era obosita…
Ploua rece si des in noaptea aceea.