Aqemy
22-10-08, 21:23
Title: Fate's Laws: A World's Power
* Crossover intre FMA, Blood+, Piano no Mori si Read or Die, insa nu trebuie sa fie cunoscute neaparat personajele sau firul actiunii din ultimele trei anime'uri. Actiunea are loc la aproximativ un an dupa finalul filmului Conqueror of Shambala.
Disclaimer: Nu ne apartin personajele din anime'urile precizate [adica FullMetal Alchemist, Blood+, Read or Die si Piano no Mori], ne apartin doar OC'urile care nu vor fi foarte multe si aparitia lor va fi precizata la inceputul capitolului in care apar pentru prima data.
Authors: Aqemy and Bloody Teo [da, e un fic cu doi autori, postat initial pe alt forum, dar tendinta de povesti cu mai multi autori nu e si aici, de asta sper sa nu fie nici o problema in legatura cu asta]
Summary: Primul razboi mondial a marcat in multe feluri statele Europei, dar si cele orientale. Treziti din mijlocul celor mai mari puteri ale continentului, cativa oameni vor sa invie istoria, insa, in cautarea lor, altii descopera totul, pornind o lupta a vointelor. Fratii Elric isi continua viata departe de lumea lor, insa fete din trecut continua sa apara, tragandu-i in lupta pentru viitor.
Genre: Aventura/Actiune/Fantasy/Drama/History
Rating: T [13+], Avertizarile vor fi postate la inceputul fiecarui capitol care necesita asta.
Pairings: Posibil sa apara pe parcurs, eventual intre OC'uri sau personajele din anime'urile precizate.
Characters [fara a fi incluse si OC'urile]:
Edward Elric [FMA]
Alphonse Elric [FMA]
Dietlinde Eckart [FMA - CoS]
Maes Hughes [FMA - CoS]
Noah [FMA - CoS]
Fritz Lang [FMA - CoS]
Saya Otonashi
Kai Miyagusuku [Blood+]
Joker/ Mr. Carpenter [RoD]
Wendy Earheart [RoD]
Kai Ichinose [Piano no Mori]
Takako Maruyama [Piano no Mori]
[B]Authors' note: Actiunea se petrece in anul 1926, in cea mai mare partea a timpului, totusi timpul si locul vor fi precizate de fiecare data cand se schimba tocmai din cauza ca sunt foarte variate.
Ocs in the first chapter: Hastler
Charlote Mitchell
Capitolul 1: [I]Pe drumuri de piatră
Berlin, Germania 1926
…
Doi ochi verzi, pătrunzători, privesc superior trăsura ce se indreaptă spre periferia oraşului, pe drumul pietruit, bătut uşor de ploaie. Şuviţe de păr blond îi alunecă uşor pe faţa mică, blocând lumina slabă a felinarului de afară să-i atingă obrajii. Părul, deşi scurt, i se opreşte deasupra umerilor uşor incordaţi, acoperiţi de materialul rigid al sacoului. Mâna i se ridică, ezitând cu graţie, cu un foşnet, atingând sticla rece. Pe faţă poartă o expresie crudă, în timp ce trupul şi-l apropie de fereastră, se învăluie în aer rece, lăsând cuvinte calde să-i scape printre buze.
- O vreau înapoi...
Şi trăsura nu se mai vede, dar sunetul galopului cailor pe drumul de piatră mai răsună încet. Înăuntru, ferită de ploaia rece, femeia cu ochi roşii emanând amuzament satiric repeta în gând pierdută cuvintele aspre adresate ei în vizita anterioară în timp ce sângele îi striga în interior furia provocată de femeia cu ochi verzi.
- Să înţeleg că nu e tocmai optimistă?
Se aude vocea bărbatului ce stă chiar în faţa ei. Un bărbat în aparenţă serios, cu ochi căprui şi reci acoperiţi puţin de suviţe de par aproape roşcat, ce o priveşte insistent. Ochii ei sunt roşii, încărcaţi cu ură, pe când ochii lui poartă doar nuanţe de indiferenţă.
- De parcă ar fi vreodată optimistă.
