Amarantha
27-01-09, 00:08
Well, de mult imi fac curaj sa reiau aceasta poveste, intr-un fel sau altul. >.> Mi-am luat si eu inima in dinti si uite ca asta facacum. :hmmm: Sper sa iasa ceva pana la sfarsit. Initial s-a nascut dintr-un oneshot, care a evoluat si pana in final, are cam 6 capitole. 4 sunt deja scrise. Si au fost scrise de prin aprilie, cand am lasat saraca poveste in aer. Poor fic. ;_;. Asa, acestea fiind spuse...informatiile pe care trebuie sa le precizez!
Titlu: Intre alb si negru
Anime: Death Note
Disclaimer: Not mine. Daca ar fi fost, ar fi fost hentai. :D
Warnings: Shounen-ai? Nu e suficient sa fie yaoi. -.-
Zilele trecute mi-am amintit de o fata de la orfelinat. Obisnuiam sa o strigam Linda, din cate tin eu minte. Nu am fost niciodata prieten cu ea, asa ca imaginea ei nu e prea clara in mintea mea. In general, o vedeam stand aproape de fereastra din camera de zi, blocul de desen vesnic pe genunchi, mereu oferindu-se sa deseneze portretele tuturor. Ca sa fiu sincer, mereu mi s-a parut o pierdere de timp, eram crescuti sa devenim detectivi, cu ce ne ajuta pe noi arta? Eu imi petreceam majoritatea timpului in camera mea, incercand sa salvez Spira, sa il inving pe Sephiroth sau sa o cuceresc pe Riona, sau poate faceam munca de caritate, si anume salvam copiii de furia lui Mello, asa ca rareori ne intalneam.
Odata stateam si eu in camera de zi incercand din rasputeri sa ignor restul lumii. Mello era din nou pedepsit, obligat sa stea toata dupa-amiza de unul singur. Asta inseamna ca eu trebuia sa stau departe de camera pe care o imparteam cu el, spre ghinionul meu. Pedeapsa era si pentru mine, se pare, chiar daca nu tin minte ce am facut eu pentru a-l supara pe Roger [i]de data asta! Stia cat de mult detestam sa stau pe afara, sau sa petrec timp cu restul copiiilor. De fapt, Mello era singurul cu care eu ma intelegeam si nu, nu aveam nevoie de altcineva, oricat de mult ar fi vrut Roger sa imi arate ca ma insel.
-Matt? Vocea era timida si nesigura, stranie in urechile mele. Eu eram obisnuit cu vocea puternica si plina de aroganta a lui Mello. Fara imi pun jocul pe pauza, am ridicat privirea spre bruneta micuta din fata mea.
Avea parul strans in doua codite si purta o bluza mult prea mare pentru ea. Tine intr-o* mana blocul de desen in cealalta niste creioane pe care se strangea mult prea tare. Obrajii sai rumeni pareau sa se inroseasca cu fiecare secunda ce trecea facandu-ma sa ma intreb oare cat de rosie poate deveni o fata. Ochii ei caprui se uitau oriunde, numai la mine nu. Parea groaznic de stanjenita, dar hey, ea se postase in fata mea, asa ca trebuia sa aiba un motiv bun, nu?
-Ma intrebam – a inceput ea incet, uitandu-se in sfarsit la mine – ma intrebam daca Matt mi-ar da voie sa il desenez?
Sa ma deseneze? Pe mine? De ce vrea asa ceva, si cel mai important, de ce sa accept? In fond, vroiam ma joc in continuare, nu sa stau model pentru ea. Probabil a simtit incertitudinea mea si faptul ca planuiam sa o refuz, fiindca a adaugat in graba.
-Nu trebuie faci nimic, nici macar sa te opresti din jucat! Tot ce trebuie sa faci e sa ma lasi sa stau langa tine si sa te desenez! Nu e mare lucru!
Banuiam ca voi regreta asta, daaar….
-In regula. Fa ce vrei.
Un zambet luminos isi gasi loc pe fata ei si se aseza langa mine. Si vorbea. Vorbea si eu incercam sa o ignor, dar nu puteam. Cum se astepta cineva sa o salvez pe Peach cand nu ma puteam concentra? In final, am hotarat sa renunt la jocul meu si sa ma prefac ca o ascult pe Linda, altceva ce era de facut? Nu avea lucruri prea interesante de spus, oricum.
