Amarantha
27-01-09, 00:17
Primul meu FanFic. Prima mea mare dragoste anime. FMA. Ce nostalgie! I loved it soooooo... I still do! Ah...simteam nevoia sa mai scriu la ficul asta ^^
Disclaimer: No, not mine. ^^
Portelan
De ce trebuia sa isi puna inima pe tava mereu si mereu? Ce naiba credea, ca vreunul din ei aveau sa o trateze cu blandete, sa aiba grija de ea precum aveau grija unii de ceilalti? Nu, era proasta si naiva sa creada asta! Dar mereu era la fel, si ea se lasa sedusa si prada sentimentelor. Nu era corect! De ce trebuia ea sa sufere? De trebuiau ei sa fie asa de prosti si de orbi?
Primul a fost Edward. Edward, Edward, Edward al ei. Cat de mult il iubise atunci cand era mica. Doamne, cat astepta sa vina la ea, sa il vada, sa il simta aproape. Traia pentru intalnirile alea si le ura cu ardoare in acelasi timp. Ed era un soare, ardea cu intensitea lui si lasa pielea ei arsa si fierbinte atunci cand degetele lui treceau peste corpul ei.
De obicei, Edward se ridica de langa si se imbraca inainte ca ea sa coboare de acolo de sus de unde o ridica el. Era afara pe usa din fata si plecat inainte ca ea sa reuseasca sa se ridice din pat si o lasa cu gust amar in gura, ochii usturand de la lacrimi si obraji uzi din drumul acestora. Si inima....inimioara ei, biata de ea....Edward i-o smulgea din piept de fiecare data si o lasa sa arda.
Daca ar fi stat sa se gandeasca, ar fi realizat ca Ed nu era pentru ea. Era pur si simplu prea fierbinte, prea stralucitor si intens ca ea sa supravietuiasca langa el. Era precum o stea, mult prea departe pentru al atinge cu adevarat, iar daca ar fi reusit....Doamne, nu ar fi rezistat sa traiasca langa el. Si era o realizare amara.
Totusi, ce nu ar fi dat ea ca sa il auda soptindu-i la doar doua cuvinte? Te iubesc. Era tot ce vrusese sa auda de la el. Ar fi fost atat de greu sa o spuna, sa o faca fericita? Nici nu trebuia sa le simta, vroia doar sa le auda.
Edward disparuse pentru totdeauna, era altundeva si acolo ea nu putea sa il urmeze.
Dupa Edward a fost Alphonse. Alphonse cel scump si dragut. Era asa de diferit de fratele lui, era tot ceea ce avea ea nevoie. Tot ceea ce avea nevoie si incet, incet, inima ei a inceput sa bata din nou. Cat de fericita era! Totul era perfect cu Alphonse, el o tinea in brate si ii soptea nimicuri dulci la ureche.
Alphonse o mangaia si ea il iubea, avea nevoie de dragostea lui sa ii vindece biata ei inima, sa stinga focul ala groaznic pe care Edward il lasase acolo. El era cel mai potrivit sa faca asta. Oricat ar fi plecat si ar fi strabatut tara, el se intorcea mereu si mereu la ea. Si ea se baza pe el. Alphonse nu o facea sa planga.
Atunci cand Edward a aparut inapoi in viata ei, oricat de scurta ar fi fost sederea lui, tot o dadea peste cap.
In final, stia ce avea sa se intample. A ramas din nou singura si amandoi erau undeva unde nimeni nu putea sa ajunga le ei, dar erau impreuna. Winry isi dorea mai mult decat orice sa fie si ea cu ei. Din nou se gasea doar ea si amintirile ei intr-un pat care tinea inca minte promisiuni si juraminte pe care ea nu avea sa le mai auda. Ochii ii ardeau, dar refuza sa lasa lacrimile sa curga, 'obrajii erau rosi si incordati, dar nu vroia sa planga. Si inima ei....era inecata de promisiuni care nu aveau sa se indeplineasca, de vise care erau prea departe de atins si ea tot se chinuia. Vroia sa tina in palme baloane de sapun.
Alphonse fusese perfect pentru ea, el o iubea si nu se sfia sa i-o spuna, el vroia sa stea cu ea, sa isi faca o casa dupa ce avea sa fie si Edward cu ei. Era asa un visator, dar ea chiar crezuse ce totul avea sa fie bine.
'Totul a sa fie bine, Winry, ai incredere in mine!'
Nimic nu e bine, Alphonse!