Râde scurt, sarcastic, şi îşi închide ochii, îşi ridică fruntea sus, privind prin pleoapele întredeschise. Totuşi continuă, cu acelaşi zâmbet fals pe buze:
- Dietlinde Eckart...vrea un singur lucru...Ce anume? Nimic, doar micile ei obsesii de lucrător în mâna viitorului Imperiu. Prea mult timp între copii a afectat-o.
- Saya, surioară...nu uita că eşti în aceeaşi situaţie.
Replica bărbatului şi mai ales zâmbetul lui amuzat o provoacă să-i arunce o privire plictisită, dar iritată.
Flashback
Era linişte în camera mare, aproape goală, în care o femeie cu păr în nuanţe aurii şi ochi verzi îl privea pe bărbatul deloc tânăr, imbrăcat în costumul negru cu cămaşa albă ce-l făcea să arate prezentabil, şi totuşi îi dădea un rang jos. El însoţea o femeie puţin mai tânără, abia ajunsă în cameră, lipsa răbdării citindu-i-se clar pe chip.
- Miss D...
- Dietlinde pentru tine, copilă, statutul tău cere respect faţă de alţii.
Îi spuse asta zâmbind, în ciuda tonului aspru.
- În aceeaşi măsură impune respect faţă de cei inferiori, deci...
Îl privi scurt pe bătrînul ce stătea încă nemişcat lângă uşă, cu capul plecat, arătându-i aceluia că nu are de gând să se lase mai prejos.
- Naivo... Femeia râse. Totuşi, nu uita unde te afli. Toţi ceilalţi fac progrese, tu continui să stagnezi.
Femeia cu păr blond se îndreptă spre fereastră, privind trăsura ce astepta chiar la intrarea în clădire, apoi se adresă din nou vizitatoarei.
- Saya...
Aceasta incă nu se miscă, la fel şi bătrânul din spatele lor.
- Kai incă aşteaptă. Pleacă! Dar nu-ţi uita eşecul, nu te vei mai ridica.
Ezită un moment, dar nu vroia să plece. Dietlinde insistă cu o privire fermă la care bătrânul reacţionă imediat. Îşi plecă încă o dată capul şi cu un semn discret îi spuse Sayei să-l urmeze, lăsând-o pe Dietlinde în cameră, singură, impunătoare, dar demnă de milă.
End of Flashback
Trăsura îşi continuă drumul spre München. Bătută de ploaia aproape rece de iunie, se lasă dusă de forţa rămasă în muşchii a doi cai batrâni şi obisiţi. Drumul prin Leipzig e lung, iar ocolul prin Stuttgart urmează să-l lungească cu cel putin o zi. Pe străzi se văd încă semne ale industrializării începută încă din perioada interbelică, iar lumina prezentă in orice zi întunecată în ultimii patruzeci de ani pe străzi le luminează şi acum drumul, reflectîndu-se în stropi de ploaie inocenţi. Şi totuşi daunele plătite după Marele Razboi afectează încă evoluţia teritoriului german. Zilele petrecute pe drum sunt încă un preţ pe care trebuie sa îl plătească pentru a ajunge mai aproape de scopul ei, însă de asemenea e un preţ mic în comparaţie cu răsplata ce o aşteaptă în Stuttgart.
Strasbourg, Franţa 1926
- Spune-mi!
Se aud ţipete...ţipete de disperare, în timp ce, legat de scaunul de lemn ce lasă scârţâituri puternice să devină fundal sonor pentru disperarea ieşită printre buzele lui rănite, un om nenorocit de soartă încearcă zadarnic să-şi acopere urechile pentru a nu mai auzi aceleaşi cuvinte repetate obsesiv.
- Spune-mi! Spune-mi ceea ce vreau să aud. Spune-mi!
Tonul devine din ce în ce mai ridicat. Tensiunea dintre ei creşte, în timp ce disperarea înfruntă cruzimea într-un dans de sunete. Cel legat priveşte în sus la faţa celui ce îi chinuie mintea. Îi vede zâmbetul uşor, îi vede entuziasmul, îi vede in ochi speranţa şi incercarea idioată de a atinge un scop prin orice mijloace. Însă, spre fericirea lui, tortura încetează. În camera fără ferestre şi cu doar un bec slab întră lumina de afara. Zâmbetul piere de pe faţa când în întuneric intră o femeie cu privire speriată.
- E totul bine?
Ezită să întrebe, dar primeşte un răspuns calm, contrar aşteptărilor ei.