La un moment dat am vazut-o incruntandu-se si privind in continuare desenul ei a spus:
-Matt e asa de dificil de desenat! Ma asteptam, dar…
-Dificil? Am intrebat eu incercand sa fac conversatie. Nu vedeam de ce ar fi fost asa de greu, doar nu eram eu asa de special.
-Da, dificil. Poate e ciudat, insa eu mereu am clasat oamenii dupa culori si…
-Culori? Am interupt-o eu. Asta era nou, nu mai auzisem de asa ceva pana acum. Probabil era totusi mai bine decat clasamentul lui Mello, dupa gradul de stupiditate a fiecaruia. Nu, nu inteligenta, fiindca atunci era posibil sa fie cineva mai sus decat el, iar asta era cosmarul lui.
-Da, dupa culori. Roger a fost mereu maro, fiindca e batran si e sters, nu iese in evindenta cu nimic. Nancy e blue-ciel, moale si calma. Bineinteles, mai sunt persoanele precum Mello si Near, care nu am stiu sa le dau o culoare. Ei au ramas sa fie alb si negru.
Alb si negru? Ce original! Si banuiesc ca nimeni nu putea sa isi dea seama care era alb si care era negru.
-Mello e agresiv si e un conducator, in timp ce Near e mereu calm si politicos. Fiindca sunt la poli opusi, am zis ca alb si negru li se potrivesc cel mai bine! A zis ea mandra, cu un zambet mare pe buze. Matt a fost dificil de plasat, inca nu sunt foarte sigura pe culoarea lui.
Am vrut sa ii spun ca atat timp cat nu mi-a dat mie roz sau alte derivate ale acestuia, orice era super. Totusi, cred ca mi-ar fi placut sa imi dea rosu. Nu de alta, dar s-ar fi potrivit perfect cu culoarea parului meu.
-Tocmai fiindca Matt a fost asa de dificil de plasat, la el am facut o exceptie! Explica fata rosind putin si uitandu-se la mine printre genele intoarse. Imi scapa oare ceva? Se purta destul de ciudat. Am lasat-o balta, era fata, e in natura lor sa fie ciudate.
-Acum ceva timp am hotarat un lucru, a continuat ea, Matt este intre alb si negru.
***
Tic…tac…tic…tac…
Sunetul ala enervant de la ceas era singurul care se auzea in toata incaperea. De cand ajunsesem la Wammy’s House, niciodata nu fusese atat de liniste in camera de zi. Nici macar eu nu imi gaseam puterea sa pornesc PSP-ul. Stomacul imi era innodat si stiam, stiam ca era ceva in neregula. De ce i-ar fi chemat Roger pe Mello si pe Near la el in birou asa de brusc si asa de...serios?
-Matt, ce se intampla? Vocea Lindei purta in ea tot atat de multa panica si ingrijorare cata simteam eu. Am evitat raspunsul. Nu aveam unul potrivit si posibilitatile erau mult prea intunecate pentru a fi luate in considerare.
In timp ce eu ma plimbam prin camera agitat, ea era ghemuita pe canapea impreuna cu o prietena, strangand tare la piept o perna. Deodata am auzit usa deschizandu-se si trantindu-se, si pe Mello iesind precum o furtuna din biroul lui Roger. M-am dus la el, asteptandu-ma la nervi, la furie, la orice altceva, dar nu m-am asteptat la privirea aceea.
Nu ma asteptam sa vad ochii albastrii a lui Mello umezi, si nici nu ma asteptam la privirea pierduta pe care mi-a dat-o atunci cand m-a vazut. Ochii lui nu ar fi trebuit sa aiba o asemenea privire.
-Matt, L a murit.
***
Cand eram mic, mama mea m-a lasat in Toronto doar cu vreo zece dolari in buzunar si hainele de pe mine. Tin minte ca niciodata nu am fost atat de speriat, niciodata nu ma simtisem asa de neputincios si vulnerabil si imi repetam mereu si mereu si mereu ca avea sa se intoarca dupa mine si totul avea sa fie bine. De ce? Fiindca imi promisese. Cand m-a lasat acolo, mi-a promis ca avea sa se intoarca dupa mine.