Acum era generalul Mustang. Orice ar fi facut, nu putea sa gaseasca in ea destula indrazneala sa ii spuna pe nume. El ii spusese o data sa ii zica Roy, dar suna bizar pe buzele ei si il vedea asa departe. Nu conta prea mult, nu cauta la el decat un fel de siguranta ca mai simtea, ca nu era amortita in totalitate. Mustang dormea langa ea uneori, si ea se gudura langa el cat putea, doar sa ii simta caldura corpului, sa stie ca nu era singura tot mereu.
Poate asta ar fi trebuit sa fie de ajuns pentru ea, de ce vroia mai mult, nu stia, nu reusea sa inteleaga. Roy nici macar nu o privea atunci cand erau impreuna, niciodata. Tinea ochiul lui bun inchis si Winry nu vroia sa isi imagineze la cine se gandea. Stia ca nu la ea, asta era clar. Dar nu conta. Foarte putine contau in zilele astea.
Roy Mustang, Flame Alchemist. In ciuda titlului sau, barbatul era de gheata, nu reusea sa faca ea nimic ca sa ii aduca un zambet pe buze, dar nici nu mai incerca. Era sigura ca motivul pentru care era in patul ei nu frumusetea picioarelor ei sau ochii ei albastrii.
Prinde. Rasuceste. Trage. Contact direct. Saruta.
Asa era mereu, inca de prima data. Nu o tragea de coada blonda destul de tare sa o doara, ci o smucea inapoi si o saruta. Era un gest familiar, un reflex care ii intrase generalului Mustang in sange de mult, dupa cate putea sa isi dea seama. Cine avusese parte de acelasi tratament inainte, nu vroia sa stie.
O data il auzi soptind un ceva. Prea incet sa fie voluntar, probabil brunetul visa...dar fusese destul de tare sa auda si sa ii faca sangele sa inghete.
Fullmetal...Ed...
Ciudat, nu mai simtea lacrimi in ochi. Acum era doar o acceptare mizerabila care o simtea pana in oase. Inima ei...biata ei inima. Era inghetata de tot de el, de cel la care fugisese sa o dezghete.
Dupa tot ce s-au intamplat, toate prin cate a trecut, prea tarziu a realizat ca in inimile lor erau doar ei. Aveau grija unii de altii si ei se completau perfect. Armonie incredibila.
Dar cum ramanea cu ea?
Ce se intampla cu inima ei?
Dupa ce am fost sfasaiata si arsa, inecata si inghetata, ce ma fac acum? Ce mai pot sa fac acum, cand sunt toata in bucati?
Ce poate cineva face cu papusile de portelan frante?
Aduna bucatile si incearca sa le lipeasca la loc.
Disclaimer: No, not mine. ^^
Portelan
De ce trebuia sa isi puna inima pe tava mereu si mereu? Ce naiba credea, ca vreunul din ei aveau sa o trateze cu blandete, sa aiba grija de ea precum aveau grija unii de ceilalti? Nu, era proasta si naiva sa creada asta! Dar mereu era la fel, si ea se lasa sedusa si prada sentimentelor. Nu era corect! De ce trebuia ea sa sufere? De trebuiau ei sa fie asa de prosti si de orbi?
Primul a fost Edward. Edward, Edward, Edward al ei. Cat de mult il iubise atunci cand era mica. Doamne, cat astepta sa vina la ea, sa il vada, sa il simta aproape. Traia pentru intalnirile alea si le ura cu ardoare in acelasi timp. Ed era un soare, ardea cu intensitea lui si lasa pielea ei arsa si fierbinte atunci cand degetele lui treceau peste corpul ei.
De obicei, Edward se ridica de langa si se imbraca inainte ca ea sa coboare de acolo de sus de unde o ridica el. Era afara pe usa din fata si plecat inainte ca ea sa reuseasca sa se ridice din pat si o lasa cu gust amar in gura, ochii usturand de la lacrimi si obraji uzi din drumul acestora. Si inima....inimioara ei, biata de ea....Edward i-o smulgea din piept de fiecare data si o lasa sa arda.
Daca ar fi stat sa se gandeasca, ar fi realizat ca Ed nu era pentru ea. Era pur si simplu prea fierbinte, prea stralucitor si intens ca ea sa supravietuiasca langa el. Era precum o stea, mult prea departe pentru al atinge cu adevarat, iar daca ar fi reusit....Doamne, nu ar fi rezistat sa traiasca langa el. Si era o realizare amara.
Totusi, ce nu ar fi dat ea ca sa il auda soptindu-i la doar doua cuvinte? Te iubesc. Era tot ce vrusese sa auda de la el. Ar fi fost atat de greu sa o spuna, sa o faca fericita? Nici nu trebuia sa le simta, vroia doar sa le auda.
Edward disparuse pentru totdeauna, era altundeva si acolo ea nu putea sa il urmeze.