- Domnişoară Mitchell...e doar terapie, nu e nici un motiv de îngrijorare.
Totuşi, teroarea din ochii pacientului şi legăturile strânse cu care e legat de scaun o fac să se îndoiască de sinceritatea replicii. Cu toate astea, continuă.
- Domnul Carpenter vă sună din Bordeaux.
Bărbatul, îmbrăcat elegant, iese din cameră trecând prin holuri atinse clar de luxul deceniului. Conversaţia scurtă la telefon nu constă decât în replici mecanice, în ciuda entuziasmului fals cu care bărbatul, Hastler, vorbeşte cu superiorul său numit constant ”Carpenter”. Acesta nu uită să-i amintească subtil de cercetarea făcută după voia lui, de asemenea şi de pacientul care, în urma succesului lui Hastler, a fost reabilitat şi acum e gata să le mulţumească prin ajutor dat cauzei lor. Falsul entiziasm îi dispare lui Hastler din voce atunci când închide telefonul şi rămâne privind pe fereastră câteva momente. Vocea feminină a asistentei lui răsună din spate.
- Domnul Carpenter...nu a spus mai mult decât de obicei, nu?
E timidă, insă curiozitatea şi poate dorinţa celei mai mici atenţii din partea lui o fac să între în conversaţie. Răspunsul primit e cel afirmativ, convorbirile cu superiorul lui fiind aproape identice în fiecare săptămână. Văzându-l ca priveşte peirdut imaginea Strasbourgului ce se aşterne la fereastra lor de ani întregi, hotăraşte să-l mai provoace la câteva cuvinte.
- Vechiul Argentoratum a rămas la fel, nu-i aşa?
- Da...păcat că putem locui doar la periferia lui, însă munca aleasă de mine nu-mi permite să admir frumuseţile evoluţiei în mijlocul oraşului.
Urmează o pauză, timp in care domnişoara Charlote Mitchell crede că încercările ei de a purta o conversaţie cu intrigantul Hastler sunt inutile. Si totuşi, el continuă.
- Bine ca suntem aproape de ignoranţii din Köln...Şi în fruntea lor e Colonelul Hughes. Mai bine mă întorc la subiectul meu.
* Crossover intre FMA, Blood+, Piano no Mori si Read or Die, insa nu trebuie sa fie cunoscute neaparat personajele sau firul actiunii din ultimele trei anime'uri. Actiunea are loc la aproximativ un an dupa finalul filmului Conqueror of Shambala.
Disclaimer: Nu ne apartin personajele din anime'urile precizate [adica FullMetal Alchemist, Blood+, Read or Die si Piano no Mori], ne apartin doar OC'urile care nu vor fi foarte multe si aparitia lor va fi precizata la inceputul capitolului in care apar pentru prima data.
Authors: Aqemy and Bloody Teo [da, e un fic cu doi autori, postat initial pe alt forum, dar tendinta de povesti cu mai multi autori nu e si aici, de asta sper sa nu fie nici o problema in legatura cu asta]
Summary: Primul razboi mondial a marcat in multe feluri statele Europei, dar si cele orientale. Treziti din mijlocul celor mai mari puteri ale continentului, cativa oameni vor sa invie istoria, insa, in cautarea lor, altii descopera totul, pornind o lupta a vointelor. Fratii Elric isi continua viata departe de lumea lor, insa fete din trecut continua sa apara, tragandu-i in lupta pentru viitor.
Genre: Aventura/Actiune/Fantasy/Drama/History
Rating: T [13+], Avertizarile vor fi postate la inceputul fiecarui capitol care necesita asta.
Pairings: Posibil sa apara pe parcurs, eventual intre OC'uri sau personajele din anime'urile precizate.
Characters [fara a fi incluse si OC'urile]:
Edward Elric [FMA]
Alphonse Elric [FMA]
Dietlinde Eckart [FMA - CoS]
Maes Hughes [FMA - CoS]
Noah [FMA - CoS]
Fritz Lang [FMA - CoS]
Saya Otonashi
Kai Miyagusuku [Blood+]
Joker/ Mr. Carpenter [RoD]
Wendy Earheart [RoD]
Kai Ichinose [Piano no Mori]
Takako Maruyama [Piano no Mori]
[B]Authors' note: Actiunea se petrece in anul 1926, in cea mai mare partea a timpului, totusi timpul si locul vor fi precizate de fiecare data cand se schimba tocmai din cauza ca sunt foarte variate.