Mail, promit ca am sa ma intorc.
Nu s-a mai intors.
***
Nici nu puteam sa ma uit la el in timp ce isi indesa haine in bagajul ala. Nu intelegeam de ce trebuia sa plece! Mello era atat de incapatanat, de ce nu putea sa stea aici si sa lucreze cu Near si gata?! Sau de ce nu putea sa accepte ajutorul meu si ma ia cu el?
-Te rog nu pleca, am incercat eu din nou. Inutil, stiam. Totusi, speram sa se uite la mine si sa spuna ca avea sa ramana. Puteam sa cred in continuare, nu? Speranta trebuie sa piara ultima, nu? Trebuie...
-Nu incepe iarasi! A cata oara trebuie sa-ti repet ca plec ? De ce tii sa faci lucrurile mult mai dificile, Matt?
Ce stia el? Nu vedea decat lucrurile din fata lui, drumul pe care avea sa il urmeze si nimeni si nimic nu mai conta pentru el. Nu contau oameni pe care ii ranea si ii lasa in urma, nu atat timp cat el reusea sa isi atinga telurile. Nu contam nici eu. Il uram si il admiram pe Mello pentru trasatura asta de caracter. Inca nu ma hotarasem inca daca era o calitate sau un defect.
Isi inchise valiza si se intoarse spre usa. Nu stiu ce a fost cu mine atunci, insa stiam ca nu vroiam sa il las sa plece. Nu asa.
L-am prins de incheietura mainii cu toata forta, am refuzat sa ii dau drumul. Aveam sa il leg, daca era nevoie, nu vroiam nici cum sa il las sa dispara. Daca Mello ar fi disparut, stiam ca nu aveam sa il mai vad vreodata.
-Da-mi drumul! Avea vocea moale, dar stiam ca era un ordin. O comanda. Insa m-am opus si nu am facut decat sa strang mai tare.
Mello a oftat si s-a intors spre mine. Privirea rece si dura din ochii lui s-a indulcit considerabil si mi-a zambit. Numai Mello stia sa zambeasca asa, sa ma faca sa uit de toate cu un singur gest.
-Stii ca eu nu prea ma tin de promisiuni, dar uite, de data asta o sa ma tin de cuvant. Matt, promit ca am sa ma intorc, atu-…
I-am taiat vorbele sarutandu-l. Nu mai vroiam sa aud ce spunea, fiindca mintea! Mintea, era doar un mincinos! Nu aveam nevoie de cuvintele lui zaharisite si promisiuni care erau menite sa ma faca sa ma simt mai bine.Totul era o inselatorie. Stiam asta.
Si mama mi-a promis acelasi lucru...
***
Cand Mello a plecat, tot orfelinatul a stiu,a simtit. Pasii lui erau inconfundabili, nimeni nu mergea cu aceasi singuranta, nimeni nu trantea usile precum o facea el. Emana o putere incredibila, invidiata de mare majoritate. Mello era precum un general printre soldatii sai loiali.
Cand el a plecat, am fost asa de speriata. Nu am stiu ce sa fac, fiindca unul din stalpii lumii mele colorate in alb si negru si tot ce era intre disparuse. M-am bagat in pat si am plans in liniste pana am adormit.
-Linda-
***
Probabil aratam ca naiba. Nu imi pasa. Mello plecase de ceva timp si stiam ca nu avea sa se intoarca. Mi-l imaginam de fiecare data razand si fiind fericit. Fara mine. Da,eram gelos. Foarte simplu, nu aveam sa neg asta, sa spun ca nu e asa... ce rost avea? Eram furios si daca aveam sa dau ochii cu el, aveam sa il bat inainte de toate!
Nu, nu as avea puterea asta. Dar am voie sa imi imaginez, nu?
***
Zilele trecute Roger s-a suparat pe mine. A spus ca daca mai stau mult de unul singur in camera, o sa ma pedepseasca sa stau o zi intreaga in camera de zi. I-am zis ca nu imi pasa si el s-a enervat destul de rau. Si eu, bineinteles, m-am trezit in camera de zi, chinuindu-ma pentru-a-nu-mai-stiu-cata-oara sa o salvez pe Peach. Pentru-a-nu-stiu-cata-oara jocul a tinut sa ma anunte ca am pierdut, melodia aia auzindu-se in incapere. Mello detestase mereu melodia, tinea sa imi spuna cat de stupida e de fiecare data.