Dupa Edward a fost Alphonse. Alphonse cel scump si dragut. Era asa de diferit de fratele lui, era tot ceea ce avea ea nevoie. Tot ceea ce avea nevoie si incet, incet, inima ei a inceput sa bata din nou. Cat de fericita era! Totul era perfect cu Alphonse, el o tinea in brate si ii soptea nimicuri dulci la ureche.
Alphonse o mangaia si ea il iubea, avea nevoie de dragostea lui sa ii vindece biata ei inima, sa stinga focul ala groaznic pe care Edward il lasase acolo. El era cel mai potrivit sa faca asta. Oricat ar fi plecat si ar fi strabatut tara, el se intorcea mereu si mereu la ea. Si ea se baza pe el. Alphonse nu o facea sa planga.
Atunci cand Edward a aparut inapoi in viata ei, oricat de scurta ar fi fost sederea lui, tot o dadea peste cap.
In final, stia ce avea sa se intample. A ramas din nou singura si amandoi erau undeva unde nimeni nu putea sa ajunga le ei, dar erau impreuna. Winry isi dorea mai mult decat orice sa fie si ea cu ei. Din nou se gasea doar ea si amintirile ei intr-un pat care tinea inca minte promisiuni si juraminte pe care ea nu avea sa le mai auda. Ochii ii ardeau, dar refuza sa lasa lacrimile sa curga, 'obrajii erau rosi si incordati, dar nu vroia sa planga. Si inima ei....era inecata de promisiuni care nu aveau sa se indeplineasca, de vise care erau prea departe de atins si ea tot se chinuia. Vroia sa tina in palme baloane de sapun.
Alphonse fusese perfect pentru ea, el o iubea si nu se sfia sa i-o spuna, el vroia sa stea cu ea, sa isi faca o casa dupa ce avea sa fie si Edward cu ei. Era asa un visator, dar ea chiar crezuse ce totul avea sa fie bine.
'Totul a sa fie bine, Winry, ai incredere in mine!'
Nimic nu e bine, Alphonse!
Acum era generalul Mustang. Orice ar fi facut, nu putea sa gaseasca in ea destula indrazneala sa ii spuna pe nume. El ii spusese o data sa ii zica Roy, dar suna bizar pe buzele ei si il vedea asa departe. Nu conta prea mult, nu cauta la el decat un fel de siguranta ca mai simtea, ca nu era amortita in totalitate. Mustang dormea langa ea uneori, si ea se gudura langa el cat putea, doar sa ii simta caldura corpului, sa stie ca nu era singura tot mereu.
Poate asta ar fi trebuit sa fie de ajuns pentru ea, de ce vroia mai mult, nu stia, nu reusea sa inteleaga. Roy nici macar nu o privea atunci cand erau impreuna, niciodata. Tinea ochiul lui bun inchis si Winry nu vroia sa isi imagineze la cine se gandea. Stia ca nu la ea, asta era clar. Dar nu conta. Foarte putine contau in zilele astea.
Roy Mustang, Flame Alchemist. In ciuda titlului sau, barbatul era de gheata, nu reusea sa faca ea nimic ca sa ii aduca un zambet pe buze, dar nici nu mai incerca. Era sigura ca motivul pentru care era in patul ei nu frumusetea picioarelor ei sau ochii ei albastrii.
Prinde. Rasuceste. Trage. Contact direct. Saruta.
Asa era mereu, inca de prima data. Nu o tragea de coada blonda destul de tare sa o doara, ci o smucea inapoi si o saruta. Era un gest familiar, un reflex care ii intrase generalului Mustang in sange de mult, dupa cate putea sa isi dea seama. Cine avusese parte de acelasi tratament inainte, nu vroia sa stie.
O data il auzi soptind un ceva. Prea incet sa fie voluntar, probabil brunetul visa...dar fusese destul de tare sa auda si sa ii faca sangele sa inghete.
Fullmetal...Ed...
Ciudat, nu mai simtea lacrimi in ochi. Acum era doar o acceptare mizerabila care o simtea pana in oase. Inima ei...biata ei inima. Era inghetata de tot de el, de cel la care fugisese sa o dezghete.
Dupa tot ce s-au intamplat, toate prin cate a trecut, prea tarziu a realizat ca in inimile lor erau doar ei. Aveau grija unii de altii si ei se completau perfect. Armonie incredibila.
Dar cum ramanea cu ea?
Ce se intampla cu inima ei?
Dupa ce am fost sfasaiata si arsa, inecata si inghetata, ce ma fac acum? Ce mai pot sa fac acum, cand sunt toata in bucati?
Ce poate cineva face cu papusile de portelan frante?
Aduna bucatile si incearca sa le lipeasca la loc.