Ocs in the first chapter: Hastler
Charlote Mitchell
Capitolul 1: [I]Pe drumuri de piatră
Berlin, Germania 1926
…
Doi ochi verzi, pătrunzători, privesc superior trăsura ce se indreaptă spre periferia oraşului, pe drumul pietruit, bătut uşor de ploaie. Şuviţe de păr blond îi alunecă uşor pe faţa mică, blocând lumina slabă a felinarului de afară să-i atingă obrajii. Părul, deşi scurt, i se opreşte deasupra umerilor uşor incordaţi, acoperiţi de materialul rigid al sacoului. Mâna i se ridică, ezitând cu graţie, cu un foşnet, atingând sticla rece. Pe faţă poartă o expresie crudă, în timp ce trupul şi-l apropie de fereastră, se învăluie în aer rece, lăsând cuvinte calde să-i scape printre buze.
- O vreau înapoi...
Şi trăsura nu se mai vede, dar sunetul galopului cailor pe drumul de piatră mai răsună încet. Înăuntru, ferită de ploaia rece, femeia cu ochi roşii emanând amuzament satiric repeta în gând pierdută cuvintele aspre adresate ei în vizita anterioară în timp ce sângele îi striga în interior furia provocată de femeia cu ochi verzi.
- Să înţeleg că nu e tocmai optimistă?
Se aude vocea bărbatului ce stă chiar în faţa ei. Un bărbat în aparenţă serios, cu ochi căprui şi reci acoperiţi puţin de suviţe de par aproape roşcat, ce o priveşte insistent. Ochii ei sunt roşii, încărcaţi cu ură, pe când ochii lui poartă doar nuanţe de indiferenţă.
- De parcă ar fi vreodată optimistă.
Râde scurt, sarcastic, şi îşi închide ochii, îşi ridică fruntea sus, privind prin pleoapele întredeschise. Totuşi continuă, cu acelaşi zâmbet fals pe buze:
- Dietlinde Eckart...vrea un singur lucru...Ce anume? Nimic, doar micile ei obsesii de lucrător în mâna viitorului Imperiu. Prea mult timp între copii a afectat-o.
- Saya, surioară...nu uita că eşti în aceeaşi situaţie.
Replica bărbatului şi mai ales zâmbetul lui amuzat o provoacă să-i arunce o privire plictisită, dar iritată.
Flashback
Era linişte în camera mare, aproape goală, în care o femeie cu păr în nuanţe aurii şi ochi verzi îl privea pe bărbatul deloc tânăr, imbrăcat în costumul negru cu cămaşa albă ce-l făcea să arate prezentabil, şi totuşi îi dădea un rang jos. El însoţea o femeie puţin mai tânără, abia ajunsă în cameră, lipsa răbdării citindu-i-se clar pe chip.
- Miss D...
- Dietlinde pentru tine, copilă, statutul tău cere respect faţă de alţii.
Îi spuse asta zâmbind, în ciuda tonului aspru.
- În aceeaşi măsură impune respect faţă de cei inferiori, deci...
Îl privi scurt pe bătrînul ce stătea încă nemişcat lângă uşă, cu capul plecat, arătându-i aceluia că nu are de gând să se lase mai prejos.
- Naivo... Femeia râse. Totuşi, nu uita unde te afli. Toţi ceilalţi fac progrese, tu continui să stagnezi.
Femeia cu păr blond se îndreptă spre fereastră, privind trăsura ce astepta chiar la intrarea în clădire, apoi se adresă din nou vizitatoarei.
- Saya...
Aceasta incă nu se miscă, la fel şi bătrânul din spatele lor.
- Kai incă aşteaptă. Pleacă! Dar nu-ţi uita eşecul, nu te vei mai ridica.
Ezită un moment, dar nu vroia să plece. Dietlinde insistă cu o privire fermă la care bătrânul reacţionă imediat. Îşi plecă încă o dată capul şi cu un semn discret îi spuse Sayei să-l urmeze, lăsând-o pe Dietlinde în cameră, singură, impunătoare, dar demnă de milă.