L-am inchis si l-am lasat langa mine pe canapea. Nu aveam chef de asa ceva acum. Nu ma puteam concentra deloc si era, fara doar si poate, o epava. Eram obosit, nu ma pieptanasem de dimineata si imi era dor de Mello. Ma intrebam pe unde era, daca se simtea bine, daca zambea. Ma intrebam daca mai respira, dar stiam ca era o prostie sa ma intreb asa ceva. Mello era gata-gata sa cucereasca lumea intreaga, detalii asa de plicticoase ca si moartea si grijile mele nu eram pentru el.
-Matt nu se simte prea bine.
Cunosteam vocea aia lipsita de emotie, vocea lui fara viata si vocea care il enerva atat de mult pe dragul meu Mello. Vocea lui Near.
Niciodata nu l-am urat pe Near, nu m-am gandit niciodata la el. Nu vedeam de ce sa detest o persoana doar fiinca nu ii placea la Mello de el, chiar daca cle din urma ma faceam mereu tradator din pricina asta. Totusi, pentru prima data in mult, mult timp, am simtit o ura imensa pentru umanitate in general, pentru Near in special.
Nu ma simt prea bine? Ce naiba stia el? Eram intr-un vartej, totul parea sa se invarta, camera, podeaua, daca m-as fi ridicat, proababil as fi cazut inapoi. Era senzatia atat de descrisa in romanele alea siropoase cu scene mult prea explicite, dar nici pe departe placuta sau interesant, nu era declansata de ceva mascul feorce sau de un super-model brazilian. Era pur si simplu neplacut si imi facea capul sa vuiasca.
Nu stiu prea bine ce s-a intamplat acolo, stiu doar ca m-am ridicat repede si probabil am banguit ceva scuza, dar nu cred ca m-a auzit cineva. Dintr-un motiv sau altul, vroiam sa scap de acolo, nu aveam ce sa caut in preajma lui Near, in preajma lui Linda sau Roger. Nici macar nu vroiam sa il vad pe Mello acum, deorece el ma parasise cand ma asteptam mai putin si il uram! Il uram, il detestam…
…il iubeam mai mult decat era sanatos.
***
Not the best thing I've written, but I used to like the idea a lot. ^^ And the story, so I wanted to try in on for size once more. ^^
Titlu: Intre alb si negru
Anime: Death Note
Disclaimer: Not mine. Daca ar fi fost, ar fi fost hentai. :D
Warnings: Shounen-ai? Nu e suficient sa fie yaoi. -.-
Zilele trecute mi-am amintit de o fata de la orfelinat. Obisnuiam sa o strigam Linda, din cate tin eu minte. Nu am fost niciodata prieten cu ea, asa ca imaginea ei nu e prea clara in mintea mea. In general, o vedeam stand aproape de fereastra din camera de zi, blocul de desen vesnic pe genunchi, mereu oferindu-se sa deseneze portretele tuturor. Ca sa fiu sincer, mereu mi s-a parut o pierdere de timp, eram crescuti sa devenim detectivi, cu ce ne ajuta pe noi arta? Eu imi petreceam majoritatea timpului in camera mea, incercand sa salvez Spira, sa il inving pe Sephiroth sau sa o cuceresc pe Riona, sau poate faceam munca de caritate, si anume salvam copiii de furia lui Mello, asa ca rareori ne intalneam.
Odata stateam si eu in camera de zi incercand din rasputeri sa ignor restul lumii. Mello era din nou pedepsit, obligat sa stea toata dupa-amiza de unul singur. Asta inseamna ca eu trebuia sa stau departe de camera pe care o imparteam cu el, spre ghinionul meu. Pedeapsa era si pentru mine, se pare, chiar daca nu tin minte ce am facut eu pentru a-l supara pe Roger [i]de data asta! Stia cat de mult detestam sa stau pe afara, sau sa petrec timp cu restul copiiilor. De fapt, Mello era singurul cu care eu ma intelegeam si nu, nu aveam nevoie de altcineva, oricat de mult ar fi vrut Roger sa imi arate ca ma insel.
-Matt? Vocea era timida si nesigura, stranie in urechile mele. Eu eram obisnuit cu vocea puternica si plina de aroganta a lui Mello. Fara imi pun jocul pe pauza, am ridicat privirea spre bruneta micuta din fata mea.
Avea parul strans in doua codite si purta o bluza mult prea mare pentru ea. Tine intr-o* mana blocul de desen in cealalta niste creioane pe care se strangea mult prea tare. Obrajii sai rumeni pareau sa se inroseasca cu fiecare secunda ce trecea facandu-ma sa ma intreb oare cat de rosie poate deveni o fata. Ochii ei caprui se uitau oriunde, numai la mine nu. Parea groaznic de stanjenita, dar hey, ea se postase in fata mea, asa ca trebuia sa aiba un motiv bun, nu?
-Ma intrebam – a inceput ea incet, uitandu-se in sfarsit la mine – ma intrebam daca Matt mi-ar da voie sa il desenez?
Sa ma deseneze? Pe mine? De ce vrea asa ceva, si cel mai important, de ce sa accept? In fond, vroiam ma joc in continuare, nu sa stau model pentru ea. Probabil a simtit incertitudinea mea si faptul ca planuiam sa o refuz, fiindca a adaugat in graba.
-Nu trebuie faci nimic, nici macar sa te opresti din jucat! Tot ce trebuie sa faci e sa ma lasi sa stau langa tine si sa te desenez! Nu e mare lucru!
Banuiam ca voi regreta asta, daaar….
-In regula. Fa ce vrei.
Un zambet luminos isi gasi loc pe fata ei si se aseza langa mine. Si vorbea. Vorbea si eu incercam sa o ignor, dar nu puteam. Cum se astepta cineva sa o salvez pe Peach cand nu ma puteam concentra? In final, am hotarat sa renunt la jocul meu si sa ma prefac ca o ascult pe Linda, altceva ce era de facut? Nu avea lucruri prea interesante de spus, oricum.
La un moment dat am vazut-o incruntandu-se si privind in continuare desenul ei a spus:
-Matt e asa de dificil de desenat! Ma asteptam, dar…
-Dificil? Am intrebat eu incercand sa fac conversatie. Nu vedeam de ce ar fi fost asa de greu, doar nu eram eu asa de special.
-Da, dificil. Poate e ciudat, insa eu mereu am clasat oamenii dupa culori si…
-Culori? Am interupt-o eu. Asta era nou, nu mai auzisem de asa ceva pana acum. Probabil era totusi mai bine decat clasamentul lui Mello, dupa gradul de stupiditate a fiecaruia. Nu, nu inteligenta, fiindca atunci era posibil sa fie cineva mai sus decat el, iar asta era cosmarul lui.
-Da, dupa culori. Roger a fost mereu maro, fiindca e batran si e sters, nu iese in evindenta cu nimic. Nancy e blue-ciel, moale si calma. Bineinteles, mai sunt persoanele precum Mello si Near, care nu am stiu sa le dau o culoare. Ei au ramas sa fie alb si negru.
Alb si negru? Ce original! Si banuiesc ca nimeni nu putea sa isi dea seama care era alb si care era negru.
-Mello e agresiv si e un conducator, in timp ce Near e mereu calm si politicos. Fiindca sunt la poli opusi, am zis ca alb si negru li se potrivesc cel mai bine! A zis ea mandra, cu un zambet mare pe buze. Matt a fost dificil de plasat, inca nu sunt foarte sigura pe culoarea lui.
Am vrut sa ii spun ca atat timp cat nu mi-a dat mie roz sau alte derivate ale acestuia, orice era super. Totusi, cred ca mi-ar fi placut sa imi dea rosu. Nu de alta, dar s-ar fi potrivit perfect cu culoarea parului meu.
-Tocmai fiindca Matt a fost asa de dificil de plasat, la el am facut o exceptie! Explica fata rosind putin si uitandu-se la mine printre genele intoarse. Imi scapa oare ceva? Se purta destul de ciudat. Am lasat-o balta, era fata, e in natura lor sa fie ciudate.
-Acum ceva timp am hotarat un lucru, a continuat ea, Matt este intre alb si negru.