End of Flashback
Trăsura îşi continuă drumul spre München. Bătută de ploaia aproape rece de iunie, se lasă dusă de forţa rămasă în muşchii a doi cai batrâni şi obisiţi. Drumul prin Leipzig e lung, iar ocolul prin Stuttgart urmează să-l lungească cu cel putin o zi. Pe străzi se văd încă semne ale industrializării începută încă din perioada interbelică, iar lumina prezentă in orice zi întunecată în ultimii patruzeci de ani pe străzi le luminează şi acum drumul, reflectîndu-se în stropi de ploaie inocenţi. Şi totuşi daunele plătite după Marele Razboi afectează încă evoluţia teritoriului german. Zilele petrecute pe drum sunt încă un preţ pe care trebuie sa îl plătească pentru a ajunge mai aproape de scopul ei, însă de asemenea e un preţ mic în comparaţie cu răsplata ce o aşteaptă în Stuttgart.
Strasbourg, Franţa 1926
- Spune-mi!
Se aud ţipete...ţipete de disperare, în timp ce, legat de scaunul de lemn ce lasă scârţâituri puternice să devină fundal sonor pentru disperarea ieşită printre buzele lui rănite, un om nenorocit de soartă încearcă zadarnic să-şi acopere urechile pentru a nu mai auzi aceleaşi cuvinte repetate obsesiv.
- Spune-mi! Spune-mi ceea ce vreau să aud. Spune-mi!
Tonul devine din ce în ce mai ridicat. Tensiunea dintre ei creşte, în timp ce disperarea înfruntă cruzimea într-un dans de sunete. Cel legat priveşte în sus la faţa celui ce îi chinuie mintea. Îi vede zâmbetul uşor, îi vede entuziasmul, îi vede in ochi speranţa şi incercarea idioată de a atinge un scop prin orice mijloace. Însă, spre fericirea lui, tortura încetează. În camera fără ferestre şi cu doar un bec slab întră lumina de afara. Zâmbetul piere de pe faţa când în întuneric intră o femeie cu privire speriată.
- E totul bine?
Ezită să întrebe, dar primeşte un răspuns calm, contrar aşteptărilor ei.
- Domnişoară Mitchell...e doar terapie, nu e nici un motiv de îngrijorare.
Totuşi, teroarea din ochii pacientului şi legăturile strânse cu care e legat de scaun o fac să se îndoiască de sinceritatea replicii. Cu toate astea, continuă.
- Domnul Carpenter vă sună din Bordeaux.
Bărbatul, îmbrăcat elegant, iese din cameră trecând prin holuri atinse clar de luxul deceniului. Conversaţia scurtă la telefon nu constă decât în replici mecanice, în ciuda entuziasmului fals cu care bărbatul, Hastler, vorbeşte cu superiorul său numit constant ”Carpenter”. Acesta nu uită să-i amintească subtil de cercetarea făcută după voia lui, de asemenea şi de pacientul care, în urma succesului lui Hastler, a fost reabilitat şi acum e gata să le mulţumească prin ajutor dat cauzei lor. Falsul entiziasm îi dispare lui Hastler din voce atunci când închide telefonul şi rămâne privind pe fereastră câteva momente. Vocea feminină a asistentei lui răsună din spate.
- Domnul Carpenter...nu a spus mai mult decât de obicei, nu?
E timidă, insă curiozitatea şi poate dorinţa celei mai mici atenţii din partea lui o fac să între în conversaţie. Răspunsul primit e cel afirmativ, convorbirile cu superiorul lui fiind aproape identice în fiecare săptămână. Văzându-l ca priveşte peirdut imaginea Strasbourgului ce se aşterne la fereastra lor de ani întregi, hotăraşte să-l mai provoace la câteva cuvinte.
- Vechiul Argentoratum a rămas la fel, nu-i aşa?
- Da...păcat că putem locui doar la periferia lui, însă munca aleasă de mine nu-mi permite să admir frumuseţile evoluţiei în mijlocul oraşului.
Urmează o pauză, timp in care domnişoara Charlote Mitchell crede că încercările ei de a purta o conversaţie cu intrigantul Hastler sunt inutile. Si totuşi, el continuă.
- Bine ca suntem aproape de ignoranţii din Köln...Şi în fruntea lor e Colonelul Hughes. Mai bine mă întorc la subiectul meu.