***
Tic…tac…tic…tac…
Sunetul ala enervant de la ceas era singurul care se auzea in toata incaperea. De cand ajunsesem la Wammy’s House, niciodata nu fusese atat de liniste in camera de zi. Nici macar eu nu imi gaseam puterea sa pornesc PSP-ul. Stomacul imi era innodat si stiam, stiam ca era ceva in neregula. De ce i-ar fi chemat Roger pe Mello si pe Near la el in birou asa de brusc si asa de...serios?
-Matt, ce se intampla? Vocea Lindei purta in ea tot atat de multa panica si ingrijorare cata simteam eu. Am evitat raspunsul. Nu aveam unul potrivit si posibilitatile erau mult prea intunecate pentru a fi luate in considerare.
In timp ce eu ma plimbam prin camera agitat, ea era ghemuita pe canapea impreuna cu o prietena, strangand tare la piept o perna. Deodata am auzit usa deschizandu-se si trantindu-se, si pe Mello iesind precum o furtuna din biroul lui Roger. M-am dus la el, asteptandu-ma la nervi, la furie, la orice altceva, dar nu m-am asteptat la privirea aceea.
Nu ma asteptam sa vad ochii albastrii a lui Mello umezi, si nici nu ma asteptam la privirea pierduta pe care mi-a dat-o atunci cand m-a vazut. Ochii lui nu ar fi trebuit sa aiba o asemenea privire.
-Matt, L a murit.
***
Cand eram mic, mama mea m-a lasat in Toronto doar cu vreo zece dolari in buzunar si hainele de pe mine. Tin minte ca niciodata nu am fost atat de speriat, niciodata nu ma simtisem asa de neputincios si vulnerabil si imi repetam mereu si mereu si mereu ca avea sa se intoarca dupa mine si totul avea sa fie bine. De ce? Fiindca imi promisese. Cand m-a lasat acolo, mi-a promis ca avea sa se intoarca dupa mine.
Mail, promit ca am sa ma intorc.
Nu s-a mai intors.
***
Nici nu puteam sa ma uit la el in timp ce isi indesa haine in bagajul ala. Nu intelegeam de ce trebuia sa plece! Mello era atat de incapatanat, de ce nu putea sa stea aici si sa lucreze cu Near si gata?! Sau de ce nu putea sa accepte ajutorul meu si ma ia cu el?
-Te rog nu pleca, am incercat eu din nou. Inutil, stiam. Totusi, speram sa se uite la mine si sa spuna ca avea sa ramana. Puteam sa cred in continuare, nu? Speranta trebuie sa piara ultima, nu? Trebuie...
-Nu incepe iarasi! A cata oara trebuie sa-ti repet ca plec ? De ce tii sa faci lucrurile mult mai dificile, Matt?
Ce stia el? Nu vedea decat lucrurile din fata lui, drumul pe care avea sa il urmeze si nimeni si nimic nu mai conta pentru el. Nu contau oameni pe care ii ranea si ii lasa in urma, nu atat timp cat el reusea sa isi atinga telurile. Nu contam nici eu. Il uram si il admiram pe Mello pentru trasatura asta de caracter. Inca nu ma hotarasem inca daca era o calitate sau un defect.
Isi inchise valiza si se intoarse spre usa. Nu stiu ce a fost cu mine atunci, insa stiam ca nu vroiam sa il las sa plece. Nu asa.
L-am prins de incheietura mainii cu toata forta, am refuzat sa ii dau drumul. Aveam sa il leg, daca era nevoie, nu vroiam nici cum sa il las sa dispara. Daca Mello ar fi disparut, stiam ca nu aveam sa il mai vad vreodata.
-Da-mi drumul! Avea vocea moale, dar stiam ca era un ordin. O comanda. Insa m-am opus si nu am facut decat sa strang mai tare.
Mello a oftat si s-a intors spre mine. Privirea rece si dura din ochii lui s-a indulcit considerabil si mi-a zambit. Numai Mello stia sa zambeasca asa, sa ma faca sa uit de toate cu un singur gest.
-Stii ca eu nu prea ma tin de promisiuni, dar uite, de data asta o sa ma tin de cuvant. Matt, promit ca am sa ma intorc, atu-…
I-am taiat vorbele sarutandu-l. Nu mai vroiam sa aud ce spunea, fiindca mintea! Mintea, era doar un mincinos! Nu aveam nevoie de cuvintele lui zaharisite si promisiuni care erau menite sa ma faca sa ma simt mai bine.Totul era o inselatorie. Stiam asta.
Si mama mi-a promis acelasi lucru...
***
Cand Mello a plecat, tot orfelinatul a stiu,a simtit. Pasii lui erau inconfundabili, nimeni nu mergea cu aceasi singuranta, nimeni nu trantea usile precum o facea el. Emana o putere incredibila, invidiata de mare majoritate. Mello era precum un general printre soldatii sai loiali.
Cand el a plecat, am fost asa de speriata. Nu am stiu ce sa fac, fiindca unul din stalpii lumii mele colorate in alb si negru si tot ce era intre disparuse. M-am bagat in pat si am plans in liniste pana am adormit.
-Linda-
***
Probabil aratam ca naiba. Nu imi pasa. Mello plecase de ceva timp si stiam ca nu avea sa se intoarca. Mi-l imaginam de fiecare data razand si fiind fericit. Fara mine. Da,eram gelos. Foarte simplu, nu aveam sa neg asta, sa spun ca nu e asa... ce rost avea? Eram furios si daca aveam sa dau ochii cu el, aveam sa il bat inainte de toate!
Nu, nu as avea puterea asta. Dar am voie sa imi imaginez, nu?
***
Zilele trecute Roger s-a suparat pe mine. A spus ca daca mai stau mult de unul singur in camera, o sa ma pedepseasca sa stau o zi intreaga in camera de zi. I-am zis ca nu imi pasa si el s-a enervat destul de rau. Si eu, bineinteles, m-am trezit in camera de zi, chinuindu-ma pentru-a-nu-mai-stiu-cata-oara sa o salvez pe Peach. Pentru-a-nu-stiu-cata-oara jocul a tinut sa ma anunte ca am pierdut, melodia aia auzindu-se in incapere. Mello detestase mereu melodia, tinea sa imi spuna cat de stupida e de fiecare data.
L-am inchis si l-am lasat langa mine pe canapea. Nu aveam chef de asa ceva acum. Nu ma puteam concentra deloc si era, fara doar si poate, o epava. Eram obosit, nu ma pieptanasem de dimineata si imi era dor de Mello. Ma intrebam pe unde era, daca se simtea bine, daca zambea. Ma intrebam daca mai respira, dar stiam ca era o prostie sa ma intreb asa ceva. Mello era gata-gata sa cucereasca lumea intreaga, detalii asa de plicticoase ca si moartea si grijile mele nu eram pentru el.
-Matt nu se simte prea bine.
Cunosteam vocea aia lipsita de emotie, vocea lui fara viata si vocea care il enerva atat de mult pe dragul meu Mello. Vocea lui Near.
Niciodata nu l-am urat pe Near, nu m-am gandit niciodata la el. Nu vedeam de ce sa detest o persoana doar fiinca nu ii placea la Mello de el, chiar daca cle din urma ma faceam mereu tradator din pricina asta. Totusi, pentru prima data in mult, mult timp, am simtit o ura imensa pentru umanitate in general, pentru Near in special.
Nu ma simt prea bine? Ce naiba stia el? Eram intr-un vartej, totul parea sa se invarta, camera, podeaua, daca m-as fi ridicat, proababil as fi cazut inapoi. Era senzatia atat de descrisa in romanele alea siropoase cu scene mult prea explicite, dar nici pe departe placuta sau interesant, nu era declansata de ceva mascul feorce sau de un super-model brazilian. Era pur si simplu neplacut si imi facea capul sa vuiasca.
Nu stiu prea bine ce s-a intamplat acolo, stiu doar ca m-am ridicat repede si probabil am banguit ceva scuza, dar nu cred ca m-a auzit cineva. Dintr-un motiv sau altul, vroiam sa scap de acolo, nu aveam ce sa caut in preajma lui Near, in preajma lui Linda sau Roger. Nici macar nu vroiam sa il vad pe Mello acum, deorece el ma parasise cand ma asteptam mai putin si il uram! Il uram, il detestam…
…il iubeam mai mult decat era sanatos.
***
Not the best thing I've written, but I used to like the idea a lot. ^^ And the story, so I wanted to try in on for size once more. ^^